Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Lucian Blaga



Anul acesta, la 6 mai, împlinindu-se 42 de ani de la trecerea în eternitate a lui Lucian Blaga, unul dintre marii intelectuali eminent poet si filosof român, cu profundă piosenie îl readucem în actualitate, oprindu-ne asupra ultimei sale trilogii: Trilogia Cosmologică.

Încărcată de taine si plină de întrebări, facerea lumii a provocat gândirea umană din timpurile cele mai vechi. Cugetători din toate timpurile, neputându-si domina gândurile în fata miracolului cosmic, s-au nevoit să ex-plice originea, alcătuirea si scopul Universului. Răspunsurile date de-a lungul vremii la aceste întrebări, opuse prin continutul lor de idei, au dat nastere la două conceptii cosmogonice antinomice: o conceptie materialistă - mecanicismul si alta idealistă - finalismul.

Mecanicismul, reprezentat în antichitate de Anaximandru, Leucip, Democrit, Epicur si Lucretiu, iar în timpurile moderne de Descartes, Spinoza si Kant, pune la baza Universului materia, ca principiu vesnic, iar ca lege fundamentală miscarea, explicând lumea prin cau-ze interne si reducând întreaga diversitate a fenomenelor si proceselor naturii la fenomene si procese determinate de legea miscării.

Finalismul, reprezentat în antichitate de Socrate, Platon, Aristotel, Filon din Alexandria si Plotin, iar în epoca modernă si contemporaneitate de Toland, Bruno, Spinoza, Hegel, Schopenhauer, Leibniz, Lucian Blaga si filosoful francez Jean Guitton, aflat la polul opus al me-canicismului, consideră materia si Universul creatii ale unei fiinte rationale supranaturale, vesnice si preexistente lumii. Conceput la scara Universului în ansamblu, finalismul duce la postularea unui "scop suprem", a unui "scop initial" în legătură cu care s-ar desfăsura toate evenimentele din natură si societate. După cum fiinta supranaturală, ca principiu creator si ordonator e considerată în interiorul sau exteriorul Universului, finalismul este de două feluri: imanent si transcendentalist.

Finalismul imanent - sub întreita sa formă, panteismul, panlogismul si pantelismul - consideră cauza primară a Universului în interiorul lui.

Panteismul (gr. "pan" - tot si "theos" - Dumnezeu), reprezentat în antichitate de stoici si în epoca modernă de Toland, Bruno, Spinoza, Goethe, s.a., consideră că Dumnezeu si Universul sunt realităti identice: Dumnezeu este totul si totul este Dumnezeu. Dumnezeu nu transcende realitatea, ci-i este imanent.

Panlogismul (gr. "pan" - tot si "logos" - ratiunea), reprezentat de Hegel, consideră "logosul", ratiunea, prin-cipiul creator si ordonator al lumii. La început, în vizi-unea filosofului german, nu era decât "logosul", adică "spiritul absolut", "ratiunea" din care, cu timpul, printr-o evolutie logică, a luat nastere Universul.

Pantelismul (gr. "pan" - tot si "thelos" - scop), "volun-tarismul", cum i se mai spune, reprezentat de filosoful german Arthur Schopenhauer, consideră vointa esenta si principiul activ al existentei, principiu care stă la baza întregului Univers si miscă lumea către un anume scop.

Finalismul transcendentalist - sub dubla sa formă, teismul si deismul - consideră cauza primară a Universului în afara lui.

Teismul (gr. "theos" - Dumnezeu) - reprezentat strălucit în antichitatea greacă de Socrate, Platon, Aristotel, apoi de Filon din Alexandria si Plotin, iar în epoca moder-nă, printre altii, de filosoful german Leibniz, si-n contemporaneitate de filosoful si profesorul Jean Guitton, membru al Acadmiei Franceze, - consideră că există un Dumnezeu care este atât dincolo de lume, cât si-n rândul lumii, un Creator si un Sustinător care controlează lumea în mod suveran si intervine în mod supranatural în ea.

Deismul (lat. "deus" - Dumnezeu), reprezentat de Locke, Toland si Shaftesbury - în Anglia, Voltaire în Franta, si Lessing în Germania, consideră că Dumnezeu a creat lumea, dar neagă interventia Lui supranaturală în lume pe considerentul că lumea se miscă si actionează după legi naturale si autonome date de Creator. pe scurt, Dumnezeu este dincolo de lume si asistă fără a mai interveni în lume, în mod supranatural.

Lucian Blaga (1895 - 1961) - "cel dintâi care a încercat - cum spune George Călinescu, - să ridice un sistem filosofic integral cu ziduri, cu cupolă" în gândirea românească, a dedicat problemei cosmologice o amplă si profundă operă, apărută postum la Editura Minerva, în anul 1988: "Trilogia cosmologică", operă care se adaugă celebrelor sale trilogii apărute antum: "Trilogia cu-noasterii" (1943), "Trilogia culturii" (1946) si "Trilogia valorilor" (1946).

În vasta sa operă filosofică, scrisă cu multă artă si adâncă gândire, Blaga răspunde la marile întrebări ale filosofiei: originea Universului si a vietii, esenta si destinul omului.

Răspunzând la prima întrebare, Blaga considera că lumea, Universul, este produsul unui tainic factor transcendent numit Marele Anonim. "Nu putem vorbi des-pre o geneză a lumii - afirmă Blaga - fără a admite existenta unui centru metafizic, care-i altceva decât lumea (…) Căutând o denumire pentru acest centru coplesitor (…), am pornit la drum, spunându-i: Marele Anonim" (Trilogia cosmologică, pg.66).

Marele Anonim, în viziunea lui Blaga, "este un tot unitar de o maximă complexitate substantială si structurală, o existentă pe deplin autarhică, adică suficientă siesi" (idem., pg.67).

Întrebându-se de ce-L numeste pe Creatorul lumii Ma-rele Anonim si nu Dumnezeu, Blaga a răspuns: "Ezita-rea noastră e scuzabilă, căci Marele Anonim ne deru-tează prin apucăturile sale si prin uzarea fată de noi de unele măsuri, a căror promptă calificare ar stârni stu-poare teologilor (…). Marele Anonim ia măsuri preventive pentru ca omul si creatura, în general, să nu se poa-tă afirma decât în anumite limite. Totul se petrece ca si cum creatura ar putea, în lipsa măsurilor preventive, să devină primejdioasă pentru Marele Anonim". Si, totusi, în continuare, adaugă: "Dacă dăm cuvântului o acceptie mai largă decât se obisnuieste, nimic nu ne va opri să spunem Marelui Anonim si astfel: DUMNEZEU. Aceasta cu atât mai mult cu cât dincolo de Marele Anonim nu întrezărim o existentă si mai centrală" (ibidem).

Cum vedem, în viziunea lui Blaga, Marele Anonim este o fiintă extramundană, atotputernică, dar din anumi-te ratiuni nu-si manifestă puterea creatoare, atotputernicia sa, si si-o limitează, o cenzurează, pentru a nu crea la nesfârsit "dumnezei", procesul creatiei devenind, astfel, un proces teogonic infinit.

Autocenzurându-se în procesul creatiei, "Marele Anonim" ajunge la ceea ce filosoful nostru numeste "diferentialele divine".

Dar ce sunt "diferentialele divine"? - "Diferentialele divine" sunt "segmente minimalizate" ale "Totului divin", care constituie temeiul oricărei existente complexe, substratul ultim, unitatea fundamentală care se află la baza pluralismului lumii cosmice. "Diferentialele divine" constituie "materia", "aluatul" din care Marele Anonim a creat Universul.

Asadar, cum vedem, actele creatoare ale Marelui Anonim nu sunt nici acte creatoare din "nimic", nici acte aplicate asupra unui material dat, existând paralel cu Marele Anonim. "Actele marelui Anonim se numesc mai mult impropriu ‘acte creatoare’, - spune Blaga, - căci ele în esentă sunt acte ‘reproductive’".(idem, pg. 69), afirmatie care, amestecându-l pe Marele Anonim cu lumea, face din Blaga un panteist si nu un teist.

Răspunzând la a doua întrebare privind antropoge-neza, esenta si destinul omului, autorul "Poemelor lumi-nii" afirmă că: "dintre toate fiintele câte sunt în cer si pe pământ", una singură este înzestrată cu atributul creatiei - omul: "O dată cu omul s-a ivit în cosmos "subiectul creator" în acceptia deplină a cuvântului. Atributul cre-atiei este un atribut strict uman si îl diferentiază pe om radical de tot restul lumii animale" (Trilogia Culturii, Fundatia regală pentru literatură si artă, 1944, pg.510).

Creând, omul se autocrează, făurindu-si istoria. "Singura fiintă - spune Blaga, - pe care natura a creat-o nedesăvârsită în felul său pare a fi omul. Toate celelalte fiinte, animale si plante, sunt desăvârsite. De aceea, omul a creat istoria, pentru a se desăvârsi singur prin propriile puteri. De aceea, animalele n-au istorie" ("Ciasornicul de argint", Dacia, Cluj, 1973, pg.291).

Marele Anonim, precum vedem, l-a înzestrat pe om cu un destin creator, în sensul că omul se realizează cre-ând. Dar actul creatiei umane echivalează cu actul creator al Marelui Anonim? Nu! Marele Anonim creează la modul absolut, pe când omul creează în planul relativ, creatia sa fiind limitată. Drumul spre absolut este barat pentru om de Marele Anonim prin ceea ce Blaga numeste "cenzura transcendentă".

Frânat prin "cenzura transcendentă", omul nu poate deveni emulul Marelui Anonim nici în planul creatiei, dar nici al cunoasterii. Si puterea de cunoastere a omului este limitată. Frânat în planul creatiei si al cunoas-terii, omul pluteste într-o mare de taine. Dincolo de om se întinde suveran misterul, cheia de boltă a întregului sistem filosofic al lui Blaga.

După cum vedem, în viziunea lui Blaga, omul este înzestrat cu un "destin creator". Dar ce înseamnă "a crea"? "A crea", în conceptia lui Blaga, înseamnă "a re-vela un mister", spune Blaga în studiul său "Geneza metaforei si sensul culturii".

Domnind în noi si în jurul nostru, constituind esenta însăsi a realitătii, misterul obiectul activitătii creatoare a omului. Creând, omul năzuieste spre revelarea misterului. Dar "a revela", în conceptia lui Blaga, nu înseamnă "a deschide" misterul spre a-l "elucida" ci, dimpotrivă, spre a-l "spori".

Arta, în acceptia pe care i-o dă Blaga, este un nou mod de a cunoaste - potentând si nu diminuând sau elucidând misterul. "Câteodată datoria noastră în fata unui adevărat mister - afirmă Blaga, - nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim asa de mult, încât să-l prefacem într-un mister si mai mare". A adânci "misterul" prin "mister", e, neîndoielnic, una din functiile artei.

Ideea potentării "tainelor" prin actul cunoasterii logi-ce sau poetice, prin stiintă sau artă, o consemnează Bla-ga cu limpezime si-n volumul său de aforisme "Pietre pentru templul meu", volum filosofic de debut, unde spune : "Cu cât lămurim printr-un fenomen, ori printr-o lege, mai multe enigme, cu atât devin ele mai enigmati-ce: as vorbi în privinta aceasta foarte bucuros de un principiu al conservării enigmelor". Prin această idee, filosoful nostru se întâlneste cu Sfântul Grigore de Nyssa, marele gânditor crestin-ortodox, care, subliniind ideea inaccesibilitătii Absolutului, a lui Dumnezeu, afirmă: "Dumnezeu rămâne totdeauna Cel căutat si tainic".

Arta e un act de revelare, dar o revelare înfăptuită în marginile orizontului specific uman, limitat, fără putintă de contact cu esenta, cu adevărul absolut, acesta rămâ-nând mereu o taină pentru om. Prin religie, filosofie, stiintă sau artă, omul tinde să descifreze misterul, dar Marele Anonim, prin cenzura transcendentă, frânează revelarea absolută a misterului, adică împiedică cunoas-terea esentelor, a adevărului absolut, omul trebuind să accepte misterul ca atare, ca un fapt metafizic de nepă-truns, inaccesibil mintii omului.

La adevărul absolut, la esentă, omul ajunge prin intuitie, prin trăire, prin "trăirea prin iubire", asa cum afirmă Blaga, adăugându-se astfel cunoscutilor mari filosofi: Schopenhauer, Dilthey, Nietzsche, Simmel, Spengler, Bergson si Nae Ionescu, creatorii marelui curent filoso-fic "Lebensphilosophie" - filosofia trăirii.

Prin "intuitie" se ajunge la fuziunea totală dintre subiectul cunoasterii si obiectul cunoasterii, trecându-se dincolo de domeniul unde stăpâneste logica, ratiunea, pe tărâmul misterului, al inefabilului.

După Schopenhauer, arta ne salvează din "robia voin-tei de a trăi", punându-ne în contact direct cu "lucrul în sine", cu formele ideale, platonice. La Blaga, arta ne smulge din orizontul lumii sensibile, pentru a ne situa în orizontul misterului, punându-ne, astfel, în comuniune directă cu Absolutul.










Constantin Bustiuc - Hamilton    5/17/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian