Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Incursiuni interbelice ( V )

Mircea Eliade este un individ ce impresioneaza prin multe, covarseste cred orice muritor si deschide nenumarate cai de calauzire, contemplare sau chestionare. Dar va rog sa-mi dati voie sa va prezint o mica intamplare care a inlesnit si determinat partial cunostiinta mai apropiata cu lumea eliadesca. Acum cativa ani am pasit prin lumi helvetice si am explorat tinuturile acestei uniuni de cantoane neutre si relativ autonome care se numeste Elvetia. Doamna vara si prietenul ei soarele ne-au adus in calatorie zile geneveze, ritmuri multicolore de jazz made in Montreux, globalizare si incercare de intelegere a hochdeutsch-ului si a calitatii vietii la Zurich, si nu in ultimul rand admirarea acelor privelisti montane ce strajuiesc Elvetia cu Alpi si Matterhorni de neuitat.
O intamplare binevoitoare a parcurs cu noi traseul elvețian si ne-a adus in lumina prezența literară românească de prin librăriile orașelor vizitate. Spun asta pentru că s-a întâmplat ca aproape în fiecare librărie să reușesc să-mi arunc ochii din întâmplare pe câte o carte semnata de autori romani, Cioran, Eliade, Ionesco. Mircea Eliade chiar era pus la loc de frunte în secțiunea de biografii alături de nume ca Henri al-VIII-lea, regina Elizabeta, Hitler, Napoleon, și alții. Am cumpărat cartea autobiografică a lui Eliade, editată în limba engleză. Ceea ce această carte dezvăluie este viața unui om plin de energie, de o inteligență deosebită, viață ce este umplută de numeroase eseuri și dezvaluiri iesite din comun. Un caracter de un intelect viu, mereu in cautare, ce se smulge din ghearele cotidianului și reușește să pătrundă în miturile și conștiințele complexe ale religiei, filozofiei, alchimiei, și orientalismului. Nuvelele sale sunt un fel de evadare inspre sensul existentei sale si al intelegerii conditiei umane in contextul sacru. Cartea ne prezinta și aceasta Românie interbelică ce este în plin avânt intelectual și creativ ce a dat nastere unor momente esentiale ale Romaniei ca natiune.
Cu atât mai intensă a fost citirea acelor rânduri cu cât am realizat că România este atât de aproape de restul Europei și am resimțit chinul despărțirii de acele locuri, de cultura, istoria, tradițiile și obiceiurile clădite pe acest bătrân continent. Călătoria în Elveția cred că ne-a trimis înapoi în timp, și reacomodarea nu a durat foarte mult, și în același timp cred că a fost și o trezire la o altă realitate, cea implinita de atracția pe care am simțit-o față de această țară, de acest continent, și de multe cele ce sunt legate de trăirea de acolo. Sigur că această viziune este traversată și de o doză de subiectivism data fiind natura turistica a incursiunii si pentru că indiferent unde te afli în lumea asta, cred că întotdeauna vei tinde să tragi spre locurile unde te-ai născut și ai crescut. Realizarea sentimentului de identitate personală are semnificații multiple, dar cred că în astfel de situații începi să le simți cel mai acut. Identitatea noastra ne este slăbită, și în curs de schimbare, și trebuie să realizăm cu toții că ne supunem la o încercare, că forțăm o cotitură, și că odată intrați în horă este foarte greu să dansezi în contra timp și în contra ritm. Nu odată am realizat că parcă a fost o întoarcere în timp, că ne-am reîntors la viața de dinainte, că am intrat intr-un vis și că pășim pe căi de renaștere și reîntregire. Suficient cât să ne facă să ne gândim din ce în ce mai mult la reîntoarcere, temporară măcar, o încercare de recăpătare a identității pe jumătate pierdută.
Eliade a fost si el urmarit de contradictiile identitatii omului aflat in exil si de-a lungul anilor sai de creatie a fost incercat si de o alta reintorarcere aceea a Eternei Reintoarceri.
Urmatoarea incursiune interbelica as vrea sa se opreasca in jurul Noptii de Sanziene. Am ales acest titlu pentru ca a fost primul care m-a facut sa cred in suprarealismul eliadesc, in frumusetea acestei nopti care uneste Sanzienele a doua anotimpuri, si sa incep sa admir ceea ce perioada dintre razboaie a insemnat pentru Romania sau sa traiesc in fascinatia incercarii de evadare a Timpului si Istoriei.
In aceasta lunga, cea mai lunga, zi de noapte de dulci sanziene ce vesteste uimitorul anotimp al verii timpurile sunt uitate si gandurile ravasite. Emotiile poarta straie de sarbatoare si sufletele sunt gata de decolare in directia unei potentiale regasiri atemporale. Zburam spre inalte ceruri si traversam oceane de timp si continente de memorii gonind spre destinatii de mult uitate in alte vieti.
Te-ai gandit? Te-ai gandit vreodata la semnificatia Noptii de Sanziene, cand parca tot universul se pregateste indelung la o petrecere stelara spectaculoasa a noptii unde printre invitati este si soarele. Exista acea zona definitorie de crepuscul ce se naste cu iz de flori timpurii si care vesteste noaptea luminii si a dezlantuirii in frumos a cerului. Daca exista o noapte ce ar trebui proclamata o noapte alba fara de somn, cu multa lumina si invitatii la dansuri nesfarsite, ea cu siguranta ar trebui celebrata in Noaptea de Sanziene.
Fascinanta aceasta incercare de evadare din labirint, din prezentul acaparator, iesirea aceasta din Timp si cautarea continua a implinirii in constient a sacrului dupa o lunga initiere a profanului. Rasaritul si apusul acestei zile de poveste este iminent si mistic, dar poate doar normal daca te lasi dus inspre si intru valurile escapadei din pantecele balenei, din zdruncinatorul prezent istoric al acelor vremuri, si a gasirii lumii eterne, al Intregului, al Cosmosului, precum ne destainuie d-l Eliade.
Noaptea de Sanziene isi deschide cerurile si ne introduce in povestire la marginea padurii de la Baneasa, atmosfera inconjurata de revelatia masinii disparute si a intalnirii ursite dintre Stefan si Ileana. Si tot Noaptea de Sanziene ii aduce fata in fata in final, intru implinirea clipei vesnice a iubirii si nemuririi pe aceeasi protagonisti, inconjurati de un cadru natural similar si aceeasi masina a fatalitatii.
Dar de la Noapte de Sanziene si pana la Noapte de Sanziene se desfasoara un sirag foarte interesant de caractere si un ciclu foarte incarcat de semnificatii ce lasa loc la dezbatere si interpretari. Ziua solstitiului de vara este o data ce este calendaristic si simbolic celebrata in multe colturi ale lumii, dar imi pare ca mitul folcloric al Noptii de Sanziene in interpretarile sale diverse apartine lumii romanesti, basmelor cu Ilene Cosanzene, crestinatatii sarbatorite prin Sf. Ioan de Vara sau naturii autohtone incununate cu flori salbatice. De aici se vehiculeaza si idea ca numele celor doua personaje feminine, Ileana si Ioana, au fost alese ca simboluri ale Sanzienelor, ca doua contraste, ca soarele si luna, sau ca doua interpretari, in plan mitic si profan.
Ciclul cartii si al calatoriei Noptilor de Sanziene este de fapt initierea si incercarea de concretizare a sentimentului sacru in conditia umana. Fiecare personaj isi are locul sau in aceasta initiere si fiecare parca tinde sa patrunda sacralitatea in felul sau. Spiridon Vadastra sau Anisie, Biris sau Bibicescu, Stefan sau Ileana, incearca sa urmareasca acele semne ale iesirii din Timp, din campul realitatii.
Inceputul cartii ne introduce si ipostaza in care Stefan este descoperit in scena ca protagonist principal. Ioana, il confunda cu renumitul scriitor Ciru Partenie, si hotareste sa-si imparta viata cu versiunea mai puternica si mai umana, Stefan Viziru. Aceast dedublare poarta si ea semnificatii puternice si care mai tarziu va purta semnul fatalitatii pentru Ciru Partenie, cand si el la randul sau va fi confundat cu Stefan si va fi lichidat de Siguranta.
”Cum ii spuneam si lui, adevarata imaginatie creatoare o ai d-ta. El, Partenie, e doar un observator de oameni, n-are imaginatia d-tale. Il vezi cat de colo ca nu crede in mituri...” ii spunea Ileana lui Stefan.
Stefan este in aparenta un personaj usor ciudat; avea „un fel straniu, aproape misterios de a fi.” Stefan simtise si intelesese ca trebuie sa urmeze un anumit traseu al initierii si intelegerii, si ca atare rezulta actiuni care la inceput nu au sens dar care ulterior se leaga intre ele si iti ofera puntea de trecere intre Real si Absolut.
Povestea este incarcata de substanta nu numai prin faptul ca personajele sunt incercate de acest drum initiatic dar si pentru ca traiesc o realitate istorica foarte apasatoare de dinainte si din timpul marii conflagratii mondiale. Multe dintre datele prezentate sunt autobiografice si incercarile realitatii au fost dure si de multe ori ducand la gandurile unei evadari fortate din acest labirint al chinului si revoltei. Pe scena apar una cate una miscarea legionara si implicatiile sale, perioada de la legatia din Londra cu bombardamentele nimicitoare, linistea aparenta a Lisabonei si neputiinta reintoarcerii in Romania, frontul din Crimeea si aparitia furtunoasa si daunatoare a comunismului si in final marea cautare si regasirea intru eternitate.
Schema arhitectonica a povestirii se imparte in mai multe planuri dar fiind continuu dominata de fundamentul sacrului, astfel experientele individuale profane incearca sa sugereze o apropiere catre ceva comun tuturor si sa ajute la intelegerea misticului. Cititorul are si el parte de experiente similare pentru a intelege sensul drumului initiatic si drept urmare povestea de multe ori capata o forma unica si neasteptata in reactii si desfasurari.
Exista de la inceput o relatie de prietenie si comunicare intre Stefan Viziru si Petre Biris, personaj ce este introdus Ioanei si Ilenei prin povestea cariului ce devoreaza Timpul Vietii, ascuns in biroul de studiu, transpuse astfel din viziuni Heideggeriene. Biris isi petrece multe momente alaturi de Stefan, mai apoi isi consuma sufletul in iubirea ascunsa fata de Catalina, sanatatea in lupta sa cu fumatul, si viata in lupta de incheiere, cand prin viziunile sale de final, linistea si implinirea intalnirii cu sacrul apar ca rezultat al torturii si chinurilor la care este supus de catre comunistii ce il aresteaza la incercarea sa de evadare peste granita.
Planul relatiei cu Vadastra, la inceput incropit din asa zisa camera secreta in care Stefan se retragea si de unde asculta in liniste o parte din derularea vietii lui Spiridon, incepand cu mult disputata si controversata d-na Zissu ce poarta cheia la o parte din magia Noptii de Sanziene, continuand cu locotenentul Baleanu, un militar chipes si indragostit, ce mai tarziu avea sa isi piarda vederea in razboi si sa-l ajute pe Stefan sa se apropie de divinitate prin intelegere si comunicare. Din povestirile de inceput auzite prin pereti de la Vadastra, Stefan ramane cu o obsesie neinteleasa, aceasta misterioasa d-na Zissu pe care Spiridon a iubit-o si despre care vorbea cu regrete si melancolii, dar acest nume va apare de-a lungul intregii carti prin conexiunile ursite si urmarite de Stefan. Apare si intalnirea cu profesorul Antim, acest om al eruditiei si un mare colectionar de carti rare si tablouri, colectie ce avea sa sufere transformarea timpului si aveau sa incapa pe mainile invatatorului Gheorghe Vasile (tatal lui Spiridon Vadastra) si sa fie incet dar sigur inlocuite de colectia Biblioteca pentru Toti, parca un semn al acapararii comuniste si al epurarii intelectuale la care Romania a fost supusa. Vadastra reapare mai apoi in cursa dupa bani de la Londra in speranta desarta a vanzarii unui tablou si disparitia sa intre ruinele unei case londoneze incendiate. Stefan reuseste sa mentina prin Vadastra si locotenentul Baleanu legatura cu o lume parca rupta din cer, o lume ce exista in afara vietii sale, si care poate creaza o firava punte de legatura cu divinitatea. Reaparitia lui Spiridon Vadastra intr-un hotel din Franta dupa o indelungata disparitie in focurile bombardamenetelor de la Londra, si intalnirea celor doi protagonisti fata in fata parca prevesteste un ciclu care se incheie, o incertitudine care devine brusc certa, un semn care spune in final ceva.
Eliade ne introduce in plan initiatic si prin doua povesti incarcate de esenta si care spun multe despre zbuciumurile interioare de care Stefan are parte. Prima este legata de intalnirea cu acest om pe nume Anisie care traieste undeva langa Sighisoara si care dupa spusele lui Stefan stia cum sa traiasca, era in rezonanta cu Universul, traia un Timp intreg si cosmic, cu totul in afara Timpului istoric. Anisie face conservatorul la Viena, se apuca apoi de teologie, studiaza matematica, fizica, biologia, dar nu sfarseste nici una din ele. In schimb are parte de un accident dupa care zace luni in sir in ghips, avand aceasta revelatie a simtirii trecerii timpului. Cea de-a doua poveste ne parvine din camera Sambo unde Stefan insusi are parte de niste experiente unice si care mai tarziu il vor duce la dorinta de a avea parte de o astfel de camera secreta unde se retragea sa picteze sau sa se apropie din nou de acea lume paradisiaca de care a avut parte in copilarie.
„Am inteles ca exista aici pe pamant, langa noi, la indemana noastra, si totusi invizibil celorlalti, inaccesibil celor neinitiati – exista un spatiu privilegiat, un loc paradisiac, pe care, daca ai avut norocul sa-l cunosti, nu-l mai poti uita toata viata. Caci in Sambo simteam ca nu mai traiesc asa cum traisem pana atunci; traiam altfel, intr-o continua, inexprimabila fericire. Nu stiu de unde izvora beatitudinea asta fara nume. Mai tarziu, amintindu-mi de Sambo, am fost sigur ca acolo ma astepta Dumnezeu si ma lua in brate indata ce-i calcam pragul. N-am mai simtit, apoi, nicaieri si niciodata, o asemenea fericire, in nici o biserica, in nici un muzeu; nicaieri si niciodata.”


Andrei Lambert - Toronto




Andrei Lambert     3/17/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian