Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Ferdinand - intemeietorul României Mari



Pe timpul în care familia princiară locuia la castelul Benrath de lângă Dusseldorf, intinsii codri întunecosi si grădinile bine îngrijite au fost locul de joacă pentru cei trei printi, Karl, Wilhelm si mai ales pentru „micul naturalist" Nando (nume de alint pentru Ferdinand). În anul 1880 de Pasti cei trei fii au fosat înscrisi la gimnaziul Hohenzollern din Dusseldorf. Cei trei printi din Sigmaringen mergeau zilnic la scoală la Kassel si li s-a repartizat ca domiciliu castelul „Jagerhof" de la capătul lui Prinzen-Allee. Drumul până la gimnaziu îl parcurgeau de cele mai multe ori pe jos. Celor trei domnisori li s-a asigurat asistenta unui instructor militar si a unuia civil în compania cărora ei făceau drumetii si excursii pe jos si mai ales călare. Printul Ferdinand călărea un cal vânăt rotat de rasă, cu o coadă ce-i ajungea aproape până la pământ.
Dintre cei trei printi din valea Dunării superioare, printul Ferdinand de Hohenzollern era preferatul, datorită „fizicului lui atrăgător si drăgut".
„Printul era drag tuturor, el era mereu prietenos, deschis, modest si avea un suflet delicat, poate prea sensibil cu maniere pe care le imprimă
o bună educatie, era mereu bine dispus si amabil. Dar trăsătura dominantă a firii sale în măsura în care poate fi vorba despre asa ceva la o vârstă atât de tânără - era o atitudine foarte la locul ei."
In virtutea educatiei din casa părintească instructie bazată pe disciplină strictă, printul Ferdinand se supunea, de bunăvoie ordinelor pe care i le dădeau profesorii si cei doi instructori. Intr-o zi a fost invitat la o familie cu care avea relatii de prietenie. În gradină, tinerii au exersat tragerea la tintă cu arme de salon. Fiul gazdei arăta locurile în care împuscăturile perforau tinta. Pe cei prezenti îi frapa faptul că printul nimerea mereu în cercul negru si că tinta de carton prezenta efectiv o gaură în acel loc. Unul dintre oaspetii tineri deveni neîncrezător. Din copilărie obisnuit cu mânuirea armei de salon, nu putea să-si închipuie o asemenea precizie a colegului său princiar, mai ales că felul acestuia de a ochi era discutabil. Îl urmări îndeaproape pe fiul amfitrionului la „marcarea" focurilor trase. După fiecare foc tras de print, fiul amfitrionului se grăbea să ajungă la tintă, cu un cui lung, tinut la îndemână, făcea o gaură în cercul negru si apoi anunta radios: „Ati nimerit în centru si de data aceasta, Altetă!" La un moment dat, urmăritorul sări în sus întelegând cacealmaua si-i ceru printului să mai tragă o dată. Adolescentul princiar nu a nimerit tinta defel. Pe printul Ferdinand l-a supărat foarte mult această inducere în eroare, mai cu seamă că si el crezuse că trăsese realmente asa de bine. Ulterior, el avea să devină un entuziast al artei cinegetice, un maestru al tintirii.
De ziua Sfântului Martin, Ferdinand se plimba cu ceilalti colegi pe aleea din grădina curtii princiare, iar când tintasii Sfântului Sebastian aflati sub protectoratul principelui de Sigmaringen plecau în mars la petreceri câmpenesti si trăgeau salva de onoare si cea de concurs asupra vulturului, printii erau prezenti si la această serbare populară.
Ca să se dedice specialitătilor militare, elementele serviciului de front - precum gimnastica, scrima, echitatia, tragerea - le învăta ca pe niste sporturi. Printii iesiti de pe băncile scolii cu diplome de bacalaureat, se dedicau „specialitătii militare" si dispuneau de aceste notiuni militare preliminare. De pildă, Printul Ferdinand, era un călăret si tintas destul de bun. Căpitanul si consilierul Hock pe probleme militare afirma că „amabilul fiu princiar" îi usura munca, deoarece din punct de vedere militar, era extraordinar de bine înzestrat, bun la marsuri, bun la trageri, avea o bună voce de comandă si participa cu foarte multă însufletire la toate activitătile. Se familiarizase foarte repede cu activitatea si cu camarazii.

În iarna anului 1885-1886, printul Ferdinand a luat parte la exercitiile de pregătire individuală, mai târziu în coloane si în front de companie, apoi la exercitiile de gimnastică, luptă la baionetă si ochire, apoi la serviciul de gardă si la controlul munitiei, echipamentului si uniformei..
Întors de la jubileul de 50 de ani al reginei Victoria, maiorul print Wilhelm (viitorul împărat Wilhelm al II-lea) a vorbit în cercul camarazilor săi despre constatările sale privind activitatea nautică si militară din Anglia. La initiativa lui, în corpul ofiteresc a fost introdus si jocul de-a războiul (pe mese de biliard).
Printul Ferdinand era un pasionat al sportului si în casa părintească din Dusseldorf si la Kassel unde frecventase scoala de război. La regiment i s-a ivit altă ocazie în acest sens, dar pe atunci interesul se îndrepta numai spre obtinerea de performante medii, nu de performante sportive de performantă. In ora săptămânală de călărie pentru ofiteri, el din totdeauna bun călăret, făcea cu plăcere curse la trap la manejul gărzii de husari, (fără a-si propune să-si dreseze calul pentru vreun „record"). De asemenea, accepta cu plăcere invitatia unchiului său imperial la vânătoarea de ziua Sfântului Hubert, ce se încheia cu masă vânătorească la castelul de vânătoare de la Grunewald.
Printul Ferdinand a continuat să se pregătească nu numai în stiintele militare, el voia să ajungă si în serviciul practic un bun maestru. La cerere s-a detasat la un curs ce se tinea la Institutul national regal de gimnastică. A luat de asemenea parte la lectiile de scrimă.
Cea mai frumoasă experientă sportivă trăită în perioada serviciului său la Potsdam a fost trasul cu pusca în vulturi, organizat anual în prezenta bătrânului împărat, „în împrejurimile bogat împădurite ale Potsdamului, ori cui i se înmuia de cele mai multe ori inima, dacă aceasta era una si aceeasi cu cea de vânător din zilele tineretii." Fără îndoială, din această perioadă fericită datează dragostea lui Ferdinand I pentru vânătoare. Cei mai multi ofiteri ai regimentului erau înscrisi în „Asociatia cinegetică a ofiterilor" împreună cu ofiterii altor regimente din Potsdam si Berlin, această asociatie organiza partide de vânătoare în împrejurimile bogat împădurite ale capitalei, iar încălcările datinei vânătoresti erau aspru pedepsite.
În afară de aceasta, camarazii mai vârstnici îi supravegheau pe cei mai tineri si combăteau un fenomen care se propaga usor printre acestia din urmă: pasiunea pentru jocurile de noroc - jocuri care pe câtiva tineri locotenenti i-au silit să emigreze sau sa-si schimbe profesia. In aceste conditii, Potsdamul s-a dovedit pentru printul de la Sigmaringen o scoală bună în toate privintele.
Pe locul de instructie strigătele de comandă se amestecau cu sunetul clopotelor de la biserica garnizoanei. Printul Ferdinand stia că pentru începutul serviciului zilnic ceasul din turn al acestei biserici de garnizoană era hotărâtor, si anume: „Primul ton la începutul jocului". De aceea, parola „punctual până la minut", imprimată lui prin educatia de la Potsdam, a fost pentru el hotărâtoare de-a lungul întregii vieti.
Nici o ramură a serviciului militar nu i-a stârnit printului o plăcere asa de mare cum i-a stârnit tirul de la standul ofiteresc din crângul Katharina înconjurat de păduri.
Printul împrietenit cu natura încă din copilărie îi producea o reală încântare drumul prin parcul castelului de la Sanssouci, mai ales în zori. Aristocratii petreceau cele mai frumoase momente aici odată pe săptămână, la tragerile cu carabina ale ofiterilor, la care acestia trăgeau nu numai în tinte obisnuite, ci si în tinte vânătoresti miscătoare. Vânătoarea de vulturi organizată an de an în a doua jumătate a lunii august se termina cu apogeul plăcerilor sportive. Printul Ferdinand a luat parte la aceste manifestări în cei doi ani ai săi de serviciu la Potsdam. „Sotul meu", relatează regina Măria, „vorbea totdeauna cu plăcere de frumoasa perioadă de la Potsdam." El îsi amintea totdeauna de vânătoarea de vulturi. În anul 1890, principele Leopold îi relata unui vizitator, fost camarad de regiment: „Ambii fii trăiesc si trudesc la regiment." Prin aceasta, vesela vânătoare de vulturi si-a serbat si ea o plăcută resurectie în amintire. Era vorba de a doborî piesă cu piesă un vultur fixat pe o stinghie, demontabil, din lemn. Cine nimerea torsul păsării era proclamat cel mai bun tintas. Dacă participai odată la vânătoarea de vulturi, dobândeai dreptul de a purta la caschetă o ramură de stejar. Atât bătrânul împărat, care trăgea primul foc, cât si printii si printesele din familia regală instituiseră premii. Dacă vulturul cădea, familia regală, ofiterii de stat-major si sotiile acestora se reuneau la cină în cort. Restul corpului ofiteresc - printre care si locotenent print Ferdinand - si doamnele mai tinere luau masa sub cerul liber. La iarbă verde se si dansa. In anul 1887, vânătoarea de vulturi a avut loc chiar de ziua de nastere a printului (24 august). Pentru ultima dată a fost prezent si împăratul. Cu cuvinte prietenesti de salut, el a trecut în revistă formatia alcătuită din ofiteri.
Obisnuita viată de toate zilele a armatei începea cu serviciul zilnic înainte de amiază cu o oră de instructaj. Apoi se făcea instructie, se efectuau exercitii de mânuire a armei, de aliniere, de pas de paradă, de luptă la baionetă si de escaladare. Activitatea de după-amiază consta din tintiri, gimnastică, tirul si alte exercitii sportive. La petrecerile dansante din casa regimentului veneau printii si printesele doritoare de dans.






Jean Firică    11/30/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian