Proaspat venit in lumea noua : Scrisoare catre prieteni din tara
Am parasit leaganul copilariei mele cu lacrimi in ochi. Din tot imobilul am luat numai cateva valori sentimentale. Au ramas multe altele ce meritau sa ma insoteasca pentru restul vietii. Am cautat sa ma incadrez in cele 46 kg., acceptate de oficialitati, obiecte repartizate in maxim 2 valize de persoana.
M-am consolat totusi cu ideea ca altii au fost cu mult mai vitregiti. In 1947-1950 cei expropriati din casele lor au avut restrictia organelor respective sa plece cu un singur geamantan cu obiecte de stricta necesitate.
Revenind la clipa plecarii, nu mi-a fost frica de avion. Ma fascina frumusetea insotitoarelor de bord. De la Bucuresti la Paris au fost 150 de pasageri, durata zborului fiind de 2 ore.Dupa o scurta pauza, ne_am suit intr-un avion imens, cu peste 400 pasageri, motoarele fiind de marimea unui autobuz. Am continuat sa inaintam spre Apus, facand o bucla larga spre Nord pana in apropierea coastelor Islandei si Groenlanda.
Am vazut cel mai lung apus de Soare, pentru ca mergeam catre aceasta imensa sursa de caldura si lumina. Calatoria a durat 7 ore la o inaltime de 11 km., cu o viteza de 900 km/h si la o temperatura de -50 gr. Celsius.
Spre seara am aterizat la Montreal, unde am fost inregistrat de oficiali ca immigrant. Posedand baston, am fost plimbat pe intinsele culoare ale aeroportului cu un utilaj elegant asemanator cu o masina mignona cu care sunt scosi fotbalistii accidentati de pe teren. Cel care s-a oferit voluntar sa-mi scurteze eforturile, mi-a urat bun venit in luminoasa metropola. In zilele ce au urmat am fost la diferite institutii pt. a fi inregistrat ca rezident permanent. Asigurare mea medicala intra in vigoare de la 1 oct. deci la aprox. 3 luni de la sosire.
Adaptarea este f.grea. Cu greu ma obisnuiesc cu bulevardele late, magazine imense, distante lungi, trotuare pustii sau cu putina lume. Toti se deplaseaza cu masina.
Majoritatea femeilor sunt grase datorita bunatatilor tentante si a sedentarismului, mersul pe jos nefiind inca descoperit. Cred ca eu voi fi un unicat, televizat. Parca e prea multa liniste. Nu aud manele, trivialitati, nu vad garduri in fata caselor. Exista si cazuri cand, mai apare cate un tanar teribilist care “chitaie’’ cauciucurile in miez de noapte. Probabil ca este o moda internationala. Politia ii linisteste pe fiecare. Aici nu conteaza ce este taticul sau mamica. Bogatul si saracul primesc aceeasi pedeapsa, fara diferentieri, fara negocieri, fara interventii si oferte discrete.
Provincia Québec are steag propriu de culoare albastra cu o cruce alba flancata de crini. Steagul Canadei este rosu cu alb, in mijloc avand frunza de artar. Autoturismele au numar numai in spate. In partea de jos troneaza cateva cuvinte de suflet “Je me souviens” (imi amintesc). Pescarusii abunda chiar daca sunt departe de ocean. S-au adaptat in bazinul fluviului Sf. Laurentiu. Lumea parca este mai rece ca la noi. Prieteniile sunt rare, fiecare avand alt mod de viata si fel de a gandi.
In incheiere, imi amintesc de anii de scoala cand, propagandistii, ne repetau ca imperialismul decadent si capitalismul falimentar se aflau pe marginea prapastiei. In aceasta vara pot spune ca am poposit si eu pe aceasta forma de relief figurativa. In comparatie cu recompensele batranilor de aici, privindu-mi talonul de pensie propriu, pot spune, ca provin dintr-un perimetru geografic aflat pe fundul prapastiei. Sau este o simpla impresie trecatoare.
Patria este una singura, restul sunt tari. Altii afirma ca Patria este acolo unde iti merge bine.
Apusul este nesfarsit. Asfintitul s-a mutat in alta parte.
Va imbratisam cu aceleasi ganduri curate.
P.S. Daca mai exista in memorie fisa mea, fisa scriitorului sau fisa bio-bibliografica, rog sa mi-o expediati .
Nelu Datcu/ Montreal la 28 Iulie a.c.
|
Nelu Datcu 7/28/2007 |
Contact: |
|
|
