Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


29 august - Sărbătoare Natională a Limbii Române


“La fel cu însemnătatea anului 1848 pentru istoria românească a următoarelor două secole, anul 1989 a culminat cu evenimentele eliberării noastre din Decembrie, tocmai pentru că a fost pe tot parcursul său un an frământat de miscări de emancipare românească manifestate în diverse moduri. El merită o notare specială si, prin stabilirea conjugării mai multor aniversări, printre care cea propusă de noi sărbătorind cu totii ZIUA LIMBII ROMÂNE, îi vom acorda întreaga însemnătate, ca un prag de constiintă românească ce vine a se afirma în fata chemărilor de iluminare democratică ale secolului al douăzecisiunulea…”
(din propunerea Consfătuirii Nationale a Intelectualilor de la Sate)


STIMATI CITITORI,
Vă rugăm să primiti editiile noastre speciale ce vor apare până la sfârsitul lunii,
dedicând astfel aceste zile evenimentului pe care îl pregătim :
SĂRBĂTORIREA LIMBII ROMÂNE LA 29 AUGUST
DE CĂTRE TOTI VORBITORII EI, ÎN TOATE COLTURILE LUMII.
Mărturiile pe care ne întemeiem sunt extrase din opera unor

MARI SLUJITORI AI LIMBII ROMÂNE


În această a doua editie specială:

ION HELIADE RĂDULESCU



CĂTRE DOMNII PRENUMERANTI
(“Curierul românesc” din 12 mart 1837)
“…Misia acestei scrieri periodice, după cum fiecare cititor se
va putea convinge…(este ) spre a srervi de arhivă la istoria
literaturii si limbii noastre, cât si a recomanda românilor literele
străbunilor lor. Literele lor proprie nationali, a-i face a se
deprinde cu dânsele, a le onora si a le ama, a-i face a vedea si
cunoaste într-însele limba natională si unitară în tot adevărul
si în toată natura ei…




Repede aruncătură de ochi asupra limbei si
începuturilor românilor
( partea I, 1832)




„... Unii pe rumâni îi fac strănepoti ai dacilor, altii amestecătură de daci si de romani, altii, pentru câteva vorbe slovenesti ce se află în limba bisericească, slavi, scl. Foarte bine! Eu zic să priimim pe oricare dintr-acestea, dacă va fi adevăr; căci văz că niciuna nu este în stare să folosească nici să vatăme pe rumân, si că niciuna nu este în stare nici să adaoge nici să scază ceva la civilizatia, cinstea si luminarea rumânilor. Mai bine însă să cercetăm putin pe rumân si limba lui, s-apoi fără greutate vom afla prin dovediri firesti că el este ceea ce au fost părintii săi, sau cel putin că vorbeste o limbă ce se trage din latina.
Mii de ani au trecut peste dânsul, mii de prefaceri, mii de neamuri streine. Fiestecare dintre acestea a luat câte ceva cu sine, si si-a lăsat urmele sale. Tot a trebuit să uite rumînul, si părinti, si obiceiuri, si fapte: de toate s-a depărtat în fugile si băjeniile sale; pe sine însă fireste nu a putut să îl uite, căci pretutindenea a fost nedezlipit de dânsul. Când ar întreba cineva un rumân din cei mai simpli si fără multe cunostinte: Care au fost părintii tăi? Care religia lor? Care obiceiurile lor? El negresit că nu ar sti ce să răspunză. Când însă l-ar întreba: Tu ce esti? El ar răspunde om-homo. – De ce fel de neam? – Rumân. – Cum se numesc în limba ta părtile trupului tău? Cap, ochi, nas, ureche, limbă, dinte, barbă, brat, mână, deget, unghie, inimă, piept, sânge scl. (adică) Caput, oculus, nasus, auricula, lingva, dens, barba, brachium, manus, digitus, ungvis, anima, pectus. De unde urmează că rumânul este întreg roman si toate părtile trupului său si chiar sângele îi sunt romane.
Apoi să venim a-l întreba si pentru objecturile ce niciodată nu i-a scăpat din vedere, si care în fugile sale i-a fost de neapărată trebuintă a le avea cu sine. El si atunci va răspunde: pîine, făină, apă, foc, vin, car, bou, câine, cer, soare, lună scl; panis, farina,aqua, focus, vinus, carrus, bos, canis, caelum, sol, luna.
Ce au fost dară părintii si strămosii rumânului de l-a învătat să numească astfel lucrurile?... Limba lui pentru sine si pentru trebuintele lui cele mai de aproape este toată latină. Când însă vom intra ăn biserică si în cantelariile divanului, unde atâta vreme a domnit limba slavonească, acolo o să găsim urmele ei. Tinta noastră aici nu este să aflăm pe rumânul popă sau pe rumânul logofăt, ori pe mesterul sau pe rumânul loghiotatos, ci pe rumânul rumân, în starea firei, si cu acele dintâi cunostinte ce le dobândeste la pieptul maicii sale care l-ar învăta slavoneste de ar fi slavonă, dăceste de ar fi dacă (Dumnezeu o mai sti care a fost limba dacilor). Putinele vorbe slavonesti nu schimbă nici natura rumânului nici sesătura limbii lui, al căria mehanism este tot acela cu al surorilor ei italiana, franteza scl. Formarea cazurilor, verburile auxiliare, conjugarea verburilor, timpii compusi, infinitivele, partitipiile trecute, toate dovedesc aceeasi urzeală cu a limbilor de sus. Când o dată avem un drum, o urzeală, o sistemă, poate vremea să schimbe toate vorbele cu altele străine, si rămâind tiparul rumânesc, limba în veci să fie rumânească... (Ce,) ... rumânul pentru că zice „slavă domnului” si nu glorie domnului, nu vorbeste româneste? – Iertati-mă să fac o asemănare care cu toate că este cam stravagantă, însă pricina o deslusaste foarte bine. Când cineva va avea înaite-i un scheletru de om si va grămădi pe dânsul, de va fi cu putintă, carne, muschi, vine, piele, negresit că va iesi un om alb sau negru, frumos sau urât, care mai pe urmă este primitor a fi îmbrăcat sau a rămânea gol, de a fi stăpân sau slugă, însă totdauna va fi om; dar dacă scheletrul va fi de alt dobitoc, negresit că orice îi va pune cineva, el în veci va avea forma sa. A fost odată o vreme, când limba românească, dezbrăcată de toată podoaba ei, goală, sfâsiată, a rămas ca un scheletru. De aici a început iară a se hrăni, a prinde putere, a se împrumuta câte o haină streină (pe care totdauna poate să o dea înapoi de se va îmbogăâi) si a veni în starea în care se află astăzi, când nu mai asteaptă decât îndemânatici si învătati mesteri ca să o împodobească. Fel de fel de croitori aleargă acum ca să o îmbrace, unii cu haine pestrise, altii cu haine mai largi, mai scurte, mai lungi si nepotrivite si altii zic ca, hainele cu care se află si nu-i ajung a se acoperi, să le taie în bucăti, să le înnădească, să le înnoade, si să le coasă ca să-i ajungă!!! Unde sunt aceia care să-i lase ce este al său si să-i potrivească pe al ei trup din magazia cea mare si bogată a maicii sale? Au venit si aceia, au fost putini, au fost neascultati; dar s+a înmultit si se înmultesc, si simba începe a se slobozi de strânsurile ce o sugruma, de lărgimea ce o făcea lenesă, de lungimea ce o împiedeca, de scurtimea ce o arăta goală si de pestritimeace o făcea de râs. În partea a doua vom arăta drumul si mijloacele regulării si înaintării acestii limbi.






Repede aruncătură de ochi asupra limbei si
începuturilor românilor
( partea II: Pentru limba rumânească, 1832)


Limba este mijlocul prin care ne arătăm cunostintele si
cugetările noastre, si prin urmare cu cât unui om i se întind si
i se înmultesc cunostintele cu atâta i se înmultesc si zicerile
prin care îsi numeste ideile sale. Limba plugarului se mărgineste
care l-am avut si din origina noastră. Unii însă cu statornicie
stau si zic că tot din limba de obste ce avem să cârpim vorbe
si să botezăm lucrurile; si cine nu ar râde când, urmând acestii
sisteme neurmate de nici o natie va vrea persoana să o
numească obraz si prin urmare pronumele personale din
grămatică să le numească în loc de nume obraznice, si
personalitatea obrăznicie? cine nu s-ar mira de o limbă în
care triunghiul s-ar numi clin si linia perpendiculară, linie
popoiată? Care rumân învătat sau neînvătat ar întelege când
fabricantul nostru în loc de citesc ar tălmăci din slovă în slovă
zicerea grecească si ar zice prinpâsăsc, si loghica cea nu
cunoscuts de toti ar numi-o cuvintelnică? Acestea sânt niste
lucruri care de o dată cu nasterea lor s-au botezat cu numele
lor ce nu se pot schimba fără a se face o mare amestecătură si
nedăslusire. Pentru cei ce nu le cunosc, este tocmai asa cum
este si pentru aceia ce nu cunosc un om, cu care după ce se
împrietenesc îi află si numele si calitătile sale, si prin urmare
când rumânii se vor împrieteni cu stiintele si mestesugurile
trebuie să le cunoască cu numele lor cele adevărate.
Apoi pentru înmultirea celorlalte vorbe, limba noastră
trăgîndu-se din latină s-au întâmplat ca în limba cea de obste
să avem multe ziceri primitive sau care sânt de rădăcină fără a
ne întrebuinta si cu ziceri care ca niste ramure răsar dintr-
însele, care când vom avea trebuinta de dânsele cu tot dreptul
putem să le întrebuintăm, căci având tulpina care e încă vie,
prin urmare o să avem si vlăstarele ei. Frantezii locului îi zic
lieu si au avut atâta îndrăzneală încât cu de-a sila să ia zicerile
localité si local, si noi, când avem o dată a noastră ca o mostenire
zicerea loc, să ne fie frică să zicem la trebuinta noastră
localitate si local? Avem zicerea nosc sau cunosc; de la nosc
se face nobil adică cunoscut, notă, notare scl; avem zicerea
lucire de unde se face luceafăr si altele, si putem întrebuinta
în fizică pentru trupurile prin care poate trece lumina zicerea
perlucid scl.
Iată dar un mijloc ca dintru o zicere a noastră să mai nască
si altele prea trebuincioase
După acest chip asemenea putem urma si altele, cum de la
zicerea înainte putem zice înaintare, de la înapoi înapoiere
numai în zicerile de care el are trebuintă să-si numească uneltele
si dobitoacele sale, precum si lucrurile de întâiasi trebuintă si
care sânt cunoscute la tot omul, fără să cunoască si vorbele
care mesterul, negutătorul, ostasul sau politicul le
întrebuintează ca să-si numească lucrurile ce îi sânt de
trebuintă întru meseria sa. Se mai amestecă plugarul si în alte
meserii? inră în vorbă si cu altfel de oameni? numaidecât îl
auzi si pe el vorbind si de alte lucruri ce până aici îi era
necunoscute si ele si numele lor.
Noi până astăzi atâtea ziceri sau numiri avem în limba noastră
după câte mestesuguri sau stiinte ne era cunoscute, si cu cât
se vor înmulti cunostintele noastre cu atîta si limba se va
îmbogăti. Regulamentul Organic singur a intrudus multime
de lucruri si prin urmare rumânii cunosc si numirile sau zicerile
cu care se numesc ele. Militia asemenea îsi are termenii sau
zicerile sale. Asemenea si stiintele si mestesugurile se vor introduce
toate între noi dimpreună cu termenii lor.
Când povesteste cineva o întâmplare obicinuită, când
vorbeste de lucrurile ce sunt adesea înaintea noastră sau de
acelea ce a auzit vorbind, atunci cu limba obstii poate să-si
arate aceea ce cugetă; când însă va voi să vorbescă de oarecare
stiintă sau mestesug, numaidecât vorbele si lipsesc si acelea
pe care le întrebuintează nu sânt întelese celorlalti, dacă ei nu
vor avea cunostintă de acea materie pentru care se vorbeste.
Aceasta nu se întâmplă numai la noi ci si la toate natiile. Alta
este limba copiilor si alta este a oamenilor mari, alta este limba
norodului si alta a celor învătati, nu că doară se deosebeste la
sunet, la glăsuire, sau că învătatii numesc altfel lucrurile
cunoscute de obste, ci numai că ei pot să vorbescă de mai
multe lucruri ce altii nu le cunosc si limba lor este mai bogată
în ziceri.
Noi vorbim, am zis, o limbă ce este fiică a latinii. Când am
vrut să numim capul, ochiul, scl. le-am numit după limba latină,
după cum am arătat; dar când vom vrea să vorbim pentru
lucrurile ce nu sânt cunoscute tutulor, acelea nu îsi (au) numele
lor în limba din care se trage a noastră si din carea ne-a rămas
să numim toate cele trebuincioase ale noastre? acolo dar să
alergăm cum am alergat si la început, sau acel drept să-l tinem
Roma,pe ei să-i întrebăm cum pronuncia părintii lor, adică
dacă romanii au zis Tatit sau Tacit, gheneralis sau generalis
scl. Cine a învătat pe rumâni să zică tace, face, pace, scl. cine
le-au spus lor întâiasi dată să zică: ginere, genuche, gemeni,
funingene, ger, gemere, argint, sânge, deget, si nu ghinere,
ghemeni, funinghene, ghem, ghemere, sânghe,deghit? Tot
aceia dar strigă ca tot pe aceste temeiuri si însusiri să zicem
general, geografie, geometrie scl.
Am mai arătat în prefata Grămăticii ,si acum iară fiind
trebuintă, aducem aminte că multi împrumutându-se sau în
vorbă sau în scris de multe ziceri din vreo limbă care cunoaste,
le pun întregi după forma si însusirea acelei limbi, lucru care
pricinuieste o mare neorânduială în limbă, căci urmându-se
tot asa, poate cu vremea să ajungă încât să nu se poată pune la
nici o regulă hotărâtă; în vreme ce limba noastră acum îsi are
drumul si mehanismul ei. Spre pildă unii întrebuintează ziceri
grecesti zic: patriotismos, zilos, catahrisis, care după însusirea
limbii sânt priimite a se zice patriotism, zil sau zel, si catahris.
Altii cunoscând limba frantozească, dau la multe ziceri
trebuincioase forma frantozească cum: calité, ocazion,
recomandation, formalité, care de altii stiind italieneste se zic
calita, ocazione, recomandatione, formalita; în vreme ce, ca
să fie rumânesti trebuie a se zice calitate, ocazie, recomandatie,
formalitate; altii iară, stiind latineste întrebuintează forme
latinesti cum: punctum, centrum, coleghium, seminarium, în
vreme ce rumânindu-se se zice punct, centru, colegiu,
seminariu. Aici îndrăznesc a aduce aminte că acest fel de ziceri
care în limba latineasc sânt neutre si cu toate că de sine ele
nu sânt nici bărbătesti nici femeiesti si poate cineva a le da
orice formă va voi; dar fiindcă pe de o parte sună mai bine
rumâneste a avea formă iar de neutre, si pe de alta s-a legiut în
limbă ca acest fel de ziceri să se întrebuinteze neutre precum:
un punt, un privilegiu, un bun sau un bine, cu cuviintă ar fi să
se unească la acesta si fratii nostri moldoveni, cari nu stiu de
ce le întrebuintează în neam femeiesc, zicând privileghia,
coleghia, seminaria scl.
Multe verburi iar, fiind de trebuintă a ne împrumuta, în
fiestece loc sau tinut se întrebuintează fără nici un fel de unire
scl.
Ajutorul iar al prepozitiilor este un izvor din care se poate
îmbogăti limba cu multime de ziceri. Adică cum zicem de la
sare, resare, asemenea putem zice de la poartă repoartă, de
la ducere reducere, de la începere reîncepere. Cum avem
zicerile coprindere, contenire, concenire, comândare,
colindare care încep de la prepozitia con asemenea putem
întrebuinta zicerile concetătean, compatriot, compătimire,
corăspundere scl.
Dar precum am avut multe ziceri radicale (de rădăcină), a
cărora ramure nu am avut, asemenea avem si altfel de ziceri
care sânt ramure, si pe rădăcina lor până acum nu a venit
vremea a o întrebuinta. Avem zicerea opăcit care va să zică
întunecat, si rădăcina de unde vine această, avem dreptul a o
întrebuinta în fizică pentru trupurile prin care nu poate trece
lumina, opac, ce este împotriva zicerii de sus perlucid scl.
Pentru drumul si arătarea mai pă larg ca în zicerile primitive
sau de rădăcină să facem sau să întrebuintăm pe cele derivate
sau pe cele ce se trag dintr-însele, cum si când avem pe cele
derivate putem avea si pe cele primitive, pentru aceasta cu
cinste recomand scrierea răposatului Iorgovici tipărită la Buda
în veacul trecut între 1790 si 1800.
Să venim la mijlocul împrumutării, care este iertat fiestecăruia
la vreme de trebuintă. Limba noastră si-a luat forma sa si
drumul său atât în glăsuirea zicerilor cât si în mehanismul ei
încă de la strămosii nostri si orice împrumutare se va face este
lege obstească la toate natiile ca zicerea străină să se
conformeze după însusirea limbei. Strămosii nostri au apucat
din vechime ca întocmai si într-o unire cu fratii lor italieni pe
c (ci) si g (gi) latinesti când este de trebuintă, lucru care
dovedeste că poate si chiar romanii cei vechi au pronunciat
aceste litere înainte de i si e; căci aceia care vorbea odată limba
latină în Roma acum nu mai sânt, dar fiii lor au rămas si acestia
au lăsat pronuncia lor altor rând de fii si până în zilele noastre.
Apoi spaniolii si portughezii ne dau asemenea o dovadă pentru
pronuncia limbii latinesti despre c si g. Nouă nu poate să ne
puie regulă cum să glăsuim limba latinească streinii, adică
nici nemtii, nici ungurii, nici niminea. Trăiesc fiii romanilor în
zeu, zi, punere, judic, chiar, gheată, si prin urmare după însusirea
limbii zicerea project si altele trebuie a se rumâni cu j, cum
project iar nu proiect.
Multe substantive femeiesti de la strămosii nostri au rămas si
s-au legiuit ca în cazul numinativ să semene ca în cazul ablativ
din latineste, cum bonitas bonitatis, rumâneste se zice bunătate,
după care numile zililor săptămânii sau ale zeilor păgânătătii sau
întrebuintat si au rămas la noi ca în cazul ablativ: Venus
Veneris, noi zicem Vineri; Jupiter Jovis, noi zicem Joi, care
asemenea trebuie să se urmeze si când vrem să numim zeii, iar
nu Venus si Jupiter.
Zicerile latinesti ce se încep cu prepozitia ex la rumâneste în
loc de ex rămâne numai s, cum în loc de exponere zicem spunere,
în loc de exmens zicem smintit, stâmpăr scl, pentru care si
zicerile expeditie, excadron, excadră trebuie a se zice espeditie,
espeditor, scadron, scadră.
Afară de acestea, toti care au scris mai mult rumâneste si mai
vârtos au tradus din alte limbi sânt încredintat că au făcut această
băgare de seamă că zicerile, rumânesti sânt foarte lungi
(polisilabe) mai vârtos la formarea numerelor din sigurit la
înmultit, cum mormântul la singurit are trei silabe, iar la înmultit
zicându-se mormânturile are cinci, si mai bine ar fi să se zică
totdauna mormintele, după cum să si zice câteodată, si prin
urmare a ne păzi în toate întâmplările acestea spre a împutina
silabele; precum în loc de a zice jurământurile, asăz[mânturile,
regulamenturile, să zicem jurămintele, asăzămintele,
regulamentele. Asemenea se poate împutina silabele la multe
substantive neutre făcându-se bărbătesti cum în loc de a zice
substantive, adjective, verburi să zicem substantivi, adjectivi,
verbi (lucru ce singur nu am păzit încă). Multe adjective iar,
posesive ce rău s-au obisnuit a se termina în esc se pot schimba
atăt spre împutinarea silabelor, cât si spre mai bunul înteles,
spre pildă: în loc de politicesc, diplomaticesc, organicesc,
moralicesc, putem zice politic, diplomatic, organic, moral.
Având cineva drept temei împutinarea silabelor prin care limba
se face mai puternică mai vârtos în poezie, va putea băga de
seamă în mai multe prilejuri a scăpa limba de polisilabe. Poate
cineva vedea câtă vrednicie se dă limbei din împutinarea
sau răduială. Transilvănenii având împrejurul lor limbi mai
aspre, mai la toate verburile alăluiesc si ururuiesc, noi aici,
fiind mai familieri cu limba grecească, ne-am învătat să sisiriim
si să pipiriim; cum spre pildă verbul recomandare transilvănenii
îl conjugă recomădăluiesc după ungurie sau recomădăruiesc,
am recomădăruit, după nemtie; noi aici îl cojug[m
recomadarisesc, am recomadarisit; în vreme ce acest verb din
începutul său au fost si este de întâia conjugare, si în limba
noastră se potriveste mai bine a se zice recomand sau
recomandez, am recomandat, cu si mai bine a zice secfestrare,
formare, decât secfestrarisire, formarisire sau decât secfestruire,
formăluire.
Asemenea se urmează si cu verburile descriere, depunere si
altele care fără nici un cuvânt am auzit conjugându-le
describăluire, depozitarisire, scl.
Fiind vorba de verburi găsesc prilejul a îmi da părerea asupra
partitipiilor, care la noi până acuma s-au întrebuintat fără articole,
lucru ce nu putină strâmtorare pricinuieste limbii la multe
întâmplări. Din această strimtorare de multe ori multi
întrebuintează niste adjective ce se sfârsesc în OR în loc de
partitipii care face o mare schimbare întelesului; spre pildă: multi
zic muritor în loc de murind, si este mare deosebire de la una
până la alta, zicând muritorul om si murindul om; căci cea dintâi
arată pe omul care este supus mortii, si cea de a doilea pe omul
care se află în agonia mortii; si legiuindu-se acest obicei ce este
în toate limbile, adică a lua partitipiile articol, se face o mare
înlesnire si vrednicie limbei, care înlesnire se face si mai mare
când vom da partitipiilor si neam, a se face si bărbătesti si
femeiesti; adică zicând murindul să zicem si murinda; căci zicând
răsăritoarea lună si răsărinda lună, este asemenea mare
deosebire, fiindcă una însemnează luna care are însusirea de a
răsări si cealaltă arată pe lun în minutul când răsare.
La împrumutarea zicerilor pe latineste trebuie a se lua seama
nu numai la declinatii si conjugatii ci la multe litere cum la a, e,
d, l si o; căci a de multe ori se glăsuieste ca â, de multe ori ca ă;
e ca ă ca si â, d ca z, j ca j, o ca u, l ca i si ca r scl. Cum spre
pildă canto, cantimentum, dico, deus, dies, ponere, judico,
clarus, glacies, care se zic în rumâneste cânt, căltământ, zic,
silabelor numai prin următorul vers al D. I. Văcărescu din
Primăvara amorului: « Miei pasc, alerg, se joc, săd », unde într-un
rând de sapte silabe se coprind cinci ziceri.




DESPRE ÎNJURĂTURI

Bine ar fi ca oamenii să se iubească între sine si să se cinstească.
Bine era ca ocările si înjurăturile să fie necunoscute între dânsii;
însă vedem că nu e asa. Se vede că sau pornirea omului, sau
cresterea lui îl împinge către ocărî ori îl face a si le trage asupră-si.
Cu toate acestea, vedem la alte neamuri că au niste termini sau
vorbe, în mânia si necazul lor, ce se potrivesc si corăspund cu
scopul celui ce se vede în stare a ocărî si care se rostesc cu
despretul si paguba celui ocărât. Au niste asemănări cu dobitoacele
îndărătnice sau proaste, niste epitete sau porocliri de nerod, tont,
neghiob, năuc s.c.l., în care vede cineva pe cel ocărât cu adevărat
micsorat si umilit.
Să vedem însă cum se fac înjurăturile la noi: socotească numai
cineva să vază că totdauna, si mai cu deosebire la noi, cel care
ocăraste este ocărât, cel care înjură este înjurat - si paguba este a
celui necăjît, iar nu a celui vinovat (de va fi vinovat). Dar care
neghiobie e mai mare decât aceea de a se ocărî si păgubi cineva
singur? închipuiti-vă, rumânilor, ce vă iese din gură când vă vine
mânia în vârful nasului si începeţi a înjura! Cercetati fiecare vorbă
ce însemnează si până unde vă pogorâti si cât vă batjocoriti singuri
vrând a batjocori pe altull Aveti un necaz, cereţi o răzbunare, - si
cât vă este de nebună si fără socotintă dorinta răzbunării! Ce verb
întrebuintati la înjurăturile voastre? Verbul care v-a dat fiinta; verbul
prin care vă faceti tată, prin care legati cele mai scumpe noduri
aci pre pământ; îndrăznesc a zice - însusi verbul prin care Provedinta veciniceste din generatie în generatie oamenii si dobitoacelel
Socotiti-vă că ceea ce scoateti din gură mai întâi nu se poate face
chiar de ati vrea voi, si vorba, prin urmare, vă este de nebun; iar a
doilea, că si de s-ar putea face, cine s-ar ocărî oare, acela care vă
este gresit “sau” voi însivă? Nu vedeti că în înjurăturile voastre
vreti să mergeti si să vă tăvăliti prin locuri unde nu crez să vă
miroase nici a izmă, nici a trandafir? vreti de multe ori să mergeti
la morminte a dezgropa mortii, abia putrezi sau numai oase; să vă
tăvăliti în scârbe si pe urmă să iesiti la obraze, numai buni asemănati
cărătorilor de scremetele omenirei, sau întocmai strigoilor, tăvăliti
si săturati de mucegaiurile ti putrezunele mormintelor; înjurati si
iesiti la obraze! Vreti să intrati în biserică să batjocoriti crucea si
tot ce are crestinul mai scump! Dar oare le-ati ierta voi acestea?
Oare când cineva v-ar pune si cu d-a sila să le faceti, ati cuteza să
le faceti? Si când le-ati face, nu v-ati socoti singuri cei mai ticălosi
si cei mai batjocoriti? Sunt încredintat că nimini nu ar face asemenea
nelegiuiri, dar gura s-a învătat rău din tată în fiu, si nici nu ia cineva
seama la cele ce zice; însă e vreme să fim băgători de seamă, că
râd altii de noi, râdem noi însine, când ne socotim; râde dracul, că
ei el crez că va fi întru acestea mai civilizat si mai cinstit decât cel
care înjură. Când nobilitatea s-ar da celui ce înjură mai putin, atunci
diavolul ar fi cel mai nobil; si când, iară, s-ar da celui ce stie să
înjure mai bine, atunci noi, rumânii, am fi boierii cei mai de căpetenie,
încât n-am avea dopotrivă. Ce ocară, fratilor! De câte ori m-am
rusinat de mine când, din blestematul de obicei, mi-au iesit
asemenea vorbe fără socotintă din gură. Băgati seamă, că vorbele
ce ne ies la înjurături sunt vorbe de nebuni, vorbe de oameni beti.
Si beatul este de ocară, si treazul ce vorbeste si lucrează ca beatul
este si mai de ocară. Asadar, pe noi ne ocărâm vrând să ocărâm
pe altii.
Preoti, povătuiti pe enoriasi să simtă ceea ce zic în necazul lor;
învătători, străsniciti pe scolari să nu se învete rău. Negutători,
mesteri, meseriasi, fiti strasnici cu ucenicii si calfele, să nu se învete
rău, să fie trezi, si când sunt trezi să nu fie beti si nebuni. Omul ce
ocăreste pe altul, si mai vârtos in chipul acesta norodul rumânesc,
se ocăreste pe sine; si cine nu are cinstire, socotintă către sine-si,
acela fireste că nu va avea si mai mult cinstire si socotintă pentru
ceilalti. Ia să punem acum un dregător, un cocon, un coconas înjurând pe
clăcasul sătean sau pe robul tău. Boierul necăjit iese afară cu
ciubucul în gură si cu ghigealcul pe frunte, strigă din pridvor să
iasă cioroiul afară; si ce-i face, ce zice dumnealui coconul? Îi
pomeneste tiganului de mumă-sa, care cine stie cât este de
gârbovită de bătrânete, strentăroasă si scălâmbă, si de ani, si de
robie; si pomeneste de părinti, care cine stie de când sunt putrezi
în mormânt, si le înjură si lumânarea ce n-au avut-o la ceasul mortii;
Si pomeneste de cruce, de lege, de suflet si de dumnezei! si când
ar avea cineva legea si credinta acestui cocon, negresit ar zice că
tiganul trebuie să aibă alt Dumnezeu de vreme ce îl lasă atât de
batjocorit si pe mâinile unor asfel de crestini. Socoteste-te acum,
cititorule, la asfel de întâmplări cine este mai ocărât? Tiganul ce
sade cu căciula în mână, sau coconul ce ar avea dorintă să facă
toate câte le zice când înjură? O, blestem! o, ocară a omenirei!
coconasule, oricare esti, omule ce te numesti dregător, ce dregi
oare dumneata? nu vezi că fiinta-ti întreagă strică si dărapănă si
sfintenie, si cinste, si pe aproapele tău, si pe sine-ti, si însusi acea
numită nobilitate? Nobil mai esti! si nobil îti este sângele din care
te-ai născut! pentru că, dacă dumneata injuri cu verbul cel născător,
apoi părintii negresit te-au născut înjurând si nu esti decât fiul
înjurăturei si al ocărei. Mare nobilitate! Norocire, însă, că la noi nu
e mostenitoare ca în alte părti. Pitoresc, adică vrednic de zugrăvit
mai esti când înjuri!





TOATE ACESTE EXTRASE DIN OPERA ÎNTEMEIETORULUI
ION HELIADE RĂDULESCU
LE ADUCEM AMINTE CITITORULUI ACUM
CÂND ÎNCEPEM ÎN COMUNITĂTILE TUTUROR VORBITORILOR
DE LIMBĂ ROMÂNĂ A PRĂZNUI BINEMERITATA EI SĂRBĂTOARE.
ÎN EDITIILE SPECIALE VIITOARE, ASA CUM A FOST PREZENTAT ASACHI, VOM REVENI CU
TEXTE DIN OPERELE LUI , KOGĂLNICEANU,
HASDEU, XENOPOL, OVID DENSUSIANU
SI FACEM CĂTRE CITITORI URMATOAREA PRECIZARE :

Dorim, prin asemenea pagini transmise periodic, să inaugurăm Sărbătoarea Limbii Române reînviind studiile cele mai semnificative dedicate ei de mari cărturari ai neamului nostru. Din acest motiv, ne vom concentra asupra a tot ce s-a afirmat mai temeinic în întregul secol al nouăsprezecelea, care a fost secolul impunerii definitive a unei limbi a tuturor românilor în scopul comunicării dintre toti românii si a realizării idealului national.
Această selectie ne lipseste de începuturile constientizării latinitătii noastre, de la cronicari la Dimitrie Cantemir si de la el la Scoala Ardeleană, dar ne concentrează atentia asupra a ceea ce a constituit, vreme de un întreg secol, o adevărată politică preluată si conjugată de la un cărturar la altul si de la un curent la altul: POLITICA AFIRMĂRII NOASTRE PRINTR-O LIMBĂ MODERNĂ SI UNIVERSAL-ROMÂNEASCĂ dusă consecvent cu mijloacele tiparului, ale educatiei nationale, ale creatiei literare, ale comunicării ziaristice, ale studiului stiintific plasat de mari filologi în contextul studierii istoriei si resoartelor tuturor limbilor europene.
Din acest motiv, ne începem demersul de la anii 1820 – 1830 cu Asachi si Heliade Rădulescu, laolaltă grămătici, slujitori ai tiparului, ai literelor si ai instructiunii publice, continuând cu altii asemenea lor precum Kogălniceanu, Hasdeu, Xenopol si încheind cu concluziile moderne, foarte apropiate de imaginea de astăzi asupra limbii noastre nationale, pe care le trage Ovid Densusianu a cărui carieră universitară de slujitor al istoriei limbii române începe în 1897.
Este un prim demers, căruia vom fi bucurosi să-i adăugăm si altele, altfel grupate, altfel catalogate sau chiar altfel interpretate, ca si comentarii venite din partea Dumneavoastră, a tuturor celor cărora ne adresăm cu unicul scop de a impune această Sărbătoare Natională pe care o merită limba noastră din partea tuturor românilor, oriunde s-ar afla ei astăzi.







vă rugăm să ne vizitati la adresa www.cartesiarte.ro
si să ne comunicati opinia dumneavoastră
privitor la propunerea pe care o facem
de a se stabili oficial ca,
ziua de 29 august
să devină pentru toti românii
SĂRBĂTOAREA NATIONALĂ A LIMBII ROMÂNE








Corneliu Leu    8/22/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian