Nicapetre
Stim ca-l avem pe NICAPETRE printre noi?
Intreb serios si onest : suntem realmente constienti de prezenta unui artist de dimensiunea lui Nicapetre?
Greu de spus!
Arta are motivatii in sine, este procesul rezultant al clatinarilor necontrolate, necontrolabile, ar fi parca mai corect, ivirea ei implica mutari predestinate, gesturi definitorii, totala subordonare a individului ales a-i fi translatorul, cumva magicul interpret al fortei care o genereaza si care, capabil fiind ii contureaza intentiile ca apoi sa ni le ofere.
E o lume pretentioasa ARTA, "priveste de sus", n-are nevoie sa se sprijine pe nimeni, formalul comunicarii ii apartine, ni-l pune in fata si n-avem decat sa intelegem sau nu, mai ales ca "intelegerea" trece de la nivelul intuitiv la cel analitic, de la tensionarea emotiva la sugestia abstracta, de la tangentiala atingere a imediatului la reverberatia orchestrala a universalului.
Si atunci cum sa stim de Nicapetre?
La Muzeul Skironio din Grecia, la Krastal in Austria, la Insttutul Hakone din Japonia, la Magura din Romania, la Centrul Cultural NICAPETRE din Braila, la Universitatea din Birmingham -Alabama, la Centrul Cultural Romanesc din Hamilton, la Toronto in colectii particulare, la, la, la......cam asa am putea incerca sa stim de Nicapetre.
Petre Balanica cel nascut la Brailita este prietenul nostru, omul inalt, barbos, obosit un pic de surprizele vietii ne este grozav de aproape; nu cumva prea aproape?
"Acolo unde totul e real, nimic nu e real" zice Croce si ne da de lucru nu gluma, volatilizarea realului nu ne e deloc la-ndemana, ne surclaseaza , ne arunca in spatiul nesigur al perceptiei intuitive si balbaim intelegere.
Si hai sa incercam sa-l intelegem pe Nicapetre si zicand asta comit imediat una din erorile fundamentale ale relatiei consumatorului de arta cu opera de arta: Intelegerea!
A intelege e secundar, impactul vizual-cu Nicapetre suntem in sfera vizualului- impactul vizual, zic, fluxul emotional, transcendenta subliminala, poate, par a fi primordiale, indiferente la "realul" aflat sub ochii nostri.
Intram pe usa astfel deschisa in universul Nicapetre si va avertizez : e un univers complex, plin de aparente contradictii, de cautari febrile, de gesturi surprinzatoare, de nelinisti insomnice, de framantari epuizante toate generate de un talent continu in miscare, umil si arogant in egala masura, decis sa dialogheze fie cu lumea, fie, chiar si cu divinitatea.
Sculptor, desenator, grafician, pictor, manuitor, de fapt a tot ceea ce produce imagine, ca sa zic asa, Nicapetre creeaza una din operele fundamentale ale artei romanesti contemporane.
Sculptura este, evident, partenera lui de suflet, piatra si lemnul depasind atracta creionului sau a culorii.
"In cea mai lenta clepsidra cu putinta, care este piatra, urechea exersata prinde sunetul timpului" scrie Grigore Hagiu intr-un articol despre Nicapetre reinterpretand cumva ceea ce Michelangelo spunea a fi secretul sculpturii: dezghiocarea ei din piatra care o ascund.
Asa cum il inteleg eu, Nicapetre este mai intai "pitrar", dincolo de atractia imaginii sau revelatia fibrei prin care lemnul respira viata, el devine "maestrul vrajitor" al acestui element primordial pentru care timpul nu exista si, deci, vulnerabilitatea trecerii e numai o idee.
Fascinanta si cumva dificil de tradus galeria "pietrelor" lui Nicapetre!
Eterogenul vizual provoaca, nedumereste, framanta intrebari ale caror raspunsuri nu vin decat daca acceptam ca solutiile artei trec dincolo de formularile rigide., axiomatice.
Asezarea in spatiu, soliditatea volumului, extraordinara inscriere in atmosfera inconjuratoare, contopirea definitiva in vibratiile vietii creeaza impactul emotional prin care intram in universul artistului.
O privire analitica descopera o lume a ideilor intrata pe "usa" deschisa de gestul larg, aparent simplist, al taierii directe, fara falduri, un fel de "trasatura de condei" din care receptionam puterea inegalabila a gestului direct, sa zicem, masculun?
Fie ca sunt "Umbrele", "Ingerii", "Altarele Pagane", "Adam(ii) si Eva(ele)" sau "Tripticul" sculpturile se ivesc direct din glie-piatra vine de acolo, nu?- tasnesc spatial si cu semetia indrasnelii dialogheaza, poate, direct cu Inaltul.
Incearca astfel, Nicapetre, acceptarea puterilor divine?
S-ar putea!
E Nicapetre un artist al abstractului?
Sigur ! Si pe urma ne uitam la "Eminescu" si la "Perpessicius", la "Nae Ionescu" si la "Aron Cotrus" si la....si la...... , rasfoim paginile Catalogului pe care Muzeul Brailei l-a scos la Editura Istros, si descoperim desenele in care corpul uman sugereaza fie prezente antropologice fie gesturi divine, incremenim nostalgici in fata "stergarelor" cu oua si cepe, cu struguri si oale de lut, toate emanad mirosurile tari ale romanismului pe care il caram cu noi oriunde ne-am duce.
Sigur! Si pe urma ?
"Lemnele"!
Canada ii ofera artistului materialul ei cel mai la-ndemana si poate si cel mai apropiat de caracteristicile ei, lemnul. Trunchiuri solide gata parca sa fie "curved", cum demonstreaza arta indiana, mai ales.
Da, dar Nicapetre nu e de loc "curver", taietura lui in lemn ascunde gestul dur al toporului, lama acestuia se infige fara menajamente, bucatile de lemn "in plus" sunt aruncate afara descoperind un univers anume in care suflul divin pare a fi coborat numai pentru ca artistul a indraznit sa i se adreseze.
Erectia in spatiu da "lemnelor" o eleganta fireasca, de loc cautata, ordinarul "log-ului" se metamorfozeaza, preia suflul ideatic al artistului si ofera privirii satisfactia intalnirii cu emotia pe care numai arta pura, nu si simpla, ne-o ofera.
"Rugaciune pentru fiul cazut", despre care Anca zice ca ar trebui sa stea la Vatican si are dreptate, seria "Invocatiilor", "Printesele", "Regele si regina", "Umbrele", 'Pastaie", pentru a enumera numai cateva, creeaza "un spatiu transfigurat, un spatiu calitativ nou, cu coordonate proprii, articulat dupa legi proprii, cu punctele sale privilegiate, cu unghiuri de umbra si intunecime, dialogand cu formele virile, solare" cum zice Virgil Untila in lucrarea lui "Descoperirea sculpturii, 1997"
Gata! M-am incumetat sa scriu despre Nicapetre.
Nu e deloc usor. Si mai ales mi se pare futil.
Stam in fata unui artist de forta, recapitularea operei lui cere timp, studiu aprofundat asa ca indrasneala comunicarii sa poata sugera, macar, intensitatea trairilor dezvaluite in sensibilitatile ascunse ale pietrei, ale lemnului, ale culorii, ale liniilor creionate cu aceeasi forta revelatoare
Suntem alaturi de Nicapetre in aceste zile.
Sa fi sanatos , MAESTRE !
iti spunem in numele prietenilor, al redactiei , colaboratorilor de la revista si cenaclul Observatorul .
|
Tea Niculescu 11/17/2007 |
Contact: |
|
|
