Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Romania de dincolo de vorbe : Omul modern, intre tacere si vacarm



Prin anii 50 ai secolului trecut, celebrul explorator suedez Thor Heyerdahl a pus piciorul pe insula Pastelui, coborand de pe nu mai putin celebra sa pluta Kon Tiky, ambarcatiune construita din lemn de balsa, cu ajutorul careia incerca sa demonstreze ca polinezienii ar fi putut ajunge pe apa in America de Sud. Savantul a fost profund impresionat de imensitatea unor statui, numeroase, care scrutau, cu ochi imensi, intinsurile Oceanului Pacific.
Localnicii i-au aratat, ridicand din umeri a nestiinta, ca unii dintre monstrii de piatra aveau urechi daltuite proportional fata de dimensiunile fetei, iar altii, nu putini, aveau chipurile marginite de niste urechi imense, create parca pentru a absorbi in ele toate zgomotele pamantului.
Sa fi fost generata aceasta mutatie de necesitatea ca locuitorii insulei sa poata simti apropierea dusmanilor, ori doar pentru a auzi cele mai greu perceptibile semne sonore ale naturii? Greu de precizat. Enigma a ramas inca nedezlegata, dand apa la moara speculatiilor istorice si arheologice de orice fel.
Mergeti prin Bucurestiul secolului XXI si veti constata cu surprindere ca urechile concetatenilor nosti s-au lungit parca si ele si si-au marit pavilioanele, nevoite a receptiona fortat avalansa de zgomote si sunete care creeaza mediul sonor al unui oras coplesit de poluare, sub toate formele ei de manifestare.
Bucurestiul nu opereaza cu jumatati de masura. Daca exista poluare chimica, noxe generate de circulatia automobilelor, praf ridicat in slavi de santierele de constructii de locuinte ori de reparare a strazilor, de ce sa nu existe si fondul de zgomote care sa incheie, ca un corolar, procesul agresiunii permanente fizice, chimice, mecanice si sonore asupra cetateanului?
Bucurestiul – de fapt Romania – este raiul pickhammerelor, al betonierelor, al motoarelor turate, imperiul rotopercutoarelor, al claxoanelor, al urletelor pornite din rarunchi si al muzicii a carei valoare sonora a trecut de mult de mia de decibeli.
Ca orice bucurestean autentic, caruia pavilionul urechii i-a crescut, se pare, in ultimii ani, din cauza bombardamentului sonor permanent, am incercat sa aflu cum si cand (pe parcursul unei zile) as putea sa-mi odihnesc creierii biciuiti de o poluare sonora fara precedent. Iata, asadar, filmul unei zile obisnuite povestit de un cetatean banal care a incercat sa puna cap la cap momentele in care mediul sau de viata ii agreseaza auzul.
“M-am trezit, (mai precis am fost trezit) pe la orele patru ale diminetii de catre lucratorii de la salubritate care nu pot strange gunoiul daca nu afla tot cartierul ce lucru nemaipomenit fac ei. Asadar, activitatea lor este insotita permanent de trantitul si zdranganitul cazanelor de gunoi, ambalarea la maximum a motoarelor masinilor utilitare si indemnurile la harnicie rostite printre fluieraturi haiducesti.
Am pasit, inca adormit, catre chiuveta de la baie rasucindu-i robinetii care, bucurosi ca sunt bagati in seama asa de dimineata au inceput sa fluiere si sa bolboroseasca dand de veste vecinilor mei ca au un colocatar foarte matinal si ca a pornit in sfarsit sa curga apa ce fusese oprita decuseara. Mi-am tarat apoi papucii catre bucatarie de unde am luat ibricul de cafea pe care l-am umplut tot in baie pentru ca nu avea rost sa pornesc si “simfonia” tevilor de acolo, instalate in urma cu zeci de ani si mancate de rugina.
Am pornit apoi catre servici coborand cele patru etaje ale imobilului in care locuiesc intr-un lift ale carui zgomote, scartaituri si vibratii se propaga in tot blocul cu o intensitate care garanteaza tuturor colocatarilor o desteptare prompta si totala, ca la cazarma.
Din momentul iesirii, pe usa pe care am trantit-o pentru ca nu inteleg de ce nu se mai inchide cu clanta, am plonjat in oceanul de zgomote ale strazii. Am masina ca mai toti bucurestenii si, tot ca mai toti concetatenii mei o folosesc frecvent. Astazi am “forjat-o” un pic pentru ca se incalzea motorul cam greu. Apoi, a trebuit sa claxonez de doua-trei ori insistent pentru a convinge fluviul de automobile de pe strada sa-mi faca loc sa ma strecor si eu in trafic. Evident, la stop am fost claxonat pentru ca “am adormit” nu am demarat destul de prompt. Ajuns in mijlocul intersectiei am mai fost claxonat de vreo doua ori pentru ca sunt un “ametit”, nu am acordat prioritate si era cat pe ce sa-l “infund” pe unul care vorbea la telefon.
Taras - grabis am ajuns la servici, deja obosit de avalansa de zgomote ale strazii: pacanit de pickhammere, huruit de motoare ambalate la maximum, vacarm de claxoane, fluieraturi, injuraturi, manele.
Lucrez intr-un birou. Aerul conditionat suiera, filtrul de cafea bolboroseste, colegii mei se cearta cautand sa-si impuna argumentele cu tonul cat mai ridicat si, colac peste pupaza, au inceput sa ma isterizeze piuiturile calculatorului cand se incinge “solitaire – ul”.
Strivit de avalansa zgomotelor de la locul de munca ma indrept sovaitor catre masina cu care ma intorc acasa. Iar claxoane, iar pickhammere, iar betoniere, tipete, injuraturi, fluieraturi, turari de motoare nervoase.
Acasa ma asteapta avalansa de emisiuni TV in care reclamele se rastesc la mine, realizatorii de emisiuni “de divertisment” tipa, muzica “la moda” emite zgomote bizare cu pretentii de melodii.
Se apropie ora de culcare si sper ca ma voi putea relaxa in sfarsit. Nici vorba! Din timp in timp, pe sub fereastra mea trec in viteza motociclete carora le-a fost modificata teava de esapament si automobile “tunate” care urla din toti rarunchii.
Cand sa adorm, vis-ŕ-vis de blocul meu, la crasma din cartier cu gratar si bere la discretie opreste ca sa cumpere tigari o gasca de tineri din masina carora, prin geamurile deschise larg, explodeaza in linistea relativa a noptii, ultima manea la moda, emisa din amplificatoare infernale. Ascult, cu creierii ajunsi intr-o stare de agonica, ofurile de dor si jale ale cate unui scapete ale carui inregistrari “de clasa” inunda duminica targul din Vitan, alaturi de fumul de mititei si mirosul de haine vechi.
Manelistii mei dispar in sfarsit, preocupati sa fericeasca si pe altii. Apar insa gunoierii, dar este deja ora patru dimineata si … cercul s-a inchis”.
Intorcandu-ne in universul de piatra al insulei Pastelui, printre colosii carora artistii preistorici anonimi le-au modelat atat de diferit urechile, suntem tentati sa credem ca, celebrele statui pot sugera o reteta de supravietuire intr-o lume atat de poluata sonor incat a ajuns aproape la limita colapsului.
Urechile mici sunt urechi de supravietuitor!
Cu conditia insa ca acestea sa nu fie astupate de castile ultimului model de Walkmann, reglat la maximum.

pt Observatorul
Marian TUDOR – Bucuresti 02.10. 2007





Marian Tudor    10/2/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian