Oscilatie de sentiment întru Pendulul Cunoasterii - Umberto Eco la Toronto
Toamna adulmeca intrarea în drepturi si zilele se scurg din calendar
precum frunzele aurite din bolta tristã a copacilor. 8/10 2008 sau 10/8/08, zi de 18 cu 3
sensuri, poþi aduna cifrele din aceasta data în trei feluri si rezultatul va fi tot 18, acel 18 de
3 ori 6, sau 18 ori 2, acel numãr roza-crucean de 36.
Data de 8/10/08 la ora 18:00, ora care de altfel a fost împinsã sa intarzie la intalnire. Religiozitatea aceasta numericã ce sunt convins ca a influenþat aritmetica religiei.
Avem parte de o astfel de introducere in poveste pentru ca in aceasta zi si ora unicã in desfasurarea firelor vietii avem sansa sa ne intalnim si sa ascultam un mare ganditor al timpurilor noastre - Umberto Eco. University of Toronto ne acorda acest rarisim privilegiu de a-l asculta pe d-l Eco in cadrul unei conferinte publice organizate cu titlul "An Illustrated Presentation on the History of Beauty and Ugliness".
Emoþii, ganduri ravasite, stanjeneala la ideile ce le-ai putea transmite sau vorbi liber in fata
unei somitati care pana la urma va fi in aceasta seara un om intre oameni, un om inzestrat
cu armura talentului si armele cunoasterii. Ma intreb care mai este gradina libertatii sale dat
fiind statutul sau public de statuie monumentala in miscare. Incerc sa patrund inspre cel ce
este omul, si ceea ce a directionat destinele scriiturilor sale parcurgand niscaiva excursii
publice pe internet, prin parcurile interviurilor, criticilor, si opiniilor. Un om in afara cartilor
ajuta la consolidarea sau intelegerea mai buna a ceea ce este initiat prin lectura. Dupa cele
simtite si gandite m-am hotarat sa incerc sa ating cu varful degetelor imaginare lumi intr-un
fel interzise dar totusi palpabile si posibile.
Va scriu astazi in speranta ca veti citi maine... Greutatea sentimentului de inferioritate in
fata eruditiei si a frumusetii interioare ce au facut atatea milioane de oameni sa tresalte la
impresia creata de calatoriile imaginatiei d-voastra imi creaza stari vaste de emotiuni
cotropitoare. Am avut sansa de a va intalni si de a va asculta, emozioni la tot pasul si
norocul imi surade caci umorul si rasul d-voastra sanatos relaxeaza atmosfera si lasa loc
unui pas inainte. Iata-ma in fata d-voastra, intrebarile survin dar tind sa cada in banal si
retinerea e mama intelepciunii. Incerc si alunec, incerc din nou si ma redresez, pana la
urma renunt si fac loc altora ce converg spre aceleasi doleante de chestionare sau
apropiere.
Existenta aceasta intru celebritate ce va limiteaza intr-un fel libertatea trebuie ca este
apasatoare si rezulta de multe ori intr-un dribling al mintii printre atatea intrebari repetitive
si de multe ori fara sens ca probabil ajungi sa-ti doresti poate sa ramaii in banal, in cotidian.
"How are you?" "Nice weather.." "Good food..." Aceasta celebritate starneste si complexele
noastre de inferioritate si limiteaza potentiala inteligenta ce ar putea crea o interesanta
conversatie. Dar sunteti departe... Doar prin incursiunile literare prezentate lumii noastre si
sunteti desprins cu totul dintre noi, si va invidiez inspre aceasta libertate, ati trait si ati
crescut in lumi medievale, conspirative, istorice, simbolice, naturale, comice si dupa ani si
ani va reintoarceti din cand in cand la noi pamantenii de rand, cei ai prezentului, dar si cei
care va asteapta cu sufletul la gura in Gara Literei de Nord, si ne aduceti in dar viata altor
timpuri extrase in file incarcate de scriitura erudita si interesanta.
Va intalnesc acum la barul Pilade dupa ani si ani de zile, reciting Pendulul, si m-am intrebat
tot timpul ce va tine pendulul in miscare, care va este forta gravitationala - pasiunea,
cartea, crezul, codul genetic... Chiar mi-ar fi placut sa va intalnesc la Pilade in postura de
stupido in discutii la un pahar de whisky... Interesanta impartirea lumii in Pendul intre
cretini, imbecili, stupizi si nebuni... Nu mai ramane aproape nimic... Ii am in fata ochilor pe
Belbo, Casaubon, Diotallevi. Respir un aer cunoscut cu un iz placut de vechi, ceasul merge
inapoi, si ma infioara realizarea ca revad aceleasi imagini si scriituri de litere cu alti ochi.
Imaginea Abulafiei, calculatorul ce aducea revelatii greu de imaginat imi pare acum cu totul
alta dupa recentele evolutii in tehnologie si va parea si mai interesanta peste ani si ani de
zile cand lumea poate nici nu va mai intelege intr-atat sensul de word processor. Dar si
astazi m-a distrat si incantat povestea cu impresiile create de forta functiei computerizate
de "search and replace" sau de conceptul de "undo" alaturi de logica si incercarea de a
descifra parola care va aduce pe monitor mult doritele fisiere incarcate de secrete ce vor
afisa multe din dezvaluirile intrigii povestite. Va regasesc in realitatea vietii printre randuri si
incerc sa descifrez mai bine omul care este Umberto Eco. Povestirea decurge inspre o lume
prezenta sau in prezentul lumii si totusi incarcata de detalii istorice, Templierii apar pe
firmament in forta, in prima instanta tot la Pilade, desertati in poveste de Casaubon, la
inceput ca o tirada de film western si mai apoi ca o chestiune serioasa si cu personaje eroice
si unice. Colonelul Ardenti sigileaza Planul si ne introduce cu dibacie in legenda Graal-ului.
Mai bine tac decat sa vorbesc. Si poate mai bine decat sa tac, scriu. Intram in camera de
receptie, pasesc, inima imi bate si caut prezenta. Privesc niste ochi cunoscuti dar trec mai
departe caci par singuratici, ma uit si ma intorc cautand barba cea familiara. Confirmarea
imi ajunge la urechi, el este d-l Eco, intr-adevar fara de barba, de data aceasta ochii
radeau. Baiguiesc ceva fara sens, imi lipseste indrazneala, sunt coplesit, ametit si fara de
simturi, parca sunt la examen si totusi parca nu stiu care e subiectul. Oscilez de pe un picior
pe altul, de pe un gand pe altul. Am adus aparatul de filmat/fotografiat dar am uitat complet
sa opresc timpul in cadru. Ma apropii... Ma simt pierdut si irevocabil incapabil de a rosti o
fraza inteligenta.
Umberto Eco se uita la figura mea ca la o imagine translucida si atat de
des intalnita incat este la orice pas pregatit de aparare si respingere a acelorasi intrebari
sacaitoare. Cat de mult trebuie sa citesti dintr-un autor pentru a-l intelege, cat de multe
randuri, interviuri, impresii, eseuri trebuiesc parcurse pentru a strapunge dincolo de armura
intelepciunii si inspre sensul adevarat ce respira printre literele nascute din miscarea
pendulului cunoasterii?
Atunci am realizat ca exista mai multe etape in parcurgerea calatoriei unei carti. Mai multe
etape si mai multe planuri. Mintea citind o carte ar putea deveni ea insasi o carte, si cartea
ar fi diferita pentru fiecare minte si individ, uneori surprinzator de contrastanta chiar
parcurgand aceleasi randuri. Prima etapa este una care se consuma relativ repede pentru ca
reprezinta citirea cartii in sine, o imersare totala in filele imaginarului, actiunii si
personajelor, o etapa rapida, intensa mai ales in comparatie cu cele urmatoare. Este poate
si etapa cea mai reprezentativa, cea mai substantiala pentru ca iti ofera o buna parte a
imaginii in formare in legatura cu impresia vietii acelei carti si a intelectului ce formeaza
amprentele in mintea cititorului. Prima etapa nu lasa prea mult loc evadarii spre autor, mai
ales autorul ca om, autorul in contextul lumii si muncii sale. Tot ce retii si vezi ori de cate ori
lasi cartea din mana este numele celui ce incearca sa te captiveze, se imprima acel nume si
o usoara umbra asociata unei potentiale figuri. Imaginea lui Baudolino, Belbo sau a
preotului Baskerville te acapareaza cu totul in acea lume medievala sau contemporana si
parca te tine acolo cu dintii. In cazul d-voastra experienta exceleaza sau exaspereaza, dupa
cum au spus multi, date fiind multiplele planuri a multora din carti, cel pregatitor, creator de
lume-n poveste, sau cel al actiunii, al descatusarii personajelor sau cel al descifrarii
enigmelor.
A doua etapa este cea a unei potentiale dorinte de cunoastere mai aprofundata ca urmare a
epuizarii lecturii din prima runda. Cautarile converg spre noi carti, interpretari, interviuri,
survine chestionarea identitatii autorului, se paseste afara din poveste, o noua analiza a
literelor si randurilor se impune ca urmare a interesului nascut. Aceasta a doua etapa a
aprofundarii este cea care te face sa cauti, de multe ori cu febrilitate, spre celelalte file
dinspre alte tomuri si volume, ale aceluiasi om ce te-a fascinat initial. Pasesti pe noi teritorii,
ai noi revelatii, completezi salba de lecturi avute la activ si simtamintele iti sunt confirmate
sau infirmate.
Cea de-a treia etapa a consacrarii devine parte-n parte, intreg in intreg si defineste intr-un
mod unic si puternic legatura intre cititor si autor. Sunt de parere ca pentru fiecare individ
nu sunt multi cei carora ai vrea sa le parcurgi opera completa, ai vrea sa-i citesti si sa-i
recitesti, si sa incerci sa intelegi fiecare cuvant, ai vrea sa le fii alaturi sau sa le pui intrebari
la tot pasul, ai vrea sa participi la toate evenimentele artistice, sa rasfoiesti fiecare coloana
de ziar sau revista ce contine referinte la autor, fiecare critica sau aparitie editoriala - si mai
mult de atat macar sa reusesti o parte din aceste doleante.
Trebuie sa recunosc, chiar daca pretuiesc foarte mult scrierile d-voastra, ca ma aflu doar la
un inceput de etapa a doua cu doleante de a ajunge la cea de-a treia destinatie. Cred ca
pentru multi dintre noi nu sunt numerosi scriitorii care ajung la cea de-a treia etapa sau mai
departe in cursul definirii valorilor individuale.
Prezentarea despre uratenie a fost intr-un fel un subiect pe care l-as fi preferat cu alta
ocazie, normalitatea aceasta ma impinge mai degraba spre frumos, cel putin asa am spus la
inceput, dar am sfarsit prin a ma bucura de o viziune unica si a ma intrista de o viziune mai
putin normala a urateniei contemporane, in care uratenia devine parte din viata noastra
normala si acceptata. Stiti d-le Eco eu cred ca frumusetea este cea conceputa de fiecare din
noi in parte. Cea invatata si acumulata din influente sociale anterioare poate sa fie intradevar
falsa si plictisitoare. In acelasi fel uratenia declarata in mod oficial sau identificata
dupa anumite standarde poate sa fie de fapt interesanta, chiar de-a dreptul frumoasa. Da,
uratenia frumoasa.
Am realizat ca as vrea sa invat, sa invat mai mult, o indrumare e necesara, o initiere pe
care o caut de multa vreme, o initiere pentru care poate ca nu sunt gata sau nu sunt
suficient. Ce ajungem sa devenim cu trecerea anilor, credem de multe ori in intelepciune si
pe urma de fapt sunt episoade de incapatanare si tarie a personalitatii. Implinim idealuri si
realizam pubertati ale tineretii naive, credem in noi orizonturi sau negam altele din ce in ce
mai mult. Lumea curenta devine conspirativa si poate o ipostaza reala, ne mustram
constiinta si ne intrebam cum am putut sa trecem cu vederea esente primordiale, da sigur a
fost ignoranta. Lumea comparativa survine celor ce au migrat peste mari si tari, in cazul
nostru timpurile izvorasc din comunism, se trezesc in incredibile lumi libere ale tranzitiei
nebuloase si temporare si mai apoi navigheaza cu viteza maxima si cu capul inainte spre
lumi libere si democratice. Lumea influentelor sapa o amprenta din ce in ce mai pregananta
si formeaza curente de opinie ce erup din sufletele noastre revoltate sau incantate. Lumea
curenta, cea prezenta a anilor 2000, aduce si un val imens in furtuna informatiilor:
internetul. O noua forma de libertate, formari noi de opinii si personalitati, limbaje si imagni,
aparitii neasteptate, informatii de mult cautate. Informatiile devin din ce in ce mai
disponibile dar si din ce in ce mai virtuale (mai putin reale), mitul devine dintr-o data
realitate, mitul devine accesibil, orizonturi noi se deschid, alte imagini sunt daramate
precum castelele de nisip cu un nou fir de informatie defavorabil. Si totusi trebuie sa alegi...
o cale... Cea personala poate conteaza prea putin...
M-am reintalnit cu Belbo si Casaubon inainte de conferinta si memoriile m-au napadit.
Memorii in legatura cu cartea si memorii ale timpurilor traite pe cand citeam cartea. Dupa
conferinta am reinceput calatoria pendulului chiar daca Pamantul s-a invartit de ceva ori de
la prima lectura si alte puncte de referinta au desenat trasee gravitationale pe nisipurile
altor teritorii. Seara dupa conferinta, sunetul ploii in linistea serii, intamplarea imi aduce in
dar unde sonore cu Toto Cutugno si Emozioni, parca sa mentina unda comunicarii aprinsa.
M-au urmarit in timp conturul a doua harti imaginare ce s-au intiparit in memorie din penita
randurilor Foucaultiene. Interesantul traseu al templierilor: Castel --> Ierusalim -->
Agarttha --> Chartres --> Mediterana --> Stonehenge. "Spiritul templier era de inspiratie
celitca, druidica, era spiritul arianismului nordic pe care traditia il identifica cu insula Avalon,
sediu al adevaratei civilizatii hiperboreene." Privirea mi-a ramas de multe ori pironita inspre
harta geografica, traseul mentionat si simbolul reprezentat in carte.
Un motto de inceput de capitol 11, un citat de Cioran: "Sterilitatea lui era infinita. Tinea de
extaz." As fi vrut sa va intreb de ce Cioran si de ce in acest context cu acest citat? Extaz ce
tine de o anume euforie, o influenta religioasa, un rit? Cioran a fost cel care a inceput
trasarea celei de-a doua harti mintale a conexiunilor si a unei continuari a oscilatiei in bine
de sentimente, caci dupa Cioran ma intalnesc si cu Giovanni Papini, si Papini ma duce in
mod automat cu gandul la Mircea Eliade. Un trio intelectual herculean ce contureaza aceasta
harta fara de granite.
As fi vrut sa parcurg din nou randurile cartilor inainte de intalnire pentru a avea baza
conceperii de conversatii. Imi revin in minte subiectele numerologiei si a descifrarii
simbolurilor si semnelor, numerelor si caracterelor ce ne parvin ca o parte esentiala a
povestilor, ne imbina mereu la gandire, judecare, logica si o trezire inspre ceea ce este
acolo in spatele zidurilor. Este coplesitoare prezenta atator referinte si de atatea tipuri, si nu
poti sa nu te intrebi, sa te inclini si sa te inchini in fata maretiei cunoasterii si a expunerii
acesteia. Evul Mediu si legenda Graalului, Templierii si Cruciadele si toate cele asociate lor
apar amestecate de o mare roata a istoriei ce se invarte cu repeziciune si ne arunca in forta
gravitationala a crezului partial si al imaginarului legendar. Dar lumea de fundal a cartii este
superb conturata astfel si intrebarea ramane infipta in pamantul incercarilor si al
descoperirilor.
Pendulul lui Foucault este o continua invitatie la explorare data fiind cantitatea imensa de
referinte si tangente la varii subiecte istorice. Ai constanta nevoie de creion si hartie pentru
a lua notite si a merge mai departe in cercetari pentru a intelege mai bine lumea lui Belbo si
Casaubon, pentru a avea o imagine cat mai realista a Planului. Am nevoie de intelegere in
privinta alegerii Braziliei, personajului Amparo si a riturilor, cultelor pseudo-tribale, culturilor
si sedintelor ocult-initiatice de la Santiago. Interesanta mi-a parut aparitia lui Aglie si
asemanarea atribuita contelui de Sain-Germain. "Sentimentul diferentei dispare in
Brazilia..." Explicatii exista, insa nu pentru pierderea lui in sufletul unui european.
Identitatea nu se pierde usor si ne nastem sa apartinem unui loc de pe glob si sa gravitam
in jurul unui punct identitar al Pendulului Personal.
A calatori cu un somon a fost un alt timp petrecut si regasit acum nu de mult sub forma
unui eseu publicat in Observatorul ce petrecea o intersectie cu trei semne ce ma
indemnau la o alegere.
Alegerea si lectura “Cum Sa Ai Parte De Vacante Inteligente” au
mers mana in mana cu ocazia estivala de acum 3 ani sau mai bine si m-au ajutat in
alegerea facuta:
"In general alegerea unei carti si parcurgerea ei este un mare semn de intrebare. Cat de
greu poate sa fie de a avea capacitatea de a alege intotdeauna o valoare demna de explorat
in literatura. Recomandari, critici, doar si cea mai vaga idee a unui titlu sau autor in
subconstient trezeste imediat curiozitatea atingerii si parcurgerii acelor randuri. Eliade in
tinerete se caznea si isi folosea vointa sa extrem de puternica pentru a dormi cat mai putin
pe noapte pentru a reusi sa traverseze marea de carti ce inundau mereu biroul din
mansarda din strada Melodiei. Jurnalul de la Paltinis povesteste cum protagonistii principali
doreau macar sa intretina un ritm constant de o zi si o carte. Umberto Eco spunea ca
biblioteca este intotdeauna o sursa continua de incercare, pentru ca multe volume te
cheama continuu, si pe fiecare in parte le iei si le deschizi, le frunzaresti si te gandesti, dar
pana si facand acest lucru cartile traiesc inlauntrul persoanei doar si pentru acea atingere
sau gandire de scurta durata. Cioran spunea ca cititul este o chestie repetitiva, fiecare carte,
si in special cele de valoare, trebuie parcurse de mai multe ori, asa a ajuns sa calatoreasca
in lumea lui Dostoievski de cinci, sase ori. Inceputul saptamanii de vacanta planuita in
aceasta vara ma introdusese fata in fata cu acest mare semn de intrebare. Ma aflam in fata
unui punct de rascruce, unde un stalp de lemn inalt si scorojit de vremuri, ce duce spre
cerurile albastre si senine de vara, sta de straja cititorilor si rezista cu putere imaginativa
acestui vant puternic al timpului. Ca orisice stalp al rascrucilor de drum el purta semet mai
multe indicatoare spre mai multe destinatii, in acest caz destinatii literare. Pe lemnul
imbatrinit apareau tiparite adanc pe sagetile indicatoare urmatoarele cuvinte: Dostoievski,
Malraux, Eco."
Sper sa nu ramanem la calatorii in hyperreality sau aceste randuri sa aiba drept companion
doar un biet somon afumat. Calatoria continua si voi pleca mai departe inspre finalizarea
etapei a doua si descoperirea semnului ce ma va directiona inspre cea de-a treia etapa a
intelegerii scriiturilor d-voastra
Ringraziamenti. Che Dio vi benedica. (Gratitudine. Dumnezeu sa va binecuvanteze.).
"Cartea este o asigurare pe viata, o mica anticipare a nemuririi. Inspre trecut(vai) si nu spre
viitor. Dar nu le poti avea pe toate.” - Umberto Eco, Pliculetul Minervei.
|
Andrei Lambert 11/29/2008 |
Contact: |
|
|
