Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Miorita ( 5 )

Studii traditionale
“Una’i una si dou-s mai multe” (Ion Creang)

Miorita continuare

Alăturarea culorii negre la starea de străin intăreste această noimă spirituală. %n toate variantele se vorbeste de străinie. De exemplu: “trei voinici flăcăi/ Doi veri primari/ si unu streior”; “Voinea ciobanul/ Strein, sărmanul”; “Cel voinic strein/ Strein fără rude/ Prin tărmuri trecute”; “Sunt nouă ciobani/ Cari sunt veri primari/ Cu striinul zece”. Cuvântul latin peregrinus, ca si cel ebraic gershôn, inseamnă in acelasi timp “călător” si “străin”, companionii din Evul Mediu occidental purtând si ei ambele calificări. Deoarece procesul initiatic este foarte adesea simbolizat printr-o călătorie, pare normal ca “alesul” să fie numit “pelerin”, “călător”, or un călător pe diverse meleaguri este si un “străin” pentru localnicii respectivi. Am putea spune că initiatul – intrat pe calea spirituală si in timpul desfăsurării travaliului său interior (intre initierea virtuală si cea efectivă) – este un străin in raport cu elementele si etapele drumului initiatic, fiecare treaptă de cunoastere realizată efectiv insemnând o micsorare a străiniei, in final, odată cu realizarea Identitătii supreme, a Unirii (yoga), a Nuntii, el incetând să mai fie străin (ajuns in Centru, initiatul este “in interior” si nu “in exterior”, cuvântul “străin” provenind probabil din lat. extraneus, “exterior, in afară”).
Străinia sugerează dualitatea, intotdeauna cineva fiind străin in raport cu ceva, fată de cineva; or Yogi, ajuns in Centru, realizează Unitatea, străinia dispărând, fiindcă nimic nu mai rămâne in afara sa, toate absorbindu-se in Sine, devenind Sinele si deci nimic nemaifiindu-i străin; de aceea Yogi realizează starea de izolare (kaivalya), de monah, de unu (muni). Aparent paradoxal, in clipa in care străinia dispare, “alesul” devine Străinul perfect (“in afara” lumii, dincolo de lume), Izolatul, Solitarul; in Sânkhya kârikâ, Âtmâ este numit “Cel Străin”, imuabil, străin de lume si de cele efemere si schimbătoare; in textele antice, Zalmoxis a fost numit “bărbat străin”. Starea de Străin deplin se reflectă in manifestare prin situatia “stranie” a “alesului”, in raport cu oamenii de rând; de fapt, conform analogiei inverse, Străinul, respectiv Yogi, redescins in lume, va căuta să fie cât mai putin străin (acoperindu-se cu o “normalitate” excesivă), ascunzându-se in multime printre oamenii de jos, căutând să se piardă in anonimat, să se confunde cu poporul de rând si, de obicei, numai cel care are misiunea să parcurgă un drum initiatic exemplar si mântuitor, si discipolii săi, vor apărea pentru lumea profană ca “străini”, “năzdrăvani”, “neintelesi”, “necredinciosi” sau chiar ca “nebuni”. “Alesul” este intotdeauna “straniu”, el se comportă altfel decât o cere “bunul simt” sau obiceiurile si conventiile lumii individuale profane, fiind călăuzit, din interior, de influente spirituale ce i-au permis “intrarea” pe poarta realizării spirituale. De fapt, caracteristicile enumerate mai sus reprezintă tocmai expresia calificărilor initiatice indispensabile “alegerii” sale ca “privilegiat”. Este interesant că “străinia” se manifestă in special in raport cu o anumită clasă socială, medie (de fapt mediocră), compusă din pseudo-intelectuali si “oameni cultivati”, pentru care o comportare diferită de conventiile stabilite de ei este “blamabilă”, in timp ce “vulgul”, poporul de rând, il acceptă pe “ales”, il protejează chiar, văzând in el un “nebun al lui Dumnezeu”, poporul de jos fiind rezervorul plastic ce păstrează intacte, sub forma “folclorului”, diverse vestigii traditionale.
%n traditia islamică, “oamenii blamului” sunt initiatii, care isi ascund starea spirituală si-si atrag blamul celor din jur prin faptul că se supun cu mare strictete tuturor exigentelor legii exoterice; alti initiati se vor disimula printre oamenii de jos, “vulgul” fiind “marca” cea mai convenabilă pentru ei si, nu o dată, inteleptul va imbrăca voit haina de “nebun”, astfel “trădându-se” celor din popor, fiind recunoscut ca “ales divin”. Desi initiatii superiori vor căuta să se “piardă” in masa vulgului, adesea, prin extravagantele lor, isi vor trăda străinia initiatică, care, prin oglindire pe dos, va apare ca “vulgaritate”, “excentricitate” (in raport cu mediocritatea), ca “lipsă de bun simt”, chiar ca “normalitate” excesivă si obtuzitate. “Dobrisan dacă venea/ Cu mocanii s-alătura/ Cu ciobani s-amesteca/… Nimenea nu-l cunostea/ Tot de mocan il lua/ Tot cioban il socotea”; in basme, mesagerii divini apar incorporati in femei sărmane, cersetori, bătrâni, animale rănite, “sărăcia” lor, starea lor de plâns fiind, de fapt, “bogătia” spirituală ce se oglindeste invers in lume, provocând totodată “mila”, “amorul” mântuitor din partea “alesului”. Crestinismul ortodox cunoaste căi de sanctificare stranii si insolite, precum aceea a “nebunilor lui Hristos”, acestia comitând acte extravagante pentru a-si ascunde darurile spirituale de ochii lumii sub aparenta hidoasă a nebuniei, ori mai degrabă pentru a se elibera total de legăturile acestei lumi, de eul social ce este numai o povară. Nebunia aparentă este un mijloc pentru initiat de-a scăpa de curiozitatea indiscretă, de-a se apăra de lumea exterioară, de-a eluda orice obligatie socială dificil compatibilă cu dezvoltarea spirituală, dar, in acelasi timp, “nebunia” este expresia supra-rationalului, singura modalitate de a reflecta in lumea profană ceea ce este dincolo de rational. %n traditia islamică, există asa-numitii majâdhib, care se prezintă sub aspect extravagant, asemănându-se cu “nebunii lui Hristos”, dar in acest caz este vorba de o cale initiatică, majdhűb-ul apartinând in mod normal unui tariqah, si urmând primele stadii ale realizării spirituale, numai că, la un moment dat, fiind “atras” (jadhb, de unde majdhűb) de domeniul spiritual fără a fi suficient de pregătit si de “activ”, se produce un dezechilibru, un fel de “sciziune” intre elementele fiintei, partea superioară depărtându-se de cea inferioară (in mod normal elementele inferioare sunt “transformate” si antrenate de cele superioare in ascensiunea fiintei); majdhűb-ul ajunge “in afara lui insusi” (deci “străin”), isi iese din fire, nemaistăpânindu-si stările si prezentând aparenta nebuniei, din punct de vedere initiatic aceasta insemnând, evident, o deviere, ca aceea a “producătorilor de fenomene” (unii călători pe drumul initierii sunt deviati de puterile psihice inerent obtinute).

Mircea Tamas / Toronto




Mircea Tamas    5/13/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian