Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Peregrinari : Vitan



Am promis in ultimul meu articol ca am sa continui despre vechiul Bucuresti si trebuie sa ma tin de cuvant.
Popasul meu din recentele peregrinari prin vechiul Bucuresti s-a petrecut in apropierea Pietii Vitan. Numai cine nu a crescut si trait prin locurile acestea nu poate sa inteleaga ce a insemnat odata pentru noi “Piata Vitan” si viata care a pulsat prin meleagurile acelea. Piata in sine nu a fost ca orice piata bucuresteana. Pentru noi, “dudestenii”, locul acesta reprezenta un monument, un “balci”, un iarmaroc cu tarabele incarcate cu fructe, telali cu tingiri si haine uzate, hoti de buzunare, pierde-vara, someri si flamanzi, caini pierduti si baltoace de apa cu noroi pe care le simteai in ciorapi.
Satenii din Cioplea ca si cei din indepartatul Branesti faceau aici pe atunci un bogat targ de necuvantatoare si apoi “Mosii” cu “Roata Norocului”, “datul in barci”, scranciobul, caluseii, pana cand te ameteai, corturile carpite unde “Maciste” se lupta cu un urs si cu cine indraznea sa-l incerce pentru 2 lei, zaharul ca puful de vata si alte dracovenii. Parintii isi escortau copiii la scoli pentru ca cei care trageau chiulul se desfatau ore intregi in piata.
Casele dinprejur erau dese si urate. Bogatasii si cucoanele care sufereau de plictis nu se prea aratau pe acolo. Cinematograful “Carmen Silva”- de mai tarziu “Tudor Vladimirescu”- de langa renumita placintarie greceasca a rulat versiunea nemteasca “La rascruce de vanturi” timp de 2 luni si deoarece Christina Soderbaum era protagonista, numeroase fete in cartier au primit la botez numele frumoasei actrite suedeze. Tatal meu, renumit barbier in cartier, a vorbit de pelicula asta cu clientii lui ca si acasa, saptamani in sir.
Scoala “Ciocanul” nu era departe. Daca veneai la scoala din Foisor sau Brandusi, care legau soseaua Vitan nu se putea sa nu treci prin zgomotoasa piata. Taiai o bucata de drum si apoi aveai prilejul sa dai de multi colegi cascand ochii pe acolo. Drumul nu era lung dar cum sa nu pleci urechea si sa asculti noutati de pe stadionul “Macabi” devenit mai tarziu “Ciocanul si apoi “Dinamo”? Mancam football cu paine. Zeificam pe Lazareanu, pe Negrescu si pe Naciu si cred ca fiecare dintre noi purta in buzunare sau ascunse in filele unei carti portretele lor.
Intr-una din zile pe coltul de unde se desparteau tramvaiele 16 si 19, incepuse construirea unui urias stabiliment si a durat multa vreme pana cand nedumerirea populatiei a fost satisfacuta. Una dintre cele mai mari centrale de telefoane si posta isi facuse cuibul aici si cladirea strajuia majestic toata imprejurimea. A fost o necessitate fireasca si nu a trecut multa vreme cand cetatenii au simtit dorinta sa aiba si ei o sectie de politie mai aproape decat Dristor, Bariera Vergului sau cea din Colonel Orero care purta un anunt pe poarta neagra de fier: “Deschis in fiecare zi in afara de marti, joi si duminica.” Si oamenii au avut placerea sa aiba si asta numai ca nu a trecut multa vreme cand incepusera vaicarerile ca acum aveau bataia aproape.
Mai era ceva in partea aceasta a Bucurestiului. O librarie cu un anticariat modest dar un om acolo cu o inima mare si buna ca o paine calda. Era libraria si papetaria “Penhas”. Acolo ne procuram noi plansetele de desen, maculatoarele si creioanele chimice “Koh-I-Nor”. Cei mai nevoiasi dintre elevi substituiau plansetele cu scandura de teitei a mamei. Dar dl. Penhas stia totdeauna cine a ramas corijent, vindea in rate, si o fotografie a lui Remus Cioflec era totdeauna atarnata pe perete in spatele masutei lui. Pe fiica d-lui Penhas am reintalnit-o dupa ani si ani, aici in Toronto
Si o nota personala. Cartierul Vitan care purta numele pietei si care atragea clientela ca un magnet urias, se raspandea in strada Foisorului, Vulturi, sudul Dudestiului, Trinatatii cu faimoasa biserica “Troita”si Nerva Traian. In cartierul acesta am intalnit fata de 18 ani si care avea sa devina consoarta mea. Eu eram in varsta de 23 ani. Lucrurile s-au petrecut cam asa: I-am cerut mana, buzele, inima, ea a alergat la mama ei, asa cum era de asteptat, eu am avut rabdare, si ea a venit intr-o zi cu o gingasa, indrazneata si nevinovata riposta: “Daca tot vrei mana mea, inima si gurita, de ce nu ma iei cu totul?” Sau cam asa ceva.
Asta a fost acum 53 de ani si inca numaram anii ce va sa vina.

Harry Beer / Toronto





Harry Beer    7/27/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian