Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


„Nu pot uita horile organizate în cea de a treia zi de Crăciun”


de vorba cu prof. dr. Dan Brudascu, redactor sef al revistei de literatură, cultură si artă „Cetatea culturală”, cu redactia la Cluj Napoca -


Domnule Dan Brudascu, identatea culturală a unui popor se transpune în capitalul simbolic acumulat, reprezentînd valori, atitudini, comportamente, credinte si simboluri împărtăsite de locuitorii din diverse zone ale arealului geografic în care convietuiesc. În contextul globalizării, identitatea culturală a poporului român va rămâne nealterată? Pentru că în cea ce priveste limba română ea a primit o serie de insertii “barbare” ce sunt permanent folosite în detrimentul sinonimelor pur românesti ale acestora.

Nu doresc să fiu considerat defetist, dar dacă românii nu se vor trezi si nu vor deveni constiernti cât de mult îsi fac rău lor însile prin renuntarea, cu usurintă, la ceea ce reprezintă specificul si fondul lor cultural, atunci viitorul va fi cât se poate de sumbru.
Tind să cred că dacă nu ar fi existat acest incident major si grav, care s-a întins, istoriceste, între 1945-1990, românii nu s-ar mai confrunta azi cu astfel de situatii, că ar fi, de fapt, alta si situatia integrării effective în spatiul european, politic, economic, social si cultural.
Faptul că, aproape o jumătate de veac, românii au fost nevoiti să trăiască în spatele unei cortine i-a afectat profound si sub aspect cultural. N-a existat un schimb cultural firesc cu alte popoare, o relatie permanentă. De aceea, mai mult am furat, fiind deseori atrasi de strălucirea artificială a unor manifestări, care, la o analiză mai atentă, s-au dovedit nu o dată lipsite de mesaj sau de profunzime ideatică.
În loc să avem posibilitatea de a citi cărtile bune la momentul aparitiei lor, fără interventia brutală a vreunor cenzori, totdeauna la noi acele cărti au ajuns după mai multi ani. Iar cele mai deosebite, abia după 1990. La fel s-a întâmplat si cu muzica, mai ales cea usoară, sau cu cinematografia, artele plastice etc. Chiar dacă în presa românească s-a vorbit uneori si despre astfel de productii vest-europene, abordările au fost fie partizane, fie subordinate unor pozitii ideologice si doctrinaire opuse, nu o dată mioape.
După 1990 – procesul fiind în continuare în derulare – s-a manifestat o teribilă foame de cunoastere, de imitare si copiere rapidă, adesea fără nici un discernământ sau simt critic, a tot ceea ce provenea din Occident. La nivelul teatrului, de exemplu, o serie de dramaturgi importanti, de prestigiu, au fost scosi, pur si simplu, din repertoriile si de pe afisele teatrelor doar pentru păcatul de a fi fost jucati si înainte de 1989. O serie de personaje, mai degrabă zgomotoase si violente decât valoroase, asemenea fostilor comisari de inspiratie sovietică ai anilor 45-60 ai veacului trecut, au trecut la adevărate vânători de vrăjitoare, epurări sau marginalizări ale unor artisti, pictori, scriitori importanti. Dar nu pentru a-si promova propriile opera – pentru că nu aveau asa ceva -, ci pentru a deschide larg usa unor valori de import. Adesea mediocre sau discutabile.
Asemenea personaje, sprijinite adesea si de institutii ale statului, ca Ministerul Culturii, Institutul cultural român, Ministerul de Externe, Radioul sau Televiziunea română, clamând drepturile ce se cuvin unei noi abordări, moderne etc., au trecut la compromiterea, cu bună stiintă, a renumelui si imaginii externe ale adevăratelor valori ale spiritului românesc. Din păcate, sunt încă destule voci autorizate care rămân dezinteresate de acest dezmăt iresponsabil. Pentru că nici măcar astfel de abordări ridicule si penibile nu vor reusi să apropie cu adevărat cultura si spiritualitatea autohtonă de cele occidentale.
În privinta limbii, situatia este si mai dramatică. Sunt medii unde se vorbeste o adevărată păsărească. Ceea ce este mai grav este că multii dintre utilizatorii unui asemenea limbaj nu înteleg deseori sensurile reale ale cuvintelor si termenilor împrumutati sau folosesc cuvintele noi, de import, în contexte de-a dreptul nefericite.

Traditiile si obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă mai au acelasi filon traditional sau cunoaste insertii de tip “copy-paste” din traditiile altor popoare, cu precădere ale celor mediatizate de cinematografia de peste ocean?

Asistă, treptat-treptat, la procesul “copy-paste”, la care vă referiti, în ceea ce priveste manifestările din sezonul de iarnă. Din păcate, nici scolile, nici bisericile, prin autoritatea lor în materie, nu se implică suficient pentru a stopa procesul trivializării unor valoroase si bogate traditii si obiceiuri autohtone. Este adevărat că luptăm, inegal, cu mijloace si institutii ce dispun de resurse materiale si financiare imense. Si care au interese vădite în a elimina orice concurentă în acest domeniu. Dar mai ales pentru că ele urmăresc să asigure unor institutii comerciale, de sorginte străină, câstiguri uriase prin impunerea de noi obiceiuri, deseori superficiale, care nu spun nimic sufletului românilor.
Nu avem de-a face cu o “agresivitate” culturală împotriva traditiilor românesti, ci cu adevărate campanii, motivate sub raport financiar, costisitoare, care urmăresc să impresioneze, să atragă atentia asupra lor.
Dacă românii ar fi constienti de acest derapaj dirijat, s-ar opune depersonalizării lor, transformării lor intentionate în simpli consumatori ai făcăturilor de prost gust, strălucitor ambulate, dar fără nici o valoare spirituală.
Cinematografia si televiziunile, cu precădere cele comerciale, au, în acest sens, un rol nefast.

Este o falsă impresie sau chiar a devenit sesizabilă discrepanta urban – rural, cu urbanul în zona negativă a problemei, în ceea ce priveste perpetuarea obiceiurilor de iarnă? Mai poate rămâne satul românesc acel laborator de creatie si, în special, transmitere din generatie în generatie a obiceiurilor si traditiilor original românesti?

Este, într-adevăr, o diferentă vizibilă între cele două zone, respectiv rural si urban. Nu pot uita, de asemenea, nici horile organizate în cea de a treia zi de Crăciun Din păcate, în mediile urbane, nu se poate vorbi despre perpetuarea obiceiurilor de iarnă. Nu putem, însă, nega un interes constant, mai ales în rândul celor de peste 40 de ani, fată de traditii si obiceiuri, fată de cântecul si dansul popular. Dar ele sunt întelese de multe ori doar ca o alternativă la alte forme de divertisment, nu ca si ceva legat de identitatea si fiinta noastră natională.
Datorită insuficientei si nesistematicei implicări a scolii, în general, dar mai ales a institutiilor de cultură cu atributii în acest domeniu, tânăra generatie nu mai manifestă nici măcar curiozitate fată de astfel de traditii si obiceiuri. Nu e nimeni cine să le explice, să le facă întelese si, implicit, apreciate cum se cuvine.
Situatia este cât se poate de gravă si în privinta multor zone rurale. Mai ales a celor situate în proximitatea unor zone urbane, a unor centre importante. Zonele mai îndepărtate si mai izolate acordă încă atentie considerabilă transmiterii din generatie în generatie a obiceiurilor si traditiilor specifice sărbătorilor de iarnă.
Din păcate, satul românesc nu va mai fi mult timp acel laborator de creatie la care faceti aluzie. Integrarea României în UE va realiza ceea ce nu au făcut-o 20 de secole anterioare: desfiintarea definitiv a celei mai vechi clase din societatea românească – a tărănimii. În conditiile implementării reformelor economice si din agricultură, satul românesc va cunoaste transformări profunde, iar, treptat, tăranul va dispărea. Locul lui va fi luat de fermier, cu o altă viziune si conceptie, preocupat să desfăsoare o activitate aducătoare de profit, inclusiv prin recurgerea la ce este modern si eficient sub aspect tehnic si tehnologic. Ori fermierii vor acorda putină importantă valorilor spirituale, păstrării specificului, sustinerii culturii populare etc.
De aceea, peste cel mult 20-30 de ani, si copiii de la tară vor mai afla despre colinde si celelalte obiceiuri de la tv, din muzee sau din cărti.
Bătălia nu este complet pierdută, însă, desi pericolele sunt extrem de numeroase si grave. Prin interventia Bisericii, Scolii si mai ales a femeilor, pot fi perpetuate, în toate zonele tării valori spirituale ale culturii populare care definesc identitatea noastră ca neam.

Pentru că suntem aproape de Crăciun, vă rog să ne istorisiti cum se reflectă în copilăria dumneavostră această perioadă a anului?
As avea foarte multe de spus. Pentru că eu sunt născut la tară, la Ciucea, în judetul Cluj, si mi-au plăcut foarte mult obiceiurile de Crăciun si Anul Nou. Ca si copil si adolescent, am trăit din plin si m-am implicat în astfel de momente. Am umblat cu steaua, apoi cu Viflaimul, mai târziu cu cetele de feciori. Iar de Anul Nou cu bradul si de Bobotează cu tiralesa. Ca toti copii, m-am bucurat de bănutii primiti, de mere si nuci, ca si de alte daruri care răsplăteau modesta mea prestatie.
După cum stiti, în satul meu a trăit Octavian Goga. A rămas de pe vremea lui obiceiul, ca tinerii să pornească la colindat, după ce primeau binecuvântarea preotului paroh, de la Castelul poetului. În vremea mea, locul poetului era luat de văduva acestuia, care, an de an, răsplătea cetele de colindători cu sume importante de bani, care ne permiteau să plătim muzicantii.
În seara de Crăciun, Veturia Goga primea sute de copii, la colindat, răsplătind pe fiecare cu bani, cu bomboane si cu mere. Când ne întâlneam pe stradă cu alte grupuri de copii, unii veniti chiar din alte sate îi sfătuiam să meargă si la Castel. Spuneam, ca să fim băgati în seamă: „Mergeti mă că Gogoaia dă bani!”
Nu pot uita, de asemenea, nici horile organizate în cea de a treia zi de Crăciun, care aduna la cămin aproape întreaga comunitate si unde, observatorul atent, putea anticipa si nuntile ce vor urma peste an, redeschiderea unor conflicte mai vechi, dar si stabilirea de noi relatii de prietenie între diverse familii.
Sunt, desigur, multe alte întâmplări, fericite, comice sau chiar triste petrecute de-a lungul anilor. Toate, însă, vorbesc despre o trăire intensă, sinceră si autentică a miracolului nasterii lui Iisus Hristos, ca si de bucuria întâmpinării, cu infinite sperante, a fiecărui an nou.






Gabriel Argeseanu    12/28/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian