Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


O zi cu Florian Pittis in Toronto ( in memoriam )

Intr-o buna zi, asa cum numai zilele bune pot sa fie, am avut ocazia de a ma plimba prin Toronto cu Florian Pittis. Cautam muzica rara si ne-am folosit de acest prilej pentru a vedea cite ceva din Downtown.
Era a nouasprezecea zi a lui mai, Soarele era rege peste un cer inalt, de un albastru adinc iar copacii, ca de sarbatoare, imbracasera straie proaspete de un verde crud. Primavara este in aceasta perioada la apogeul inflorescentelor parfumate Inginam in surdina “Here comes the sun” si m-am simtit deodata, miraculos, fara griji si usor ca un copil. “Forever in blue-jeans”, Pittis tocmai coborise din cintecul lui Neil Diamond.
Ca orice personalitate, nu necesita o introducere. Doar pentru cei foarte tineri haideti sa amintim cite ceva.
Absolva IATC-ul la clasa profesorului Radu Beligan si devine in 1969 actor al Teatrul Bulandra, unde era director pe acele vremuri, nu mai putin celebrul Liviu Ciulei, regizor ce cucerise deja Cannes-ul cu forta narativ-vizuala din “Padurea spinzuratilor”. Printre sumedenia de roluri interpreteaza unele clasice precum Ariel din “Furtuna”, altele de comedie, cum e Arlechino, din Mincinosul lui Goldoni iar mai tirziu, unele rebele ca Leonard Brazil din “Cum se numeau cei patru Beatles”. Personalitetea creativa a actorului Pittis continua a se dezvolta pe o paleta expresiva impresionanta. Puterea controlului asupra evenimentului artistic devine din ce in ce mai mare astfel incit i se incredinteaza si regia unor spectacole, cum ar fi “Cintec despre mine insumi” de Walt Wittman, sau “Cainele gradinarului” de Lope de Vega. Nimic nu pare a putea opri energia debordanta a artistului. Si teatrul nu este totul. La radio fascineaza si pe cei care n-au avut sansa sa-l vada, prin vocea sa inconfundabila, purtata de undele magnetice. Imi amintesc hipnotica eminsiune “Exploratorii lumii de miine” in care luam parte, cu ochii stralucind, la povestirile stiintifico-fantastice ce derulau fuioare nesfirsite de imaginatie. De citva timp, face turnee in tara si in lume alaturi de Baniciu, Vintila si Cnejevici, ca membru al formatiei “Pasarea Colibri” renascind din cenusa hituri legendare precum: “Andrii Popa” , “Hanul lui Manuc” si “Mugur de Fluier” pe de o parte, iar pe de alta, interpretind creatii noi, pline de charm : “Pe Corso” , “Dragostea e o salata”, “Vinovatii fara vina”.
Dar hai sa revenim la plimbarea noastra. Am luat-o amindoi la vale pe St. George pina am ajuns la Bata Shoes Museum. Paru-i argintiu stralucind in soare se reflecta in geamuri. Calca cu atentie in adidasii albi, parca sa nu tulbure viata orasului. Am traversat si ne-am ales itinerariul pe harta campusului Universitatii Toronto, ce se afla convenient, via-a-vis. Am pornit in periplul nostru pe jos, in dreptul Muzeul Pantofilor. Continuam drumul o vreme fara sa ne spunem nimic. Priveste cladirile din jur si doar atit. Ajungem la Robarts Library. Cladirea pare desprinsa din Star Trek. Arhitectura fantastica sugereaza navete spatiale ce au impietrit pe rampe de lansare la inaltimi diferite.
Din buzunarul din stinga de la piept scoate un pachet de tigari Carpati fara filtru. Imi ofera una. O iau cu placere. E cu foita striata, inseamna ca-i de Sfintul Gheorghe.. Imi confirma aceasta zimbind. Ne intoxicam amindoi cu placere tragind in piept mahoarca. Anumite lucruri nu se vor schimba niciodata pe lumea asta ! Isi aminteste cum, cu ani in urma, mergea pe strada tot asa, fumind Carpati, avind in mina dreapta tigarea iar in cealalta o scrumiera. Purta ochelari fara lentile. Il puteai vedea asa in statia de troleibuz de linga Bulandra.

Mergem pe Hoskin Ave si trecem pe linga colegiile vechi ce imi amintesc de Oxford si batrina Anglie. Facem la stinga si iata-ne serpuind printre stejari, pe Aleea Filozofilor. Ne asezam pe o bancuta in spatele Conservatorului de Muzica. Printr-o fereastra deschisa un violoncel se aude exersind “Variatiuni pe o tema rococo” de Ceaikovski. Studente trec pe linga noi grabite. Curg clipele ca florile de cires scuturate de vint. Vorbim despre ritmul lumii. E altfel acum decit cu treizeci de ani in urma, nu-i asa ? Pe atunci parca lumea credea mai mult in pace, in filozofia lui “Noi” comparat cu cea de azi a lui “Eu”. Tinerii se organizau de la sine intr-o miscare ce i-a luat pe toti prin surprindere, ca o furtuna. Erau hippies sau flower-power. Miscarea originase in San Francisco, si a fost caracterizata printr-o anarhie non-violenta, un refuz de incartiruire in dogme, o responsabilitate pentru mediul inconjurator si mai ales, prin respingerea modului de viata materialist. Hippies au creat o cultura proprie; cea a sperantei in binele tuturor. Voiau sa vindece razboaiele cu flori. In SUA si Anglia, in muzica, au generat fenomenul psyhedelic, cei mai cunoscuti reprezentanti ai acestui gen fiind The Grateful Dead, Jefferson Aerplane si bineinteles, Pink Floyd. Parte din aceeasi miscare, John Lennon ataca si el razboiul, motivatiile lui si clasele sociale, in timp ce Bob Dylan turna acid prin versurile lui pe sistemul responsabil de atita nedreptate.
La noi, Pittis a incercat mai mult de unul singur sa extrapoleze aceste principii ale miscarii flower-power, in Romania comunista. Intelegeti acum mai bine poate, de ce tinea in mina scrumiera pe strada cind fuma. Si de ce purta ochelari fara lentile. Pentru a arata ca vede, si nu numai atit, ca vede bine de unde vine raul. Nu putea sa spuna lucrurilor pe nume. Ce-i raminea atunci ? Deghizat in inofensiv actor, a fost unul dintre putinii artisti care a gasit un mod de a transmite mesajul de protest pe sub nasul mai-marilor zilei. Mai tirziu a pus in scena “Cum se numeau cei patru Beatles”, tragind sirena de alarma, pentru cine avea urechi sa auda. Si in capitalism si in comunism lumea cade intr-un vertigo iluzoriu in care valorile etern umane sint inlocuite cu efecte de mucava si surogate de adevar si calitate.
Iesim iarasi pe Aleea Filozofilor. Rup un fir de iarba si-l tin intre buze. Pittis isi mai rasuceste o tigara. Ajungem in Queen’s Park. Trecem pe linga statuile de bronz si vorbim despre cum au reusit englezii sa impregneze pe pamintul acesta cultura lor si de ce ne dizolvam noi in continentul nord american aparoape fara urma, cuminti si la dispozitia dumnealor.
Coborim pe University la vale, catre lac. Soarele ne arde fetele dar n-am de gind sa ma feresc dupa atita iarna. Am facut la stinga pe Dundas. Ajunsi pe Yonge Street am dat de vinzoleala zilnica. Am intrat in magazinele de muzica, in cautare de raritati. A inceput sa caute cu atentie prin standurile cu CD-uri. Se opreste din cind in cind si extrage cu doua degete, cu infinita atentie, ca pe un esantion radioactiv, cite un CD. “Nici o discografie nu este completa fara Jon Anderson si al lui: Olias Of Sunhillow”, imi spune, si il privesc mirat. “N-am auzit”, replic eu cu sinceritate. “L-am cautat prin toata lumea crede-ma”, imi spune Pittis, “si la New York, si in Londra, Los Angeles si uite, nici la Toronto nu este... Stii unde l-am gasit ?” Dau din cap a negatie. “Pe strada Smirdan”, imi spune el, iar eu ridic o sprinceana a neincredere.
Il vad cum pune multe din CD-uri la loc, pastrind in mina doar citeva. Povestea se repeta in mai multe magazine. Intr-unul din el da peste un CD si mi-l arata. “Uite astia, YAT-KHA, ia-l ! Au cintat la Polivalenta. Au venit rap-isti si au umplut sala. Cind au auzit muzica, cintata din adincul laringelui pe multiple voci si semanind a incantatii pagine, venite din inima tundrei, de pe vremea lui Genghis-Khan, fratii, care venisera luindu-se dupa nume si crezind ca-i ceva de-al lor, au ramas cu gurile cascate. N-au scos nici pis. Au plecat acasa cuminti, hipnotizati.``. Cumpar CD-ul, plin de curiozitate.
Cind iesim din shop, el are vreo zece in mina. “Nu le iau numai pentru mine, le cumpar mai ales pentru postul de radio.” De citva timp este si directorul postului Radio Romania Tineret. Imi spune :” Muzica e doar un pretext.” Cum asa ? il privesc mirat . “Printre melodii si topuri emitem, si la propriu si la figurat, ceva mult mai important.” Face o pauza. Trage un fum de tigara in piept. “Idei domnule, idei. Incercam sa tinem aprinsa flacara echilibrului social, sa propagam opinii care sa implanteze in tineretul de astazi ginduri generoase, simtiri eliberate de ambalaj si o cultura care sa creeze predispozitii catre o social-democratie de care Romania are nevoie ca de aer curat.” Ma gindesc cite perso-nulitati “cresc” astazi in Romania, buruieni ce ar trebui taiate din radacina pentru a mai dezintoxica atmosfera. Ehhh…De multi Pittisi mai avem nevoie Doamne !
Trecem prin Eaton Centre, ajungem pe Queen Street. Facem la dreapta si la intersectia cu University, o luam catre nord. In fata ambasadei SUA se opreste vis-ŕ-vis, pe o banca. Il doare de citeva zile stomacul. Simte nevoia sa se opreasca des, sa isi traga sufletul. “Uite ce minunat ! “si imi arata cu mina diagonala in sus. Privesc intr-acolo. “Ce anume ?… steagul american ?” “Nu domnule, afisul de pe stilp.” Citesc afisul : “Stop the bombing of Yugoslavia!”. “Daca politicienii de ieri de la Moscova au minjit o idee generoasa, nici cei de azi din Washington nu sint cu mult peste moralitatea celorlalti. Toti au interesele lor meschine, bune doar pentru cercurile restrinse ale puterii. Astazi ei sint aceeia care pingaresc ideiile democratice” Pe masura ce vorbeste se aprinde in el ceva extraordinar; sfinta flacara a rebelului etern, impotriva dictaturilor de orice fel, ideologice, politice, militare sau financiare. Se alatura prin flacara aceasta unui sir de bravi care si-au facut pe parcursul anilor un titlu de onoare din a se lua de coarne cu mai marii zilei in numele celor slabi si fara de voce. Este Bob Dylan al Romaniei. Imi dau seama de asta si ma uit cu atentie la el sorbind fiecare clipa, fiecare cuvint : “Vreau sa-nalt castele de gandire / Vreau sa fiu lasat sa simt cum cresc / Nu conteaza cit de lung am parul / Mai presus e cit si cum gandesc.” Abia acum poate, ca director la radio, sa faca revolutia pe care de tinar a visat-o. Ii simt energiile inteligentei cum cauta solutii pentru apararea de atacurile lumii asa-zis moderne, de desantarea interventionismului capitalist ce face ravagii peste tot, acolo unde guvernantii n-au resursele si nici inteligenta de a misca singuri un popor pe calea prosperitatii. Ce le ramine doar ? A musca din momeala FMI-ului. “Moscova impunea ideologic,” imi spune, “vestul impune financiar. Daca de ideologi puteam sa ne aparam in casele noastre unde spuneam si credeam ce vroiam, de interventiile devastatoare ale intereselor financiare la orice nivel al societatii si al vietii, nu putem sa ne ascundem. Ele tirasc sarmanul om in umilintele saraciei, fara scapare de data aceasta, nici chiar intre cei patru pereti.” Vorbeste ca un fluviu plin de nelinisti.
Misiunea nu ti s-a terminat domnule Florian Pittis…mai avem inca nevoie de mintea, sufletul si glasul dumneavoastra. Niciodata multumit cu astazi, sinteti un adevarat visator si explorator al lumii de miine de la care vrem si trebuie sa ne inspiram.
Am mers asa catre hotel vreme lunga, umar la umar. Stropi de liniste ramineau in urma pasilor nostri. Intrase deja in transa premergatoare spectacolelor, in care gesta, ca inaintea unei faceri divine, o stare speciala a limbii romane…
L-am revazut peste citeva zile la spectacol. Era un vulcan ce tipa lumina revarsindu-se asupra noastra, acoperindu-ne inimile. Ma gindesc, printre aplauze, ca dupa cele mai recente descoperiri astro-fizice, Universul continua totusi sa se dilate printr-o miscare constant accelerata. Chestia asta ii nedumireste pe toti oamenii de stiinta si da peste cap toata teoria frumoasa a originii Universului si a Big Bang-ului. Nu se cunoaste cauza, dar se crede ca e o energie misterioasa, ce e cautata cu aparatura sofisticata in speranta ca va fi gasita acolo, undeva, printre nebuloase. Problema lor poate fi rezolvata cu usurinta daca ar avea inspiratia total nestiintifica sa vina la spectacolele noastre de inima. Ar putea vedea cu ochiul liber, fara telescoape, de unde izvoraste fantastica energie ce face Universul sa creasca constant accelerat pina la atingerea placerii celeste.

Florin Zamfirescu

Nota Observator;
Reluam articolul care a fost publicat in Observatorul.
Florina Pittis a fost in Toronto cu ocazia concertului cu Pasarea Colibri .




Florin Zamfirescu    8/7/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian