Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Fragment din romanul inedit - Frigul înstrăinării

În fata icoanei dintre stergare

La o masă rotundă, văd umbre si scaune goale. Prin aer pluteste nestingherită umbra Sperantei. Pasii nu-i mai trăiesc. Trupul meu se miscă parcă în absenta mea. Ascult miscarea naturală si miscarea mecanică din jur, mă uimesc de culorile toamnei, mă întreb unde sunt si dacă sunt cu adevărat, undeva. Un sarpe imens se ridică de la pământ si cu limbă de foc linge culoarea albastră a cerului înstelat. Pe nesimtite sângele meu adoarme celulă cu celulă.
Din vis mă trezese în vis, glasul soptit al mamei. Văd cerul negurat de noiembrie si frunzele galbene de dud asternute ca un covor în partea de răsărit a casei noastre. Grădina din spatele casei e goală de frunze. Devale, lângă o salcie, Leu, câinele meu, trage să moară. O vecină l-a ademenit cu un dumicat de mămăligă înmuiat în untură. În mămăligă, vecina a înfipt un ac. Întins la pământ, câinele meu geme sfâsietor. Îi deschid gura mare si îi scot acul înfipt în beregată. Eliberat de chin, câinele aleargă rotund. Îl chem, îl mângâi, îl sărut. Lacrimile din ochii lui au trecut parcă în ochii mei. Privesc fericit înspre orizont. Peste gârlă se întinde, ca un ecran panoramic, islazul. Cirezi de vite se duc agale spre liziera de salcâmi si se pierd răvăsit înspre câmpuri.
Drumul dinspre miază-noapte e plin de lume. Din vârful colinei coboară în droagele lor, dimienarii, ducând spre Bucuresti lapte, ouă si carne. Podisorul de peste gârlă sună lovit de potcoavele cailor.
Către apus se întinde averea printesei Callimachi. Hectare de vie si o imensă livadă cu pruni, mărginesc palatul printesei, cu smochini sub ferestre si sălcii plângătoare la intrare. Lângă palat e biserica noastră. Numai în biserică o pot vedea pe bătrâna printesă. Ea apare mai întotdeauna pe la începutul sujbei si se opreste smerită în fata icoanei Maicii Domnului. Ca si mama, printesa sărută icoana, îngenunchează, se roagă, apoi face semnul crucii, se ridică si apoi se asează evlavioasă în strana ei, de lângă altar. Printesa e potrivită de statură. Are fata rotundă si ochii căprui. E îmbrăcată într-un costum de culoare neagră. Pe cap poartă o pălărie neagră, cu voal, iar sub brat îsi tine strâns geanta de aceeasi culoare.
În imagini multicolore se descompune în aerul diminetii, viata mea.
Văd un copil pierdut în lanul de grâu, într-o noapte cu focuri, cu basme si cai fără piedici păscând. Si fumul războiului întunecându-mi vederea. Un fum gros, înecăcios, acoperă trandafirul cel alb de lângă prispa casei, verdele ierbii, lanurile de grâu si porumb, plopii de pe colină si vita de vie. De atâta fum, ochii mă ustură. Înlăcrimez.
Departe, în lumea fără orizont, niste cai nărăvasi, înhămati la care pline cu mame si copii, caută prin fum, în miezul zilei, un drum limpede. Nu se aude tropotul cailor. Nici vântul nu se aude trecând pe urmele lor. În jur e liniste de piatră. O liniste în imagini multicolore. Văd chipul mamei, cu mâna streasină, scrutând orizontul. E ziua de nastere în lanul de grâu, a fratelui meu, Petre.
O fată râde într-o multime de fete. E un clovn de pe scena trecutului meu. Râsul lui viscolit îmi acoperă cu zăpadă cuvântul spus ca o rugă de seară, în fata icoanei dintre stergare.
Noi ne trezim în zori, odată cu cocosii. Cântecul lor pare că ne dirijează viata. În puterea noptii ei ne aduc aminte că suntem vii. Printre găinile noastre e un cocos cu alură de dirijor. Îsi scutură creasta si saltă din pinteni, ori de câte ori se avântă în aventuri de curte. El nu e nici tenor, nici bariton. El e ceasul nostru desteptător. Mama îmi recită versuri inspirate de cântecul din zori al acestui rege din curtea noastră: “Cântă cocoselul dis-de-dimineată./ Scoală-te, copile, spală-te pe fată!.../Cocoselul nostru strigă-n gura mare:/ Ora e, copile, pentru închinare.
Dis-de-dimineată, noi iesim la câmp, totdeauna în urma vitelor, ca si când, ele, vitele, ne ghidează cărările, drumurile bătătorite de tălpile noastre desculte. Tălpile noastre lasă amprente în praful de pe drum. Uneori, călcăm paralel, alteori intersectat, suprapus. Mie îmi place să calc pe urmele lăsate de tălpile mamei.
La prânz, noi mâncăm la umbra unor salcâmi, ori la umbra făcută de snopii de pe loitrele cărutei. Vacile noastre rumegă alături de noi. Ele ne pregătesc laptele dulce pentru masa de seară.
Ziua noastră se sfârseste pe la apus de soare, în culorile vesele sau triste de pe cer.
Când argintul lunei străluceste pe ceul de seară, în fata icoanei dintre stergare se limpezesc gândurile noastre. Rostim cu glasul soptit, rugăciunea Tatăl Nostru. Apoi adormim odată cu găinile, în cântecul de leagăn al greierilor.
Prin unde radiofonice, Boston Simphony Orchestra transmite muzică germană din evul mediu. Sunetele cad ca niste picături de ploaie pe un acoperis de sticlă, cu vibratii melodioase. O gamă de tonalităti trece dincolo de profunzimile linistii sufletului meu. Pe acest fundal, amintirile mele se derulează cu o repeziciune greu de transcris în propozitii. Urmează simfonia Antarctica, despre teroarea si fascinatia Polului Sud. Ca si literatura, muzica e o călătorie a spiritului uman, în timpuri si spatii determinate de amintirile si sperantele omului. Sunetele alunecă lent, sugerând ideea de relaxare si extaz de la sfârsitul călătoriei. E un fel de plâns al apelor trecând în eternitatea de gheată.
O pletoasă adiere de sunete, cu suisuri si coborîsuri ondulate, curg prin venele timpului si imping sângele spre toate străfundurile mădularelor lui. O voce de soprană umple distanta dintre sperantă si scop, precum distanta dintre miristea lanului nostru de grâu si cumpăna de la fântâna spre care alerg însetat, călare pe cal, tinând cu o mână ulciorul si cu cealaltă frâul calului meu.
Gândul se prelungeste în tunetul muzicii ajunse pe calea undelor, până la masa de lângă fereastra ce dă spre grădină. Desi cerul e înnourat, grădina e luminată de culorile alb, galben si portocaliu ale florilor de toamnă. În ele mă îngrop odată cu ultimul sunet al simfoniei, într-o liniste desăvârsită.





George Bajenaru    11/2/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian