Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Studii traditionale : Miorita (II)




“Una’i una si doua-s mai multe” (Ion Creanga)

Cand Zhuang Zi se apropie de moarte, discipolii sai îsi manifestara dorinta de a aduna bani pentru funeralii. “Sa nu faceti asa ceva!” zise muribundul. “Voi avea ca si cosciug cerul si pamantul, soarele, luna si stelele îmi vor fi podoabe, natura întreaga îmi va fi cortegiu”. Moartea înteleptului taoist apare mai degraba ca o nunta, o reunire cu Natura, cu Cosmosul, o realizare spirituala a Omului Universal. În traditia valacha aflam: “m-am însurat/ C-o mandra craiasa,/ A lumii mireasa;/ Ca la nunta mea/ A picat o stea;/ Soarele si luna/ Mi-au tinut cununa;/ Brazi si paltinasi/ I-am avut nuntasi;/ Preoti, muntii mari;/Pasari, lautari;/ Pasarele, mii,/ si stele faclii!”
Versurile de mai sus sunt pentru multi atat de cunoscute încat au devenit banale, iar sutele de pagini scrise despre balada Miorita pot da impresia ca pomenirea ei aici este timp pierdut, chiar mai mult, o imitatie de prost gust, în conditiile în care atatia “specialisti” s-au ocupat de ea si au analizat-o în amanuntime; dar punctul nostru de vedere, pur traditional, ne permite sa observam ca toate abordarile Mioritei au vizat coaja, exteriorul, aspectele contingente, valabile desigur, deoarece, ca orice simbol, Miorita ofera o indefinitate de sensuri, ierarhizate pe o multitudine de planuri, dar noima spirituala si initiatica, care constituie de fapt esenta si miezul baladei, a ramas uitata. Popularitatea Mioritiei si a Mesterului Manole se datoreaza unor motive de ordin sentimental; în afara celor multi, se desprind doua nume de exceptie: Lucian Blaga si Mircea Eliade, amandoi ocupandu-se îndeaproape de Miorita si ambii fiind marcati de o filosofie sentimentala. Ne permitem sa retinem, totusi, sintagma lui Blaga de “spatiu mioritic”, pentru a desemna, din punctul de vedere în care ne situam, un taram spiritual si central. Cu toate elogiile acordate, s-a pierdut din vedere ca tocmai samburele spiritual da realitate si frumusete baladei si permite aceasta popularitate ca o garantie ca datele initiatice se vor pastra în mentalitatea masei populare. Balada este de origine supra-umana, întrebarile privind locul de nastere, autorul, data creatiei fiind, ca de obicei, întrebari prost puse. S-a spus despre Miorita ca este o colinda, un bocet, un cantec batranesc, o balada povestind un fapt istoric, un cantec ritual de înmormantare, toate aceste opinii fiind, asa cum este normal sa se întample în lumea multiplicitatii, în mare lupta unele cu altele, fara sa castige vreuna, caci se uita în chip ciudat un lucru elementar: în planul manifestarii, unde domneste relativitatea, toate fatetele contin un adevar relativ si deci pot coexista toate opiniile, acesta fiind si cazul Mioritei. Traditia hindusa este un bun exemplu al modului cum pot coexista diverse puncte de vedere (darsana), toate ortodoxe. Aceasta este de altfel consecinta unei legi fundamentale si misterioase a Lumii, legea “Unului multiplu”, exprimat de cuvantul romanesc “totdeauna”: desi numai Unul fara al doilea are realitate absoluta, pentru ca Lumea sa existe este nevoie ca Unul sa apara multiplu, de unde nenumaratele atribute si nume divine, zei, îngeri; de unde nenumaratele puncte de vedere.
Faptul ca Miorita se canta, subliniaza caracterul traditional al acestei balade. Aristotel aminteste ca agatarsii îsi versificau si cantau legile, iar Teonomp si Iordanes afirmau, primul ca getii îsi cantau soliile la chitare, al doilea ca sacerdotii daci cantau din gura si la chitara. Pe de alta parte, asemanarea izbitoare care apare între traditia extrem-orientala (nunta-moarte a lui Zhuang Zi) si Miorita, întareste ideea ca balada este mult mai mult decat un cantec al mortii. Parerea draga multora ca balada trateaza în special problema mortii la romani, problema spinoasa si capitala pentru profani, este valabila numai la nivelul cojii, în esenta “moartea” fiind “transformare” si chiar “eliberare”. Numai sentimentalismul specific mentalitatii profane a permis exagerarea rolului mortii, care, în orice societate traditionala, nu beneficia de preocupari speciale, riturile alocate ei fiind în legatura cu trecerea dintr-o stare de existenta în alta si cu posibilitatea de a scapa din acest lant lumesc, “frica de moarte” fiind o inventie exclusiv moderna; de aceea, Miorita nu este nici pe departe o “tehnica” de ocolire a mortii prin “inventarea” unei nunti cosmice. În basmul Mar si Par (transmis de Ion Pop Reteganul), de pilda, apare succesiunea: moartea eroului – nunta sa, dar semnificatia este pur initiatica. Atat Mar, cat si “servul” sau Par (a se remarca numele), se nasc miraculos, deci ca avatara-si, deodata cu ei nascandu-se si cei sase caini însotitori, influente divine, asa cum viitorul Buddha se nascuse ca print Siddhartha deodata cu slujitorul sau Chandaka si calul sau credincios Kanthaka. În istoria sacra a lui Buddha, referitoare la cele patru întalniri, slujitorul Chandaka apare, ca si Par, drept o calauza mai favorizata de Cer, rolul sau de servitor indicand, precum în cazul lui Harap Alb, o situatie spirituala privilegiata: plimbandu-se prin parc în carul sau de ceremonie, condus de vizitiul Chandaka (asemenea lui Krisna), Gautama va întalni un batran, încovoiat de ani, ramolit si sprijinit într-un toiag, la a carui vedere se va minuna, nestiind ce poate sa însemne, si va trebui ca vizitiul-calauza sa intervina, explicandu-i ca si el, print fara griji, va ajunge batran; dupa un timp, Gautama, iesind din nou în parc, va întalni un bolnav, slab si suferind, neajutorat, hranit de unii si îmbracat de altii, si din nou vizitiul Chandaka îl va lamuri ca oricine se poate îmbolnavi; a treia întalnire, mai drastica, este reprezentata de un rug funerar si Gautama va afla ca toti oamenii sunt expusi mortii; în fine, la a patra plimbare (fiecare iesire fiind corelata cu un punct cardinal), Siddhartha va întalni un om cu capul ras, un solitar îmbracat într-o roba galbena si servitorul îi va explica cum acest om singuratic si-a parasit casa, familia, consacrandu-se celor divine. Fara a mai detalia, sa subliniem precizia cu care buddhismul a evidentiat cele trei mari “calamitati” ce bantuie psihicul uman, umplandu-l de teama: batranetea, boala si moartea. Sa recunoastem ca, din punct de vedere individual, frica este îndreptatita, singura cale de depasire a ei fiind depasirea individualitatii, numai într-o societate traditionala existand cai de rezolvare, de aceea la daci “frica de moarte” era de fapt o “bucurie” de a merge la Zalmoxis, de aceea la daci tamaduirea corpului începea cu tamaduirea sufletului. Aceasta “frica” a facut ca buddhismul sa introduca un element sentimental, deformat apoi de ignoranta occidentala ce a agreat cu predilectie doctrina lui Buddha chiar din acest motiv. De fapt, buddhismul nu este nici “pesimist”, nici “optimist”, cum nu este nici Miorita, ci instruieste limpede ca cele lumesti sunt trecatoare, iar cele divine nemuritoare, de aceea moartea pentru lumea individuala devine o nunta pentru cea celesta, iar Miorita (nu vom insista niciodata îndeajuns) este incomensurabil deasupra oricaror preocupari legate de moarte, fatalism si sentimentalism.
A reduce Miorita la o consolatoare nunta cosmica sau la un obicei decazut al nuntii postume, înseamna a nu întelege din balada decat cel mai superficial strat; este, altfel spus, o “în-josire” a cantecului. Fara nici o îndoiala, Miorita este un cantec initiatic în care se descrie – cu mijloace specifice transmisiunii orale (melodie, repetitie) – realizarea spirituala, “Eliberarea” (moksa din traditia hindusa), împlinita la capat de drum initiatic, chiar daca probele initiatice nu sunt amintite în balada. “Alesul” în basme si balade nu numai ca este o persoana capabila sa parcurga drumul spiritual, nu numai ca are calificarile necesare sa depaseasca probele initiatice, dar de obicei este un avatara, deci un “mantuitor” coborat în lume, care, ca si Hristos de pilda, parcurge drumul initiatic în mod paradigmatic, fiindca s-a încorporat în lume tocmai ca exemplu, pentru a arata calea ce trebuie urmata de cei capabili sa vada. Basmele, baladele, colinzile sunt mijloacele prin care s-a pastrat si transmis acest exemplu. “Alesul” apare fie ca “Tanar Moldovean”, fie ca “Ciobanas”, un om pur (“tanar ne’nsurat/ Trup far’ de pacat”), dar “tehnica” traditionala, adica a transmisiunii orale prin basme, povesti, balade etc., impune o îmbucatatire a eroului, o partitionare a sa (cum altfel se poate povesti ceea ce este inefabil, cum altfel se poate prezenta simultaneitatea în succesiunea temporala?), de aceea în Miorita ciobanului unic i se substituie trei ciobani.


Mircea A Tamas / Toronto




Mircea A Tamas    3/6/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian