Note personale : Cu ochi in patru
Cum era din păcate de asteptat, a venit si noiembrie.
Doar dacă venea Ba-ba-ul era mai rău. De fapt Ba-ba-ul a venit, dar e încă la sud de graniță. Acolo cred eu că îi place cel mai mult pentru că e mai cald, pentru că ținutul e bogat si pentru că oamenii, luați cu treaba de dimineața pînă seara, ori nu-l bagă în seamă, ori cînd dau cu ochii de hidosenia lui li se taie picioarele. Asa că el îsi poate face de cap cum vrea. Si de data asta, ca de multe alte ori, a dat pentru început iama prin lumea financiară.
Acum, noi cei care vorba aia muncim nu gîndim, cum să luăm chestia asta? Cum să înțlelegem că o criză a creditelor imobiliare din America dă peste cap sistemul bancar al Estoniei, Islandei sau Australiei? Cum? Prima nedumerire care ne vine la gură este că într-o țară care este mama băncilor creditoare, în care toată lumea trăieste de zeci si zeci de ani din credite, unde pînă si cea mai mică bancă din cel mai mic oras american stie cum să-ți dea un credit, asa deodată băncile (nu le stiu numele, dar le bănuiesc afilierea) s-au apucat să dea credite în stînga si în dreapta fără să verifice solvabilitatea clienților. Si n-au dat cîteva zeci de mii de dolari, ci milioane, zeci si sute de milioane. Adică s-au prostit acele bănci peste noapte si s-au încălcat cît de tare au putut propriile reguli? Si le-au tot încălcat asa cu sute, mii si zeci de mii de clienți? Si nimeni din mai marii lor, din comitele si comițiile lor n-a sesizat nimic, n-a înțeles ce se petrece, n-a făcut nimic ca să stopeze prostia? Chiar nimeni? Măi să fie! S-au lăcomit acele bănci? Au fost ele bănci pirat? Dacă au fost din astea, de ce s-au grăbit celelalte să se amestece într-atît încît au dat totul peste cap?
Spre bucuria noastră, de data asta poporul american a priceput care e miscarea. S-a dus la vot ca niciodată si a votat Schimbarea. S-a săturat de povesti cu zmei si balauri care zboară pe cer si pe sub pămînt si care sunt vinovați de toate relele.
Votul a fost un fel de f...you!. Noi robotim de dimineața pînă seara, n-am oprit deloc motoarele, n-am intrat în greva grevelor si voi ne serviți crize! Ca să faceți ceață, fum, să puteți schimba pe nevăzute decorul, costumul si pălăria magicianului.
Acum să dea Dumnezeu să fie într-un ceas bun! zic eu.
Aud că în România se ascultă din ce în ce mai des cîntecul lui Seicaru care zice cam asa: Aia hoți, ăstia hoți/Mama lor la toți! Asta cu trei săptămîni înainte de alegerile parlamentare (deci tot în noiembrie). Se mai zice, ca si altă dată de fapt, că doar prostii mai cred că mergînd la vot pot schimba ceva în bine. După cum se prezintă majoritatea candidaților care se reped în fața camerelor de luat vederi ale televiziunilor, parcă as da si eu să cred. Dar dacă e asa, n-ar trebui oprit cumva caruselul ăsta?
Din toată povestea alegerilor americane, cel mai mult m-a impresionat nu discursul lui Obama, nu unul al lui Hilary Clinton, ci spusele unei politiciene căreia din păcate nu i-am reținut numele: am demonstrat că suntem o națiune care are capacitatea de a se autocontrola si autocorecta. Nu stiu dacă vorbele ei sunt întru totul adevărate, dar la asa ceva ar trebui să tindă orice natie.
Si cel mai mult mi-as dori s-o văd atinsă de români.
Ce te faci însă cu românul nostru al cărui mediu preferat e hărmălaia, care e tare de tot în critică si nul în autocritică, care bate cuiul pe jumătate, după care dă o fugă să vadă dacă plouă afară sau dacă s-a deschis la bodegă? Care are mintea atît de iute că n-o poate aținti pe nimic. Care îi ia pe toți peste picior pentru ca să nu apuce ei s-o facă. Si care se vede pus acum să aleagă politicianul român cel mai bun. Care să fie ăla? Pentru că, vorba lui Rică Venturiano: si el e român.
Adică se ajunge la un impas ca uneori în matematică, cînd o ecuație nu are solutii din rîndul numerelor reale, ci doar din cel al celor imaginare.
Poate gresesc. Poate că de vină e noiembrie ăsta care mi-a făcut dintotdeauna zile amare. Care aduce ploaie, frig, tuse si junghiuri.
Si printre ele, tocmai cînd nu bagi de seamă, se strecoară si Ba-ba-ul. Să fim asadar cu ochii în patru.
V.N. Toronto
|
Viorel Neacsu 11/8/2008 |
Contact: |
|
|
