Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Adrian Mihalache

Adrian Mihalache este nascut in 22 octombrie 1948. A absolvit facultatea de electronica si telecomunicatii; si-a sustinut teza de doctorat in teoria fiabilitatii. Actualmente, este profesor la catedra "Tehnologie Electronica si Fiabilitate" a Universitatii "Politehnica" din Bucuresti.

Cateva titluri din lucrarile sale: "Bazele teoretice ale fiabilitatii", Editura Academiei, 1983; "Reliability Fundamentals", Elsevier Editions, 1989; "Cand calculatoarele gresesc"…(Fiabilitatea software), EDP, 1995; "Navi-gand-ind. Introducere in cibercultura", Economica, 2002; "Diavolul diminetii", Vinea, 2003.

În paralel cu activitatile sale stiintifice si culturale, A.M. este autor si critic de teatru.
A publicat volumul de eseuri pe teme teatrale Verva Thaliei, Editura Fundatiei Ideea Europeane, 2004, distins cu premiul Asociatiei Scriitorilor, filiala Bucuresti.

În anul universitar 1999-2000, Adrian Mihalache a fost bursier Fulbright la Western Michigan University, Mi, SUA, unde a initiat un proiect de cercetare despre calitatea informatiei si diversitatea culturala din ciberspatiu.
Tema a fost dezvoltata, ca o abordare antropologica a ciberculturii, în cartile: Navi-gând-ind. Introducere în cibercultura, Editura Economica, colectia "Societatea informationala", 2002; Demonul diminetii. Exercitii la computer solo, Editura Vinea, 2003.

Colaborator al revistelor Dilema , Agenda LiterNet, Noesis, s.a.


Adrian Mihalache este membru al Uniunii Scriitorilor si al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru.

Domnul Adrian Mihalache va fi oaspetele sezatorii Observatorul din 16 August a.c. ora 19, 30, unde isi va prezenta noua carte - Înaintând mascat - aparuta recent la Curtea Veche .

Mai jos un interviu cu Dl Adrian Mihalache luat de Cristian Patrasconiu despre Utopia ca spatiu alternativ


— Cineva spunea ca oamenii dispar fizic mai degraba din pricina faptului ca, de la un moment dat, spiritul incepe sa sucombe excedat ca nu mai poate primi ori nu-l mai intereseaza noutatea lumii. Care ar fi "reteta zilnica" recomandabila pentru pastrarea curiozitatii intelectuale, pentru cultivarea pasiunii pentru idei novatoare, experimente intelectuale si artistice, pentru gandirea de frontiera, ori doar pentru reimprospatarea apetitului pentru bucuriile simple?

— Viata inseamna schimburi neincetate de energie si de informatie intre persoana umana si ambientul sau. S-ar putea ca, la urma urmei, energia si informatia sa nu fie decat manifestari diferite ale unei aceleiasi entitati. Oricum, ca viata sa continue, este necesara pastrarea deschisa a cailor prin care fluxurile dintre interior si exterior sa circule in ambele sensuri. Pentru a mentine fluxul dinspre exterior, trebuie pastrat treaz "interesul". Contrar a ceea ce pretindea Winckelmann, a fi dez-interesat nu inseamna a avea o atitudine estetica, ci una apatica. indata ce dispare interesul, persoana devenind "blazata", aceasta din urma se pregateste de moarte. Din fericire, dupa cum se spune, "de orice se satura omul, numai de privit nu!", ceea ce face ca foamea de informatie, ca si aceea de energie, ultima fiindu-ne programata prin instinctul vital, sa nu se stinga atat de usor. Ca Linkeu al lui Goethe, "pus anume-a privi si vedea", omul este insetat de informatie, a carei absorbtie ii aduce alinare: "Din turn treier lumea, / Ma bucur de ea. (...) Vad astfel de-a randu-mi / Podoaba din veac; / {i toate placandu-mi / Eu insumi ma plac".

Pericolul consta mai putin in istovirea curiozitatii, cat in blocarea fluxului dinspre persoana catre lume.

Daca energia si cunoasterea absorbite nu se transforma in fapte, in creatie proprie, bunurile informationale acumulate sufoca persoana, a carei moarte se produce prin inabusire. Aviditatea de acaparator de informatie, care refuza sa fie, la randul sau, activ si generos este astfel pedepsita. Exercitiul zilnic de urmat este impartasirea, partajul. Cel care transmite celorlalti ceea ce a acumulat se primeneste pe dinauntru, devenind apt sa absoarba din nou, fara sa se inece. Iar daca nu-i sunt harazite bucuriile creatiei, ci doar placerile simple, ar trebui sa cultive, dintre acestea, placerea de a oferi placere.

— Care este sursa puterii in spatiul virtual? Banii, gloria, inteligenta, imaginatia? Cum se obtine si, mai ales, prin ce exercitii demonstrative se consuma acest nou afrodiziac: puterea in retea?

— in ciberspatiu, puterea este simbolica. Daca, in lumea reala, ea se exercita prin constrangerea celorlalti, in cea virtuala, ea se intemeiaza pe seducerea lor. Banii inceteaza sa conteze ca potential, caci nu sunt o conditie a manifestarii individuale, iar absenta semnelor exterioare ale bogatiei le reduce puterea simbolica la neant. Gloria, care, in lumea reala, se rezuma la adulatia primita din partea celor pe care-i dispretuiesti, apare, in comunitatile virtuale, ca recunoastere din partea celor pe care-i stimezi. Puterea fara glorie este searbada, gloria fara putere e zadarnica. Singura putere care conteaza in ciberspatiu este aceea de a in-semna, adica de a-ti construi persona ca ansamblu de semne care sa genereze interpretari nebanale. Daca, in lumea reala, obtin puterea cei care-si strunesc imaginatia cu inteligenta, in virtual, imaginatia este "la putere", ea fiind aceea care calauzeste inteligenta.

— Daca Internetul este prin excelenta un mediu si un agent al globalizarii, standardizarii, promovarii unor "visuri uniforme", cum explicam extraordinarul sau rol negentropic, forta cu care ne impune senzatiile inepuizabilului si diversitatii insondabile?

— Internetul este doar infrastructura formata din servere, hub-uri, switch-uri, cabluri, antene etc. Mediul informational care se sprijina pe aceasta tehnologie este ciberspatiul, o "halucinatie colectiva" care ne ofera existenta decorporalizata, navigarea pe "marile cunoasterii", auto-afirmarea simbolica si comunicarea fara oprelisti. Nu cred ca ciberspatiul ar fi "un mediu si un agent al globalizarii, standardizarii etc". Televiziunea, ea, a creat "satul global", prin abolirea distantelor si prin presiunea ei cultural-uniformizatoare. Caracterul negentropic al ciberspatiului se explica prin aceea ca nu avem de a face, aici, cu centre puternice de emisie a unor mesaje autoritare, ci cu o multitudine diversa de emitatori distribuiti, fiecare avand, in principiu, o arie nelimitata de diseminare. Fiind omni-penetrant, ciberspatiul este universal. El cuprinde insa concentrari de cunoastere de densitati si forme variabile, ca urmare este divers. Cuvantul care-l poate caracteriza este "diversalitate".

Acestea fiind zise, extrema diversitate fiind derutanta, exista tendinta de a se recurge din ce in ce mai mult la marile portaluri, sustinute de corporatii puternice, care stabilesc orientarea cu autoritate si promoveaza continuturi verificate. Puterea traditionala a banului, daca va patrunde in ciberspatiu, va exercita o presiune uniformizatoare, prin promovarea de trasee preferentiale. Ea nu va reusi, insa, decat speculand propria noastra comoditate.

— Cum raportati ciber-cultura la postmodernism?

— Am afirmat, in cartea mea "Navi-gand-ind. Introducere in cibercultura", ca cibercultura "lichideaza" postmodernismul. O face, in sensul literal, transformandu-l in lichid, prin dizolvarea in mediul acid al noilor mari teme. Aparent, ciberspatiul este mediul propice al fictiunii postmoderne, prin fracturarea narativa, intertextualitatea generata de hiper-legaturi si interactivitatea promovata de jocurile cu asumare de roluri. Productia simbolica din ciberspatiu tinde sa se inchege, insa, intr-o noua meta-naratiune, care promite sa ordoneze imaginarul in conformitate cu cateva mari teme. Este vorba de aparitia ciborgului ca hibrid tehnologico-biologic, de reconstructia individului ca fiinta decorporalizata si deteritorializata, de destramarea suprafetei de separare dintre exterioritate si interioritate. Joaca postmoderna a persoanei cu fictiunea pare derizorie alaturi de spectacolul emergentei unei noi lumi, cu miturile sale proprii. Elanul intemeietor, auroral, al ciberculturii este unul romantic. Cibercultura tine de postmodernism, prin pluralitatea vocilor, dar tine de romantism, prin anvergura temelor si gravitatea intrebarilor.

— Este web-ul o lume ce poate fi anexata proiectiilor utopice ale celor luminati (Sloterdijk), din cinismul carora se nasc totdeauna "cele mai bune dintre lumi"?

— Ciberspatiul, mai extins decat web-ul, care este doar un subspatiu al lui, are, desigur, toate ingredientele utopiei si, in plus, avantajul de a fi accesibil. Diferite grupuri proiecteaza in ciberspatiu propriile lor nazuinte, frustrate in planul realitatii tangibile. Pentru unii, utopia este zona libertatii absolute de afirmare, fara reglementarile opresante din lumea reala. Pentru altii, ciberspatiul este un fel de Empireu, fara limitari spatio-temporale, in care supravietuirea in eternitate a individului, ca entitate informationala, cuprinzandu-i toate particularitatile, ar fi, in fine, posibila.

Cei care au esuat in edificarea pe acest pamant a "celei mai bune dintre lumi" spera sa gaseasca in ciberspatiu un mediu pe care sa-l organizeze in conformitate cu teoriile lor dragi, atotcuprinzatoare. Ei promit acum, nu tuturor o lume ideala, ci, fiecaruia, cate o lume perfecta pentru el. Veteranii revolutiei culturale esuate din anii saizeci regasesc in ciberspatiu constiinta expandata pe care au cautat-o atunci, zadarnic, in droguri. Ciberspatiul este utopia realizabila ca spatiu alternativ, delocalizat, in timp ce utopiile mai vechi erau doar calauze pentru reamenajarea spatiului tangibil.

— Spuneti undeva ca ciber-romanticul, prins la nesfarsit in plasa (web-ul) imaginatiei sale dimpreuna cu cei asemenea lui, dobandeste in dialogul cu acestia: resurse intelectuale, confort moral, amuzament, stimulare si seninatate. Excluzand liniaritatea ori monolitismul psihologic si imposibilul evazionism perpetuu in retea, cum isi rezolva ciber-romanticul (dealtfel un om inteligent, prin urmare un om cu crize) eventualele psiho-crize, orchestrate uneori in chip "odios" de: sentimentul inutilitatii, lehamite, gustul amar-dulceag al abandonului, acedia, acutul frison al unei iremediabile automaculari, senzatia ca esti parasit de transcendenta si ca, inevitabil, urmeaza declinul propriei fiinte ?

— Ciber-romanticul vrea sa se bucure de lumea in care imaginatia a ajuns, in fine, la putere. Ea nu va ramane insa mereu la putere, daca nu este constant stimulata prin dialog generalizat. in lumea tangibila, dialogul este mai ales infruntare de opinii, turnir al inteligentelor. in ciberspatiu, el nu are drept scop supunerea celuilalt sub taisul argumentului, ci stimularea lui prin sugestie si fermecarea lui prin elocinta. Desigur, omul care se vrea in primul rand inteligent trece, inevitabil, prin crize, deoarece inteligenta intarata spiritul, nu-l echilibreaza. De indata, insa ce ea se pune in slujba imaginatiei, in loc sa-i taie acesteia mereu aripile, cum se intampla in lumea reala, senzatia de scormonire se atenueaza si spiritul redevine senin.

Sentimentul inutilitatii provine din absenta reactiilor celorlalti, dar dispare la cea mai mica dovada de interes din partea lor. Plictiseala si sentimentul zadarniciei ii fac sa abandoneze doar pe cei care se simt abandonati. Or, in lumea virtuala, in care intamplarea fericita este intalnirea admirabila, doar increderea in ocrotirea inspiratoare a transcendentei ne poate sprijini in gandul ca, urmarindu-ne proiectele, ne imbogatim fiinta, nu ne precipitam declinul.

— Este internetul un mediu psihanalitic, o canapea unde o data asezat poti lua cele mai bune decizii pentru administrarea propriilor reziduuri mentale?

— Ciberspatiul, nu internetul, este, intr-adevar, un mediu propice pentru psihanaliza. Canapeaua pe care se desfasoara sedinta virtuala este blog-ul, jurnalul in care subiectul isi inscrie secvential, fara vreo ordine tematica, gandurile, experientele, intalnirile, "reziduurile" mentale. Blog-ul este exhibat public, in asteptarea celui care va fi tentat sa-l studieze si sa intervina pentru a degaja, din fortuit, sensul si, din succesiune, regula. Colaboratorul virtual este cel care, citindu-ti cu interes jurnalul "de bord", joaca rolul psihanalistului, ajutandu-te sa percepi momentul in care calatoria ta devine reintoarcere.

— Parafrazandu-l pe Ionesco: poate internetul sa ne scuteasca de durerea de a trai, poate opri proliferarea abominabilului?

— Sa admitem ca raul de a trai este expresia constiintei ca raul exista. Daca trecerea mea in ciberspatiu este o doar evaziune, in speranta de a fugi din calea raului, atunci voi fi condamnat sa-l regasesc acolo, asteptandu-ma. Raul exista si in ciberspatiu, caci el este constitutiv imaginatiei, daca aceasta vrea sa ramana libera. De rau nu poti sa te feresti, dar, cu oarecare abilitate, il poti folosi in scopuri nobile, ca pe un motor care face lumea sa mearga mai repede, indiferent la sensul miscarii. in fond, chiar si Mefisto se dadea drept "o parte-a puterii care, vrand sa faca Raul, face doar binele oricand".

— Intelectualul erei digitale, avand la distanta de un click eliberarea de corvezile muncii clasice cu informatia, poate in sfarsit sa-si investeasca puterile in directia gasirii esentialului. Exista in web o a treia cale intre "dictatura esentialului" si "democratia platitudinilor"?

— Corvezile nu dispar niciodata ca atare, unele sunt doar inlocuite cu altele. Intelectualul erei digitale, care trebuie sa redacteze in limbajul multimediei, folosind instrumentele sale specifice, se gandeste uneori cu nostalgie la vremea cand scria cu pixul pe hartie si citea intins in pat. De aceea, nu cred ca ar exista, in ciberspatiu, conditii mai propice pentru concentrarea pe "esential". Oricum, ratarea esentialului nu te face, din fericire, sa cazi neaparat in "democratia platitudinilor", care ramane apanajul lumii tangibile. in ciberspatiu, platitudinea te condamna la solitudine, a fi interesant e de rigoare.

— Pamant al Fagaduintei, spatiul virtual isi revarsa fructele si apele sale racoroase catre infometatii si insetatii acestei lumi. Putem vorbi deja de sacru, ritualic si mantuire intre/cu ajutorul lui 0 (zero) si 1(unu)? Cat sunt de aproape adeptii ciber-cultului de marturisirea: prefer sa ma insel impreuna cu internetul decat sa am dreptate impotriva lui?

— Ciberspatiul poate fi considerat un "pamant al fagaduintei", deoarece da hrana informationala si sanse de afirmare tuturor, chiar si celor striviti de structura de putere a lumii tangibile. "Clivajul digital", adica diferenta de largime de banda, care depinde de calitatea conexiunii, nu este atat de dramatic cum este cel din realitatea tangibila dintre bogati si saraci. Oricine are posibilitatea sa-si dezvolte abilitatile si sa-si faca auzita vocea. Aceasta nu inseamna ca ciberspatiul ar fi devenit un obiect de cult, de veneratie. Exista web-addicts — dependenti de practicile ciberspatiale ca de un drog -, nu insa si web-worshippers — care sa fetisizeze conexiunea. Entuziastii ciberculturii prefera sa se insele, mizand pe ea, decat sa aiba dreptate, denigrand-o, deoarece doar prima atitudine e constructiva.

— Putem sa ne imaginam internetul ca o retea de milioane de creiere umane (subiectivitati-neuronice) aflate intr-o interconexiune complexa? Pentru ca, pe
buna dreptate, vorbiti undeva de lumea a treia popperiana, am putea adauga observatia ca "sinapsele" acestei retele sunt de fapt nevoile/dorintele/obsesiile noastre de conectivitate si comunitate, hranite de aviditatea (febrila si pusa in comun) pentru joc, aporie si ilimitare?

— Reteaua nu este inca un Mega-Brain, o minte colectiva a intregii umanitati, deoarece comunicarea intre cibernauti este inca mediata prin discurs, nu realizata prin conectare neuronala directa. De aceea, sinapsele retelei, in loc sa fie prelungirea fireasca a celor din creierele individuale, sunt rodul "nevoii noastre de comuniune". Acestea fiind zise, presimt ca ne apropiem de Punctul Omega, de care vorbea Teilhard de Chardin, cand omenirea intreaga va fi un singur om, o constiinta unica, universala. intr-una din cartile sale profetice, William Blake avea viziunea multitudinii fiintelor umane "plimbandu-se prin Eternitate ca un Singur Om, reflectandu-se unii intr-altii, vazand si lasandu-se vazuti, in ordine si adecvare".

— Cat mimetism si cata originalitate in comportamentul internautului? Cat bovarism, cata "dulce" autoinselare? Cat timp pierdut in fata ori regasit din "adancimea fara sfarsit a oglinzii" monitorului?

— "Oglinda" monitorului nu are profunzime, deci nu reflecta. Ea ne lasa sa patrundem in "lumea din oglinda", care exista doar ca suprafata. Nu o singura suprafata, ci mai multe: intesectate, ca niste origami; suprapuse, ca foile unei cepe; rasucite, ca banda lui Moebius. Pe aceste suprafete alunecam lin, urmand trasee capricioase. Absenta "profunzimii" face ca, in fata monitorului, sa nu contemplam propria noastra imagine"in oglinda". Dimpotriva, prin oglinda, proiectam in ciberspatiu imaginea noastra, construita dupa cum ne e voia. Originalitatea imaginii depinde de forta imaginativa, in timp ce mimetismul, preluarea critica, eclectica, se bazeaza pe discernamant. Oricum, auto-inselarea este perfecta: cum nimeni nu poate vedea decat ceea ce vrem sa aratam, ajungem usor sa ne convingem ca aratam exact asa cum vrem. Nimic din ceea ce este virtual, adica masca, nu poate sa ne "de-maste". Bovarismul ramane si el, in urma, in zona tangibilului, caci numai acolo exista tensiunea dintre proiectia mentala si realitatea pura si dura.

— Poate tine ciber-socializarea locul socializarii reale?

— Socializarea in ciberspatiu se realizeaza prin corespondenta electronica, prin mesaje instantanee (chat) si prin participarea la comunitati virtuale. Satisfactiile sunt mari, contactul virtual fiind degajat de lestul care ingreuneaza relatiile sociale din lumea tangibila. Relatiile virtuale sunt guvernate insa de reguli nescrise, care difera mult de cele din lumea reala. Asa cum, tehnic, conexiunea este reglementata de protocoale, socializarea urmeaza, si ea, regulile sale de protocol. O data constientizate si insusite, practicile comunitare virtuale pot sa duca la o comuniune emotionala si intelectuala autentica. Ceva se pierde, desigur: corpul, cu expresia, limbajul, seductia sa. Fiinte dematerializate, ca ingerii, cibernautii sunt facuti din discursuri, nu din carne. De aceea, dragostea le ramane interzisa.

— Parafrazand sintagme mult mai cunoscute si spunand "internetul si dusmanii lui", cine (cati) pot fi identificati drept marii dusmani ai acestuia?

— Asa-numitii sceptici emit platitudini care denota, in cel mai bun caz, suficienta: internetul este doar un intrument, ca telefonul, ciberspatiul nu aduce nimic nou, doar conexiunile culturale existau demult, cibercultura n-are legitimitate, e second-hand etc.

Dupa marele avant al noii economii, bazate pe cunoastere si avand in ciberspatiu campul de activitate, a urmat o grava criza de crestere, acum aproape depasita.

Conservatorii au jubilat, bucurandu-se sa vada apele revenindu-si in matca. Frecandu-si mainile si-au zis: "tot vechile noastre metode sunt mai bune!" Aceste atitudini nu sunt nevinovate, nascute din circumspectie si spirit critic, ci expresii ale temerii fata de erodarea pozitiilor de putere, cu greu dobandite in lumea tangibila. Obisnuiti cu contestarea, pe care stiu s-o gestioneze, ei se vad acum intr-o situatie noua: aceea de a fi marginalizati.

— Putem sti cata ordine si cata dezordine este pe internet acum? Am stiut vreodata? Vom mai stii candva?

— Internetul este un sistem distribuit, care se extinde continuu, pornind din orice punct. Ordinea lui difera de cea a sistemelor ierarhice, construite sistematic, in urma unui plan prestabilit, dar nu este mai putin o ordine. Ciberspatiul da impresia de dezordine, datorita informatiei abundente, greu de clasificat, de evaluat si de regasit. Dezordinea insasi este, uneori, benefica, datorita serendipitatii, adica a eventualitatii de gasi, intamplator, altceva, mai pretios decat ceea ce cautai. Pe de alta parte, exista o organizare stricta a ciberspatiului in ceea ce priveste legatura dintre acesta si infrastructura sa. Numerele de identificare, necesare functionarii tehnice fiabile, sunt puse in corespondenta cu numele de domenii, indispensabile pentru orientare. Pastrarea intacta, centralizata, a acestei corespondente este conditia securitatii spatiului virtual. Ordinea subiacenta in plan tehnic sustine dezordinea seducatoare in plan simbolic.

— Sunt suficiente formule(le) matematice pentru a defini, la modul esential, ceea ce este internetul? Sau, matematica si formulele sale se opresc doar la ceea ce pare sa fie internetul?

— Internetul poate fi descris complet in limbajul tehnic al retelelor de calculatoare. Elementele de retea sunt construite conform unor specificatii clare, algoritmi precisi stau la baza protocoalelor de comunicare. Matematica poate descrie fara rest, cu ajutorul algebrei, ceea ce este ciberspatiul, adica sirurile de numere binare aflate in bazele de date si de cunostinte. Ea nu poate descrie insa decat partial ceea ce ciberspatiul pare, respectiv un mediu de comunicare si o arhiva de cunostinte. Sigur, ciberspatiul este un spatiu matematic, deoarece operatiile efectuate acolo nu trimit dincolo de el. Format din ansamblul siturilor - concentrari de cunoastere - si din regulile de operare, el este stabil in raport cu orice act interior. Pe de alta parte, ciberspatiul difera de spatiul matematic prin aceea ca nu este normat, adica notiunea de distanta ii este straina. Apropierea sau departarea n-au sens, importa doar pozitia simbolica. Cat despre ideile care se nasc din interactiunile virtuale, in privinta lor matematica nu se poate pronunta. Procesul de emergenta a ideilor nu e descris de stiinta, ci de literatura. Ca urmare, ceea ce pare ciberspatiul, adica ce semnifica el, urmeaza sa fie descris prin naratiunile mitice, fondatoare.

— Internetul prolifereaza intr-un ritm naucitor, ne putem gandi ca textele care se vor scrie despre acest fenomen il vor aproxima, il vor lua in posesie din ce in ce mai putin?

— Da, daca respectivele texte raman la nivel descriptiv, fie si utilizand instrumentele avansate ale stiintelor sociale de azi. Pe de alta parte, daca sunt prescriptive, risca sa tulbure procesul de autoorganizare a ciberspatiului. Textele valabile sunt cele vizionare, care nu se multumesc sa descrie, se feresc sa prescrie, dar nu inceteaza sa inspire.








Observator    8/7/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian