Culori si semnificatii în drapel
În 1848, la 26 iunie, Guvernul Provizoriu al Tării Românesti a hotărât prin decret ca steagul national să fie format din tricolorul albastru-galben-rosu si pe el să scrie „Dreptate-Frătie”. Culorile primare ce alcătuiesc lumina albă apar si ca simboluri de diviziune în cadrul societătii antice iraniano-hinduse, rosu fiind simbolul luptătorilor (ksatriya sau rajanya, cu semnificatia de ksatra- regal), vaisya (sătean căruia îi apartine galbenul în India si albastrul în Iran). Albul este purtat azi de Patriarh, păstrând aceeasi traditie ca si în antichitate - când apartinea Brahmanului (om al formulării, stăpân al focului). Focul este forma grosieră a luminii în plan fizic, pe care Prometeu l-a furat din ceruri pentru a îl da oamenilor. Ca semizeu el este prima fiintă care se sacrifică pentru binele omenirii, fiind înlăntuit în muntii Caucaz si sfâsiat de vulturul lui Zeus. Zeus la rândul său trimite printre oameni suferinta. Se poate întelege că focul olimpian are o semnificatie mai profundă si echivalează cu fructul oprit, din pomul cunoasterii binelui si răului, pentru care Adam si Eva pierd paradisul. Când vorbim de culori împletim într-o spirală nevăzută vibratii profunde care au marcat si vor marca lumea noastră. Astfel simbolul jertfei si eroismul sunt reprezentate de sânge, care prin culoarea sa înseamnă viată. Primul om, Adam, s-a născut din pământul rosu (adamah în ebraică, unde este un substantiv feminin - ca si conceptia noastră despre Mama-Pământ). Miezul planetei noastre este incandescent - deci tot un rosu, aparent pasiv. În ocultism rosul este simbolul planetei Marte, pe care azi astronomii o numesc planeta rosie datorită culorii sale. În mitologie Marte este zeul războiului care guvernează zodia berbecului (situată primăvara) poate semnifica si revenirea la viată. În conceptia orientală culoarea rosie apartine chakrei bazei, numită si Poarta Pământului si având elementul pământ. Zămislirea lumii din lutul primordial nu s-ar fi făcut fără rostirea cuvântului, logosului divin, iesit prin Poarta Timpului si Spatiului (localizată în zona gâtului, de culoare albastru strălucitor-jupiterian, cu elementul akasha – care în traditia noastră corespunde cerurilor, lumii spiritelor si a lui Dumnezeu). Vibratia subtilă care a însotit creatia este iubirea, a cărui sediu este în inimă, iar chakra este Poarta vântului (a cărei corespondentă este zeita iubirii si vegetatiei, Venus). Vegetatia, florile, ne învată iubirea neconditionată, dăruirea fără a cere - aceea care i-a însotit printre multi altii pe Prometeu, Iisus si pe toti budistii care urmează calea Bodhissatva. Prana, hrana divină, are ca Portă, cum era firesc, pe cea a Soarelui (de culoare galbenă si ca element focul - acel foc hristic de care vorbeste Iisus în Evanghelii când ne spune că el este hrana lui Dumnezeu). Poate nu este întâmplător că tricolorul nostru îmbină unitatea dintre dualul masculin (albastrul jupiterian, culoarea adevărului la egipteni, visul nocturn - simbol al idealurilor înalte) si femininul (rosu din pântecele pâmântului roditor si dătător de viată pâmanteană), sau dualul feminin (albastrul deschis al reveriei diurne, zămislitoare de creatii artistice) reunit cu masculinul (rosu, martian, învingător si plin de virtute războinică, devenit simbol imperial -purpura). Nu este o întâmplare faptul că fiecare culoare are o latură masculină si una feminină; se stie că din punct de vedere anatomo-fiziologic fiecare fiintă are atât o latură feminină sau masculină determinantă, dar la nivel secretor, prin intermediul suprarenalelor, în sânge se regăsesc hormoni feminini cât si masculini, iar atât sistemul nervos somatic cât si cel vegetativ au două laturi (senzitivă-motorie si respectiv simpatică-parasimpatică). Dualul masculin-feminin este hrănit de aurul hristic, aurul ce poate fi în inimile noastre atunci când suntem dominati de dreptate si fraternitate, adică iubitori de adevăr si de semenii nostri. Această unitate a tricolorului, simbol a trinitătii, ascunde în profunzime lumea saturniană. Prin contopirea celor două părti ale întregului (a femininului cu masculinul, reprezentate de rosu si albastru) rezultă violetul-saturnian (culoarea martirilor considerată de întelepti ca locuintă a lui Vishnu si de oamenii drepti ca locul inefabil al cunoasterii lui Atma sau locul eliberării, dar si a chakrei crestetului - numită Poarta vidului). În acelasi timp, prin simbolistica ocultă a lui Saturn, violetul e culoarea doliului văduvelor, al cunoasterii oculte, ascunse).
Decretul, mai mult decât binecuvântat, de înfiintare a steagului national din 26 iunie este sub semnul cifrei opt (2+6, simbol al infinitului si al calendarului solar cu opt luni), în a treia zi de la sărbătoarea Sânzienelor (sau Drăgaica), dar si a sărbătorii crestine a nasterii lui Sf. Ioan. Dacă albastrul si rosu formează o axă (orizontală) a laturii umane, pământesti, galbenul hristic unit în astral cu violetul formează axa verticală a lumii, născute din haos. Prin contopire galbenul si violetul dau gri, poate acea stare de la facerea lumii, când Dumnezeu a spus „să Fie lumină” si a separat lumina de întuneric. Hrănindu-ne cu lumina Hristică putem trăi în fraternitate si dreptate, aproape de iubirea Hristică - singura care poate purifica si înălta un popor.
|
Camelia Tripon 6/25/2007 |
Contact: |
|
|
