Vanturile, valurile ( IX ) : Cine se aseamana se aduna...
"Birds of feather flock together" zice o vorba pe care am prins-o aici în Canada, care vorba transportata pe malurile Dunarii ar fi:"cine se aseamana se aduna".
Tanar fiind, la Braila, nu am auzit de existenta familiei Chivu, el doctor veterinar în Insula Mare a Brailei, ea designer la Fabrica de mobila din Braila. Pe vremea aceea erau si ei tineri si nici nu se cunosteau înca.
"Du-te vreme, vino vreme!" "Alo! Ma iertati Domnul Nica, eu sunt o braileanca în vizita prin America si as vrea sa vizitez si Canada, ma puteti gazdui vreo saptamana, stiti cum calatorim noi romanii… cum ne ajuta alti romani din diaspora… am citit într-un dictionar de arta ca sunteti brailean, cine se aseamana se aduna!" "…iar va trebui sa fac o tura pe la cascada, nu se poate sa ma viziteze roman din Romania fara sa-mi ceara sa-l duc la cascada".
Cecilia soseste la Union Station in Toronto, cum ar fi Gara de Nord din Bucuresti si… desigur, am facut înca o excursie la falls oprindu-ne si la bustul Eminescu de la Campul Romanesc din Hamilton. Iarna, Niagara Falls este un vis. Pulberea de apa rezultata din caderea enormului suvoi pravalit in prapastie se ridica in vazduh este purtata de vant si depusa pe maluri si obiectele intilnite ingiata si creiaza astfel forme si volume nemaiantalnite altundeva. Cecilia si nu mai putin eu suntem incantati. “Vai maestre, ma iertati, dar Niagara este un sculptor mai mare decat dumneavoastra!”
“Mama natura Cecilia, mama natura!” Dupa vizita, Cecilia ia în bagajul ei manuscrisul "Brailita-DownTown via UAP" care zacea de vreo patru ani pe un raft în atelierul de desen, il prezinta spre lectura directorului Muzeului Brailei si astfel în '94 cartea apare la editura Istros. “Maestre, ati scris o carte despre Braila si despre noi brailenii, cartea trebuie sa apara la Braila!” conclude Cecilia. “Aferim!”
Cand ajung si eu la Braila locuiesc în casa familiei Chivu în cartierul Marna. Horia abia ca asteapta sa aiba un "ascultator", pentruca dupa un mic dialog de rutina: cum ar fi: ce mai faci mai Petrem cum o duci cu sanatatea, cum ai calatorit? Horia porneste monologul. Horia vorbeste, vorbeste tot timpul, stie tot si mai ales despre toti, este un fisier viu, o enciclopedie groasa si scrisa marunt, cred ca si-a gresit cariera, ar fi fost un nemaipomenit arhivar dar se pare ca si ca doctor veterinar în Marea Insula a Brailei s-a descurcat cu succes si tact în perioada de confuzie si dezastru economic prin care a trecut Romania. Cecilia tare ar spune si ea ceva dar în prezenta lui Horia nici o sansa. “Asa-i el!”
Amandoi sunt la anii pensiei si deci pe langa casa si cu prietenii, are multi, daca nu-i putem numi chiar pe toti prieteni cu sigeranta si fara gres îi putem repartiza la fisa cunostinte din dictionarul Chivu. Familia locuieste modest in schimb cu noua masina fac excursii peste granita , viziteaza muzee, fregventeaza spectacolele la teatrul “Maria Filotti‘ si sustine Asociatia Mihai Eminescu si Societatea Muzicala din localitate. Apropo de muzica; in tinerete Horia a cintat in corul operetei “Pericola” care s-a jucat cu succes pe scena teatrului de stat din Braila prin anii de inceput ai socialismului in tara noastra. Familia îngrijeste "cu bucurie" o pereche de gugustiuci care se giugiulesc pe o craca de mar în fata ferestrei din bucatarie. Ajung repede la statutul de prieten al familiei Chivu. Ma apreciaza ca artist, este mandra cu prietenia mea si saritoare fara rezerva la tot ce vreau sa întreprind. Nu cred ca sculptura mea este idealul de arta al familiei Chivu dar Perpessicius instalat în curtea casei memoriale a acestuia pe strada Cetatii în Braila si Eminescu din Hamilton Canada sunt si vor ramane permanent mari opere dragi inimii lor. "Maestre noi te iubim si ne mandrim ca un brailean de-al nostru a ajuns sa ne reprezinte pe meridianele lumii!" "Horia, Cecilia draga, ne aude lumea si o sa si creada ca asa-i!" Cand mi s-a-nfiripat în minte ideea sa-mi adun de pe unde au fost împrastiate pietrele ramase în urma mea în Intrarea Mieilor nr.10 din Bucuresti, sa le aduc la Braila sa le adapostesc în curtea Casei Colectiilor de Arta, Horia si Cecilia s-au luptat ca leii sa gasim caile prin care sa realizam gandul. Într-o situatie ca asta "fisele" din memoria lui Chivu au lucrat perfect. Telefoane, scrisori, batut la usi, audiente colo-dincolo, dat afara pe use intrat pe fereastra, vizite si discutii, lungi discutii de lamurire ca ce vrem noi sa facem la Braila. În toate aceste actiuni Cecilia s-a dovedit neobosita si manata de un optimism total iesit din comun. Încercarea cu aducerea la Braila a "sculpturilor recuperate" a reusit, s-a reusit si expozitia cu desene aduse din Canada în toate salile disponibile din Casa Colectiilor de Arta la data de 6 decembrie 2001. Cecilia îsi ia în serios rolul de "ghid" si cu dibacie îndruma pe vizitatori în curtea Colectiei pentru a le vorbi despre "sculpturile recuperate", despre ce artist este Nicapetre, ce înseamna Nicapetre pentru Braila, ce "salba de perle are acum Braila datorita braileanului Nicapetre". Horia este total în elementul sau, si o sustine cu putere pe Cecilia repetand înca si înca tot ce contine fisele lui informative. Epuizat, dar fericit" închee:" "Ce mare esti mai Petre!" "Dar ceilalti sculptori ce zic?" "Da-i dom'le-n scarba lor, asculta ce spun io aici si ce spune Braila!" Acum, iata, pe zidul casei din strada Belvedere nr, 1 sta scris cu litere de bronz "Centrul Cultural Nicapetre" care adaposteste deja desene si sculpturi în piatra si lemn create între anii 1964-2002 în Romania si Canada. Cecilia si Horia ma roaga sa "imortalizam" momentul într-o poza color ce va face înconjurul Brailei si al Romaniei aratata tuturor cu orice ocazie". “Mai pot spune ceva?” Dar famlia Chivu din Braila.are inca alte preocupari “de suflet” de care se ocupa“ cu “bragoste si iubire” vorba Ceciliei. In Marea Insula a Brailei ascunsa de ochii lumii, cam pe unde se afla un pietroi iesit asa, cand nu te astepti, din orizontul neted al fostei balti se poate intilni o ramasita de lac amenajat in stil natural Blasova. Aici la Blasova, cu cativa ani buni in urma, un alt doctor, coleg si prieten cu Horia si-a ridicat din chirpici si trestie o bojdeuca drept casa de vacanta. Potrivita printre ceva salcii scorburoase, cu fata spre lac si Muntii Macinului ceva mai incolo doctorul Finescu si-a petrecut ultimii ani aici ca un amagiu adus Brailei si frumusetii acestor locuri. Cand a sosit vremea, prietenii lui l-au depus aici si i-au scris numele pe crucea ridicata la capatai. Cecilia si Horia viziteaza adesea acest loc de liniste si nu scapa ocazia sa invite lumea sa petreaca sfirsitul de saptamana aici. “O saramura, o plimbare cu baca pe lac, o gura de aer, nu strica maestre!” Este o cherhana prin partea locului si cativa pescari ca o amintire a faimosului Filipoiu si a bogatiilor Marii Balti a Brailei. Se trage speranta ca poate vom fi atat de destepti incat sa nu lasam prea mult timp parloaga aceasta mare bucata de tara.
La Maxineni, in lunca Siretului Cecilia si Horia au pus si aici umarul de s-a ridicat in peajma ruinelor ctitoriei lui Basarab un modest acaret unde clopotul de bronz, turnat pe cheltuiala lor, a trezit din amorteala pe cei ce pot decide sa se ridice din nou faimoasa manastire de acum trei sute de ani. Sunt promisiuni din partea puternicilor zilei ca “da” dar sa nu uitam zicala:
“Promi se noble, tenir... sa vedem!” “Avem datoria ca cetateni a acestei vechi asezari de pe malurile Dunarii sa nu motaim la umbra si sa asteptam ca altii sa ne traga spre lumina...!” zic la unison Cecilia si Horia.
|
Nicapetre 11/9/2007 |
Contact: |
|
|
