Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Note personale : Nebunii în august



Era pe la sfîrsitul lui august. In ultima vreme plouase cu nemiluita. Acum norii se duceau spre vest, de-a lungul muntilor. „Să vă întoarceti cînd vă voi chema eu!” Priveam cerul si ce m-am gîndit? Ia să mă duc eu la vale pînă la văru-meu Laurian, să văd cum îi mai merge! L-am găsit pe prispă dormind, desi poarta scîrtîise bine de tot. Dormea pe o laită, pe burtă, cu fata turtită pe o pernă veche. Din coltul gurii îi atîrna saliva ce se unduia cu respiratia lui. Era tuns zero. „Săracu de tine! Si ce glumet erai!” M-am asezat obosit pe un scaun, ca si cînd venisem din alt sat. Nu mai vedeam pe nimeni prin preajmă, cu toate că dădea să se coboare seara. Nu trecuseră mai mult de două-trei minute, că l-am văzut deodată zgîltîit din toate măruntaiele. „O doamne! Ce mai e si asta?” S-a întors pe spate gemînd si si-a deschis un ochi. Arăta rău. Arăta ca dracu’. I-am făcut un semn cu mîna să-l trezesc. „Gata, m-am trezit. Dormeam. Ce te uiti asa?” In sfîrsit am iesit în curte, în grădină. Era descult. In stînga noastră norii continuau să ascundă vîrful muntilor. N-avea chef de vorbă. „Hai mai bine să facem un sah!” a zis. „Sah?” M-am gîndit eu. Oare ce ar zice doctorul dacă ar auzi ce-i trece lui prin cap să facă? Ce să zic? „Bine, hai!” Ne-am asezat din nou pe prispă cu sahul între noi. Nu mă puteam concentra: mă gîndeam doar la faptul că era schizofrenic si că poate făcea acum un efort prea mare pentru mintea lui. Intre timp m-a bătut. „Ei fir-ar să fie! i-am zis. Hai dă-mi revansa!” Se întunecase bine si el a aprins lumina. I-am mai privit de cîteva ori fata: avea buzele spuzite si ochii obositi. Si de-odată l-a apucat sughitul. I-am zis: „Bea niste apă sau stai să te speriu!” Nu zicea nimic. Sughita si zvîcnea ca electrocutat. Am zărit pe marginea pridvorului, printre frunzele de vită, terfelită, o pungă de hîrtie. M-am sucit, am luat-o, am controlat-o, am unflat-o si am pocnit-o. Prostie mai mare nici că putem să fac. Laurian a sărit în picioare si a început să urle. Intr-o clipă l-am văzut pe balustrada pridvorului si apoi cătărîndu-se prin via bătrînă spre acoperis. „Lauriane! Măi băiete! Dă-te jos!” Am încercat să-l trag de picioare, dar n-a fost chip. Si cum zisesem, casa era parcă pustie. Nimeni să-mi sară sau să-i sară în ajutor. Ajunsese sub tigle încurcat în curpenii de vie. Si pentru că se simtea blocat, a început din nou să tipe: „Chelner! Chelner! Amiral! Amiraaal!” Colac peste pupăză, ca dezastrul să fie total, becul s-a stins. Să-l fi miscat el? „Amiraaal!” Am închis ochii de groază, de oroare. Si ca si cînd as fi înnnebunit si eu, în loc de întuneric aveam în fată o clădire minunată, veche, luminată de soarele de dimineată. Un restaurant de lux. Stăteam în fata lui si-l admiram. Usi frumoase de lemn, ferestre larg deschise si perdele din mătase. Nu reuseam să stiu unde eram. „Să fie Moscova?” Chelnerul care trecea de partea cealaltă a perdelelor îi răspundea cuiva grăbit: „Aveti răbdare domnule! Un pachet de Amiral, am înteles! Si vodcă, da!” Lîngă mine pe trotuar se oprise o doamnă elegantă care mă cerceta fără sfială. S-a aplecat apoi si-a început să le vorbească ruseste celor doi cîini pe care îi tinea în lesă. Mi-am întors din nou privirea spre hotel. Din usă, chelnărul mă privea si el. Sau se uita la doamna cu cei doi Airdale-Terrieri superbi? „Sunt în Rusia dis-de-dimineată. Doamne!” Am deschis ochii să-l caut pe Laurian. Era acolo sus în vită, proiectat pe cerul noptii. Am aprins lumina din bucătărie. Intr-un tîrziu a acceptat si a coborît. I-am dat o tigară si mi-am aprins una si eu. „Auzi Lauriane, l-am întrebat, de unde stia chelnerul ăla româneste?” „Stie tot, numai tu nu vrei să crezi. El aducea tigările Amiral si tot el cu nevastă-mea băgau droguri în ele. D’aia am ajuns asa, ti-am spus. Erau mînă în mînă împotriva mea. Pînă la urmă o să te înebunească si pe tine.” „Doamne!” Nimic nu mai puteam să spun. Am plecat spre casă după ce l-am pus în pat. Cerul era aproape negru si prin dreptul cimitirului mi s-a făcut frică; „Dacă îmi iese chelnerul în fată? Dacă am înnebunit deja? Si chiar dacă n-am înnebunit, asta e doar o chestiune de timp.” De atunci si pînă astăzi, din fericire n-am pătit-o încă, dar nimeni în afară de tine n-a crezut povestea asta.

P.S. Laurian a murit la 27 de ani, în primăvara lui ’79, la Spitalul 9 din Bucuresti.

Viorel Neacsu / Toronto





Viorel Neacsu    8/9/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian