Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Calatorie la sarbatori : Servus aus Wien!



Nici nu ne asezam bine în fotoliile de avion si deja ne iau în primire acordurile vesele din mica serenada mozartiana. Ecranele monitoarelor multiplica zâmbetul irezistibil al lui Nicky Lauda, seful în persoana al companiei cu care zburam, renumit fost pilot de formula I. Într-o germana apasata, cu puternic accent austriac, ne sugereaza plin de umor ce sa facem în caz de surprize nedorite. Bineinteles ca nu uita sa recomande la final, cu mare caldura, "charmanta" sa echipa de însotitori de bord si deliciosul meniu oferit de nici mai mult nici mai putin renumitul restaurant vienez Demel.
Tinerele stewardese, îmbracate în rochii moderne din blue jeans, poarta parul prins în coada de cal si sunt foarte discret fardate. Comparate cu cliseul însotitoarelor de bord atât de migalos puse la punct cu care am fost obisnuiti pâna acum, "charmantele" par niste liceene sprintene, într-o piesa de teatru experimental.
Lista de bucate a furnizorului imperial trezeste nedumerirea vorbitorilor de germana clasica, majoritatea ingredientelor si metodelor de preparare nefiind prezente decât în vocabularul austro-ungar: "mere de pamânt" în loc de cartofi, "paradisiace" pe post de tomate, "smântâna batuta" ca frisca iar "melange" drept cafea cu lapte. De botez n-a scapat nici banala punga pentru rau de aer, numitul "saculet scuipator" în care o mâna inspirata a plasat o bombonica Tic-Tac, ca sa merite efortul.
Orasul ne primeste cu frig si cu zapada, dar si cu miresme de iarna, de vin fiert cu scortisoara, de vanilie si ceai cu rom. Radiatoarele duduie de caldura iar mirosul de lemn de prin case aminteste parca de vacantele de iarna de prin cabanele montane. Pe strazi, puhoi de lume din toate colturile. Se vorbeste slovena, slovaca, ceha si ungara, mult româneste si puzderie de alte limbi pe care nu le-am putut deslusi. Si austriaca, dar mai rar. Ca un arc peste timp, fosta capitala de imperiu continua sa-si atraga "vasalii" ca un magnet, cetateni din toate tarile care înconjoara mica republica alpina.
"Mica-mica, dar ridica!" - îti vine sa exclami a uimire când vezi cladirile monumentale din centrul orasului cum se întrec în semetie, care mai de care. Atâtea palate, catedrale si sedii parca n-am vazut niciunde în Europa, aliniate curat la apel, proaspat renovate, cu fatade perfecte, luminate feeric. Acum, de Sarbatori, basoreliefurile, coloanele, cariatidele si portile triumfale ating apogeul. Norocul Vienei de a scapa nevatamata de bombardamentele celui de-al doilea Razboi Mondial se vede la fiecare pas, iar austriecii stiu sa valoreze la justa sa valoare asa cadou facut posteritatii.
Conturul cercurilor concentrice în care a crescut progresiv orasul în decursul secolelor se descifreaza lesne direct de pe harta, ca un pendant la inelele din trunchiul unui copac. În jurul ruinelor forului roman Vindobona se închide Ringul, în care pulseaza inima orasului, culminând în renumitul Stephansdom. În locul zidurilor de aparare s-a construit artera cu multe benzi de circulatie pe care se învârt necontenit în cerc legendarele tramvaie 1 si 2. Te asezi în tramvai si ti se perinda prin fata orasul-muzeu, cu cladirile în stil romanic, baroc, biedermeier sau art nouveau. Nu arareori rasare si strania combinatie supranumita glumet "historismus", stil pe care puristii într-ale artei îl privesc cu sentimente amestecate. Daca vrei mai mult, n-ai decât sa cobori si sa te dedai unei plimbari ghidate pe traseul imperial, evreiesc, culinar, alternativ sau erotic. "Vienna walks" apare lunar si e gratuit, la fel ca si puhoiul de ziare si reviste doldora de informatii, stivuite în suporti speciali prin statiile de autobuz. Imposibil sa le citesti pe toate, de aici si sentimentul ca iar ti-a scapat ceva important si, implicit, dorinta arzatoare de a reveni cât mai curând în orasul care creeaza dependenta.
Dincolo de Ring se întinde Viena medievala si cea moderna, încinsa temerar de Gürtel (cordon), zidul fostelor fortificatii de aparare ale cetatii. E astea edilii ingeniosi au preferat sa nu le darâme. Asa se face ca metroul circula adesea la înaltime, oferind generos vederi citadine panoramice. Liniile de metrou strabat inelul si cordonul, pornind din centru si continuând catre toate colturile orasului, suprapuse peste pulsul citadin care-si urmeaza cursul pedestru, fara interferente nedorite cu sordida lume a garilor.
Secanta peste toate, sageata lichida a Dunarii, sau mai bine zis a Dunarilor, caci sunt doua brate regularizate care închid la mijloc întinsa Donauinsel, paradisul sporturilor în aer liber la umbra skyline-ului UNO-City. La urma urmei, fluviul e cauza si începutul, "mama" blânda a orasului. Nu pot sa nu zâmbesc amar la gândul traversarii înot atât de facile pe care am întreprins-o în vara trecuta, pe post de copilareasca revansa târzie pentru aceeasi albie care la Portile de Fier punea pâna nu demult capat atâtor sperante.
Dar nu numai arhitectura Vienei face sa lase gura apa multor amatori de frumos. Rezonanta muzicala a orasului e la tot pasul: Beethoven, Haydn, Mozart, Schubert, Schönberg sau Strauss pândesc ascunsi în detalii, începând cu afisele concertelor si mergând pâna la nume de cladiri, muzee, strazi, piete si statui. Ba pe unii îi mai întâlnesti si-n carne si oase, mai ales pe Mozart, care pare sa aiba program încarcat vânturându-se pe corsoul vienez - renumita Kärntnerstrasse - si facând deliciul turistilor, nu numai japonezi. În costum cu pantaloni-pana, redingota si pantofi cu catarama, bineînteles cu peruca blonda, e oricand gata sa se traga în chip cu strainii încântati de cunostinta. 0
Ametiti de atâta forfota si arhitectura domneasca ne-am trezit admirând o constructie de sticla si fier forjat, îmbinate gratios într-un minicastel filigran. N-a durat mult pâna ne-am lamurit ca aveam în fata o ... statie de metrou. Ce-i drept, nu una banala, ci însasi Karlsplatz, continuând secolul de buna functionare. Ca sa ne mai revenim din soc, am intrat în învecinata "Schnitzelhaus", unde în loc de hamburgeri la minut se servesc crocante snitzele-instant, în trei variante: maricel, mare, si imens, toate însotite de o salata orientala ca la mama acasa. Zece metri mai încolo, fara fasoane inutile, intrarea în muzeul altui bun de larg consum: arta. O usa normala, dincolo de care pândeste o betie de mozaicuri multicolore pictate cu pedanterie fotografica, tablouri semnate Gustav Klimt. Vecinatatea dintre arta si cotidian - era sa zic "sordidul cotidian", dar sordid nu exista la Viena; exista cel mult scuril, daca e sa cauti cu lumânarea - vecinatatea asta asadar ne face sa ne credem mai spirituali decât probabil suntem, asa ca ne trezim dupa cinci zile de sejur, molipsiti de la vienezi, valsând rasfatati în plina strada. Sa te mai miri ca vienezii au renume de "închipuiti" printre conationalii lor?!
Vocea dispecerului din tramvai anunta statiile încarcate de istorie de parca ar cita din ghidul muzeal al orasului: Schloss Schönbrunn, Palais Belvedere, Stephansdom, Rathaus, Volktstheater, Parlament, Hofburg, Votivkirche, Naschmarkt, "atentie, se închid usile". Reteaua mijloacelor de transport în comun e de-a dreptul grandioasa; nu cunosc oras european cu un sistem atât de bine pus la punct. E dealtfel lucru stiut ca multi vienezi nu poseda carnet de soferi pentru ca pur si simplu ajungi mai usor si mai rapid în orice colt al orasului daca posezi un abonament universal pentru toate mijloacele de transport. În cazul nostru, "cartonul - minune" de o saptamâna s-a potrivit la fix.
Ori de câte ori aud vocea dispecerului anuntând statia "Berggasse", mi-l închipui pe doctorul Freud ascutindu-si meticulos creionul în clinica lui de la parter si asteptând sa-i vina pacientii la interogatoriu. Mi-am propus sa nu cobor la statia asta, cel putin deocamdata...
În cafenelele vieneze, specialitatile de cafea - care niciodata nu se cheama simplu "Kaffee", ci "Melange", "Kleiner Brauner" "Bombon" samdp. - vin însotite de un pahar cu apa proaspata de la robinet. În renumita apa vieneza se poate întâmpla sa-ti înghete dintii la toaleta matinala, caci e rece ca gheata, provenind direct dintr-un izvor de la mare adâncime. Aproape ca arde la atingere, de parca ar zice "hai scularea, ca n-avem timp de pierdut!"
Chelnerul ne ia paltonul - "Madam, pe aici va rog" - si ne aduce ziarul. Tema la zi e aglomeratia de Craciun. Un tren cu capacitate de 300 de locuri a fost oprit la granita cu Ungaria, pe motiv ca era supraîncarcat cu 600 de calatori. Bineînteles ca nu trebuiau vândute atâtea bilete la Budapesta, dar, spre deosebire de colegii din est, preocupati dupa modelul post-socialist sa demonstreze ca nu e vina lor, colegii occidentali s-au concentrat direct pe problema, rezolvând-o. Nasul austriac nu s-a lasat pâna n-a dat jos jumatate din calatori - pentru siguranta traficului - iar societatea austriaca de cai ferate a suplimentat prompt ruta începând cu a doua zi, dublând capacitatile. Vazând si facând. În tact de o ora-doua vin trenuri din tarile vecine, pline de proaspeti cetateni europeni dornici sa-si faca cumparaturile pe Mariahilferstrasse.
Pe Mariahilferstrassse (musai sa aflu cine a fost eroina asta cu nume de strada!) s-a închis circulatia. Cinci sute de politisti în civil protejeaza discret buzunarele cetatenilor onorabili, de degetele celor mai putin onorabili care, la rândul lor, au mirosit conjunctura propice, iesind si ei la "cumparaturi" de Anul Nou. Efectul globalizarii!
Îmi compar pe ascuns mâinile si picioarele cu amprenta unei renumite schioare austriece, a carei placa de bronz se aliniaza în pavajul variantei locale de "hall of fame" alpin, în pavaljul trotuarului inconfundabilei Doamne Maria Hilfer.
Tot din ziar reiese ca întreaga natiune urmareste cu sufletul la gura destinul unei salvari miraculoase: dupa ani de sechestrare, o eleva rapita de un psihopat data disparuta, a reusit sa se elibereze si încearca acum sa se adapteze unei lumi cu care aproape ca nu mai are nimic în comun. Mama fetei publica profitabil memoriile anilor trecuti, iar fiica, aflata acum la vârsta bacalaureatului, reia si absolva ciclul gimnazial. Aflam stupefiati ca fortarile fragilei fapturi de a scapa din vizorul ziaristilor curiosi s-au soldat cu o evadare în sensul opus: sfatuita de un consiliu ad-hoc de oameni de bine de la televiziune, începând cu luna ianuarie, intentioneaza sa se prezinte cu emisiune proprie, într-un talk show cu invitati alesi pe sprânceana. Intentia declarata e sa "nu mai zgârie ca altii adevarul la suprafata, ci sa atinga problemele care ne framânta în profunzime". Pai daca e asa, sa-i uram succes curajoasei Natasha, caci asa o cheama.
Îmbujorati mai comandam un "Punsch" si ne vine greu sa alegem din sortimentul vast: de portocale, fructe de padure, lichior de oua, cu frisca (da da, "smantanâna batuta"), visinata, cu rom etc. Duhuri aburinde urca precum Aladin din lampa, necontrolat din cana aburinda, decorata cu motive de iarna, pe care avem voie s-o luam cu noi acasa. Mâncam un cârnat la botul calului, într-una din cele cinci piete cu casute din busteni de lemn, rasarite în oras ca niste sate de iarna de pe felicitarile copilariei. Cârnatul îl primim din mâinile unui slovac inimos care îsi lauda marfa pe buna dreptate. Carnea proaspata musteste de seve si are gust ca de la porcul de casa, sacrificat în ograda bunicilor nostri, acum nu chiar atât de multi ani. Sa ne miram ca vânzatorul nu e austriac pur-sânge? Ba bine ca nu: se spune ca un vienez nu e autentic decât atunci când poate demonstra ca are cel putin o bunica unguroaica, cehoaica sau slovaca. Dovada sta cartea de telefon, care în Viena e plina de nume cu caractere diacritice imposibil de citit.
Oare porcul din care mâncam o fi avut bunici ardeleni?
În curtea castelului Schönbrunn se îmbulzesc familii întregi venite sa guste bunatatile de la tarabe sau sa observe animalele din Parcul Zoologic. Gradina Zoologica întemeiata de Habsburgi seamana mai degraba a parc muzeal, o bijuterie cu pavilioane amplasate în forma de stea, în jurul unui minipalat central. Nicidecum nu par a fi grajdiuri si, în paranteza fie spus, nici nu miros asa. Animalele sunt curate si bine hranite. Multe au pui, semn bun. Perechea de ursuleti polari proaspat nascuti se poate vedea pe ecrane, cuibarindu-se pufoasa pe lânga mama lor. Bineinteles ca au deja nume regale pe masura: Sissi si Franz, vesnic tineri.
Fetita prietenilor nostri tocmai si-a serbat ziua de nastere la Schönbrunn; copiii costumati ca nobilii de la curte iar sarbatorita în costum de Maria Theresa. Muzeul copiilor din incinta Schönbrunnului fabrica zilnic sarje întregi de nobili în miniatura. Noi ne-am multumit cu o plimbare cu caleasca - vestitul "Fiaker" tras de cai lipitani sclipind de curatenie, mijloc de transport frecvent în centrul istoric unde aproape ca nu întâlnesti masini.
Fericiti sunt si copiii care vin la primarie sa-i dea o mâna de ajutor lui Mos Craciun, confectionând cadouri mai mult sau mai putin comestibile destinate vânzarii în paviloanele special amenajate din incinta târgului de Craciun sau ale centrelor de orfani. "Everyone`s invited!"
Pe strada trece o coloana de Mosi în harnasament complet, inclusiv barbi. Poarta pancarde pe care sunt scrise revendicari. Sa speram ca nu vor lua ... barba. Din pacate - sau fericire - lumea nu e în dispozitie razboinica. Se aplauda vesel si se îngâna colinzi. "Mosul tot Mos, ce sa-i faci daca trezeste dorinta de armonie? Pace cu noi, pe barba mea!"
Cum adica s-a terminat vacanta? Pai ce, e dupa ea?! Stai putin, nu se poate. Adica, abia am venit! Cum ramâne cu roata mare din cel mai renumit parc de distractii, Praterul, cu plimbarea prin gradina cu statuie aurita a lui Mozart cântând la vioara - da, da, aia de pe toate cartile postale! - cu monumentele lui Beethoven, Schubert, Brahms, Strauss, Schoenberg, Stolz si Mozart din cimitirul central, cu birtul grecesc pe ale carui bolti se deslusesc semnaturile acelorasi ilustri musterii care acum se odihnesc în cimitirul de la punctul anterior? Cum ramâne cu localurile rustice din Grinzing, unde chelneritele imbracate în costume tiroleze servesc numai vinul casei de anul acesta, Heuriger - interzisa berea! - asezonate cu de-ale porcului, aliniate pe funduri de lemn, în acompaniamentul lautarilor înfocati, obsedati de ceardasul unguresc? Ce te faci cu cladirile concepute de genialul Hundertwasser, unde nu sunt doua linii paralele, nici doua ferestre la fel, totul pare sa curga în volute moi si, în ciuda legilor fizicii, nu se surpa? Unde lasi Triunghiul Bermudelor, loc nu tocmai clar delimitat în spatiu, unde în fiecare noapte se deschide câte un local nou, dar nimeni nu stie exact care si unde, zona întesata de tineret vesnic pus pe sotii, unde daca te pierzi nu mai apari înainte de rasarit, "îmbogatit" sau "falimentat" cu o duzina de noi prieteni? Ce facem cu nevinovatul Áugustin (cu accent pe a), personajul preferat al vienezilor, cetatean cu domiciliu aproximativ undeva prin evul mediu, cu halba de bere lipita de mâna, care a salvat orasul de epidemia de holera demonstrând pe exemplu propriu ca un corp îmbibat cu usturoi e practic invincibil?!
Da, da, înteleg ca avionul nu asteapta, asa ca intram în seara dinainte de repatriere, ca de ramas bun, într-una din cele cinci berarii ale orasului care înca mai produc prin traditie propria lor bere si ciocnim o halba pentru grabnica revedere. Cele doua cazane de cupru sclipesc de lustru perfect iar berea proaspata, cu mai putin alcool decat cea ambalata la sticle, arunca bule de aer sifonate în cerul gurii, explozie de arome care amintesc de gustul studentiei. Comandam "o coasta" si stim ce facem, în calitate de cunoscatori, pentru ca ne trezim cu o claviatura întreaga de spare ribs, fripta cu acuratete într-un sos delicios care ne facem sa ne lingem pe degete. Portia noastra e trecuta drept "gustare" în meniu, pentru comesenii vajnici fiind recomandata versiunea "doua coaste", adica o întreaga cutie toracica. Întorc cartonul rotund care tine loc de suport pentru halba de bere ("Biscuitele") si tânarul vietnamez care face oficiile de chelner îmi face semn ca a înteles mesajul. Pe dosul cartonului sta scrisa poezioara: "De-ti întorc cartonu-asa/ Înc-o bere as mai vrea".
Între timp îsi face de lucru la cazane un tânar blond cu parul prins la spate si cu obrajii rumeni, clasica fizionomie a monitorilor de ski din Landul Steiermark. Cu o lopata demna de un miner, rastoarna fiertura de cereale din cazane si pregateste o sarja noua. "Cât timp dureaza un ciclu complet de fabricat bere?" - îl intreb eu curioasa. "Opt ore de fierbere si cinci saptamâni de odihna" - vine raspunsul lui de cunoscator. Direct proportional cu procesul asta laborios creste si respectul meu pentru lichidul auriu din paharul aburit. Întrebarea despre frecventa cu care deserveste cazanele se soldeaza din pacate cu un raspuns diplomatic: "nu pot decât sa spun ca am o norma de lucru extrem de obositoare, care ma tine în priza continua. Daca ti-as spune ce capacitate au cazanele, ai putea calcula consumul total, iar seful nostru s-ar supara pe mine". Aha! Priceput mestere, asa în ceata cum ma situez acum nu-mi ramâne decât sa constat toastând: "Prost!", în traducere libera echivalentul german pentru românescul "Noroc", care sper sa nu se aplice mot-a-mot în cazul de fata.
O ultima seara în cercul prietenilor dragi, rasfatati de o bunica medieseana care ne îmbie cu ciorba de potroace si cu varza cu costita afumata de-ti lasa gura apa. Nu-i de mirare ca banatenii si ardelenii care si-au gasit locuri de munca în Austria fac naveta saptamânal acasa, caci Orient Expresul si-a schimbat doar numele dar si-a dublat viteza, facând opt ore de la usa la usa. Europa e dodoloata!
La Naschmarkt, renumita piata vieneza despre care se spune ca are absolut totul, ma asalteaza un miros suspect care se dovedeste a proveni de la o putina cu verze întregi puse la murat. Mânata de nostalgia sarmalelor, cer cu demnitate, în cea mai pura gemana care mi-e proprie, o unitate din respectiva. Vânzatorul - un sârb - ma întreaba respectuos în cea mai curata româna posibila: "doriti cu moare la punga sau o lasam la casoleta pentru sarmale de Craciun?"... Sa ma zica cineva ca nu sta scris pe fruntea noastra ce hram purtam! Cine-a zis ca nu suntem internationali?
În avion, odata ajunsi la Palma de Mallorca, intra Billy Joel pe lungimea de unda - despre el se spune ca îsi viziteaza mama în Austria în fiecare an de Sarbatori, dar nimeni nu stie cine e mama lui - si ne pune pe jar cu cântecul lui penetrant: "Vienna waits for you".
Ca bine zici, maestre!

Gabriela Calutiu Sonnenberg / Bennisa




Gabriela Calutiu Sonnenberg    12/27/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian