Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Deporte si, violencia no ! (sport da, violentă nu!)

- efectul fotbalului asupra valsului vienez -


„Expect emotions” a fost mottoul de care ne-am izbit - la propriu si la figurat - la tot pasul, cinci săptămâni de-a rândul. La propriu pentru că era afisat pe toate gardurile. La figurat pentru că ne-a preocupat mintile, accentul căzând pe prima parte, cea cu asteptarea. Am zăbovit asadar în expectativă, tot sperând să se dezlăntuie spiritele.
Nu zic că nu s-ar fi dezlăntuit ele până la urmă. Atâta doar că le-a luat ceva timp. Au venit „chibzuit si pritocit”, cumva mai „pe europeneste”. Nici urmă de dăntuiri frenetice de-ale fanilor pe străzi, nici vorbă de hore încropite spontan la margine de cartier. Nexam polemici aprinse prin ziare sau la radio. Sau mai bine zis, hai să nu mintim, polemicile au fost, dar nu neapărat pe teme fotbalistice.
De pildă, cu o săptămână înainte de începerea turneului final, postul de radio local vienez transmitea febril un sondaj dedicat fenomenului „masinii cu steag”. Întrebarea generică adresată ascultătorilor era: „steagul la geamul masinii: simbolizează el patriotism sau e totusi de prost gust?”. Acum de ce să ne ascundem după degete, pozitia celor de la radio era destul de clară: anti. În orasul lui Freud fiecare e un mic psihanalist, asa că mass media nici măcar nu încearcă să sugereze cu trucuri ieftine că n-ar vrea să manipuleze „boborul”. Prin „totusi” se indica clar că steagul e o formă proletară, nedorită de spirit de turmă. La ce să te-astepti de la un post de radio care se izmeneste cu mottoulul curajos: „noi transmitem ce ne place nouă”? De-ar auzi dragul de Adrian Partos, după ce s-a străduit decenii de-a rândul să ne inunde din megafoanele plajelor Costinestiului cu „Dedicatii muzicale: Dumneavoastră ati vrut-o!”.
La asa clară anchetă, putini s-au încumetat să sune si să contrazică pe post teza „cine are steag, e tăran” sau mai bine zis proletar. Se punea pe atunci – încă – întrebarea „ce facem cu steagurile dacă iesim prematur din competitie?” S-a dovedit mai târziu că se pot face multe, de exemplu sterge vasele; aici inventivitatea austriecilor nu are limite. Căci fireste, de ce ti-e frică nu scapi: austriecii – ca si românii, din păcate - s-au autoeliminat destul de rapid din competitie. Cinste celor care care au continuat să arboreze steagul national si după aceea, în semn de solidaritate la greu.
Entuziasmul n-a venit deci din prima zi, dar a venit, lucru care până la urmă a surprins pe toată lumea. Una a fost să vedem Germania în 2006, natiune disciplinată grupată sub un steag, condusă de massmedia ancorată solid în gazonul verde, dând totul pentru a fi gazda perfectă a unui Campionat Mondial al superlativelor, si culminând înnebunită de microbul atotputernic. Alta e în 2008, când contempli un popor austriac mititel si nervos, încăpătânat prin definitie, agonizând sub povara jurnalistilor critici, somat să nu se lase purtat de val, ferindu-se prin toate mijloacele de a deveni scalvul unei mingi rotunde, capitulând în final răpus de ... acelasi microb atotputernic.
Noi, plecati la drum cu steagul nationalei proprii fluturând din geamul masinii, ne-am trezit în primele zile într-o realitate nu tocmai efervescentă. Capitala ne-a întâmpinat cu entuziasm retinut. Asa sunt vienezii, specie îndărătnică pe care mai nimic n-o dă peste cap cu una cu două. „Om trăi si-om vedea” ne-am soptit în barbă plini de sperantă si am dat iama în prima tutungerie de unde ne-am cumpărat un steag austriac pentru portiera cealaltă. Din fairplay si ca să nu ne taie cauciucurile fanii înrăiti.
Să ne întelegem: austriecii nu sunt imuni la microbul fotbalului, ei sunt doar prevăzători. Pozitia lor nu a fost usoară: pe de-o parte sustinători cu trup si suflet ai unei tinere echipe nationale pline de elan. Pe de altă parte un minipopor alpin usor complexat, fără palmares fotbalistic. Cum să nu fii sceptic? Până si sloganurile se băteau cap în cap. Ba „acum învingem; suntem la noi acasă!”, ba „suntem oricum cei mai tari... la sporturi de iarnă”.
Ne-am mângaiat cu gândul că euforia se va instala odată cu fluierul inaugural si am mai asteptat o săptămână. Meciul a decurs într-o atmosferă exemplară de fair play, poate si pentru că în incinta stadioanelor nu s-a servit decât bere fără alcool. Suporterii au fluturat pasnici steguletele primite la intrare, pe care scria clar „Respect!”. Nu mică ne-a fost mirarea la auzul stirilor televizate: biologii sunt alarmati din cauza pericolului care paste un număr considerabil de copaci din parcurile orasului. „Urina suporterilor care nu folosesc toaletele publice amenintă să dezechilibreze ph-ul scoartei copacilor!” Jumătatea verde a inimilor noastre ecologiste s-a încretit putin, dar, începând cu acest punct, s-a impus din ce în ce mai mult părerea că fotbalul, de fapt, e inofensiv.
Cum altfel să califici o manifestatie de asemenea anvergură, cu milioane de entuziasti, la care s-au operat în total doar 200 de arestări preventive, majoritatea cu eliberare imediată? Ce să mai spui astăzi, când ziarul cel mai combativ anti-fotbal dedică pagina de maximă audientă tocmai amintirilor despre fotbal? Nota bene: e vorba de aceeasi pagină care tipărea în timpul campionatului, „mândră si pură”, sugestii garantate fără tangentă cu fotbalul, pentru „cetăteanul normal”.
Finala au câstigat-o spaniolii. Pe meritate, după ce au delectat pe toată lumea cu jocul lor de pase sprintene, în stilul inconfundabil poreclit „tiqui-taca”. Cine să le poarte pică? Toti am strigat la unison „Olé!”
Au trecut săptămâni de la fluierul final. S-au adunat emotiile, dar au si început să se estompeze amintirile. Renasc spontan, odată cu fotografiile recent developate. Încep să intre în cutia postală mesajele colegilor din echipa organizatorică: vienezi din părinti ucrainieni; polonezi stabiliti în Spania; un mexican aflat la studii în Austria; un brazilian cu pasaport francez, din Italia; o englezoaică doritoare să învete limba germană; o nemtoaică din Turcia; o austriacă stabilită în Sardinia; altul cu bunici din Tara Bascilor; un kurd din Viena; un ceh de la Bruxelles etc. etc. etc. Si noi, un german si-o româncă, din Spania. „Familia” noastră tine aproape.
Ciulim urechile la auzul unui imn national la radio. Ni se strânge inima, se dilată pupilele. Mai contează care si al cui e acela? România, Germania, Spania, Austria? Nici noi nu mai stim cu cine tinem. Oftăm.
Ce frumos a fost! Cine e ca noi? Perechea Princiară si Regele Spaniei, Cancelara Germaniei, Enrique Iglesias, jurnalisti de la BBC si Al Jazeera, de la TVR sau Televiziunea Moldovei, jucători vestiti cu care am dat mâna, învingători si învisi, toti am respirat acelasi aer. Fiecare tremurând la momente diferite, si totusi la unison.
E greu de descris sentimentul solidaritătii sportive. Poate tocmai pentru că e atât de simplu incât fiecare îl intelege instinctiv, când are prilejul să fie atins de „aripa” sa. Campionatul s-a sfârsit, dar vin altele. „Le roi est mort! Vive le roi!”.
Si ce face acum Viena cea sceptică? Înregistrează un spor subit de mândrie patriotică. Răsar răzlet steaguri pe la masini si case. Optimismul e in floare, sloganul preferat face ocolul metropolei: „Am fost doar la un pas... Viitorul ne stă în fată”.
Iar noi privim cu jind spre Olimpiada care începe. Nu putem fi peste tot, dar alti „volunteers ” din noua noastră familie globală si-au ocupat deja pozitiile la start. Participanti care câstigă. De fiecare dată.

Germania, 25 iulie 2008





Gabriela Călutiu Sonnenberg    7/26/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian