Dileme : Rãfuila
“VENGEANCE IS MINE” said the Lord. Sau cum am spune pe aici, nu noi suntem cei chemati sa administram pedepsele.
Dar cine asculta? Nimeni.
Viata e o vesnica lupta si purtam in inimi cateodata ura aceasta acerba la nedreptatile ce n-i se fac Si ne rafuim intre noi.
Prietenii devin deodata dusmani, vecinii asisderea, si seful la lucru, un vis rau intr-o noapte linistita.
Rafuiala e o molima de cand lumea. O cunoastem din istoria lui Cain si Abel, din anii faraonilor cand Ramses l-a trimis pe Moses in surghiun, dusmania si rafuiala dintre familiile lui Sheakspeare , dintre Montagues si Capulletts, sau vendetele jurate intre familii de orice patura sociala.
Oamenii se rafuiesc, copiii se pandesc la colturi pentru motive uluitor de neinsemnate si adultii ii educa spunand ca un gard bun produce un vecin bun.
Gelozia e sinonima cu dorul de rafuiala, mostenirea aduce cateodata rafuiala intre cei mai normali membrii ai unor familii si un tovaras de afaceri e usor de gasit dar tare e greu sa-l dai afara. Si se otaresc, se rafuiesc, se bat si ajung la judecata.
Am avut prilejul sa bat mereu strazile in Malvern, in Scarborough..
Nu vreau sa vopsesc negativ viata din enclava asta dar repeziciunea cu care se aprind si se agita spiritele acolo, e rar de gasit. Dintr-o mie de motive. Si uneori lucrurile se sfarsesc prost si chiar tragic. Impuscaturile din Toronto cand fetita Creba si-a pierdut viata doar ca s-a aflat la timp si la loc gresit in plina strada, a fost rezultatul unei rafuieli a doua bande de tineri fara creieri si fara educatie.
Si daca razbunarea e arma prostului de ce tot mai multi dintre confratii nostri cauta motive de rafuiala, se dusmanesc si trec ani pana se impaca?
Am sa va povestesc o intamplare adevarata. Dupa moartea mamei, o tanara fata, unica fiica, a avut o rafuiala cu tatal ei. Motivul? Ce importanta are?
Se spune ca un barbat si nevasta lui se pot rafui toata ziulica, dar au datoria sa nu se culce certati. Totul, totul trece, intr-o zi, in zece, mai oftam, mai plangem, dar vine ziua iertarii, ziua cand trebuie sa decidem ce sta mai mult pe cantarul vietii.
Si divorturile? Nu sunt si ele un rezultat al unor rafuieli care pot fi rezolvate fara durerea dizolvarii unei familii? Am citit ca un sot, ca sa--si prdepseasca divortata consoarta, a luat un ferestrau electric si a taiat casa in doua. Juma-juma! Oscar Wilde a spus candva sa ne iertam dusmanul. Nimic nu i-l supara mai mult.
Asa dar, fiica acestui tata nefericit s-a rafuit cu cel ce a facut-o. Nu si-au vorbit 14 ani pana in ziua cand un medic de spital a chemat-o la telefon, la rugamintea tatalui grav bolnav. Fara o clipa de cumpana, s-a aruncat in masina ei si stia ca are de calatorit pana in cealalta parte a orasului.
“Orasul e destul de mare pentru noi doi” a amenintat in ziua rafuielii fiica macinata de furie. Dar nu a fost sa fie sa-si vada tatal in ultimele clipe de viata. Un accident nefericit i-a luat viata in drum spre spital. Patrusprezece ani de animozitate, patrusprezece ani irositi, bunicul nu si-a vazut nepotii, fiica si-a ignorat tatal.
Cu nervii ascutiti la maximum, rafuiala e un rau sfatuitor.
Sa lasam pe Dumnezeu sa administreze pedeapsa daca e meritata pentruca El, in infinita Sa gratie, marinimie si simt al iertarii, va rezolva totul si timpul e cel mai bun tamaduitor.
Harry Beer din Thornhill
|
Harry Beer 3/17/2009 |
Contact: |
|
|
