Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cafeaua de dimineata : Tim Horton

O superbă zi de primăvară timpurie. Cardinalul cântă îndracit sus in arţarul ce se pleaca peste casa vecinei. Il fluer si el imi raspunde; se imfiripa intre noi un dialog alert. Dupa un timp se plictiseste si zboara in artarul de vis-a-vis de unde trage tignale scurte; isi marcheaza un alt hotar al teritoriului.
Ziua de azi se anunta destul de complexa; am cateva lucruri placute de facut cat si unele mai putin placute. Din prima categorie face parte plimbarea obisnuita prin parc; din a doua vizita la Spitalul din Scarborough, unde trebuie sa ma las intepata pentru un pic de sange necesar analizelor. Este un ritual; ma detasez, nu ma sperii, ma supun si plec acasa.
La plecare, la poarta spitalului, ma intreb daca nu ar fi mai bine sa o iau inspre Tim Horton, sa mananc un muffin, sa beau o cafea, sa privesc lumea. Zis si facut: ma indrept incet, incet catre cafenea.
Nu-mi iese din minte sora ce mi-a luat sange, o femeie voinica, cu vorba brusca si raspunsul – o alta intrebare, ca un oracol de intelepciune populara; nici omul venit pentru o analiza care costa cincizeci de dolari pe care el nu ii avea si care a plecat cum a venit.
Merg incet si ma bucur de soarele nesperat intr-o zi de februarie cu temperatura de 1gr. C. Este placut; nu bate nici macar un vanticel. Razele cad ca un dus cald peste mine, cu incetineala si dulceata; am senzatia ca daca grabesc pasul, voi iesi de sub cupola lor, iar ele se vor risipi fara rost .
Zapada murdara si trista se odihneste in maldare langa borduri; se topeste incet, incet, stiind ca zilele ii sunt numarate. Sunt atenta la masinile care trec cu viteza si ridica apa baltilor in trambe de stropi murdari; imi vine in minte intamplarea de anul trecut cand mergand tot ca acum pe trotuarul ingust, un val de zapada murdara mi-a patat haina galbena si pantalonul gris abia scoase de la curatat. Aratau interesant hainele cu desen de stropi de toate formele si dimensiunile. Acum zambesc acestei amintiri dar atunci …
Imi dau seama ca si-a cam facut banii haina asta de iarna; o am…oare de cati ani o am?
Dar timpul a trecut si iata-ma la usa lui Tim Horton. Intru si mirosul placut de cafea ma invaluie.
Imi iau cafeaua si mufenul si ma asez la o masa la fereastra, sa pot privi afara si sa pot citi fara sa fiu deranjata. La Tim Horton, ca si la MacDonald de altfel scaunele sunt fixate in pardoseala, asa ca nu te poti apropia de masa – sau indeparta daca esti mai gras; trec insa peste acest neajuns.
Prima inghititura de cafea fierbinte imi aduce confort in stomac si liniste in creer. O placere imensa ma invaluie: sunt afara din cochilia mea si totusi in siguranta…si mai ales nu ma simt vinovata ca stau si ma bucur de cafeaua mea…Sorb a doua gura de cafea, incep briosa care este necoapta, moale si umeda inauntru; faptul insa nu ma supara: o voi pune in punguta ei si lua acasa sa o dau la pasarele.
Imi scot cartea din geanta: pretext de a ma uita din cand in cand imprejur obsevand noii veniti. Afara in parking, masinile nu contenesc sa vina si sa plece. Ma uit la ceas: este aproape zece, ora pauzei de dimineata pentru cei care lucreaza. Incep sa citesc din Ted Hughes si uit de vecini pentru un timp.
In stanga mea, doi greci de varsta mijlocie se cearta: ca si noi romanii ridica vocea, pun patos in ceeace discuta. Ce discuta? Despre neveste, copii, business si politica.
In dreapta o doamna in varsta isi soarbe absenta cafeaua: a venit numai pentru a fi in mijlocul oamenilor, chiar daca nimeni nu-i vorbeste se simte bine. Poate ca este o clienta obijnuita a cafenelei, fapt care ii confera siguranta si placerea de a se stii servita, recunoscuta intr-un fel….
Alaturi, doua femei prietene, vorbesc despre fata uneia dintre ele care, nu se hotareste sa se marite, spre disperarea mamei. Alta femeie singura isi plimba privirea goala peste sala; si-a terminat cafeua si pare ca asteapta pe cineva. In cinci minute se ridica si pleaca agasata de dute-vino-ul cafenelei. Este ora cand localul este frecventat de mutime de tineri, liceeni in drumul spre scoala la cursurile de dupa amiaza.
O pereche de varsta medie intra si se asaza nu departe de mine: barbatul, figura obraznica, cu o mustata scurta ce incepe sa incarunteasca, arboreaza un aer de cunoscator si stapan al locului. Femeia, blonda, trecuta pentru varsta ei, care cred ca este in jur de patruzecisiopt de ani, neatenta la ceeace ii spune barbatul si decisa sa-l contrazica, ii cere sa repete fiecare fraza caci nu a prins intelesul vorbelor lui. Ea nu sta in fata lui ci in diagoanala fata de el…La un moment dat barbatul a facut-o atenta la faptul ca eu scriam ceva: ea s-a intors catre mine si, ca si cum eu eram despartita de ei printr-o vitrina de tipul celor de la politie care-ti permite sa vezi inculpatul fara a fi vazut, a spus: “copiaza din carte, nu avea grija, nu este atenta la conversatia noastra”. Apoi, mi-a mai aruncat o privire in care se citea o totala neincredere, m-a categorisit probabil ca lipsita de interes si s-a intors catre fereasta pentru a urmari doi tineri ce treceau tinandu-se strans in brate. O unda de sacaiala i-a trecut peste fata, apoi privirea i-a alunecat catre o fata tanara ce isi sprijinea cei doi parinti batrani, bunici poate, ca sa nu alunece pe ghetusul facut de apa scursa de la strasina.
Doua masini mari americane, elegante au intrat simultan in parking: dintr-una a iesit un tanar, poate un functionar in asigurari de viata, imbracat elegant in costum de culoare inchisa, incheiat la doua randuri de nasturi. Cu pas sprinten a intrat in cafenea si dintr-o privire a ales randul cel mai scurt. A comandat patru cafele pe care le-a luat cu el, probabil pentru clientii la care mergea.
Din cealalta masina a coborat o fata supla, purtand o fusta scurta si o jacheta-taior de culoare gri perlat, foarte stramta peste sani si talie. Nu ii dadeai mai mult de 18 ani. A intrat in cafenea cu pas sigur si cu o voce dezinvolta s-a adresat baiatului de la casa comandand o cafea. Probabilca era o veche clienta, avea un servici sigur, era apreciata in munca ei, era iubita…Sa fie doar imaginatia mea?
Zgomotul de afara m-a facut sa ma uit din nou pe fereastra. Un trac enorm se strecura in parking cu o agilitate de soparla; mi-am tinut respiratia cat a facut manevrele pe langa micutele jucarii ce pareau celelalte autovehicule.
Citesc in continuare alte cateva pagini bucurandu-ma de metaforele folosite de poet.
Ted Huges mi se adreseaza mie: “Deschide scoica aceasta si gusta-i miezul ce are gust de aur”; si mai apoi: “Auzi cotcodacitul acestor gaini? el umple valea de comfortul ce ti l-ar putea oferi o ograda”.
Urechea mea prinde noi inflexiuni ale limbii engleze in locul soaptelor de pasarele ale grecilor. Locul celor doi barbati greci a fost luat de o pereche tanara. El - slab actor - arboreaza aerul unui cocos ce terbuie sa-si verifice acolitele din ograda sa; se uita la tanara subtirica si agila, in bluginsii mulati strans pe pulpe, nesigur daca sa o angajeze sau mai bine sa se desparta amiabil cand vor iesi din Tim Horton. Cand vor termina cafeaua ii va spune obijnuita fraza: “asteptati ca veti fi chemata” – caci este clar ca are loc aici o intalnire-interview de serviciu. Cu nonsalanta caracteristica tinerilor siguri de ei, mananca un maffin pana la ultima frimitura, ridicandu-si privirea din cand in cand si plonjand-o in adancul ochilor fetei, care vorbeste fara ragaz, vizibil emotionata. De altfel ea nu si-a luat decat o cafea; mafenul nu este recomandat la silueta ei, poate. Fata vrea sa para detasata, nepreocupata de rezultatul intrevederii oricare ar fi el. Barbatul mananca in continuare si nu-si tradeaza gandurile, caci dupa numai cinci minute si-a facut o parerea si stie ce va face. Fata stie si ea ca rezultatul interviului este pe cale de a se contura.
Ma uit din nou in carte si ma gandesc ce trista viata au avut acest doi poeti, Ted cu sotia lui, Sylvia Prat. Sa fie o gresala sa iei de sot un om ce are aceeasi meserie ca si tine? Sa fie o gresala ca nu te lasi supusa, anihilata de o dragoste fara margini, o dragoste care vrea sa te stearga de pe lista poetilor sa te lase doar pe lista sotiilor de poeti? Prat, poeta cu vers sprinten si inspirat, plin de metafore si alegorii a sfrsit prin a-si lua viata. Cum puteau doi poeti, la fel de talentati, sa stea in fata leaganelor a doi bebelusi si sa-si scrie fiecare poemul lui, diferit de al celuilalt?
De undeva se aude taraitul unui telefon portabil.
Ma ridic: momentul de visare a incetat deodata. Un tip nervos, singur la masa lui, a raspuns la apel. Vorbeste mai tare decat daca s-ar adresa unui tovaras de cafea. Ies.
Lumina, soare, spatiu in acesta intersectie a lui Lawrence Ave. cu Brimley. Vis-a-vis este un camin de batrani cu un parc enorm care se continua cu spatial verde de sub linia electrica de inalta tensiune ca sa se piarda in ravina rausorului ce farmeca acest colt uitat al Scarboroughului. O iau usor pe sub copertina magazinelor ce vand haine, mobila indiana, articole de uz personal si medical, mirodenii orientale. Ma gandesc: cum se face ca intr-un local public de genul lui Tim Horton te poti simti atat de aproape de oameni fara a le vorbi si in acelasi timp atat de izolat in bula ta de singuratate? Obijnuitii localului care intra aici macar o data pe zi se bucura de placerea de a nu-si prepara singuri gustarea, cafeaua sau pranzul si traiesc sentimentul de apartenenta, ideea ca fac parte dintr-o familie, ceva sigur dar in acelasi timp fara obligatii…
Ma indrept incet spre casa…Ma uit pe jos la trotuarul suferind de crapaturi, la bucatile de gheata lasate ici si colo de lopata neambitioasa a vre unui baiat angajat cu ora sa curete ramasitele iernii…vad niste carti de joc imprastiate pe jos: nu ma aplec sa le culeg: “nu sunt decat sapte si numai doua cu fata in sus”, imi spun. “ Un sase de caro si un as de pica…hm! oare ce semn este acesta?”
Poate ca primavara vine in sase plus una zile sau ca ziua mea norocoasa este pe sapte? Dar mai este valabil norocul daca nici macar nu m-am aplecat sa adun de pe jos cartile imprastiate? Am plecat mai departe cu sentimentul de a nu fi facut ce trebuie…dar si multumita intr-un fel pentruca, mi-am spus eu…”asa a fost sa fie, sa trec pe langa norocul ce se zacea la picioarele mele si sa nu-l culeg!”
Pana acasa, cu soarele cald in fata am uitat mica mea nemultumire, am uitat ca poate am lasat necitite cele sase numere de loterie, castigatoare in acea saptamana…

Marina Popa / Toronto




Mariana Popa    3/3/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian