Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Despre Spania si despre noi




Nu mi-as fi inchipuit, cand eram in Romania, ca din cauza starii vremii se poate emigra! Cu toate astea, daca opresti aici pe strada und rezident strain si-l intrebi ce l-a determinat sa se mute de tot in Spania, raspunsul invariabil este: „pentru soare”. Un raspuns universal, poate si pentru ca are la baza un corp ceresc, din univers care va sa zica, hm. Ma rog, cata vreme nu e scris in stele...

Revenind la Spania, intr-un fel am senzatia ca toti strainii stabiliti aici au un fel de consemn secret: ori de cate ori se intalnesc isi lauda reciproc nemaipomenita prezenta de spirit de a se fi mutat in Spania, intr-un paradis permanent. Fiecare considera ca e mai buna coasta lui decat celelalte, in special pentru sanatate. In cazul nostru, nu dam doi bani pe Costa del Sol sau, ptiu drace, Costa Brava; nu Domnule, noi doar Costa Blanca!



Greu de explicat cum e Spania; probabil din cauza ca nu exista una singura si unitara. Sunt multe Spanii pe aici, eu am parte de una mai anglo-saxonizata care sigur nu seamana cu cea din Pirinei. Din pacate nici n-am gasit pana azi timpul necesar sa cutreier mai departe de o raza de 100 de kilometri in jurul casei, drept pentru care e indicat sa se recurga la internet daca se cauta o „ruta educativa”. Pentru cei care ma intreaba invariabil „cum e in Spania?” iata descrierea mea strict subiectiva.



In comunitatea valenciana se vorbeste oficial castiliana dar plebeimea are un grai al ei, doar de ea stiut, care seamana putin cu limba oltenilor: valenciana. Dealtfel aici se si mananca mult praz iar timpul verbal al povestirii este clasicul „fusei, facui, luai...”. Alt exemplu: unora poate le suna cunoscut citatul „en este lugar”. Traducerea lui in valenciana este „en aquest lloc” (pe romaneste nu cred ca e cazul sa mai traduc).



Traim aici intr-o lume pestrita, cu multi conlocuitori din Germania, Norvegia, Anglia, Belgia, Olanda, si multe alte tari. Toti au in comun mentalitatea conchistadoriala de „nou inceput”, cea pe care au avut-o spaniolii in America pe vremuri. Acum o au nordeuropenii cand vin in Spania. Un caz clasic de revers istoric.

Luatul acesta din nou de la zero, asa-zisa lipsa de trecut, are avantaje pentru ca ne unifica pe toti sub o singura caciula si ne obliga sa fim politicosi cu localnicii. La randul lor, spaniolii sunt prietenosi cu noi pentru ca, la urma urmei, veniturile lor vin din turism.

„Lipsa de trecut” creeaza si nise pentru personaje cu maniere indoielnice. Sunt printre ei caractere solide si fara un trecut jenant in tara de origine, dar nu se stie niciodata care e cu semnul plus si care cu semnul minus pe prispa. Asta ne face sa fim foarte grijulii cu oamenii cu care ne inconjuram. E distractiv si educativ sa traiesti in babilonul asta de natii, realmente ca-ntr-un sat global. Aud de la cunoscuti ca si Toronto are vocatia universala, dar din descrierile lor e diferit. Cred ca Toronto e un „oras global” in timp ce noi ne plasam inca in perimetrul rural, asa global cum este el.



Structura geologica a Peninsulei Iberice este inrudita cu Africa; abia ulterior s-a alipit Europei. Pamantul ale culori deschise, e lutos sau nisipos, fara humus. Cel mai roditor pamant are o culoare rosu intens, precum zgura terenurilor de tenis. Asta m-a facut sa exclam cand am venit prima oara aici: „Ce frumos! aici trebuie sa fie paradisul tenisului!”. Mi-am atras priviri nedumerite si pline de repros cu remarca mea. Dar ce-i al lor e pus de-o parte: lupta continuu sa faca roditor pamantul acesta care parca e facut sa fie muncit cu dusmanie. Si reusesc destul de bine.

O plimbare prin urbanizatiune e ca un traseu ireal printr-o lume feerica de plante exotice, palmieri, banani si altele cu flori stridente roz, despre care eu in Romania credeam ca exista doar ca flori artificiale din plastic. S-au priceput sa transforme si vastele campuri aride in vii din care extrag vinuri spaniole renumite, plantatii de portocali si de lamai. Tehnica au preluat-o de la maúri, acum 600 de ani, sub forma unui sistem ingenios de canalizare.

Ramane pentru mine un mister cum de crestinii si maurii au reusit sa convietuiasca timp de 600 de ani pentru a se desparti mai apoi ca si cand s-ar fi adunat abia cu o zi in urma. Maurii au fost alungati inapoi in Africa. Suna simplu dar este greu de inteles. Ce-ar fi daca acum, la nici macar 600 de ani de la descoperirea Americii, toate neamurile cotropitoare s-ar intoarce in Europa iar continentul ar fi predat inapoi la cheie pielor rosii? Evident, o exagerare, dar privit strict din punct de vedere temporal tot 600 de ani se cheama. Dar sa n-o luam de la „pas´opt” (respectiv de la oul lui Columb).



Valencianul mediu e mereu in sarbatori si petreceri. Dintr-o „fiesta” in alta, ei petrec tot anul si daca se intampla sa nu fie chef in satul lor, atunci e sigur unul in satul vecin. Cu mult fast organizeaza defilari de mauri si crestini in costume bogate, cu lupte alegorice ca pe vremea cruciadelor. Au obiceiul sa iasa seara tarziu la restaurant, cu catel si purcel, cu batrani si tineri, se instaleaza catre ora 10 – 11 noaptea cu tot clanul la o masa si mananca si se simt bine pana catre ora 3. Obicei benefic in orice caz pentru intreprinzatorii din restaurante care vand aici aceeasi masa de doua ori pe seara: de la 20 la 22 rezidentilor straini iar dupa ora 22 spaniolilor.



Prin zona sunt plaje frumoase, cateva parcuri mari de distractii, numeroase restaurante cu specific local (tapas-bar), orase interesante de vizitat, parcuri zoologice in aer liber (safari), cateva trasee de drumetie, centre de inchiriat biciclete, cooperative de vinuri cu vanzare in vrac (bodegas), sarbatori locale cu defilari si masti (maúri si crestini), alergari de vite pe strazi. Ultima distractie se numeste „bous al mar” si e o adaptare a corridei andalusiene la specificul local valencian. Se desfasoara intr-o incinta ingradita, cu o singura latura libera spre mare. Tinerii mai curajosi cauta enervarea bovinei pana la paroxism, determinand-o sa se arunce de bunavoie in apa. Nefiind genul meu de distractie, ma abtin de la comentarii. Sa ma ierte Hemmingway si nenumaratii fani spanioli ai acestui sport care fara indoiala are o traditie indelungata si poseda mult mai multe reguli ritualice decat un banal fotbal.

Ce-mi place mie la marile sarbatori populare din zona noastra e paella uriasa pe care o prepara priceputii localnici (adesea sunt barbati!) direct in piata centrala a localitatii, intr-o cratita imensa speciala, rotunda. Precum ciorba de la popota din oala mare, asa si paella uriasa, e cea mai gustoasa tocmai pentru ca e preparata en gros. Inutil sa adaug ca specialitatea valenciana, renumita intre timp practic peste tot in lume, se distribuie in astfel de ocazii gratuit sau contra unei sume modice oricarui trecator care se intampla sa poarte asupra sa un apetit corespunzator. La fel ca si la corrida, unde secventele de lupta se desfasoara dupa o ordine stricta, preparatul paelliei are secretele ei si nu toata lumea le cunoaste. Daca italienii pun pret pe „pasta al dente”, spaniolul cultiva un orez special pentru paella lui si vai si-amar daca NU se lipeste putin de fundul cratitei. Tocmai crusta aceea crocanta e garantia reusitei! Ma duce un pic gandul la titlul acela sugestiv de carte a mirarilor - „Obiceiuri de nunta la cangurii schiopi” sau poate mai bine „crede si nu cerceta”...

Temperaturile sunt aici calde tot timpul anului; nu ninge niciodata si termometrul nu coboara decat foarte rar sub 5 grade plus. Vara e acceptabil, spre deosebire de Costa del Sol unde e mult mai torid sau Costa Brava unde iarna ninge (iata ca tot nu m-am abtinut fara sa arunc un mic ghimpe printre randuri, cum spuneam...). Aici arareori se ajunge la 40 de grade dar se intampla regulat cateva zile pe an in iulie sau august (daca am sti cand...).



Desi vremea dictaturii lui Franco este de domeniul trecutului, pe alocuri au ramas urme care emana amintiri sumbre de acum patruzeci de ani. Sunt semne vizibile precum reperele geografice sau semne mai greu de identificat, ascunse in comportamentul oamenilor. Pentru noi, romani trecuti printr-o experienta abrutizanta asemanatoare, semnele sunt mai vizibile si mai dureroase decat pentru strainii din nordul Europei care le privesc cel mult ca pe niste curiozitati demodate. Nu e usor cand treci cu masina aproape zilnic pe langa un conac maiestous lasat in paragina pe care nimeni nu-l revendica. Umbla zvonuri ca a servit drept casa de acoperire pentru conspiratori si ca acolo au fost torturate si ingropate multe persoane inocente. Ma poarta gandul la scandalurile din Romania cu privire la retrocedarea cladirilor nationalizate si constat ca se poate si mai rau: se poate sa dureze chiar si o jumatate de secol.

Sechelele din mintea si sufletul oamenilor sunt subtil invaluite in modele de comportament care nu bat la ochi la prima vedere. Paradoxal cum simpaticii varstnici asezati pe o banca intr-un sat uitat de lume, saluta prietenosi turistele nordice cu aspect walhiric, imbracate in pantaloni scurti dar ar fi in stare sa ridice cu furie bastonul imotriva propriei nepoate daca ar intalni-o imbracata in fusta mini pe ulita satului. Bineinteles ca stilul banuitor si cu bagare de seama s-a indepartat de marile orase si de zonele litorale unde abunda strainii; a lasat loc unei mentalitati lejere, uneori chiar laxe. Aflat brusc in situatia de copil rasfatat al ultimilor decenii, acelasi ins care cu treizeci de ani in urma „stia dureros ce e suta de ... pesete” acum innoata in euforia boomului trecator si jongleaza cu cifre si promisiuni fara acoperire. Ca-n orice proces de ardere a etapelor, s-au sacrificat pe drum exact valorile subtile, cele fara de care deliciul ramane la nivel consumist. Din visul vietuirii pasnice intr-o oaza de liniste unde fiecare colt asteapta sa fie contemplat si gustat, multi s-au trezit aici intr-o incinta inconjurata de catelandri care se agata de pantaloni si trag de tine in toate partile. Paradoxal, sub soarele cald si imbietor al sudului care indeamna la pace s-a dezvoltat o natie latina mult prea temperamentala si cu ambitii concrete deloc poetice, o combinatie mult prea exploziva.

Cine-a stiut sa aboneze pentru sine valul ultimilor treizeci de ani, si-a vazut eforturile incununate de succes. Asa bunaoara deja notoria poveste a retelei locale de supermagazine „Pepe la Sal”, care face fata oricand concurentei unui centru de tip „Mall” de oriunde aiurea pe mapamond. „Pepe La Sal” e unul din acele supermaché-uri unde gasesti de toate, inclusiv produse mai rare din import, cu cinci case electronice la iesire si cu tot dichisul. Acum 30 de ani, un vanzator ambulant pe nume Pepe, colinda strazile comunei cu un cos de rachita plin cu sare in spate si striga la intervale regulate precum negustorii nostri din perioada interbelica pe Podul Mogosoaiei : a venit Petre, cu sarea – „Pepe. La Sal!”.

Vindea sare.

S-a desteptat la timp cand au inceput sa vina turistii din nordul Europei si si-au cumparat case la mare. A deschis intai o bacanie, apoi a investit mai departe, si-a angajat copiii la tejghea si a crescut odata cu urbea. Iata ca nu numai America e tara tuturor posibilitatilor!

Pepe a murit intre timp intr-un accident. Destinul mortilor subite i-a mai rapit de atunci incoace pe cativa din membrii familiei sararului. Pacat, dar asta e alta poveste...

Cert este ca fratii nostri spanioli au stiut sa se miste rapid in directia potrivita si au transformat un fost simplu sat de pescari intr-o localitate turistica plina de farmec si de bunastare. Un vizitator venit recent din Ardeal mi-a marturisit cu mirare ca se astepta sa gaseasca aici o versiune ceva mai avansata a viitoarei Romanii dar a fost dezamagit: a gasit o tara mult mai departe decat se astepta. Dar nici el n-a vazut-o in totalitate, ca si mine. Poate ca merita cautat mai departe, dincolo de fatade, spre interior, la radacini. Nu cumva v-am trezit curiozitatea?...

Curaj!






Gabriela Calutiu    6/12/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian