Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Vanturile valurile ( X ) Cu tramvaiu

Cu tramvaiu
Cata vreme Bunicu din partea mamei, Neculai, cat si bunicul din partea tatei, tot Neculai erau in putere mergeam cu ei prin oras, peste podul de la Brailita, cu ceva treburi deale lor sau deale noastre, nu-mi pasa ce fel de treburi, eu eram bucuros ca merg in oras, spuneam la toata lumea; o sa ma duc in oras cu Bunicu! Cand mergeam cu caruta era si mai bine ca mergeam peste tot. Colo sus pa capra priveam peste tot, vedeam pana hat departe, vedeam tot.
Cu bunicu Balanica trebuia mergeam pe jos pana peste pod la Cimitirul Sfanta Maria si Cimitirul Catolic unde era capatul liniei tramvaiului, aici incepea Strada Galati, lunga, de ajungea pana in Centru unde ma uitam la ceasul ala mare impodobit cu modele, vapsit in albastru, pe toate patru laturile cu ceas si cu cate o corabie cu panzele umflate de vant. Ce frumos! Chiar in centru era statuia lu’ Traian, toata lumea o admira, era frumoasa. Imparatul, un barbat serios si puternic privea spre Strada Regala de acolo de sus de pe soclu. La baza soclului statuii, pe trepte de marmura era sculptat tot in bronz un taran care-i arata unui copil statuia imparatului de parca eram Eu si Bunicu. Intre ceas si statue, o fantana arteziana, cu niste copilasi sculptati care se sbenguiau in jurul ei si un bazin rotund plin tot timpul cu apa unde se balaceau porumbei si vrabii. Tramvaiul oprea in fata la Hotel Francez, noi coboram acolo, dar nu intram la hotel, ce sa caut eu si bunicu la Hotel Francez, acolo veneau domni si doamne din alte orase, din Bucuresti sau chiar de la Paris, negustori, oameni cu bani. Ma uitam la trasurile alea frumoase si elegante din fata hotelului cu vizitii imbracati in caftane de catifea si cu sapca speciala in cap de nu mai era nimeni ca ei in tot orasul. Da ce maturat si curat era in fata hotelului, mai curat decat in fata carciumii La Cristache Condrut din colt de la noi, chit ca trotuarul era ciment neted de mergea titirezu pe el mama-mama, ca nici unde in alta parte. Sa vezi ce chestie desteapta la vizitii ; ca sa nu murdareasca strada in fata hotelului, la coada cailor era agatata un fel de traista din panza de sac unde se aduna ce-i venea calului sa faca. Tramvaiul se indrepta mai departe pana la Monument pe strada Calarasi dar noi nu mergeam pana acolo, coboram ori la Piata Saraca ori in Centru. Cand te uitai la tramvaiul asta nu stiai unde-i capatul si unde-i coada lui, mergea si inainte si inapoi. Cand ajungea la Pod vatmanu scotea din lacasul ei o manivela si o lua cu el, trecea la celalalt capat al tramvaiului si o punea intr-un lacas la fel ca cel de unde a scosese. Cand venea timpul sa o porneasca spre centru dadea semnalul dintr-un clopot ce avea limba iesita prin platfora tramvaiului, batea cu piciorul in limba clopotului, invartea cu mana dreapta de o roata din dreapa lui la indemana, aia era frana, si misca usor din manivela. Tramnaiul se punea in miscare, atunci ruga pe un calator care se afla pe platforma, nu in interiorul tramvaiului pe banca, sa fixeze grilajul-armonica, un fel de poarta de siguranta sa nu cada careva in afara pe timpul mersului. Si tramvaiul mergea inainte pana la prima statie, Strada Dorobanti unde iarasi batea din clopotel, invirtea de roata de frana si manivela ajungea in pozitia 0. Lumea se urca, alta lume coboara, taxatoarea striga taxa va rog, noii urcati primeau bilet, cu un cleste ca o preducea taxatoarea marca biletul cu o gaura si il inmana calatorului, clopotelu anunta plecarea si tramvaiul o pornea mai departe spre centru orasului, spre monument. Imi placea sa stau acolo cuminte intr-un colt pe platforma. Pe platforma unii barbati fumau. Mi-ar fi placut sa ating si eu manivela, roata franei, erau asa de slefuite, straluceau in lumina soarelui, credeam ca acolo-i ceva magic, puterea tramvaiului. Tramvaiul inainta, facea ceva galagie in drumul lui iar la imbinarea sinelor se clatine ceva mai mult si facea un zgomat mai mare : zdronc-zdronc. Femeile mai in varsta care nu mai aveau loc pe banca se tineau cu cate o mana de bara de sus sau de niste ochiuri de curea insirate pe aceasta bara sa nu-si piarda echilibru, eu nu ajungeam la ele, eram copil. Pe partea dreapta a platformei, in afara ei, era o oglinda, ceva special, in care vatmanul privea din timp in timp sa vada ce se intampla in urma tramvaiului, mie mi se parea ca in oglinda asta lumea se vede anapoda. De multe ori elevii de liceu mai zburdalnici si mai nazdravani luau tramvaiul din mers. Alergau dealungul lui, se prindeau cu o mana de bara si dintr-o saritura puneau picicorul pe scara. Sa nu faci asta Petrule ! Bine Bunicule ! Cand coboram din tramvai si mergeam pe strada nu-mi prea placea, toti oameni erau mai inalti decat mine si nu mai puteam vedea inaintea mea, imi acopereau privirea, nu vedeam unde o sa ajung, priveam casele, case mari cu etaje, cu ferestre largi si usi inalte de se deschideau in doua parti, nu ca la noi la Brailita de si babele se aplecau cand intrau in casa, mari de tot cu ferestre impodobite cu flori si frunze nemaivazute, unele aveau la mijloc capete de ingeri ca cei ce-i lipiam pe steaua cu care colindam de anul nou, sau masti care radeau sau plangeau, una avea chiar bustul lui Mihai Viteazu sus la balcon, pe Strada Regala erau cele mai frumoase case. La intrare la teatru, doar ce dadeai coltul din centru, doua statui de barbati barbosi, ca lipovenii, dezbracati pana la brau sustineau un balcon mare inpodobit cu flori din fier batut pe nicovala. Ce mesteri trebuie sa fi fost aia care dintr-o bara de fier inrosita in foc cu ciocanul si nicovala puteau sa scoata flori ? Am fost eu la fierarie in Brailita sa-l potcovarim pe Cezar, era indemanatec tare nea Floricel cand dadea forma potcoavei sa se potrivea pe copita, ii facea si un fel de bombeu, capetele potcoavei le intorcea putin in jos ca tocurile la pantofi, apoi gairile prin care intrau caielele de le batea in copita calului. Imi placea cum suna ciocanu pe nicovala cand Nea Floricel ridica in clesta potcoava sa vada cum i-a dat forma si odihnea ciocanul. Cand Bunicu punea mana pe piciorul lui Cezar si-i zicea asta calul ridica piciorul, il indoia si Nea Floricel potrivea unghia cu o scoaba mare si o pila, apoi fixa potcoava. Cand plecam spre casa mi se parea ca Cezar calca mai mandru cu incaltamintea lui cea noua, ca noi de Pasti cand primeam sandale.
Una-i sa bati potcoave si alta-i sa fasonezi flori cu ciocanul pe nicovala, sa le pui sus la balcon pe Strada Regala ! Ehe, tata ! Cu totul si cu totul alta mancare de peste Petrule!
Cand ne intorceam obligatoriu treceam prin Piata Saraca si ne opream pentru o braga. Bunicu bea cu mare placere braga. Se servea in ulcele de lut si Bunicu isi sugea mustata ca-i ramanea braga pe mustata. Eu ma stergeam cu batista pe care mama nu uita niciodata sa mi-o bage in buzunarul de la piept iar cand ajungeam acasa pa fuga trebuia sa ajung in beci si sa ma intorc cu o strachina cu muraturi si pepenasi murati. Bunicu le manca asa goale si plescaia din buze de placere.
Mergeam cu bunicii pentruca tata era la SFR la lucru iar mama era ocupata rau la bucatarie pregatind pranzul pentru noi toti care eram destul de multi. Tata tatei avea casa lui pe strada Nicopol, dar sta mai tot timpul la noi, Bunicul avea si el casa lui pe strada Calugareni aproape de unde locuiam noi pe strada Principesa Maria. De la noi pana la casa Bunicului luam cercul si zarnaitoarea si in fuga ajungeam la casa lui fara sa obosesc. Ii spuneam Bunicii ce-mi spusese mama sa-i spun si fuga inapoi acasa, trebuia sa am grije de focul din vatra unde se pregatea pranzul. Uzina da semnalul de pauza de pranz, cand sosea tata mancarea trebuia sa fie pe masa, nu incapea nici o amanare. Ce chin cu focul din vatra, se facea cu orice putea sa arda ; vreascuri, turte de floarea soarelui uscate, ciocani de porumb, pae, talaj de la lemnul geluit de tata. Scurtaturile de salcie sau de salcam erau pastrate pentru iarna, pentru soba si plita cea mare din singura odae unde locuiam iarna. De ce eram noi asa de saraci ?

Nicapetre
Septembrie 2007, Fundeni
Octombrie Toronto Gen.Hosp.





Nicapetre    10/10/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian