Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivã 2019
Articole Arhivã 2018
Articole Arhivã 2017
Articole Arhivã 2016
Articole Arhivã 2015
Articole Arhivã 2014
Articole Arhivã 2013
Articole Arhivã 2012
Articole Arhivã 2011
Articole Arhivã 2010
Articole Arhivã 2009
Articole Arhivã 2008
Articole Arhivã 2007
Articole Arhivã 2006
Articole Arhivã 2005
Articole Arhivã 2004
Articole Arhivã 2003
Articole Arhivã 2002


Caiet de emigrant : Vechi de 14 ani

Toamna trecuta tarzie, pe la ora la care se lasā noaptea prin pārtile astea ale Canadei, am împlinit 14 ani de când am aterizat (la propriu) în Toronto în calitate de „landed immigrant” cu câte douā valize de cāciulā (deh, toamnele canadiene sunt reci) si încā una, micā-micā-mititicā (dar grea) plinā de sperante.
14 ani, donnule! (14 f...cking years – pentru cine nu se sperie de varianta englezā.)
Au trecut – ca ieri! La început nu-ti dai seama; iei totul de la capāt (nici tu casā – nici tu servici), dā-i, dā-i, dā-i înainte, nu te lāsa!
Ani de zile în vâltoare, înoti contra curentului, mai te trage apa la fund, mai iesi la suprafatā, mai te lasi dus de val, în cele din urmā iesi, cumva, din cataracte, ajungi la apā mai linā, mai gāsesti si o scândurā pe care te poti sui sā-ti mai tragi sufletul, sā te mai uiti si primprejur, sā mai admiri si peisajul.
Si atunci – surprizā: vezi cā lucrurile s-au schimbat împrejur, cei pe care-i stiai au mai îmbātrânit, au apārut chipuri noi. E, într-un fel, altā lume.
Nu demult am primit de la un prieten din copilārie douā CD-uri cu imagini si filme de la nunta fiicā-sii (unde eu sperasem, fārā s-o mārturisesc, sā fiu socru mare, dar n-a fost sā fie, si nu din vina pārintilor...). Ei bine, n-am recunoscut pe nimeni; toti pareau mai batrâni decât am crezut. Si totusi trebuie sā fi fost din generatia mea. Mā întreb cu oarecare îngrijorare: oare cât m-am schimbat eu?
De mai bine de doi ani am ajuns la aceeasi ocupatie ca si acasā, înainte de plecare: aceea de dascāl. Petrecând din nou vremea printre studenti mā simt ca si cum 14 ani, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat, ca si cum toatā povestea asta ar fi fost doar o întrerupere, ceva temporar, un fel de mers la muncile agricole de toamnā (pe vremuri) dupā care te intorci inapoi la activitatea obisnuitā.
Asa am stat si sub nea Niculae, asteptând vremuri mai bune. Când i-au fācut – în sfârsit – felul tovarāsii de drum, mā apropiasem binisor de 40 de ani. Atunci mi-am zis: dacā-i bal, bal sā fie.
Sau, mai poetic spus, „acum ori niciodatā / croieste-ti altā soartā”. Zis si fācut.
Altfel as fi avut azi o sefā care nu s-ar fi jenat sā se rāsteascā la mine pe limba mea, asa cum nu s-a jenat sā se rāsteascā la cel care, cu niste ani în urmā, i-a fācut teza de doctorat. (De fiecare datā când mā-ntorc înapoi cu capul plin de vise nostalgice, ca-n „Dealul cu dor”, câte un dus rece mā readuce la realitate si ma face sā nu regret pasul fācut).
Acu’, drepti sā fim, aproape sau departe de rādācini, vremea trece oricum. Vorba lui Lamartine , „[le temps] coule et nous passons”.
De la o vreme nici nu mai contrazā asa de mult ce-ai fācut pentru tine, ci ceea ce lasi în urmā, ceea ce rāmâne dupā tine. Ca sā lasi cu adevārat ceva de folos urmasilor, trebuie sā fi fost eficient în viatā.
Din pācate nu mā pot lāuda cu asa ceva. Mare parte din timp mi-am petrecut-o încercând sā dovedesc (în primul rând mie) cā pot face singur multe lucruri, inclusiv din cele dificile sau nu tocmai plācute.
M-am strāduit mereu sā mā auto-perfectionez si m-am împrāstiat în prea multe directii deodatā si asta nu e bine. Cred cā mult mai în câstig esti dacā mergi neabātut pe o directie bine aleasā fārā ca alte tinte sā te atragā cu ispita de a le atinge.
Asta-i o lectie pe care am învātat-o întâmplātor în Canada; sunt convins cā as fi învātat-o, cel putin tot asa de repede, si în tarā.
Am mai învãtat si altceva de când am venit pe aici. Am învātat cā nu trebuie sā fii modest; dacā esti modest, esti fraier. M-am cam vindecat si de naivitate desi în adâncul sufletului mai sunt un idealist. Deunāzi, anul trecut, dupā spectacolul omagial cu ocazia Zilei Nationale de 1 Decembrie – unde am cântat imnurile României si Canadei –, am zis eu, la o suetā cu doi români de „altā nationalitate”, uite canadianul zice „O, Canada, my home and native land” ceea ce ne cam exclude pe noi, emigrantii; românul e mai generos, zice „Hai sā dām mânā cu mânā / Cei cu inima românā”; deci cu inima, nu cu originea.
Da’ cei doi conlocutori de-ai mei sar cu promptitudine, la unison „Da, numa’ cā inima noastrā tot la (neamul nostru) este”. Deh, or fi având si ei dreptate; dar eu m-am cam desumflat când i-am auzit, cā eu îi iubeam si respectam fārā rezerve pentru cā îi stiam oameni de treabā, fārā sā-mi pese cā nu au nume cu „escu” în coadā. In plus erau nāscuti si crescuti pe teritoriu românesc si pārintii lor vāzusera lumina zilei tot acolo. Atunci sā-i condamni pe americani cā în timpul ultimului Rāzboi Mondial i-au adunat pe cetātenii de origine japonezā si i-au bāgat, preventiv, în lagāre? Când Aznavour s-a dus în Armenia cu ajutoare pentru sinistrati le-a spus clar: eu sunt un francez de oricine armeanā, nu un armean trāitor în Franta. O subtilā diferentā...
Altā lectie e cā oriunde te duci n-ai decat douā alternative: ori e albā, ori e neagrā. Ori faci „ce trebuie”, ori esti dat deoparte. Asa era si pe la noi, la comunisti, si asta ti se spunea direct, de la bun început. Intre timp capitalistii ne arātau ce grozav e la ei cu felurite si felurite alternative, cāi si posibilitāti. De fapt, multiplele lor alternative sunt: cea bunā (adicā cea la care te forteazā sistemul), opusul ei, plus un numār variabil de alternative iluzorii pe care, dacā le adopti, te duc fiecare la câte o fundāturā din care, ca sā iesi, trebuie sā faci cale întoarsā, ceea ce te costā timp si bani, ambele irosite degeaba.
Dreptate au avut si Eminescu si Caragiale si Cioran si Nae Ionescu si Marx si Chomsky. Diagnosticele lor sunt toate corecte dar nu sunt de mare folos pentru cā nu dau solutii, nu oferā nimic de pus în loc. Si nu pun nimic în loc pentru cā nu e nimic de pus în loc. Fiecare se descurcā cum poate, vorba lui Nae Ionescu.
Asa cā alternativa mea la celebra vorbā de duh a lui J. F. Kennedy din 1961 este: „Ask not what your country can do for you; ask what you can do for yourself”.

Toamna se numārā boboci. La mine, numāratul dureazā cam pânā la Anul Nou si se terminā cu niste promisiuni pe care mi le fac singur si de care nu ma pot niciodatā tine pe de-a-ntregul.
De exemplu, una ar fi sā scriu mai des. Si asta o promit in fiecare ajun de an nou prietenului meu, editorul Observatorului. Dar când m-asez la scris, îmi seacā inspiratia.
De aceea nu m-am fācut scriitor. Doamne-ajutā, cā altfel acum eram muritor de foame. Mult mai bine inginer, fācut la Politehnica din Timisoara, fie si acum 32 de ani.
Noi sā fim sānātosi si s-auzim numai de bine (chiar dacā pentru asta ar fi sā stām mai tot timpul cu degetele în urechi).

La multi ani!

Florin Matache / Kitchener




Florin Matache    1/5/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian