Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


23 August 1944, o zi decisivă în istoria Germaniei. Decisivă în bine sau în rău


Sunt multi germanii care cred că ceea ce s-a petrecut la București în ziua de 23 August 1944 a fost momentul decisiv în pierderea celui de al 2-lea război mondial.
Multi sunt si germanii care nu stiu nimic despre ziua de 23 August 1944.
Pe scurt, pentru cei care nu cunosc subiectul, vom rezuma mai jos semnificatia si consecintele celor petrecute la Bucuresti în ziua de 23 August 1944, cu intentia deschis asumată de a demonstra cât este de falsă ideea unor germani că (1)„la 23 august 1944 românii i-au trădat pe nemti”, că (2)„dacă românii nu părăseau Axa în august 1944 si luptau până la capăt alături de germani, războiul s-ar mai fi prelungit cu încă cel puțin sase luni, timp suficient ca industria germană să finalizeze proiectul de fabricare a armei lor secrete, adică a bombei atomice nemtești”, iar soarta războiului ar fi fost alta. Sunt destul de multi germanii care nu-i pot „ierta” pe români pentru cele petrecute la 23 august 1944, pentru consecintele acelei zile fatidice…

Se poate spune că în acea zi HITLER l-a pierdut pe aliatul său european cel mai serios, mai de nădejde, singurul dintre aliatii europeni pentru care HITLER avea un respect autentic, deplin. Este vorba de maresalul ION ANTONESCU, conducătorul României în intervalul 6 septembrie 1940 – 23 august 1944. România însăși, printre țările europene, îi oferise Germaniei naziste sprijinul cel mai substanțial în „Cruciada împotriva comunismului”, cum numea propaganda oficială românească războiul antisovietic. Nu este de mirare. Românii au intrat în războiul anti-sovietic, anti-comunist, cu o motivare extrem de puternică: refacerea României Mari, prin redobândirea Transilvaniei de Nord-Vest și recucerirea Basarabiei. Cele două ținuturi fuseseră pierdute de români în vara anului 1940, la masa tratativelor diplomatice, din păcate, nota bene!, cu „concursul și ajutorul diplomatic al Germaniei”, acordat Ungariei și Uniunii Sovietice!! A nu se uita!…

În august 1944, la câteva săptămâni după debarcarea Aliaților în Normandia, situația pe frontul de Est, anti-sovietic, nu era nici ea mai bună, înfrângerea Germaniei prefigurându-se și din această direcție. În aceste condiții, după ce a jertfit pe frontul anti-sovietic mai multe vieți tinere decât oricare alt aliat european al Germaniei, România nu mai avea motive să continue războiul cu orice preț. Mareșalul ION ANTONESCU, un militar vestit pentru cultul onoarei militare, al cuvîntului dat, i-a informat pe liderii clasei politice din România că este gata să părăsească puterea, să demisioneze deci, și s-o transfere celor care își asumă răspunderea să găsească soluția militară și politică optimă pentru români, cu cele mai mici pierderi de vieți omenești, precizând că de la el nimeni să nu aștepte o acțiune contrară acordului stabilit cu HITLER. El, ca om în primul rând, și ca șef de stat, își va respecta înțelegerea cu HITLER, dar dacă vin alți guvernanți în România, aceia vor avea o libertate de acțiune mai mare. El, mareșalul ANTONESCU, nu le stă în cale… Din păcate, nici o grupare politică și nici o personalitate politică nu s-a arătat capabilă și dispusă să preia puterea. În plus, Ion Antonescu l-a avertizat pe HITLER că, în condițiile existente pe front, România este obligată să caute o rezolvare proprie a situației în care a ajuns. Soluția avută în vedere de ION ANTONESCU fiind retragerea din confruntarea militară, dar fără să întoarcă armele împotriva Germaniei, a fostului aliat.

În ziua de 23 august 1944 se produce însă lovitura de palat organizată de câțiva comuniști, de câțiva aventurieri din armată și de regele MIHAI, rege care, în ciuda ascendenților săi germanici(era totuși un Hohenzollern!), se lăsase ușor manipulat și câștigat de tabăra anglo-americană, indirect de URSS. Arestarea lui ION ANTONESCU i-a luat prin surprindere pe toți românii, și puțini au fost cei care s-au bucurat de noua turnură luată de razboi. Căci, trebuie subliniat, războiul purtat de ION ANTONESCU, alături de HITLER, a avut o largă susținere printre români, atât la nivelul popular, cât și al elitelor. Consecințele, atât cele imediate, cât și cele pe termen lung, au fost dezastruoase pentru România. Un număr de 150.000 de militari români, după ce regele MIHAI a declarat că România întoarce armele împotriva Germaniei, au fost arestați de Armata Roșie, declarați prizonieri și trimiși în Rusia… Iar România toată a trecut la un regim politic de dictatură bolșevică, sever controlat de Moscova.

Nu punem însă în discuție consecințele pentru români, bune și rele, ale loviturii de palat de la 23 august. Ne interesează, hic et nunc, numai perspectiva germană. Emitem, în acest sens, următoarele ipoteze:

(a) Cât este de reală povestea cu arma secretă germană, a cărei fabricare era iminentă și ar fi schimbat soarta războiului? Iată o întrebare la care opinia publică are dreptul să primească un răspuns clar și avizat. În mod deosebit poporul german are drept la acest răspuns. După declarațiile cele mai avizate, ale unor mari specialiști germani ca Wernher von Braun sau Werner Heisenberg, nu exista nici o șansă ca industria de armament germană să producă acea armă, fie ea și atomică, capabilă să întoarcă soarta războiului dacă acesta s-ar mai fi prelungit câteva luni, chiar și un an!

(b) Nota bene În discuția de față, lucrul cel mai interesant este să ne punem și întrebarea pereche: ce ar fi făcut aliații, americanii în primul rând, dacă războiul ar mai fi durat încă o jumătate de an? Iată o întrebare pe care opinia publică nu și-a pus-o, și în mod specific ar trebui să și-o pună cei care calculează pripit și amatoristic consecințele „trădării” românilor. Punem noi, românii, această întrebare, la care avem un răspuns garantat, deloc ipotetic. Iată răspunsul, perfect logic și extrem de important:

în august 1945 americanii au lansat asupra Japoniei prima bombă atomică, urmată la câteva zile de cea de a doua, la Hiroșima, respectiv Nagasaki. Cu numai trei luni mai înainte, la 9 mai 1945, Germania a fost nevoită să capituleze. Se știe, cu siguranță totală, că la 9 mai 1945 americanii nu aveau la dispoziție un arsenal atomic operativ, nu erau încă gata bombele pe care le-au lansat în august asupra Japoniei. Cu alte cuvinte, acele bombe, care fuseseră pregătite special pentru Germania, pentru regimul nazist, au fost gata la numai câteva săptămâni după căderea regimului nazist. Astfel că întrebarea „Ce s-ar fi întâmplat dacă nu se petrecea 23 august 1944 de la București?” capătă un răspuns stupefiant și extrem de logic: catastrofa înfrângerii Germaniei ar fi căpătat dimensiuni într-adevăr apocaliptice! Cu efecte ireversibile! Dacă războiul mai dura trei luni, cele două bombe atomice lansate asupra Japoniei ar fi căzut asupra Germaniei. Mai mult, Statele Unite nu ar fi aruncat asupra Germaniei numai două bombe atomice, ca exercițiu demonstrativ de forță, ci un întreg arsenalul atomic.

Lumea uită sau nu știe că a existat un plan al aliaților de transformare a Germaniei într-un deșert(sic!), program care, se pare, a avut la vremea aceea un efect stimulator deosebit printre fizicienii evrei participanți la fabricarea bombei atomice americane. Zelul acestora(al fizicienilor evrei) pentru programul Manhattan a scăzut aproape total după capitularea Germaniei, moment în care americanii încă nu dispuneau de bomba atomică. De aceea capitularea Germaniei a fost resimțită, dintr-un anumit punct de vedere, nu ca o victorie a aliaților, ci ca un eșec al răzbunării evreiești, talmudice(?), imaginată la proporții mult mai mari decât însuși Holocaustul antievreiesc…

Acesta pare să fie motivul pentru care, la Moscova, importanți lideri bolșevici, evrei, au dezavuat cu nervozitate excesul de zel al comuniștilor români participanți la lovitura de palat din 23 august 1944, pentru care nu au cerut acordul Moscovei. Acestor lideri bolșevici de la Moscova, mulți dintre ei, repet, evrei, nu le-a convenit inițiativa de la București, cu alte cuvinte nu le-a convenit scurtarea războiului cu șase luni de zile. De precizat că comuniștii români participanți la complotul din 23 august, Lucrețiu Pătrășcanu și Emil Bodnăraș, erau printre puținii comuniști ne-evrei din Partidul Comunist din România! Ei nu știau multe dedesubturi ale politicii Moscovei (și nu numai), la care nu aveau acces tocmai pentru că erau „numai” români.

(c) Este o naivitate să spui că un popor a trădat alt popor. Numai persoanele fizice sau grupuri omogene de persoane pot trăda. Popoarele au interese, în mare parte aceleași, interese de supraviețuire și prosperitate în demnitate. Popoarele nu greșesc unele față de celelalte, ci numai fiecare față de ele însele, abandonându-și menirea și demnitatea, greșind astfel față de Dumnezeu, față de șansa acordată de Dumnezeu.

d) Dacă într-adevăr actul de la 23 august 1944 a avut pentru Germania consecințele mai sus prezentate, asta nu înseamnă că putem spune că poporul român sau conducătorii săi au acționat (cu bună știință) pentru salvarea Germaniei de la cataclismul atomic care i se pregătea. Cine atunci a dat peste cap planurile de aneantizare a Germaniei, de des-ființare a poporului german? Unul din doi: hazardul sau Marele Arbitru al Istoriei…

Cert este că nemții, dacă acceptă ipoteza de mai sus, nu au motive să le poarte pică românilor. Dimpotrivă.

În concluzie:

Actul de la 23 august 1944, act de trădare a intereselor românești, a adus multe suferințe românilor. Cei mai mulți dintre români deplâng și azi gestul regelui MIHAI(„regele neamț”!), gest nesocotit, lipsit de responsabilitate, lipsit de loialitate față de poporul român. Existau alte variante, mult mai convenabile pentru români. În mod paradoxal, în pofida tuturor jocurilor și strategiillor desfășurate, unele la vedere, altele oculte, beneficiarul principal al lui 23 august 1944 s-ar putea să fie poporul german. O spunem pentru a evidenția intervenția nu a românilor în istoria Germaniei, ci a înseși Providenței, căci dacă era să iasă lucrurile așa cum le gândise mintea omenească, a unor strategi de peste ocean, mare ar fi fost și insurmontabil dezastrul pe care mintea acestor oameni îl pregăteau Germaniei, poporului german, la încheierea războiului de a cărui declanșare numai Dumnezeu știe cine sunt vinovații adevărați. Planul, făcut de mintea omenească, a unor demenți, era ca asupra Germaniei să se abată un genocid propriu zis, total și definitiv! Numai Dumnezeu îi mai putea salva pe germani, iar Dumnezeu așa a considerat, că rolul germanilor în istoria lumii, a omenirii, este departe de a se fi încheiat. E drept însă că nici Dumnezeu nu lasă la voia întâmplării cine să fie cei prin care se face voia sa. De data aceasta i-a ales pe români. Iar și mai exact spus, Dumnezeu a ales un german care a acționat ca trădător al germanității sale! Ca trădător atât al Germaniei, cât și al României! (O întrebare, în această paranteză: este adevărat că regele Mihai, după 23 august 1944, deși s-a vânturat prin toată lumea, nu a călcat niciodată în Germania? De ce?)

Asadar, germanii nu au motive să fie supărati pe români pentru cele petrecute la 23 august 1944. Au cumva motive să le fie recunoscători? La această întrebare numai germanii pot da răspuns…

În sfârsit, multi sunt si românii care se simt încă si azi „vinovati” fată de nemti pentru „trădarea” de la 23 august 1944. Îi asigur pe acesti onorabili compatrioti că sunt excesiv de exigenti, de intransigenti cu propriii lor părinti, cu propriul lor popor. Este aceasta o meteahnă de care suferă multi români. O meteahnă care îi onorează pe români în absolut si în fata lui Dumnezeu.
Cu o conditie însă: să nu facă din acest criticism metodă sau mentalitate, stil de gândire. Dimpotrivă, practicându-l cu onestitate intelectuală, au ocazia, prin contrast, să evidentieze mai bine momentele de gratie ale istoriei noastre. Nu au fost deloc putine sau neînsemnate.







Ion Coja    8/23/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian