Emil Cioran
Emil Cioran s-a născut in aprilie la Rășinari, județul Sibiu.
Tatăl său, preot ortodox, a fost protopop de Sibiu, mama sa se trăgea dintr-o familie din mica nobilime transilvăneană. După studii clasice la liceul din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, el a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, simțind, cum se exprima el însuși, incoveniența existenței. În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului lui de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937).
În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în țară în 1940, el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - editură care îi va publica mai târziu majoritatea cărților sale - prima sa lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior Cioran a refuzat toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea zgomotoasă. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni ca Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Samuel Beckett, Constantin Noica. Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un mare autor epistolar.
Epuizând încă din tinerețe filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele, va constata el mai târziu. Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau înaintea occidentalilor gândirea existențialistă. Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran, viziune pe care a repudiat-o definitiv mai târziu.
Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. A fost preocupat de problema morții și a suferinței, fiind atras de ideea sinuciderii. Tema înstrăinării omului, temă existențialistă prin excelență, reluată mai târziu după război de Albert Camus și Jean-Paul Sartre, este formulată încă din 1932 de tânărul Cioran: Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie? Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului ascuns, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaștea bine din vastele sale lecturi, mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și cât nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi omul este pe cale să se autodistrugă prin obiectivarea de sine, prin excesul de autoanaliză, de luciditate, de transparență.
Opera lui Cioran își păstrează actualitatea, fiind comentată de gânditori contemporani importanți, precum Peter Sloterdijk.
Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale cărei constrângeri le repudiase în tinerețe. Dacă limba franceză i-a potolit excesele și i-a dăruit secretul formei și al formulării, rădăcinile sale românești i-au procurat seva și vitalitatea care i-au nutrit opera.
Cartile sale:
Pe culmile disperarii, București, 1934
Silogismele amaraciunii, Paris, Gallimard, 1952
Istoric si utopie, Paris, Gallimard, 1960
Indreptar patimas, ed. Humanitas, București, 1991
Cartea amaraciunilor, București, 1936
Exercitii de admiratie, Paris, Gallimard, 1986
Caderea in timp, Paris, Gallimard, 1964
Lacrimi si sfinti, Bucuresti, 1937
Tratat de descompunere, Paris, Gallimard, 1949
Amurgul gandurilor, 1940
Sfartecare, Paris, Gallimard, Les essais , 1979
Tentatia de a exista, Paris, Gallimard, 1956
Opere complete, Paris, Gallimard, 1997, 1999, 2001, 2003
Citate:
Iubirea este o formă de comuniune și de intimitate.
Toate neputințele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristețe.
Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieții fără să-l găsească și cei care l-au găsit fără să-l caute.
Toate neputințele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristețe.
Când visează omul nu se îndoiește niciodată.
Între o palmă și o jignire, suportăm întotdeauna mai bine palma.
Accept să fiu ultimul om, dacă a fi om înseamnă să semeni cu ceilalți.
Cred în salvarea umanității, în viitorul cianurii
Să fii, din lipsă de cuvinte, mai prejos de tine însuți, să nu găsești cuvinte pentru ceea ce ești, potrivite cu ceea ce trăiești sau înduri, să trăiești mereu mai prejos de propria-ți realitate.
E lucru de mirare că perspectiva de a i se scrie biografia n-a descurajat pe nimeni de la ideea de a avea o viață.
Toate apele au culoarea înecului.
Teologia n-a mai păstrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei.
Singurătatea nu te învață că ești singur, ci singurul.
Speranța e o virtute a sclavilor.
Singura scuză a lui dumnezeu e că nu există.
Este evident că Dumnezeu era o soluție și că nu vom mai găsi niciodată o alta la fel de satisfăcătoare.
Obiecție împotriva științei: această lume nu merită să fie cunoscută.
Suntem toți niște farseuri: supraviețuim problemelor noastre.
Bucuria e reflexul psihic al purei existențe - al unei existențe ce nu‑i capabilă decît de ea însăși.
Nu scrii pentru că ai ceva de spus, ci pentru că vrei să spui ceva.
Gânditorul de primă mână meditează asupra lucrurilor; ceilalți, asupra problemelor.
Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii. De-abia s-au deschis și începe drama. Să privești fără să înțelegi, acesta-i paradisul. Infernul ar fi deci, locul în care înțelegi, în care înțelegi prea mult
N-ar trebui să scriem cărți decât pentru a spune în ele lucruri pe care n-am îndrăzni să le mărturisim nimănui.
Să fi comis toate crimele, cu excepția aceleia de a fi tată.
Dacă am putea să ne vedem cu ochii celorlalți, am dispărea într-o clipită.
Opinii, da; convingeri, nu. Acesta e punctul de plecare al mândriei intelectuale.
Nu are convingeri decât acela care n-a aprofundat nimic.
Timiditatea este un dispreț instinctiv al vieții
Munca este negația eternității.
Inițiala M.
Cioran începe în Franța să-și semneze volumele E.M. Cioran. Unii au presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. Adevărul este că, inițiala M. din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real și a fost adoptată de filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel - consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane , s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala. Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului. (Cf. Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian, București, ed. Humanitas, 1996, p. 191.)
|
Mitel Popa 4/19/2008 |
Contact: |
|
|
