Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Note personale : Sensibili cu ce e al nostru !?

Am întîlnit foarte putini oameni, care trăind departe de meleagurile natale, au atins performanța sau non-performanța de a nu mai fi impresionați de cele ce se întîmpl㠄acasă”.
Marea noastră majoritate a celorlalți sîntem, desi oarecum ciudat, sensibili la acea realitate românească pe care, cinstiți să fim, am părăsit-o cu destul dezgust.
Incercarea de a face acum, de aici, corecții lucrurilor de acolo poate fi văzută ca neavenită, caraghioasă sau chiar imorală. Si oricum ar fi, este ineficientă.
In pofida tuturor acestor impedimente, ca si altii, nu mă pot abtine să nu mă amestec, ca si cînd milioanele de suflete si de minți din România, tocmai de părerea mea duceau lipsă.
Care-mi sunt totusi justificările?
In primul rînd că sangele apă nu se face si că am si eu, ca si Emil Cioran si ca toți ceilalti ce vom muri aiurea, o „coastă a Boacii”, acolo undeva.
In rîndul al doilea, gîndesc că anumite imagini sînt mai limpezi cînd sunt privite de la distanță, decît atunci cînd le aburesti cu propria-ți respirație.
Mai pe urmă, cred că reputația României, tărisoara mea în limbajul lui Caragiale, care numai solidă nu este, ar putea suferi si de pe urma unor atitudini, lipsite de intentii rele, dar oarecum neglijente sau dezinteresate.
O întîmplare fericită mi-a dat prilejul să vizionez aici cîteva din filmele românesti din ultima vreme. Nu cred că gresesc prea mult dacă afirm că ele, împreună cu cîteva văzute anterior, au un numitor comun: ne aduc în fața ochilor si apoi în mijlocul minții o societate nu pestriță, nu degringolată, nu bolnavă, ci una nebună.
Convingerea pe care o trăiesti urmărind cele ce se petrec pe ecran este că nimeni si nicicînd nu va mai putea interveni în acest delir generalizat, pentru că cei de acolo au pierdut pentru totdeauna facultatea de a judeca si ca urmare orice simț al măsurii. Societatea aceia nu e doar o societate anormală, ci e o societate din care orice aspect normal, oricît de infim, a dispărut.
Nu mai există nici o bresă, nici un pămîntean normal, prin care ai putea comunica ceva, cumva, cuiva. Dar totodată nu e nici suprarealismul lumii lui Kafka care te agresează ca să te trezească.
Si atunci apare întrebarea: la ce bun această caricaturizare a toate, la ce bun acest spectacol atotcuprinzător al grotescului? Caragiale, că tot amintisem de el, si-a construit piesele de teatru folosindu-se de puslamale, de gogomani, de moftangii, de mahalagii, dar critica lui are o anumită indulgență pentru că toate personajele lui sau aproape toate, trăiesc sub ochii nostrii pe bază de „prințipuri”, sînt „patrioți” asa cum sunt sau sunt „familisti” asa cum sunt. Si în piesele lui Caragiale se critică totul, dar nimic nu e grotesc.
Are asadar spectatorul filmelor despre care vorbeam vreun neam de cîstig după ce a întîlnit pe ecran elevi huligani, polițisti corupți, funcționari fricosi si idioți, tîrfe agresive, hoarde de cersetori lacomi, chelnări bătăusi, pensionari jegosi si cetățeni năuci? Si pe nimeni altcineva?
Mai are ceva de spus o societate pe care o imaginezi compusă din cei de mai sus? Si la urma urmei, chiar asa stau lucrurile?
Toți românii de acolo si de aici stiu că tara a atins cote mari de coruptie si că lucrurile nu par a se îndrepta cu una cu două. Un coleg născut într-o tar㠄vecină si prieten㔠României, întors din vacanta lui acolo, mi-a povestit cum mafia autohtonă vinde naivilor apartamentele altor naivi care si-au permis să plece în concediu. Si cîte altele nu mi-a povestit. Mă mir deci că cei ce folosesc filonul corupției românesti ca unică sursă în compunerile lor artistice nu stiu că această plagă este mai virulentă decît oricînd altă dată si că se întinde de la Moscova la Washington si invers, pe cealaltă parte a pămîntului. Sau dacă stiu, mai e cazul românesc un caz special, care să reclame un întreg curent în cinematografia română?
Si dacă totusi da, care e soluția, căci spectator fiind, elev, pensionar sau chelnăr, la sfîrsitul filmului nu mai altă opțiune decît de a intra, dacă n-ai făcut-o încă, în acea horă a dementei?
Nu cu mult timp în urmă, am vizionat un film românesc in Toronto, si nu mare mi-a fost mirarea că mulți spectatori ieseau dezamăgiti din sală în timp ce pe ecran se derulau scene macabre.
M-am gîndit atunci si mă gîndesc si acum cu regret la faptul că filme ca Pădurea Spînzuraților, Reconstituirea, Moara cu Noroc, Faleze de Nisip, n-au avut sansa să bucure sufletul publicului canadian si că despre România se stie că e patria copiilor străzii, căci adultii, după cum se prezintă lucrurile, s-au alienat în masă.






Viorel Neacsu    1/29/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian