Calator in tara ( I X ) - Botosani
Povesteam intr-una din recentele mele note de calator prin tara, ca in ultima vizita in tara mea de bastina, am cureierat din nou prin regiunea Suceava.
Din o mie de motive. Tatal meu s-a nascut in Vama, in Campulung Moldovenesc, bunicii mei se odihnesc in pace acolo in cimitirul local ruinat si neingrijit, am avut rude dragi in Radauti, Falticeni, la Bucecea, Siret si am lucrat multi ani la ziarul regional ca incepator in ale scrisului.
Ma simt bine in aceasta parte din nordul Moldovei pentru ca am lasat inca acolo numerosi colegi si prieteni.
O parte din ei m-au insotit la o masa copioasa in Botosani cu masa plina cu de toate, inclusiv rasete si glume, cu amintiri piperate sau mai putin.
Unii din ei s-au vaitat ca acum parca statia de autobus e mai departe si ca dureaza parca mai mult sa ajunga la bacania din colt.
Ce mica si frumoasa e tara cand ai masina!
Nici nu stiu cand am poposit in Sulita. Vroiam de mult sa vad din nou acest targ , cu povestile localnicilor despre festivalurile lor si despre echipa de fotbal.
Ce imi amintisem despre acest plin de viata targ era ca aici s-a nascut maestrul Ion Pribeagu. Versurile omuletului acesta, miezul lor, iti dadea impresia unui gigant.
Ion Pribeagu mi-a fost coleg de redactie la Bucuresti si pagina de humor era nelipsita de poeziile lui ”Nea Ionica”.Te facea sa razi cu lacrimi de subiectele lui apropos de soacre, de Berik din Valea Lata, telefoanele, ceasul din perete, glumele cu “perdea”etc.
A ramas inscris in istoria satirei si glumelor in versuri asa cum ne amintim azi de oricare poet sau sculptor care nu poate fi uitat vreodata. Mi-am luat inima in dinti si, la un pahar de apa rece am indraznit acum sa intreb cativa tinerei daca au auzit de maestrul Pribeagu, sulitean get-beget. S-au uitat mirati unul la celalt si au dat din umeri.
-“Fratilor din toata tara/ Din Arad si Hunedoara/Din Suceava si Sascut/Va salut!”
Am inlocuit intentionat cate ceva pe ici-pe colo, doar-doar am sa ating un sambure de amintiri. Nimic. Am mai intrebat si pe altii, si am fost la un moment dat jignit de lipsa de cunostinte ale unor localnici despre acest celebru fiu al Sulitei in Botosani.
A doua zi ne-am oprit la Saveni.
Prin anii ‘53-’55 Saveni arata cu totul altfel. Colbul soselelor iti intra in rarunchi si doar strada principala cu aceleasi case vechi, unele vopsite strident, era promenada localnicilor. L-am gasit schimbat substantial si nu a mai fost necesar sa mananc la restaurantul “Raionului de Partid” ca sa gasesc un antricot pe cartofi prajiti. Trebuie sa va povestesc despre o intamplare in Savenii de altadata.
Mai marele “ raionului” era tovarasul “Prim” pe nume Sofian, care taia si spanzura pe atunci. Un om scund, rotofei, smead, cu parul negru si scurt, de o cultura ambiguoasa, Sofian era in Saveni cel care avea ultimul cuvant in viata satenilor. Nu ii prea placea cand un gazetar poposea prin comuna pentru ca pe atunci critica mergea doar de sus in jos. Dar cum ma anuntasem deja si m-i s-a comunicat ca “e in sedinta”, un instructor de raion mi-a propus sa-l insotesc intr- o raita prin cateva sate.
Mai bine nu o facea. Am intrat intr-o scoala si cum eu ma pregateam sa discut cu cativa profesori sau invatatori in cancelaria scolii, “tovarasul instructor”, activist cu palmares, a intrat intr-una din clase. Cand am cerut permisia si am fost invitat chiar sa intru si eu in clasa aceea, se vorbea de ce credeti? De Dumnezeu si de faptul ca, spunea “tov”-ul, unii cred in existenta Domnului iar altii, evident, nu. Era o gradina mica cu cateva flori langa una din ferestrele scolii. Nu i-a fost lene “ tovarasului”‘ sa iasa afara si sa smulga doua flori pe care le-a bagat in doua pahare. A turnat apa doar intr-un pahar si a spus copiilor cam asa: “Lasati aceste flori aici si ve-ti vedea ca numai floarea in care am pus apa va supravietui. Daca cealalta moare, ofilita, insemneaza ca Dumnezeu e o inchipuire, nu exista si ca doar noii oameni, condusi de Partid, hotaram cine traieste si cine moare.”
Asi fi vrut sa-l iau in serios dar mi-a fost teama sa nu-i insult si ultima ramasita de inteligenta ascunsa sub chelia lui deasa. E adevarat, unele maladii sunt transmisibile. Omul acesta era un caz contagios si copiii ar fi fost mai bine sa fie paziti de un asemenea virus pe doua picioare.
In Sulita ca si in Saveni pulseaza acum o alta viata.
Citesti pe fata oamenilor, in rasetele zglobii ale copiilor, in vitrinele magazinelor, in luminile din zi si noapte.
A meritat sa vin din nou pe aci si, mai ales, ma gandesc sa revin.
Harry Beer / Toronto
|
Harry Beer 6/2/2008 |
Contact: |
|
|
