Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Mos . vatră, tară



“ Limba este tezaurul cel mai prețios pe care-l mostenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute si care merită să fie păstrat cu sfințenie de generațiile ce-l primesc”, spunea cu multă dreptate marele nostru poet, Vasile Alecsandri.
Între cuvintele prețioase si legate în semnificație mostenite de la înaintasii nostri se află si mos, vatră, țară.
Mos este de origine traco-dacică si înseamnă conform Dicționarului explicativ al limbii române, “bărbat în vârstă”.Si în limba mai veche “înaintas, strămos”, “bătrân dintr-un grup de oameni înrudiți intre ei.”

“Oh!pădure tânără!Unde sunt mosii nostri?...
Unde sunt părinții nostri?”
(B. St. Delavrancea, “Apus de soare”)
Într-o altă calitate, “mos” denumeste însă si “proprietatea funciară”, trecută unui urmas din grup, potrivit regulii înrudirii”.De aceea se si spune că unei persoane îi revine “un mos” sau îi revin mai mulți. Adică una sau mai multe părți din proprietate, din mostenire, adică din “mosie”.
Cu timpul înțelesul de”mosie” a devenit sinonim cu “pământ strămosesc”, “patrie”.
“N-avem osti, dară iubirea de mosie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!”
(M. Eminescu, “Scrisoarea 3”)

Mosii si strămosii au făcut din noi, de-a lungul istoriei “mosneni”, adic㠓țărani liberi”, răzesi, posesori în devălmăsie a unei proprietăți de pământ mostenite de la un strămos comun.
Acestora le datorăm constiința că tot ceea ce avem mai bun de la ei e o “mostenire” ce trebuie păstrată, apărată, si transmisă celor ce, noi însine, le vom deveni strămosi.

“Țineți minte cuvintele lui Stefan…că Moldova n-a fost a strămosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastră, ci a urmasilor vostri si-a urmasilor vostri, în veacul vecilor.”
(B. St. Delavrancea- “Apus de soare” )
În tradițiile populare există si o sărbătoare laică, “sâmbăta mosilor”.Ea nu este doar o sâmbătă a morților ci o sărbătoare de pomenire a mosilor, strămosilor, a tuturor înaintasilor stiuți si nestiuți, până la izvoarele neamului, e o sărbătoare a rădăcinilor.În acea sâmbată a mosilor de vară sau de iarnă, pentru pomenire, se oferă mâncare în vase de lut ca străchini, ulcele de mosi, se pun linguri de lemn si lumânări aprinse.Din timpuri străvechi, tradiția a generat un târg al olarilor, al mosilor, prezent peste tot cuprinsul țării.În Bucuresti există si un drum, Calea Mosilor ce ducea spre târgul mosilor.
Unii cercetători sunt de părere că acest ritual peste care s-a altoit mai târziu cel crestin, are rădăcini străvechi si că ar fi fost practicat chiar de regele dac Decebal, care-l mostenise de la strămosii săi.
“Decebalus per Scorilo”, inscripții de pe un vas de lut, par să susțină acest lucru si să ateste luxul pe care si l-a permis regele de a lăsa o inscripție întru pomenirea tatălui său.
De la termenul “mos” au mai derivat ulterior si alte cuvinte încărcate cu bogate semnificații: mosneag, mosier, mostenitor etc.
Din totdeauna mosii si familiile lor au fost puternic legate de vatra strămosească, cuvânt tot de origine traco-dacică ce înseamnă astăzi “platforma înălțată în tinda caselor țărănesti pe care se face focul pentru a pregăti mâncarea.”
“De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, jumătate întoarsă spre străchinile si oalele cu mâncare de pe foc, stătea întotdeauna “Costin Moromete…”
(M. Preda, “Moromeții”, volumul 1)
Acest cuvânt s-a cimentat, cu timpul, in expresiile:
• “a îmbătrâni în vatr㔠= a rămâne fată bătrână;
• “a cădea cuiva în vatr㔠= oaspete nepoftit;
• “a lăsa la vatr㔠= a se elibera din armată;
• “vatra satului” = porțiune de teren pe care se întinde satul.
“Humulestii…, sat mare si vessel, împărțit în trei părți; care se stiu tot de una : Vatra Satului, Delenii si Bejenii .”
(I. Creangă, “Amintiri din copilărie” )
Popular, “vatr㔠mai înseamn㠓porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebeste de restul locului, printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației.”
Si acest lucru a generat o familie de cuvinte: vătrai, vătrar.
De 2000 de ani, “vatra româneasc㔠este spațiul Carpato- Danubiano- Pontic de care suntem legați sufleteste pentru că ne-a devenit țară, cuvânt de origine latin㠖 terra.
O primă accepție este de “pământ cultivat”, “țărnă”.Aceasta semnificație o întâlnim în construcții ca “ Viața la țar㔠– roman de Duiliu Zamfirescu, “a se duce la țară”, “ a locui la țară”.
Cu acest sens, “țar㔠se întrebuințează nu numai în limba literară, ci si în graiurile populare, de exemplu, deosebirea dintre “munte” si “țar㔠se face foarte limpede, țară însemnând pământ semănat cu cereale sau legume.
În țară noastră, există mai multe podisuri cultivabile înconjurate de munți.Acestea sunt numite “țări”; Țara Oasului, Țara Zarandului, Țara Bârsei, Țara Făgărasului, Țara Vrancei.Din unirea mai multor “țări” din vatra strămosească cu Țara Românească si cu Țara Moldovei s-a realizat o nouă țară : România.
O altă accepție a cuvântului este cea de “patrie”, țara părinților si reiese din construcții ca țara mea, vesti din țară.
“Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor? “
(M. Eminescu, “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”)
În vechea limbă românească, țară are si sensul de “ teritoriu, regiune deosebită de oras, de târg sau de cetate “, de exemplu când este vorba de “boierii de țar㔠sau “adunarea țării “ sau “țar㔠prin care se înțelege adunarea boierilor de țară.
“ A!Nu mă vrea țara?Nu mă vreți voi, oare înțăleg?”
(C. Negruzzi, “Alexandru Lapusneanul”)
Locuitorii unei “ țări ” s-au numit “țărani” si ei muncesc pe “țărn㔠si calcă pe “țărnă”.
Termenul “țară”, fiind de o circulație foarte largă a intrat în numeroase expresii populare:
• “ a plăti un colț de țar㠔 = a valora foarte mult;
• “ Țara lui Cremene, Țara lui Papură Vod㠔 = țara nimănui;
• “ te joci cu țara-n bureți? ” = te adresezi cuiva care subapreciază valoarea unei probleme;
• “ a pune țara la cale ” = a conduce;
• “ țara e larg㠔= poți să pleci unde vrei;
• “ la colț de țară si la mijloc de mas㠓 = într-un loc ferit de primejdii;
• “ peste nouă țări si peste nouă mări “ = foarte departe;
• “ a ajunge de poveste în țar㠓 = a ajunge de pomină;
• “ a sta prost cu țara “ = a nu avea bani;
• “ a se pune cu țara” = a intra în conflict cu toată lumea;
• “ țara nimănui “ = fără stăpân;
• “ a afla târgul si țara “ = a afla toată lumea.
Toate accepțiile menționate duc la concluzia că latinescul “terra” a avut în româneste o evoluție care arată că înțelesul de “pământ cultivat” nu putea să rezulte decât din limbajul unor lucrători ai pământului, țăranii.
În concluzie, lexicul alături de istorie, oferă argumente trainice care demonstrează, fără putere de tăgadă, originea daco-romană si continuitatea poporului roman pe pământurile vechii Dacii.
Ilustrul fiu al județului Vaslui, Alexandru Vlahuță, scria în “România Pitorească”:
“ De-atunci au trecut aproape 2000 de ani.Multe războaie am avut si multe nenorociri ne-au călcat în vremea asta…Vijelii cumplite au trecut peste noi.La toate am ținut piept si nu ne-am dat, s-aici am stat.Ca trestia ne-am îndoit sub vânt dar nu ne-am rupt.”

Profesor, Diaconu Georgeta,









Bibliografie

1. Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucuresti, 1975
2. C. C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, “Istoria Românilor”, Editura Albatros, Bucuresti, 1971
3. N. Stoicescu, “Continuitatea românilor “, Editura Stiințifică si Enciclopedică, Bucuresti. 1980





























Diaconu Georgeta,    6/11/2008


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian