Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Mihai Stanescu: „Astazi, ironia nu mai sperie pe nimeni“


Caricaturistii sunt oameni normali. Chiar daca par tot timpul inarmati. Fiti fara teama! Arma lor nu ucide. Ei pun doar la zid. Cand si cand, se-ncumeta sa iasa in public pentru a demasca, la scena deschisa, tot ce cred ca s-ar mai putea indrepta intr-o lume grabita si invrajbita. O lume interesata, de cele mai multe ori, sa intoarca pe dos ceea ce, dintotdeauna, se poarta pe fata.

Ridiculizand impostura, haosul, sminteala, lenea, prostia fara limite sau solidaritatea complice a mai-marilor zilei, caricaturistii ne provoaca sa facem corp comun in jurul unui scrasnet de nemultumire, sau, spun unii, al unei „aluzii la revolta”. La noi, asemenea arme - cele specifice satirei – se pare ca nu mai functioneaza. Se pun atunci, firesc, doua intrebari: „Ironia asilor penitei este in suferinta?” sau „Obiectul tintei lor sufera de sindromul «tranzitiei» (a se intelege: este inarmat pana-n dinti)?”.


Cunoscutul caricaturist Mihai Stanescu si-a adus „carul” revoltei in mijlocul Bucurestiului, la galeria „Artis” de la parterul Nationalului bucurestean. Doar, doar va fi mai usor de observat. Ti-ai gasit! Cele peste 100 de lucrari, care au mai fost expuse in urma cu patru luni – acum fiind regrupate sub titlul „Am intrat... Europa” -, cuprind desene satirice, fotografie si colaj si te invita sa vezi cum aratam, de fapt, si cum „am intrat”. „Tristetea este ca in galerie nu vine cine trebuie, iar ironia nu mai este luata in seama”, imi spune Mihai Stanescu. „Inainte aveai voie sa te iei doar de chelneri, frizeri si coafeze. si tot nu-i indrepta. Acum, cu toate ca ai libertatea sa ataci pe oricine fara menajamente, nu mai are impact”. „Vreti sa spuneti ca desenele dumneavoastra nu i-au pus pe ganduri pe aceia carora le sunt destinate?”, insist. „Nu i-au pus si nici nu-i vor pune. Eu am ilustrat aici, in cateva desene, unele situatii pentru ca, in primul rand, m-au amuzat, apoi m-au intristat si m-au revoltat. Dar nici vorba sa se repare strazile din Bucuresti, scarile de la metrou, din zona Universitatii, ca de altfel nici acareturile din curtile taranilor traitori in Baragan. Fiecare face cum il taie capul. In Europa – cea din afara Romaniei! - nu exista asa ceva”.

Stim si noi. Asa cum stim, de pilda, ca „un turist strain care ajunge in capitala Romaniei, de exemplu in Piata Universitatii, vede, in primul rand, o cladire a carei fatada este foarte murdara (...), un pasaj cu scari rulante, in revizie de 16 ani! in timp ce treptele din granit sunt toate deteriorate...”. Am citat din scrisoarea caricaturistului Mihai Stanescu, adresata primarului general al Capitalei si expusa impreuna cu tot alaiul de grimase grafice, la care pana si un orb ar subscrie. „Noi, artistii, oricat am critica, nu mai putem indrepta lucrurile. Doar Justitia mai poate. Speram!”, adauga autorul, cu un cearcan de indoiala, contrar incarcaturii optimiste a verbului rostit.

„Atunci, este sau nu caricatura in suferinta?”, il intreb.
Cum sa explici de ce ii lasa caricatura indiferenti tocmai pe aceia pe care ar trebui sa-i trezeasca? Aproape ca as renunta la intrebare, imi spun in gand... „Breasla artistilor este cam risipita”, raspunde. „Nu mai sunt uniti, fiindca fondurile s-au dus. Uniunea Artistilor Plastici e saraca! Fiecare caricaturist isi vede de rubrica lui la ziarul unde este angajat sau unde colaboreaza. In primul rand, nu prea avem forta materiala. Asa ca fiecare se descurca cum poate. Eu, dupa ’89, m-am adaptat economiei de piata, deschizand un butic. Probabil ca acum o sa-l vand, fiindca nu prea mai merg vanzarile.” Si totusi incerc sa aflu de la Mihai Stanescu daca se poate reorienta artistul intr-o societate care merge in deriva. „Categoric, nu. Daca nu eram tinuti in mizeria asta atatia zeci de ani, poate ar fi fost altceva. Acum, lucrurile se indreapta greu. Deh, suntem cam orientali! Sper insa ca, pana la urma, va fi bine.”
Am vrea si noi sa ne molipsim de increderea cu care un incondeier al „crizelor” de tot felul merge mai departe

Veronica Selis - Prezent

Nota Observator:

Cenaclul Observatorul din Toronto, a deschis o expozitie de caricaturi ale lui Mihai Stanescu.
Prin buna vointa lui Mihai Stanescu, avand toate cartile tiparite si caricaturi trimise, in forma tiparita a Observatorului isi gaseste loc o rubrica permanenta.

Speram ca in curand Mihai Stanescu sa ne onoreze cu o vizita la Toronto.







Veronica Selis     9/24/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian