Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Oglinda unei epoci si însemnări confidentiale


Multi români stabiliti în străinătate constată cu amărăciune, cum mai înainte de a intra în constiinta Occidentului ca români, suntem pe cale de a ne face cunoscuti ca tigani, iar dintre acestia, nici măcar din cei ce trăiesc din muncă cinstită. Emigratia românească proiectează în societătile în care trăieste o imagine de falie geologică, straturi după straturi rezultat al sedimentării valurilor succesive plecate din tară, fiecare val având un număr de trăsături caracteristice. Este un fapt că generatiile mai vechi de români stabiliti în străinătate, îndeosebi înainte de al doilea război mondial sau imediat după, se uită si acum lung, adică cu o anumită neîncredere si oarecum critic la cei veniti ulterior; la rândul lor, cei imigrati în occident în anii ‘60 se consideră o elită dizidentă, un exil nobil, si împreună cu cei vechi i-au primit oarecum cu neîncredere pe cei veniti în deceniile opt si nouă si, cu totii împreună, se uită lung la cei veniti în tările la care ne referim, în valul de după revolutie. Pe deasupra clivajelor de mai sus însă, multi români stabiliti în străinătate sunt sincer indignati de confuzia pe cale de a se crea între români si romi, exprimându-si mirarea că în tară nu se constientizează efectele perverse si durabile pe care această confuzie le creează pentru imaginea României si a românilor în lume. I-am ascultat pe multi români de diferite etnii vorbind de acest subiect, încercând totodată să deslusesc argumentatia, dincolo de pozitiile pasionale. La cei mai multi rationamentul se înlăntuie astfel:
– nimeni nu contestă că tiganii născuti sau domiciliati legal în România sunt români, ca cetătenie, cu aceleasi drepturi si obligatii; dar tot asa de adevărat este că majoritatea covârsitoare a românilor nu sunt tigani ca etnie si atunci, cât timp unii tigani se particularizează negativ, de ce să se extindă faima proastă a unei părti din cele câteva milioane de tigani asupra tuturor românilor;
– în acest domeniu – atitudinea fată de comportamentul unor tigani – ca în multe altele după revolutie, aplicarea principiului “lasă să treacă de la noi numai să fie bine” s-a dovedit falimentară: de la ceilalti membri ai societătii a trecut si trece, toleranta fată de comportamentele negative ale unor tigani este evidentă, dar si pe măsura cresterii tolerantei fată de ei, creste si insolenta lor; concesia este interpretată ca slăbiciune, li se pare firesc să poată munci si locui oriunde între ceilalti membri ai societătii, dar unde “muncesc” si locuiesc ei, deîndată ce devin majoritari, ceilalti trebuie să plece; din acest punct de vedere tiganii nu sunt o minoritate “conlocuitoare” ci “înlocuitoare”; nu numai de români ci de orice altă etnie.
– însusi numele acestei etnii, mai bine zis avatarurile numelui după revolutie, este un exemplu de aplicare a principiului contraproductiv mentionat. Cât este Europa de mare si de diversă, din Portugalia si până în Rusia, denumirea acestei etnii este de tigani. Asa i-au numit si mosii si strămosii nostri – când i-au luat de la tătari.
- Amice, poti prezenta succint istoria veche a venirii si prezentei tiganilor pe teritoriul românesc? Reperele ar fi utile pentru plasarea discutiei în contextul istoric.
- Cu plăcere, domnule Consul. Din timpuri imemoriale tătarii foloseau tiganii la o serie de munci fără de care ei ca războinici nu puteau purta lungile campanii militare în care se angajau. Tiganii erau cei care le cresteau caii, încărcau, cărăusau si descărcau carele cu amunitie si provizii, ridicau corturi, făceau muncile penibile din tabere, recuperau tot ce era util de pe câmpul de luptă. După lupte victorioase ale tătarilor tiganii aveau dreptul la o parte din pradă, inclusiv la un număr de copii luati de tătari. Copii erau crescuti de ei potrivit traditiei tigănesti si deveneau tigani. Asta si încrucisările de tot felul explică faptul că tiganii erau foarte diferiti, inclusiv statura, fizionomia si tenul. Pe teritoriul tării noastre tiganii au venit cu tătarii în anul 1242. Când în secolul XIV tătarii au început să dea înapoi în fata ofensivei tenace a voivozilor români pierzând rând pe rând Bărăganul (1328), Dobrogea (1342), Orheiul (1358), Bugeacul (1360), tiganii au refuzat să se retragă odată cu tătarii si s-au pus sub ocrotirea si în slujba boierilor si Mânăstirilor mai înstărite. „Robia” lor la români era mult mai umană si mai putin epuizantă decât munca la tătari, lucru dovedit prin prelungirea mediei de viată a tiganilor. Aveau varii profesii: rudari (pădurari), rotari, fierari, cărăusi, căldărari, gropari, lăutari, zlătari, curelari etc. Lăutarii si circarii, îndeosebi dresorii de ursi au devenit foarte cunoscuti, iar treptat au intrat în legendă, ca si florăresele, majoritare în profesie până în zilele noastre. În timp s-au sedentarizat cu greu, partial. Unii însă au rămas „smanglitori”, adică mai pe sleau, hoti. Nu de drumul mare, nu de anvergură, ci de buzunare si „ciordeli” mărunte. Deosebit de temuti erau „cioroii” (la origine, fără legătură cu pasărea neagră croncănitoare de la care ulterior s-a împrumutat apelativul pejorativ) tigani înalti, spătosi care tineau ordinea în comunitate.
Tiganii au dus-o si mai bine si mai rău, marginalizati si uneori „ghetoizati” vreme de 5 veacuri, până în 1860 când i-a „slobozit” Cuza Vodă. Slobozenie ce nu a bucurat pe toti tiganii; unii se simteau mai bine „întretinuti” decât lăsati de capul lor, fără nici un sprijin material. Boierii si arendasii i-au folosit uneori împotriva tăranilor, inclusiv ca argati, bătăusi, paznici de câmp si chiar vechili când se dovedeau vajnici. Asta explică relatiile uneori tensionate între tărani si tigani, inclusiv în timpul răscoalei din 1907. Ca buni români toleranti si generosi eu zic să ne amintim deci de faimoasa scenă când din pridvorul conacului său de la Mircesti marele poet Vasile Alecsandri a anuntat “dezrobirea tiganilor”. Surse bune si echilibrate de documentare privind istoria tiganilor din Vechiul Regat se găsesc în opere ale lui Constantin Dobrogeanu Gherea si Ion Luca Caragiale.
Ca si în alte limbi europene si în limba română cuvântul este profund înrădăcinat si complet ca forme gramaticale: tigan, tigancă, tigăncusă, tigănesc, tigănos, tigăneste etc. Ce vină are denumirea că unii din cei pe care îi desemnează i-au făcut un prost renume. Dacă vor să-i schimbe faima proastă nu au decât să se comporte majoritar în asa fel încât să nu se mai pună semnul egal între termenul tigan si asocial; spun majoritar, pentru că oi negre sunt în orice etnie !Tigan nu este o poreclă si nici un pejorativ în sine. Da, este adevărat, există si apelări insultătoare gen: cioară, cioroi, balaoaches, tuciuriu, baragladină etc. dar de unde si până unde această pretentie de a proscrie si încă prin lege, folosirea generică a unui cuvânt împământenit în limba română, făcând dintr-o chestiune de vocabular una politică ! Acest cuvânt a existat în limba noastră, “limba vechilor cazanii” si când a devenit “limba dulce ca un fagure de miere”, iar mai apoi “Doamna noastră, limba română”, bogată în tradita folosirii termenului care desemnează această etnie, sau meseriile ei specifice (muzicanti, aurari, etc.), etnie cântată ca atare în Voievodul tiganilor – operetă de Kalman, Răzvan si Vidra – piesă de B.P. Hasdeu, faimosul ansamblu tigănesc de la Leningrad, cunoscuta orchestră de “100 viori tigane” de la Budapesta, Teatrul tigănesc din Sofia, renumitele tarafe de lăutari din toate tările vest-europene etc.; si mă întreb dacă va trebui să schimbăm rusinati denumirea celebrei epopei comico-eroice a lui Budai Deleanu din Tiganiada în... Rromiada, să traducem din alte limbi titluri consacrate, gen „Dragoste de tigan” cu „Dragoste de rom”, adică de băutura respectivă, de a mai mânca „muschi tigănesc” nici pomeneală. Pare de-a dreptul ridicolă si lipsită de demnitate această “lepădare de nume” de către etnia însăsi. Ca si săritul nostru peste cal, româneasca exagerare ce impinge o valoare dincolo de limitele în care este valoare pozitivă, până în ridicol, în absurd. Am ajuns singura tară în care nu poti pronunta public acest cuvânt tigan – arhifolosit de secole - fără să te expui la consecinte grave, inclusiv proces în instantă cu amenzi usturătoare, la initiativa bine plătitelor din ban public comitete si comisii de „monitorizare”, cenzura modernă ce se exercită mai parsiv decât cea clasică.
– un număr de lideri din emigratia românească în tările la care ne referim consideră că această “lasitate lingvistică” introdusă si sprijinită de “regi nationali”, sprijiniti de “bulibase” de aiurea ne costă deja foarte scump si ne va costa încă mai scump cu bătaie lungă. Pentru că termenul de “rom” (denumire clasică pentru băutura latino-americană cunoscută), apare ca un barbarism evident în limba română(singurul cuvânt cu doi r) – eliptic de feminin, (rroamă?) de diminutiv, (rromel?)de formă adjectivală (rromos?) sau adverbială (rromeste), intraductibil în limbile de circulatie internatională, etc. Nu ar trebui să mai facem jocul celor care în străinătate doresc să se încetătenească regretabila confuzie între “români” si “rromi”, asezând semnul egal între noi si cei care-si fac de râs propria etnie. Faptul că în provincia canadiană francofonă Quebec, în primăvara anului 1986, când a fost arestată o bandă de hoti de tarabă formată din tigani (majoritate, dar nu toti veniti din România) titlurile din ziare anuntau arestarea unei bande de tigani ce-si zic “romanisei” si “rromi”, „roumains” dă dimensiunea variantelor posibile pe tema acestei confuzii de denumire – rom, roman, românesc, romaniseu etc. De altfel, din multiplele forme de conflict cu legea locală un efect pervers pentru imaginea României îl au nu numai violenta si furtul ci, mai ales, cersetoria, în toate formele ei degradante – de la sentimentalo-lacrimogenă, la obraznică si agresivă – practicată pe scară mare, aproape exclusiv de tigani pe mai toate bulevardele celebre din marile orase europene si nord-americane; în Canada, inclusiv de tigani ce primesc ajutor social de la stat, adică fiind departe de a muri de foame, căci având multi copii, suma primită de familie este substantială si traiul le este asigurat cu prisosintă; si cu toate acestea, în loc să-si caute o muncă cinstită, preferă să-si rotunjească veniturile cersind, întinzând trecătorilor un biletel scris intentionat cu mână tremurândă, în limba tării respective: “sunt refugiat, abia m-am salvat din România, vă rog ajutati-mă”. Desigur, consulii din Ambasadele si Consulatele României, simpli functionari, slujbasi plătiti din banii contribuabililor români de toate etniile, nu fac politică, nici măcar lingvistică. Si eu m-am limitat strict la cadrul comunicatului MAE din primăvara anului 1996; în cadrul competentelor mele, pe cât mi-a fost cu putintă i-am ajutat pe toti tiganii. Am cerut chiar să-mi trimită un consul tânăr de etnie tigănească la Consulatul General al României de la Marsilia. Mi-ar fi făcut plăcere să-l introduc în muncă, să-l cresc profesional si să-l văd cum le vorbeste pe limba lor când vin la Consulat. Nu numai că n-am primit răspuns pozitiv la propunere, dar am fost luat si peste picior. Ca atare, a trebuit să iau act de situatie. Nu avem voie să mai folosim cuvântul „tigan”, nu-l mai folosim! Am informat, totodată, centrala M.A.E. că tiganii români din străinătate se consideră jigniti când sunt numiti „rromi”. Când am revenit în tară am constatat că doar liderii folosesc termenul „rrom”, tiganii continuă să se considere tigani, iar în comunicarea orală toată lumea foloseste acest temen! Dar oficial, termenul este tabu! În acelasi timp, în calitatea pe care o aveam i-am ascultat si pe acei membrii ai comunitătii românesti care au insistat să-mi împărtăsească opiniile lor – pe care le-am sintetizat mai sus. Si dacă tot i-am ascultat, l-am întrebat si eu pe unul din liderii comunitătii, nemultumit de prezenta cersetorilor tigani în centrul Montrealului, ce crede că ar trebui făcut în tară pentru ca tiganii să se comporte decent si civilizat în străinătate. Oarecum surprins de întrebare a făcut o pauză, după care a urmat o tiradă pe care m-am străduit s-o retin cu fidelitate: “Domnule Consul, păcatul originar si răul originar sunt de mult parte din istoria noastră si trebuie să fim realisti: tiganii sunt la noi precum negrii la americani, o minoritate cu trăsături aparte din care nu toate plac. Paralela este usor de făcut: si unii si altii au fost adusi ca sclavi, tinuti în conditii mizere, nescoliti, needucati, folositi doar la munci necalificate etc. Comparatia negri din America/ tigani din România are un singur punct în care nu mai este valabilă si punctul ăsta este definitoriu: majoritatea covârsitoare a negrilor americani au vrut si se bat pentru emanciparea lor. Pentru un tată negru - mai mult chiar decât pentru un alb – as-i da copilul la o scoală cu traditii, de prestigiu, (unde albii sunt majoritari, diplomele înalt cotate si absolventii îsi găsesc usor loc de muncă) este o mândrie. Ar fi în stare să facă orice sacrificiu material pentru al trimite la o astfel de scoală prestigioasă. Să-si vadă odrasla la ceremonia de acordare a diplomelor aruncând în aer tichia academică la amestec cu toate celelalte – inclusiv cu ale albilor din familii bogate – este o satisfactie pe care o trăieste prin toti porii si care îl răsplăteste pentru toate sacrificiile făcute. La rândul lui „puiul” de negru doreste să se emancipeze, apreciază sacrificiile familiei în finantarea studiilor sale, este silitor si munceste mai abitir decât albii, întrucât stie că uneori, la unele examene trebuie să învingă prejudecăti. Deocamdată, la majoritatea tiganilor nostri situatia este pe dos – atât la tată cât si la fiu - dorinta de emancipare nu prea există si la unul si la altul „li se îmbrehăne” de discursurile liderilor si asociatiilor ce „monitorizează” drepturile „rromilor”, considerând că asta nu-i ajută cu mare lucru să-si croiască un drum în viată. Ca atare, această dorintă de emancipare trebuie indusă, inoculată tiganilor nostrii; abia atunci, când va exista si la ei, comparatia va fi pe deplin valabilă. Faptul că progresează lent emanciparea, că preferă „ciordeala si cerseala” în loc de a pune osul nu înseamnă că pretentiile lor sunt pe măsură! Dimpotrivă, stiindu-se ocrotiti, protejati, favorizati nu prea se omoară să-si crească vrednicia le creste însă exponential tupeul si obrăznicia. Devin din ce în ce mai prezenti, mai «invadatori» în toate domeniile, iar liderii lor tot mai revendicativi. Deocamdată, par incurabil divizati de clanuri, împărati si regi de operetă, bulibase care de care mai ciudate; altfel un vot univoc determinat în genul maghiarilor si secuilor ar face din “partida rromilor” un puternic partid etnic, cu numerosi reprezentanti în parlament, o formatie inconturnabilă în alcătuirea oricărei majorităti guvernamentale, mai rău decât UDMR-eaua. “Tigănirea” evidentă a unor localităti si a unor activităti comerciale nu place, dar asta este. Profund regretabil, dar mai grav este însă „tigănirea” comportamentului multor români; răul s-a produs deja în proportii alarmante. Nu-i de mirare că occidentalii au dificultăti în a face distinctie între românii tigani si atâtia români netigani ce se comportă „tigăneste”. Să nu fiu înteles gresit; eu nu sunt rasist si nu am prejudecătile traditionale cu privire la această etnie. Trăiesc în Canada, tară cu o populatie multietnică; aici respectul fată de toate etniile si spiritul de tolerantă sunt o realitate. Iată de ce eu cred în virtutile emancipării (în conditiile unei societăti democratice, unde promovarea egalitătii de sanse nu-i lozincă electorală, ci o preocupare reală, o politică bazată pe programe finantate si aplicate cu tenacitate); mă delimitez, totodată, de teze extremiste ce peste tot în lume par a renaste în unele straturi sociale.
Pledoaria mea este pentru adevăr si realism. Dacă vrem să fim tară democratică nu se poate merge pe formule radicale proferate de fortele extremiste. Calea este una singură: trebuie spălati, îmbrăcati, scoliti, educati – mai ales copiii, tineretul – până vor ajunge la si în sânul poporului român asa cum sunt ca etnie la si în sânul celorlalte popoare din Europa occidentală – si, să nu uităm, judecând după rata natalitătii, vor fi din ce în ce mai multi. Usor nu este, pentru că mentalitătile evoluează si se schimbă doar în timp îndelungat. (În America si azi, negrii sunt acceptati mai usor drept “frati” ai albilor, dar nu fără rezerve, si cu resentimente atunci când ar urma să le devină gineri sau cumnati)”. Prejudecătile ca si legendele sunt greu de învins. „Tiganu-i tot tigan si-n ziua de Pasti” jigneste unele categorii de tigani, dar reflectă, sintetic, refuzul unor tigani de a se emancipa, chiar si atunci când au conditii. Tiganii sunt greu de sedentarizat, cortorarului, nomadul primeste casă la bloc si el face focul în mijlocul camerei si scoate hornul pe geam, iar dacă termină lemnele, pune pe foc tocurile usilor, ale ferestrelor, după care abandonează locuinta devastată. Copiii sunt desculti din primăvară până-n toamnă, chiar dacă au primit din Occident câte patru perechi de încăltări fiecare – cum le-au primit, repede le-au si vândut, apoi cersesc în continuare arătând că sunt desculti; asa îi poartă părintii: desculti, cu buricul gol, ca pe malul Gangelui de unde se zice că au venit. Sunt preocupati, în primul rând, să nu muncească, să “jumulească” ori de câte ori au prilejul. Dar altă cale decât emanciparea lor nu există în zilele noastre. Toate astea le stim si le auzim repetate „ad nauseam”. Conservatorismul pe pozitii retrograde este contraproductiv.
Trebuie ajutati, atrasi spre munca cinstită; cu sprijinul Occidentului în care unele cercuri politice si segmente din populatie au o adevărată slăbiciune pentru ei. Să-i ajutăm să-si ridice conditia socială, să-si modifice modul de a gândi, conceptia de viată. Prin investitii în programe de integrare a lor în societate de către organizatii specializate, cu ajutoare din străinătate, coordonate eficient cu organizatiile responsabile ale tiganilor însisi se poate reduce “deficitul de încredere” dintre tigani si restul populatiei; chiar si în ce-i priveste pe nomazi, dacă cei asemeni lor din Occident – ce vietuiesc în rulote confortabile si dotate cu toate facilitătile lumii moderne – vor să-i ajute. Dacă asta se va întâmplă “cu atât mai bine tării si lor cu atât mai bine”. Mai cred că dacă li se crează conditii civilizate de existentă au si ei obligatia de a se comporta ca atare; dacă nu se mai permite nimănui să-i persecute pe considerentul că sunt tigani, nici să nu-i excepteze de la aplicarea legii când gresesc. Să se aplice dreptatea ca în America unde nu se tine cont de culoarea pielii, de gradul de instructie si cultură, de proastele obiceiuri si complicitătile din comunitatea etnică. Să nu fie oropsiti când sunt săraci si neajutorati, dar să se aplice legea fără ezitare, fără discriminări pozitive pe motivul că sunt multi, pusi pe rele, cu acel “curaj de bandă”. Nu trebuie ca autoritătile române să se sperie că dacă aplică ferm legea se va spune că au apucături rasiale, că dacă îi vor pedepsi se vor ridica organizatiile din tară si din străinătate si o să sesizeze structurile europene, o să ne critice la Strasbourg etc. Lucrurile trebuiesc tratate impartial, cu fermitate si cu dreptate. Să nu mai permitem culpabilizări si timorări când este vorba de aplicarea legii, căci, altfel, apare riscul ca oamenii să se apere si să-si facă singuri dreptate. Populatia nu trebuie să aibă impresia că e lăsată „la mâna tiganilor”, terorizată de mafia tigănească ajunsă putred de bogată, (tiganii au „bulibase” si „baroni” lor), furată si violentată de bandele de tigani dedate la prădăciuni, betii, violente si teroare.
Ne place sau nu, e complicat, costisitor nu vom putea face progrese decât dacă le ridicăm conditia existentei. În halul în care arată acum cei mai multi tigani din România, vor inspira cu usurintă compasiune, încât si actul de justitie poate fi răstălmăcit ca opresiune si persecutie. Deci, inutil le zicem „rromi”, dacă îi tinem segregati în societatea românească; să le spunem tigani dar să-i lăsăm să intre printre noi, până ce această etnie se va integra în societatea românească măcar într-un mod similar ca în orice tară de la Gibraltar în India.
Mai este de constatat că în halul în care se comportă o bună parte din români - mai ales de etnie tigănească – occidentalii nu-i mai rabdă si nu-i mai vor în tările lor. Turistii români cinstiti si cu un comportament onorabil sunt la rândul lor agasati si surprinsi de amploarea fenomenului. Un amic hâtru întors recent dintr-o excursie în sudul Frantei a sintetizat impresia de jenă parafrazând pe marele nostru poet national :
De la Nisa pân’la Tisa, tot străinul plânsu-mi-sa
Că nu mai poate străbate de-atâta.... rromânitate
De la Viena pân la mare..... rromânii bântuie-n parcare
De la mare la Berlin, mereu calea le-o atin
Fură, sparg horodatoare, bancomate, galantare,
Poseta, portmoneul de nu esti atent sunt gata să le înhate
Cersesc inspirând milă, tinând copii în brate,
Sterg parbrizul vrei nu vrei, nu poti discuta cu ei!
Că dispar ca clipele, scuturând aripele......
Adevărul este că odată cu oameni cinstiti si corecti au ajuns din România în vestul Europei prea multi infractori, criminali, „ciorditori”, prostituate, cersetori ce inspiră de la milă pân’la silă, spălători de parbrize vrei nu vrei, lăutari de stradă, derbedei needucati si nespălati. Ei sporesc criminalitatea, violenta - demult nelinistitoare – si crează localnicilor o stare de nesigurantă, jenă si inconfort. Când vom întelege că recenta explozie de antiromânism din Italia – la confuzie rrom/român, devastatoare pentru imaginea tării - a fost semnalul că s-a umplut paharul? Că relele purtări ale românilor în străinătate (chiar dacă sunt majoritatea tigani, sunt tiganii nostri) nu sunt întâmplătoare? În mas media s-au spus vrute si nevrute, inclusiv exagerări si elucubratii. Mai putin un adevăr ce nu ne place; „pe bune” (cum zic eliptic semidoctii) aceste comportamente antisociale sunt prelungirea agresivitătii, mitocăniei, târlei si mârlei ce si-au făcut casa în România! Pe care le tolerăm cotidian. Acum realitatea ne dă palme si le merităm! Noi n-am luptat decât cu vorbe împotriva racilelor. Tiganilor le-am zis „rromi”; ca si când cuvântul ar fi de vină! Iar occidentalii au fost prea toleranti cu românii pusi pe rele; care i-au luat de fraieri. A venit timpul să se aplice legea. Si la noi si la ei! Calea de urmat este una singură: nimeni să nu fie năpăstuit, dar nici iertat de-i dovedit că-i vinovat.


-Intervin si întăresc si eu ideea, problema este serioasă, în sensul de gravă, domnule consul. Ceva trebuie făcut! Urgenta este dată si de evolutia opiniei publice europene. Au început să fie multi în Occident ce chiar dacă nu fac amalgam între „români români” si „români tigani” îi consideră pe acestia din urmă ca deja foarte multi în România, o cifră semnificativă, încât marchează tara. România este văzută de numerosi occidentali ca o mare satră la poarta Europei. In Germania revista Der Spiegel a publicat articole ale unor asa zisi specialisti ce consideră că dacă va veni ziua în care tiganii îsi vor dori si ei o patrie în Europa, cât de mică, dar să fie a lor si să fie socotită patrie de toti tiganii din diaspora tigănească, atunci această patrie ar putea fi plasată undeva între Bucuresti si Craiova ; pe motivul că raportat la populatia tării cel mai mare număr de tigani se află în România. Stiti si dumneavoastră că unele idei periculoase îsi fac drum repede când în spatele lor sunt interese puternice. Astfel de interese pot apărea usor în climatul politic din tările occidentale, în care asa zisele minorităti pozitive sunt încurajate să-si afirme identitatea si să-si promoveze cauza, inclusiv tiganii. Uite un scenariu: strategii electorale a unor partide de stânga semnalează la multă vreme că această etnie care în prezent dă o mare parte din neparticipantii la vot este un rezervor potential important de voturi. Este nevoie doar să li se promită tinte/obiective atractive care să-i determine să meargă la urne; o patrie pentru tigani ar putea fi o tintă/ obiectiv mobilizatoare. Într-o Europă a regiunilor, concept materialzat deja în unele zone ale Europei si apt de a fi extins, ideea nu va mai apărea atât de socantă încât să nu poată fi sustinută, iar apoi promovată!
- Brr.!!!! Dragi amici, de acord cu analiza, atentie la unele derapaje si amalgamări, dar mai ales nu cobiti ca niste casandre ; hai să ne abtinem de la profetii. Cu osebire cele negre sfârsesc prin a agasa pe toată lumea, iar uneori – cum zici - dau idei ce n-ar trebui spuse nici în glumă!

Nota Observator :
Extrase din manuscrisul cărtii
„Ticălosirea si pervertirea României” 1990-2009 autor Romulus Patru Bena,

Romulus Patru Bena, diplomat, ministru- plenipotentiar, fost consul general al Romaniei la Montreal (1992-1996) si Marsilia (2001-2005)





Romulus Patru Bena    11/19/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian