Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Dor de adevar : Istoria si morala


Nu stiu în virtutea căror circumstante sau poate asa o fi conceput Ziditorul, dar omenirea, pe parcursul timpului, are un singur jalon real pentru mersul ei înainte, o singură traiectorie pe care o pictează cu îndărătnicie, începând de la primele desene morale din pesteri si terminând cu lumile virtuale ale computerului.
Fiecare clipă de război, fiecare clipă de pace a fost depozitată în memoria timpului, parcă special pentru a avea anumite momente de referintă. Adică, drumul nostru este corect, este mai putin bine ales, sau chiar este gresit.
În tot acest joc al timpului si memoriei, figura principală a fost istoricianul; omul care a avut datoria să fixeze pe tot ce i-a stat la îndemână, să fixeze evenimentul în raport cu timpul. Si atunci când au existat goluri, tot istoricianul a fost acela care a mers înapoi în timp, pentru a redescoperi momentele pierdute. Fiindcă graficul nostru în timp nu poate fi o functie discontinue.
Retinem că de acest om, de istorician, depinde nu evenimentul în sine, ci reproducerea lui pe retina memoriei, felul lui de a vedea, felul lui de a întelege, felul lui de a judeca niste lucruri, de a imprima obiectivitatea acestei fixări, a acestei memorări. Dar, dincolo de aceste calităti ale istoricianului, este una care este cea mai esentială, căci ea în cea mai mare măsură, are puterea de a modifica optica judecării istoriei.
Morala istoricianului, cărui zeu el se închină, are el constiinta că de felul lui onest de a judeca lucrurile depinde greseala pe care o pot sau nu o pot comite generatiile viitoare? S-ar părea că un singur om nu poate schimba nimic. D-ati însă, să privim înapoi. Oare multe mărturii avem noi de pe timpul lui Herodot? Ici colo, frânturi. Dar, în mare parte, noi si astăzi utilizăm ca sursă primă istoriile lui Herodot. Geografia lui Strabon s-ar părea că este plină de lucruri naive si aproximative. Dar oare nu o utilizăm noi ca o primă sursă pentru a privi la timpurile deja apuse? Dar dacă acesti istoricieni si multi altii n-ar fi avut constiinta că ei trebuie să slujească doar adevărul? Din fericire anticii, îndeosebi istoricienii spuneau adesea: tată n-am, frate n-am, am numai adevărul. Ei deja aveau constiinta adevărului istoric.
Să revenim iarăsi la timpurile de odinioară. Oare acesti istoricieni nu depindeau si ei de stăpânii lor, de anumite conjuncturi, de anumite relatii? Oare bucata lor de pâine nu depindea de felul cum scriau cronicile, de felul cum scriau istoriile, de felul cum reflectau niste evenimente?
Evident, erau si ei în dependentă directă de mai marii vremii. Însă tot ei, nu toti, erau acei care aveau teama de a nu spune adevărul. Teama asta, de fapt, însemna o părticică importantă din constiinta de istorician.
Evolutia omenirii, progresul tehnic, emanciparea femeilor si a bărbatilor, schimbarea reperelor morale ale societătii nu puteau să nu modifice accentele, termenii chiar, în care se scriu istoriile contemporane.
Informatia stă la îndemână. Internetul te poate muta instantaneu în orice colt al globului si s-ar părea că o oază mai prielnică pentru istoricianul contemporan este greu de conceput.
Parcă nici n-ar fi o legătură între el, omul care stă în fata unui monitor de 19 toli si cronicarul care ascute pana de gâscă si asteaptă ani de zile ca un călător ocazional să-i aducă o copie din marele arhive ale lumii, pentru a putea completa cronica vietii lui.
Si totusi, progresul tehnic usurează povara muncii tehnice, muncii de birou. Progresul tehnic nu poate elibera de povoara morală, pe care si-o asumă omul atunci când doreste să sfârsească acest drum, atât de delicat, al căutării adevărului istoric.
Nu stiu dacă în tările dezvoltate atât de des se schimbă, se reconsideră perioade din istoria recentă. La noi, însă, a devenit o traditie si, în secolul XX, ne-am pomenit cu mai multe versiuni ale istoriei noastre. La 1917 am avut la îndemână versiunea taristă despre istoria unei palme de pământ dintre Prut si Nistru. De la 1918 până la 1940 am avut versiunea istoricienilor români, de la 1940 la 1990 am avut versiunea istoricienilor sovietici, de la 1990 la 2001 am avut versiunea istoricienilor din Republica Moldova, de la 2001 până astăzi se impune o nouă istorie, o nouă hibrid, istoria integrată.
Interesant e că fiecare din aceste versiuni a avut liderii săi de opinie, a avut continuatori, au fost scrise zeci de tomuri, în care si-au găsit cuib zeci si sute de argumente. Însă straniu pentru un cititor ar fi să descopere că de fiecare dată adevărul istoric a fost ceva mai într-o parte, parcă nici n-a stat la îndemâna istoricienilor, chiar ai vaga impresie că acest adevăr i-a împiedicat, i-a incomodat să argumenteze pozitia lor. Le-a fost usor să facă acest lucru? Multor dintre ei, da. Fiindcă ei n-au avut constiinta adevărului istoric, pe ei n-a apăsat acea grea povară care i-a robit de-a lungul mileniilor pe sute si sute de istoricieni. Povara de a spune numai adevărul.
A scrie o istorie strâmbă este relativ usor. Pentru aceasta ai nevoie doar de trei puncte de reper: tu ca autor, al doilea punct este guvernarea, care îti va arunca pentru munca depusă niste titluri, niste medalii, niste bănuti si al treilea punct, poate cel mai vulnerabil, este adevărul istoric de care trebuie să tii cont si să nu te apropii prea tare de el, fiindcă poti da gres si s-ar putea să te alegi cu nimic din cele ce te-au ispitit să scrii conjunctural.
Esti obligat să tii cont de faptul că adevărul istoric are puterea lui în sine, el poate îndrepta erorile istoricienilor în timp. Si atunci, această muncă enormă, această osândă omenească de a spune neadevărul, va esua. Asa cum au esuat multe desertăciuni în această lume. Tiraje de miliarde editate în URSS, într-o singură clipă s-au transformat în maculatură. Ce s-ar fi întâmplat, dacă lumea ar fi fost constientă de faptul că trebuie să scrie adevărul? Toate aceste editii ar fi lucrat si astăzi pentru progresul societătii si pentru fundamentarea civilizatiei noastre. Dar asa, în loc să pornim de la ultima clipă a vietii noastre, ca Sizif ne întoarcem la poalele muntelui ca să împingem la deal bolovanul istoriei.
Ce nu ne ajunge nouă? Nu ne ajunge curajul să pătrundem niste realităti. Nu ne ajunge curajul să spunem pe fată niste adevăruri, nu ne ajunge curajul să recunoastem că există niste adevăruri vesnice, eterne. De fapt, as sterge toate acestea si as scrie un singur cuvânt. Nu avem curajul să credem în constiinta noastră.
În loc de postscriptum, as adăuga în acest material o notă pe care a scris-o istoricianul Cristian Popisteanu, regretatul director al revistei Magazin istoric din Bucuresti care, în publicatia sa, în 1982, a reprodus un citat foarte interesant, cules din editiile frantuzesti:
„Despre rolul istoriei si responsabilitatea etică a istoricianului
...Cunoscutul istorician francez, Fernand Braudel, a declansat în acest an (1980) o amplă dezbatere în tara sa, privind rolul acestei stiinte, în raport cu constiinta natională:
„Criza învătământului istoric este aceea a tuturor disciplinelor învătământului secundar.
...Trebuie să tinem seamă că elevii de azi nu mai sunt cei de odinioară si că ei au grave lacune în domeniul istoriei din 1939 încoace.”
Tot în Franta, un sondaj a mentionat că 57 la sută dintre francezi consideră învătământul istoriei fundamental pentru identitatea Frantei si pentru respectul celorlalte natiuni. Cu atât mai mult cu cât în aceste decenii ale sfârsitului de secol si de mileniu, istoria se revendică dintre toate stiintele sociale a fi cea mai aptă să deschidă punti trainice între state si popoare, să contribuie la cooperarea între toate tările lumii, să facă să avanseze în mod sigur întelegerea nu numai pe plan international, ci si pe plan uman. Este cazul să amintim că un celebru istorician britanic, John Robert Seeley, remarca acum mai bine de un secol: „Istoria este politica trecută, iar politica este istoria prezentă”.





Iurie Colesnic    5/30/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian