Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Voi ce faceti ?

Fabulă

Oamenii cu dare de mână
îsi comandaseră câte o statuie
care de care mai arătoasă
până când acestea au devenit
mai numeroase ca noi si atunci
am părăsit orasul


Trecerea risipitorului

Risipitorul trecea pe strada mare
într-un pardesiu ponosit si arunca
nonsalant în urma lui bancnote noi
din buzunarele sale
care păreau nesfârsite

La început câtiva copii s-au repezit
să ridice din praf hârtiile albastre
pe care le-au dus părintilor

Pe urmă trei patru adolescenti
au ridicat cu sfială de jos
bancnotele căzute la îndemână,
grăbindu-se apoi să dispară
pe străzi lăturalnice

Când au venit însă oamenii în toată firea
acestia au început
să se târască în patru labe
pentru a strânge cât mai multi bani,
să se încaiere între ei,
să-i smulgă risipitorului pardesiul
pe care fiecare încercând
să si-l însusească,
l-au sfâsiat în bucăti

Abia atunci au descoperit
că toate buzunarele sale erau goale
în timp ce el, risipitorul îsi continua mersul
scotând dintr-un buzunar imaginar
alte si alte bancnote pe care le arunca
în urma lui

Oamenii în toată firea
nu mai aveau unde să pună banii,
vestea risipitorului o luase
înaintea tuturor,
de pe fiecare stradă
se revărsau oameni dornici
să strângă bani,
care s-au încăierat cu cei dintâi
iar apoi cu ghearele si cu dintii,
i-au smuls risipitorului,
degetele, palmele, mâinile
si când nu a mai avut cu ce arunca bani
cei deveniti bogati pe neasteptate,
au fugit să-si ascundă averea
iar dimineată când s-au sculat
banii lor dispăruseră
de parcă nici n-ar fi existat
iar ei s-ar fi trezit dintr-un vis ciudat

În ce-l priveste pe risipitor,
acesta se oprise
la marginea unui pod surpat
si acolo l-a prins noaptea plângând
iar dimineata, nu mai era



Inima cioplitorului

Toată viata cioplise piatra
pe care o făcuse să vorbească
în fel si chip;
După moarte oamenii au considerat
că a sosit timpul ca el să ocupe
un loc mai mare în recunostinta lor
Drept pentru care s-a zidit în grabă
un muzeu impunător
si toate obiectele sale mărunte
adunate acolo

Si chiar inima ciolitorului
trebuia expusă într-un recipient
ca privitorii să-l simtă
măcar de acum înainte
mai aproape de ei

O inimă bătrână si plină de cicatrici
Înaintea vernisajului însă, cineva grijuliu
a înlocuit-o cu una tânără si viguroasă
apartinând unui donator necunoscut
decedat în împrejurări neelucidate...

Linistea de gradul trei

În fiecare zi la aceeasi oră
zvârlit de furnicarul străzii
în dreptul locuintei,
cum face banda rulantă
cu o piesă de care nu mai are nevoie
Două trei usi închise în urma mea
în căutarea unui refugiu iluzoriu:
linistea de gradul unu;

Cicăleleala zilnică a sotiei
măruntisurile ndramei diurne
în asteptarea gheizerului interior
si a calmului răspândit de acesta:
linistea de gradul doi

Desenatul florilor pe coltul ziarului,
pe servetelele de hârtie,
în aer, în podul palmei,
în oglindă, în minte,
până când una din ele,
una singură
prinde viată
si mi se apleacă la ureche

Vă rog, vă implor domnilor
lăsati-mi această favoare:
e floarea care îmi dictează la ureche
toate poemele într-o desăvârsită
liniste de gradul trei!



Pasărea măiastră

Trilurile ei încântaseră zarea
cerul se însenina la cântecul ei
florile întâmpinau mai bucuroase soarele
iar oamenilor li se părea că noptile
sunt mai scurte ascultând-o

Si acum se zbătea
neputincioasă într-o cursă

Nu vei păti nimic
eu sunt stăpânul acestor tinuturi
de acum vei cânta în grădinile mele
care sunt cele mai frumoase de pe pământ
Când grijile vietii
îmi vor da bătaie de cap
tu mă vei veseli cu trilurile tale
acum ia-ti zborul simte-te în largul tău

si de atunci măiastra zboară
deasupra acestor grădini minunate
aidoma unei custi uriase
acoperite cu zăbrele de aur
iar ea si-a uitat cântecele





Domul

lucrarea noastră este ca un dom
cum ar spune demostene atom
a-tom a-toma si a-tomii
că nu ne mai cresc rizomii
nici măcar prin iarba deasă
din cauza păcatelor care ne apasă
că zgâriem picturi celeste
ca un lest ca niste leste
de pe ziduri într-un templu
de exemplu eu contemplu
toată viata mea o taină
tu vii si mă tragi de haină
că-n jurul nostru-i o tăcere ciudată
si trasparentele nu se mai leagă
noroc că-mi vorbeai la urechea-aia bleagă
te rog să nu mai faci asta niciodată

priveste cum plânge prin colturi lumina
ne-arată cu degetul a noastră e vina
răspunde tiberiu zi de ce taci
cum să contruiesti un imperiu
cu oameni opaci
pe care plumbul îi trage în jos
păcatele mele păcatele tale
după legea atractiei universale

în loc să fim usori cum e fulgul
noi ne ducem la fund că noi suntem vulgul
că ăsta e omul
că ăstia sunt ohmii
vezi de ce refuză să-i mai hrănească
rizomii?


Răsăritul soarelui

În fiecare dimineată mă trezesc devreme
să prind răsăritul soarelui care mă fascinează;
De regulă ies pe terasă
dar vecinul mi-o ia mereu înainte
si asta îmi strică ziua

Altădată mă urc în podul casei
numai că alt vecin
ajunge la luminator înaintea mea
În ziua următoare m-am cătărat pe acoperis
dar si acolo un altul ajunsese primul
Ultima dată mi s-a luminat de ziuă
pe dealul din apropiere
dar si aici am ajuns prea târziu
Mâine plec pe Everest;

Voi, ce faceti?!


Mesagerul îngerilor

În fiecare dimineată râul aducea la mal
un tânăr înecat
Clopotele Bisericii tânguindu-se cu jale
până când primarul a dat ordin
să fie scoase din cetate
Ciocârliile nu se asezau niciodată
pe ramurile copacilor uscati
Orasul vechi se surpase din cauza
prea multor galerii de cârtite
Fiecare umbră împrumută ceva
din vanitatea stăpânului
umbra prostului se vrea mereu mai impozantă
Cu cât te apropii tu de ideal
cu atât se îndepărtează el de tine

Cel pe care îl prindea miezul noptii
ascultând cântecele pădurii
devenea mesagerul îngerilor


Oamenii mari

Când ajungea acasă trebuia să se aplece
ca să nu lovească grinda cu fruntea
iar când se ducea la culcare,
îsi lăsa afară o pare din umbră

Trecuse de jumătatea vietii
dar el continua să crească
ceea ce-i îngrijora foarte mult pe cei din jur
drept pentru care familia s-a dresat
mai multor medici, începând cu moasa comunală
care îl tratase în copilărie de gâlci
si terminând cu cei care erau doctori de mai multe ori

Unul i-a recomandat schimbarea locului de muncă
Altul – să renunte la tot ce are
ca să nu mai aibă la ce renunta
si ultimul, să alerge zilnic până la primărie
după tramvai si de acolo să plece mai departe pe jos

Pe el nu-l durea nimic, era bine mersi
Numai că într-o zi, grăbit, a uitat să se mai aplece
poate i se făcuse si lui lehamite
să se încline toată viata
în fata celor mai mici ca el

Si atunci s-a lovit atât de tare
încât n-a mai putut scoate un cuvânt;
medicii chemati la căpătâiul lui
l-au văzut numai dând din mâini,
bolborosind cuvinte de neînteles
si dându-si duhul

Văzând că bolnavul murise fără ajutorul lor,
medicii s-au retras murmurând:
Asa mor oamenii mari:
neîntelesi!


Cer interior

Ori de câte ori făcea un pas înainte,
omului i se deschidea un ochi
până când si-a dat seama
că vede aceleasi lucruri
de fiecare dată, cu alti ochi
Si tot astfel în fiecare zi
până când el însusi a luat
înfătisarea unui iris
reflectând cerul

Si scrutându-se pe sine,
a descoperit un cer nou!


Oamenii cu obrazul trist

În ziua aceea de neuitat
I-am văzut pe oamenii cu obrazul trist,
cu fetele îngândurate,
si cu privirea dincolo de zare,
cu degtele subtiri si lungi,
asteptând într-o liniste
de-nimic-bun prevestitoare

Eram atât de aproape de ei
încât puteam să-i ating,
să-i privesc în ochi,
sau chiar să le vorbesc

Si numai teama copilărească
de a nu face să dispară
înainte de vreme o floare de vis,
m-a împiedecat s-o fac

Femeile ale căror lacrimi
nu aveau timp să se usuce,
bărbaii cu pumnii strânsi,
bătrânii albiti înainte de vreme
si împodobiti cu straiele de sărbătoare
ale vietii lor fără prihană,
îi urmau în tăcere

Nimeni nu întreba nimic
si toti ne gândeam la acelasi lucru;
Străjerii cu sulite si halebarde
ne-au oprit în fata palatului

Si atunci oamenii cu obrazul trist,
cu fetele îngândurate,
si cu privirea dincolo de zare,
cu mâinile palide si cu degetele subtiri,
si-au scos cu sfiiciune de sub haină
arcusurile si viorile
decât-orice-pe-lume mai pretioase
si în linistea de mormânt care a urmat
au început să cânte o melodie proscrisă
despre care nu se vorbea
decât în soaptă
si cu tremur în glas

Si din cântecul lor cu limpezime de orgă,
s-a născut un vârtej care a cuprins palatul
străjerilor înarmati cu sulite si halebarde

La început sa ridicat o suvită albă de fum
care s-a îngrosat ca norii mâniei;
Soldatii aruncau armele si
fugind în cele patru vânturi
prevesteau sfârsitul lumii

Când s-a împrăstiat fumul
plugurile noastre flămânde
au arat pământul împrejur
si nimeni nu mai stie nimic
de soarta oamenilor
cu obrazul trist si fetele îngândurate,
cu privirea dincolo de zare,
cu mâinile palide
si cu degete subtiri si lungi,
si despre care, cine nu i-a văzut,
afirmă că ei, nici n-ar fi existat






Ion Untaru    3/28/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian