Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Insomnii : O familie



( piesă de teatru )


PERSONAJE :

Mihai Dragomirescu ( fizician român stabilit la Paris )
Rodica Dragomirescu ( sotia fizicianului, artist plastic)


Imaginea unui apartament parizian. O sufragerie obisnuită, asa cum sunt cele mai multe sufragerii acum în Occident. Pe peretele din fund se vede biblioteca, aflată oarecum în neorânduială. În mijlocul sufrageriei o masă enormă care este si biroul de lucru al fizicianului, pe care se văd dea valma cărti, reviste, cesti de cafea, farfurii. Pe pereti câteva tablouri de valoare incertă, o pendulă enormă, învechită de vreme, te priveste asemenea unui ochi, cu o imensă părere de rău. O lustră cu bratele enorme, atârnă deasupra biroului, ca si cum ar vrea să îmbrătiseze lucrurile de pe masă. Un telefon vechi, si el parcă din celălalt secol, îti atrage în mod deosebit atentia . În încăpere domneste o atmosferă pustie, stranie. Ai impresia că lucrurile dormitează, că apartamentul este nelocuit. Pe nesimtite însă începe să crească zgomotul unui tramvai. Apoi linistea se lasă din nou în încăpere, rece, pustie. După un timp se aude vag o cheie care se învârte în usă. În încăpere intră o femeie trecută de 50 de ani. Pare obosită si absentă totodată. Femeia ajunge în dreptul fotoliului de piele, vechi si el. Ar vrea să se aseze, dar nu se asează . Îsi ia doar capul în palme, ca un om care încearcă să se adune si nu reuseste. În momentul următor vedem intrând în încăpere, venind pe urmele femeii, un bărbat în jur de 60 de ani. Este si el obosit si abătut. Bărbatul si femeia nu sunt altii decât fizicianul Mihai Dragomirescu si sotia sa, Rodica Dragomirescu, binecunoscută ca artist plastic în mediile pariziene, stabilit de mai multă vreme la Paris. Actiunea piesei se petrece într-un viitor apropiat, desi este posibil ca în plan mental să se fi petrecut de multe ori în mintea fiecăruia dintre noi .

M D : (închide usa în urma lui nefiresc de preocupat de acest lucru). În sfârsit, am făcut-o si pe asta. Acum putem să ne simtim liberi. Suntem la adăpost pentru toată viata .
R D : Suntem pe dracu. ( tare ) Îmi vine să vomez de silă. Domnul X de la Marele concern se târguia cu un amărât de fizician ca un bisnitar ordinar în Piata Obor .
M D : (se asează în fotoliu obosit) Ce vrei, dragă, asa sunt toti americanii. (îsi aprinde linistit tigara ).
R D : ( cu scârbă ) Ianchei nespălati .
M D : În vara aceasta ne vom putea permite să mergem în Australia, sau, dacă vrei, în Amazonia. As vrea să-l întâlnesc pe Michael Lorn .
R D : (uimită, revoltată) Pe homosexualul ăla împutit ? Pe scârba aia !
M D : Da, dar homosexualul ăsta este un fizician celebru. Un mare fizician…Este foarte influent pe piată, si pe deasupra este si foarte bogat. Data trecută când ne-am văzut la Paris mi-a promis că mă ajută .
R D : (are un moment de criză) Influent pe dracu ! Influent pentru că este homosexual si francez pe deasupra. Si francezii spre deosebire de scârbele de români se ajută între ei. Se saltă unul pe altul (apăsat) Pe când românii se mănâncă între ei mai rău ca niste câini ( scuipă ) Ptiu ! Scuip pe toti porcii ăstia care au venit din România să se îngrase la Paris, si care-ti râd în nas cu râsul lor scârbos. (Îsi aprinde cu mâinile tremurânde tigara. Merge nervoasă în dreptul ferestrei. Fumează tristă, ca si cum ar privi pe fereastră, desi afară este noapte ).
M D : (stânjenit) Să nu uiti expresiile, scârbe de români, si ”porcii ăstia care au venit din România la Paris să se îngrase” .
R D : ( se întoarce către el privindu-l în fată ) Si vrei să zici că nu este asa ?
M D : (încearcă să o linistească ) Asa a fost la început când am venit aici. Atunci ne-au închis toti usa în nas . După aia însă…..
R D : (cu ură) După aia însă ce ? ( ca si cum s-ar certa) Apoi, după doi ani, după ce-ai fost hamal la Institutul ăla de fizică atomică sau de ce mama dracului era, unde te lăsau noaptea de milă în laborator, ca să-ti faci experimentele…(trage adânc aer în piept, tare). Erai un mare fizician, aveai lucrări apărute în tară si în revistele de specialitate din întreaga lume, si un an de zile ai fost femeie de serviciu la Institutul ăla nenorocit. Noaptea, după ce plecau toti, te închideai în laborator ca să-ti faci experientele. (cu obidă ) Si dimineata deveneai din nou femeie de serviciu, cu ochii rosii de nesomn, si nici eu n-am avut o viată mai usoară .
M D : (trist, încercând s-o calmeze) Dragă Rodi. De ce să fim ingrati cu destinul. Poate că Dumnezeu ne-a pus la încercare. Nu uita că asa am descoperit radiatia subtilă de Rodioni, de la numele românesc al iubitei mele, Rodica, apoi radiatia de Mioni, de la numele meu. Si apoi n-am fost femeie de serviciu, ci preparator într-un mare Laborator, ultramodern, si aveam salariul unui laborant. Salariu care ne ajungea la amândoi .
R D : (cu amărăciune ) Ai fost preparator, dragul meu, nu laborant, preparatorul fiind ajutorul de laborant. Spălai eprubetele si cărai ustensiile cu tava, cum se spune . Iar dacă tu ai chef să uiti, eu n-am chef deloc să uit că artistul plastic, sculptorita Rodica Dragomirescu, a spălat vasele si closetele la Paris, ca să trăiască. (bătându-se cu pumnul în piept) Eu nu pot să uit , Mihai, oricât as încerca sau as vrea, să uit !
M D : (trist) Draga mea, stii bine că toti am început asa. Si marele Eugen Ionesco a fost măturător de stradă la Paris, înainte de a ajunge dramaturgul celebru de mai târziu. Si Brâncusi a spălat vasele într-un restaurant .
R D : (nervoasă, scoate din posetă o cutie. Înghite o pastilă) Da, Mihai, imaginează-ti, stiu si lucrul acesta, că marele betivan Eugen Ionesco, care a stat mai mult de trei sferturi din viata lui (apăsat) pilit, si care a dat o mare operă dramaturgică, pentru care merita, nenorocitul Premiul Nobel pentru literatură, dar nu l-a luat pentru că a fost roman, a fost măturător de stradă. (se lasă un moment de tăcere. Undeva, dincolo de ziduri, se aude stins sirena unei salvări ).
M D : ( ascultă ) O salvare, auzi ? Cred că pentru fiecare dintre noi trebuie să existe o salvare. Care să vină când dai telefon. Sau si mai simplu, când îti spui în gând, acum as avea nevoie de salvare . Acum as avea nevoie să-mi întindă cineva o mână de ajutor. Acum as avea nevoie de o vorbă bună. Sau când simti că nu mai poti si ceva din tine spune, Doamne salvează-mă ! (mică pauză. O priveste îndurerat ) Eu mă refer la salvarea noastră ca fiintă umană, nu la masina salvării.
R D : ( tristă, meditând ) Am înteles prea bine la ce fel de salvare te referi. (respiră adânc) Eu cred, dragul meu, că omenirea aceasta ar avea mare nevoie de salvare. Popoarele, atât cele mici cât si cele mari, care sunt un fel de banditi, de rechini, de vătafi ai lumii, care fură si jefuiesc ca în codru omenirea aceasta, si pe sărmanele popoare mici, au nevoie de salvare. Poate că popoarele, dragul meu, au nevoie de salvare mai mult decât noi, bietele si sărmanele fiinte umane. Statele Unite au nevoie de salvare, Franta, sărmana Frantă, are nevoie de salvare, până si poporul evreu are nevoie de salvare.
M D : ( amar ) Si poate mai mult decât toate popoarele la un loc, poporul român are o imensă nevoie de salvare. O dureroasă si imperioasă nevoie de a se salva .
R D : (lucidă) De ce spui că poporul român are nevoie de salvare ? Eu cred, si mă refer atât la fiintele umane cât si la natiuni, la popoare, că au nevoie de salvare numai acelea care constientizează faptul dramatic că ele trebuie să se salveze. (apăsat, retoric) Numai cine simte, cine trăieste nevoia să se salveze acela are nevoie să se salveze. Cine trăieste profund, dureros, nevoia de a se salva, si urlă sufletul în el după salvare, asa cum urlă sufletul în mine ! Cu poporul român nu se întâmplă lucrul acesta . El nu doreste să se salveze, el nu trăieste dramatic nevoia de a se salva. Lui nici măcar nu i-a trecut prin minte ideea salvării. El se târăste pur si simplu ca un câine hămesit de foame prin istorie, în care aruncă toti cu pietre si-n care dau toti cu picioarele (doamna Rodica Dragomirescu se opreste ca si cum ar fi obosit. Într-adevăr trebuie să fie foarte obosită căci pe chip i se citeste nu numai deznădejdea, dar si acea expresie inconfundabilă de fiintă secătuită), fără să-i pese de nevoia de a se salva . Fără să-i pese de fapt de nimic .
M D : Fără să-i pese de nimic ?
R D : (îsi aprinde altă tigară. Se asează gânditoare în celălalt fotoliu) Fără să-i pese de nimic. Fără să-i pese de nimic, din inconstientă si din setea de a-si bate joc de el însusi. Există un anume fel de a nu-ti păsa de nimic. Mă refer la acea seninătate si întelepciune a fiintei umane, a unui popor în istorie. Nu este cazul poporului român. Un popor căruia nu-i pasă de nimic pe lumea aceasta, în nesfârsirea timpului, dar trăieste acest sentiment lucid, ca o expresie a seninătătii si superioritătii sale, este un popor măret, puternic. Un popor fericit. Dar un popor căruia nu-i pasă de nimic si asta din cauza îndobitocirii sale, a nimicniciei sale, acest popor este unul de plâns. El nici măcar nu poate să viseze la salvarea sa în istorie. Iată ceea ce se întâmplă cu poporul român. (mică pauză) Poporul român nu este ceea ce se cheamă un popor normal. Este un popor invers.
M D : ( tresărind ) Invers ? Ce înseamnă invers ?
R D : (tristă, meditând) Mă întreb ce ne-a apucat să discutăm lucrurile acestea ? ( se ridică ) Eu pun de o cafea. Prevăd că nici în noaptea aceasta n-o să dorm. Asa că mai bine o facem albă. ( iese pe usa din dreapta )
M D : ( fumând absent ) Cum vrei…
R D : (din bucătărie) După zece ani nici până acum nu avem o bucătărie ca lumea. Gătesc într-un hol, într-o chichineată de hol .
M D : (vorbind singur) A fi sau a nu fi în acelasi timp... Nimic nu are importantă. (zgomotul tramvaiului începe să crească, atinge un punct culminant, apoi începe să scadă ) Ce ciudat.
R D : ( intră cu ibricul de cafea în mână ) Ce este ciudat ?
M D : (trist) Totul este ciudat. Ai observat ? Lumea aceasta există ca si cum nu ar exista. Ea există si nu exisă în acelasi timp… Dacă nu ar exista ar fi acelasi lucru .
R D : ( toarnă în cesti, pune ceasca pe marginea fotoliului sotului ei) Fii mai clar .
M D : ( soarbe gânditor din cafea )
R D : Vezi că e fierbinte .
M D : ( grav) Ce ciudat ….
R D : ( se asează si ea în fotoliu. Îsi aprinde încă o tigară ) Te-am întrebat ce ti se pare ciudat ?
M D : ( privind-o cu o milă sfâsietoare) Ceea ce se întâmplă cu noi în seara aceasta .
R D : Ce se întâmplă cu noi în seara aceasta?
M D : (gânditor) Suntem tristi. Si cătrăniti. Si ce este ciudat este că am impresia că suntem nespălati. Si că oricât ne vom spăla de acum înainte, nu ne vom curăta, nu ne vom purifica niciodată .
R D : (respiră adânc, ca si cum ar ofta) Ne vom curăta. Cu totii ne vom curăta. Când o să murim. Ne curătă moartea. Moartea este cea care curătă toată lumea aceasta de la începuturile ei. Îti dai seama ce s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi existat moartea !
M D : Eu mă gândeam la altceva .
R D : (dură) Eu mă gândeam că murdăria acestei lumi a intrat atât de adânc în fiintele, în animalele bipede si inteligente, numite oameni, încât nici un ocean de detergent nu ne mai poate spăla. Altfel spus, omul modern, asa-zis modern, este o fiintă care nu mai poate să-si regăsească niciodată puritatea .
M D : Cafeaua este grozavă. (mică pauză) Mă întreb dacă omul se poate salva numai prin regăsirea puritătii?
R D : ( după un timp ) Poate că da, poate că nu. Dacă în afară de puritate mai avem nevoie de altceva .
M D : ( fumează abătut ) Să ne realizăm ca oameni. Să ne împlinim .
R D : Si dacă această împlinire nu este cumva o iluzie, o cursă în care cădem. Am fugit din România în Franta pentru că acolo nu ne băga nimeni în seamă.
M D : (zgomotos) Ahă, hă, si încă ce ne mai băgau ! Si ce ne mai băgau…în origine ! Erau cu ochii numai pe noi.
R D : Ne băgau în aia mă-sii, dragul meu, băga-i-as si eu tot acolo. Acolo ne-au băgat cu totii. Dar unul nu ti-a întins o mână. Toti ne-au invidiat, ne-au urât de moarte si ne-au săpat. Până când n-am mai suportat si ne-am luat lumea în cap. Atunci am avut în mod fundamental impresia că pământul acela este realmente un pământ blestemat. Că asupra pământului românesc apasă un blestem îngrozitor.
M D : (îsi mai aprinde o tigară) Îmi aduc aminte. Tu ai tinut mortis să plecăm . Parcă te văd. Mihai, nu mai suport orasul ăsta împutit, tara aceasta împutită. Tara asta e o tară de fanarioti si de tigani. Tara asta mă îmbolnăveste, Mihai. Dacă mai rămânem chiar si o zi în România o să-mi pierd mintile. Devenisei isterică .
R D : Pentru lucrul acesta îti multumesc. Atunci te-am simtit alături de mine . Însă dacă n-am fi plecat, dacă n-am fi fugit, mai bine zis din tară, atunci as fi înnebunit si ar fi trebuit să mă internez la ospiciu.
M D : ( trist) Într-adevăr, am fugit. Am fugit, draga mea. Noi n-am plecat din tară, am fugit din tara părintilor, a mosilor si strămosilor nostri. Am simtit lucrul acesta foarte exact. Îl simt si acuma .
R D : (abătută ) Ai dreptate, am fugit. Am fugit ca niste oameni îngroziti, care vor să-si salveze viata .
M D : M-am gândit mult la lucrul acesta. Există mai multe moduri de a fugi. Există un mod de a fugi de undeva frumos . Un sot care nu se întelege cu nevasta si fuge de acasă pur si simplu, dar fuge frumos, fuge spunând, uite, dragă, am fugit ca să-ti redau libertatea. Acum suntem amândoi liberi. Noi am fugit umiliti si batjocoriti. Călcati în picioare. Am fugit ca să ne salvăm viata, pentru că altfel am fi înnebunit. Am fi murit. Ar fi trebuit să ne internăm undeva într-o clinică de boli psihiatrice. (zgomotul tramvaiului care trece pe stradă creste un timp, apoi începe să descrească) Si dacă stau bine să mă gândesc, draga mea, noi am fost alungati. Alungati din tara noastră, din orasul nostru .
R D : (atentă, încordată ) Ascultă, ascultă. (atmosfera devine dintr-o dată încordată. Bărbatul ascultă cu o expresie de uimire pe chip).
M D : E cucuveaua, nu, ? Ai auzit cucuveaua ?
R D : (după un timp tristă, epuizată) Da, e aceiasi cucuvea pe care o aud de când eram la Bucuresti. Este ca si cum ar fi venit după noi . Formăm împreună o familie…
M D : (izbucneste dintr-o dată) Ce dracului se întâmplă cu noi ! (îsi ia capul în palme) De ce nu putem să fim fericiti ? De ce ?
R D : (ca si cum ar evoca ceva ) Stii ce se întâmplă cu noi, Mihai ? (respiră adânc. Un timp tace ca si cum s-ar gândi la ceva) Am văzut odată un film, era o ecranizare după romanul Martin Eden, cu un tânăr care voia să ajungă scriitor. Era un tânăr foarte talentat, însă tot timpul i s-au pus piedici. În sfârsit, după un chin enorm si după eforturi teribile, după ce suferă cumplit îi apare.. cartea. Prima lui carte. Are un succes extraordinar, pe măsura talentului lui. Si când este în culmea succesului, deci când a ajuns pe culme.. se sinucide. (mică pauză) Lucrul ăsta mi s-a părut extraordinar. Am retinut imaginea aceea când el, înotând, se lasă să se ducă la fund. Este ca si cum le-ar fi spus tuturor care l-au urât si i-au pus piedici în viată, ca si cum i-ar fi spus lumii, ati vrut să mă împiedicati să ajung scriitor, ati vrut să mă omorâti . Iată că n-ati reusit . Sâc, că n-ati reusit ! Si ca să vă sfidez, ca să vă râd în nas, eu singur o să mă sinucid. Eu sunt cel care îmi i-au viata, nu voi. Si prin aceasta vă arăt că sunt mai tare decât voi. Prin acest gest îi sfidează. (respiră adânc) Dar nu stiu cum să-ti spun. O face ca si cum nu le-ar spune-o. Ca si cum ar sti numai el, Este secretul lui. Le spune că îi sfidează. Si îi sfidează, dar vrea ca ei să nu stie acest lucru. Pentru că nu merită nici măcar dispretul lui . Lumea aceasta nu merită nimic. Nici măcar dispretul artistului (se vede că această mărturisire a captivat-o total. Tot timpul cât a vorbit a uitat pur si simplu de ea. Acum îl priveste uimită pe sotul ei )
M D : (încercând să schimbe atmosfera ) Draga mea, nu uita că astăzi am făcut cea mai mare afacere din viata noastră. Că avem în cont 160 milioane de dolari. Că ne putem petrece vacanta oriunde pe globul acesta nenorocit. (râzând amar) Ba chiar am putea să ne plătim si o călătorie pe lună. Ai citit cu ochii tăi că o călătorie pe lună costă 28,7 milioane de dolari. Ce mai vrem ? De ce mai cârtim ? Împotriva cui cârtim noi de fapt ?
R D : Dragul meu, în copilărie când făceam statui de lut, apoi în adolescentă, am visat să fiu un artist adevărat. Probabil că si tu ai visat să fii un fizician adevărat .
M D : Da, si sunt un fizician adevărat. Un fizician care a vândut astăzi una dintre cele mai scumpe inventii din istoria fizicii. Un aparat care face minuni. Care va revolutiona istoria umană .
R D : (îl priveste cu milă ) Nu, Mihai. Te înseli grav. Si ceea ce este si mai rău este faptul că te minti. (tare, tragic ) Si tu stii bine că te minti. Te minti intentionat, dragul meu. ( gâfâind) E treaba ta că te minti, dă-o dracului de viată, dar nu încerca să mă minti si pe mine ! ( se lasă un moment dureros de tăcere ) Si la urma urmei nu pot accepta ca bărbatul pe care l-am iubit, si cu care trăiesc de atâtia ani, să se mintă. (pendula bate nefiresc de rar, într-un mod care îti evocă vremurile de altădată ) Să te minti pe tine si să mă minti si pe mine !(îl priveste cu milă) Pentru că încerci să te minti ai sentimentul că ne trădezi. Că ne trădezi pe amândoi. Că mă crezi proastă. Că o apuci pe altă cale. (tace. Acum pare si mai extenuată . Rămâne un moment privind în gol, absentă )
M D : ( după un timp) Încerc să văd viata asta păcătoasă în roz. Prea suntem isterici, nu crezi ? În fond, dacă am fi lucizi până în pânzele albe ar trebui să ne punem streangul de gât .
R D (ton ridicat) Nu, Mihai ! (pare într-adevăr isterică) N-am suportat până acum la 56 de ani viata aceasta de câine, ca să mă mint .
M D : Stii ce ? Suntem amândoi surexcitati. Atâtia bani n-am văzut în viata noastră. Peste o sută de milioane de dolari, îti dai seama ce înseamnă asta ? Si urmează în continuare să avem de două, de trei ori mai mult, poate chiar de zece ori pe atâta . Asta ne face euforici si nervosi . (după un timp) Asa că e mai bine să…
R D : (se ridică nervoasă din fotoliu) Euforici pe dracu ! Te face să vezi viata asta asa cum este ea, (tare) o porcărie ! O imensă porcărie. Si lumea, s-o vezi în adevărată ei culoare, o cocină uriasă. O cocină care se întinde peste toată planeta. Si în cocina aceasta milioane de porci, miliarde de porci, îsi fac iluzii, se calcă unii pe altii în picioare, se invidiază si se urăsc, se sapă si se distrug unii pe altii, apoi înmormântează la Săftica sau la Bellu, în Bucuresti ! Nu este tot aia dacă esti înmormântat la nu stiu ce cimitir din Franta, sau din Africa, ori din America, sau la Monte Parnasse ? unde zace Brâncusi, Dumnezeu să-l odihnească. (are un moment de ameteală. Pare tulburată) Asta e, dragul meu, ne luptăm în viată pentru un mormânt calitatea unu, extra, mai în fată. Sau un mormânt de calitatea a doua superior. Mormântul este unul si acelasi pentru toti, o groapă dreptunghiulară în pământ si atâta tot. (caută în bufetul aflat pe peretele din dreapta, lângă usa care dă în culoarul folosit ca bucătărie). Eu as vrea să beau ceva. O vodcă cu gheată, de pildă, putem să ne permitem, acum suntem milionari. Si în curând o să fim miliardari .
M D : (cu întelegere) Eu zic că ai băut destul, Rodi. N-o să-ti facă bine .
R D : Dacă nu vrei să bei, treaba ta, te priveste. Eu beau ! (îsi toarnă ) Exact, cum s-o fi numind în Psihologie fenomenul acesta ? Eu l-as numi efectul Martin Eden. S-au efectul piscului. După ce un om se chinuieste titanic să urce un munte, se târăste ani de zile pe brânci ca sarpele, îsi juleste coatele si genunchii, îsi rupe oasele, carnea, si este o rană, după ce ajunge în pisc… îsi doreste moartea. (tristă ) Am meditat mult la acest lucru, la moartea lui Martin Eden. După un chin îngrozitor, după ani de zile de înfrângeri si de reluări a urcusului, ajungi în sfârsit în pisc. În fata ochilor ti se deschide întinderea nesfârsită a orizontului. I-ai învins pe toti dusmanii tăi, te-ai ridicat deasupra lumii, dar si deasupra ta. Si deodată… îti doresti să mori, te dăruiesti mortii.
M D : Pune-mi si mie, te rog.. .(Rodica Dragomirescu îi toarnă sotului ei) Cred că un caz asemănător cu al lui Martin Eden este cazul lui Eminescu al nostru. După ce a dat o operă extraordinară, după ce el ca fiintă umană a ajuns în piscul cunoasterii, de unde are privelistea largă a desertăciunii acestei lumi, spune ,“ Mai am un singur dor / În linistea mării / Să mă lăsati să mor”. (apăsat) Acest „Să mă lăsati să mor”, este totul !
R D : (îsi aprinde altă tigară. Se asează în fotoliu ) La Eminescu este altceva, Mihai . De o mie de ori mai profund decât în cazul Martin Eden .
M D : Care este si cazul nostru .
R D : Doamne fereste. Dacă tu te socoti un fizician realizat, ei bine eu sunt o artistă nerealizată, ratată. Un artist secătuit, sterp. Care nu mai are în el nimic. Este îngrozitor să fii artist si să fii ca o plajă uscată, să nu mai ai nimic de spus. ( vocea îi devine tremurătoare, ca si cum îi vine să plângă ) Îti vine să urli .
M D : (Îsi toarnă singur ) Mai am un singur dor.. să mă lăsaaaaaaaaaaaaati să urluu, (urlă ca un lup, întinzând gâtul înainte) hau hauuuuuuuuuu !
R D : ( tipând si luându-se cu mâinile de tâmple ) Dumnezeule ! ce vorbă mare ai spus ! (repetă ) Să mă lăsati să urlu ! Adică nici să urlu nu am voie, nu sunt lăsat nici să urlu… si atunci le cer voie, dati-mi si mie voie să urlu ! Fiti buni, vă rog, dati-mi si mie voie să urlu. Fac cerere la Director, la domnul presedinte al Republicii, să-mi dea voie să urlu. Vă rog să-mi aprobati cererea de a urla . Nu mai mor, pentru că nu mai am putere pentru un gest atât de mare. Si poate că voi nu-mi dati voie să mor. Lăsati-mă doar să urlu. Să mă descarc si eu acolo, sufleteste. Asa cum ne descărcăm vezica urinară când facem pipi. (deodată se porneste pe un râs isteric, ciudat, ca si cum ar behăi, si mai mult rânjind) Ha ha ah ha ha ha ha ha ha ha ! ha ha ha ! Si în loc de urlet o să scoatem un fâsâit. Un pârt. De ce ? Pentru că nu mai suntem capabili să urlăm. Demult, omul si lumea aceasta molesită, flescăită, secătuită nu mai este capabilă să urle .
M D : ( privind-o trist ) Draga mea, te-ai pilit. Dar ce adevăruri mari spui când te pilesti !
R D : M-am pilit ? Da, e adevărat, pentru că întâlnirea de astă seară cu americanii tăi m-a făcut să vomit. (tare, cu scârbă) M-a făcut să mă simt un gunoi, o buleandră, o zdreantă pe lumea asta. Ptiu ! (scuipă) Americă nenorocită ! Americă bună să se steargă globul ăsta pământesc cu ea la fund. ( tare, pilită ). Si când colo, (apăsat) ea, America, se sterge cu omenirea, cu specia umană la fund. Puah, îmi vine să vomit !
M D : (îsi toarnă singur ) Ha ha ha ha ha ! Esti nostimă, ai imaginatie. (repetă gândindu-se) Omenirea ar trebui să se steargă la fund cu America si când colo, dumneaiei, America, se sterge cu omenirea la fund. Se sterge la fund cu specia umană. Ha ha ha ha ! Ce scârbos ! Si totusi atât de plastic .
R D : ( râs care este mai mult rânjet ) De ce sunt artist plastic, nu? Ca să gândesc plastic. ( devine dintr-o dată tristă ). Dragul meu, tu n-ai observat că ăstia au discutat cu noi ca si cum noi nici n-am fi contat pentru ei ? Ca si cum n-am fi existat pentru ei ?
M D : Draga mea, a fost o masă la unul dintre cele mai selecte restaurante pariziene. A fost o echipă de negociatori, formată din oameni de la mai multe universităti americane, profesori universitari si oameni de stiintă .
R D : ( izbucneste ca si cum s-ar fi înecat cu un os ) Puah, Puah ! ( vomită) Ăia au fost profesori universitari ?! Ăla care vomita sub masă a fost profesor universitar ?
M D : Da, draga mea, câtiva dintre ei sunt mari somităti în domeniul fizicii .
R D : Si ăla care plângea beat sub masă era tot o somitate în domeniul fizicii mondiale, te pomenesti ? Ha ha ha ha ha ha ha ha ha !
M D : Da, se numea Edy Clerk, si este descoperitorul fenomenului din fizica cuantică pe care el l-a denumit Pitya. Este o chestie foarte desteaptă si nostimă, al dracului de subtil fenomenul ăsta !
R D : Fenomenul Pitya, zici ?
M D : Da, fenomenul Pitya, în universul subatomic. Dacă vrei îti explic, desi la ora asta e destul de târziu .
R D : (bine dispusă brusc) Pe cuvânt de onoare că ard de nerăbdare si că nu pot să dorm, nu voi fi linistită până când nu voi afla ce înseamnă fenomenul Pitya în universul subcuantic .
M D : (îsi toarnă singur) Pe cuvânt de onoare că vodca asta cu gheată face toate milioanele !
R D : ( zâmbind amar ) Face milioanele tale nu pe ale mele. Si acum astept să aflu ce înseamnă fenomenul Pitya în universul subcuantic. Adică acolo înlăuntrul acelei sfere mici, mici, mici care este atomul ? Am zis bine sau nu ?
M D : Ai zis bine. (îsi aprinde altă tigară) Uite cum este fenomenul Pitya ăsta. La trecerea dintr-un nivel în altul, ipoteza mea este că fenomenul se petrece între doua universuri paralele, tahionii ghicesc foarte precis, ca si cum ar fi niste băieti inteligenti, dar foarte precis portita, sau portitele, care, îti dai seama cât sunt de mari, dacă totul se petrece înlăuntrul atomului, prin care intră în celălalt nivel sau univers. Ca si cum ar fi niste micute fiinte inteligente, care cunosc dinainte portita prin care trebuie să intre. Ei bine, dragă Rodi, fenomenul este atât de important încât dacă tahionii nu ar ghici aceste portite, universurile paralele care sunt cuplate unele cu altele, s-ar desprinde si s-ar prăbusi în gol .
R D : (uimită) Dumnezeule ! Si odată cu ele te pomenesti că ne-am prăbusi si noi ! Nu stiam eu de cine atârnă viata noastră .
M D : ( zâmbind trist ) De lucrul acesta să nu te îndoiesti o clipă .
R D : ( bine dispusă si ea ) Pe cuvântul meu de onoare că vă invidiez pe voi, pe fizicieni . Iar astăzi îti mărturisesc că pentru prima dată am fost geloasă pe tine . În sfârsit, tu ai izbutit în viată, eu n-am izbutit . Eu sunt un artist ratat .
M D : ( putin cherchelit ) Da de unde ! Ascultă-mă pe mine, vei fi o mare sculptorită . Vei fi una dintre cele mai mari sculptorite ale acestui veac. Vei sta alături de Brâncusi. Ascultă-mă bine ce-ti spun !
R D : Să stii că dacă mă iei peste picior nu ti-ai ales bine momentul. (se uită la ceas) E ora două dimineata si după vodca asta mă simt excelent. Abia acum mi-am revenit. Praf te fac !
M D : (ridicând paharul) Trăiască minunatele si interminabilele noastre discutii ! ( după ce bea privirea îi rămâne pentru un moment pierdută în gol. Asa cum este neras, cu fruntea imensă, cu găvanele ochilor adâncite pare pentru o clipă o statuie tragică) Ascultă, Rodi, de ce crezi că între “ Lăsati-mă să mor “ al lui Eminescu si gestul lui Martin Eden este o diferentă ? În fond, dacă îti aduci aminte scena din film, Martin Eden nu se sinucide, ci se lasă să moară. Nici la Eminescu nu este vorba de sinucidere . Sau este ?
R D : (amintindu-si) O dată mi-a trecut o idee prin cap. Vroiam să-l sculptez pe Socrate. În adolescentă l-am admirat foarte mult pe Socrate. Îl vedeam mereu, cu capul lui mare, cu barba aceea revărsată bolborosind prin cetate cu tinerii în urma lui. Apoi mi-am spus că în cazul acesta n-as face decât bustul lui Socrate. Mai bine as sculpta ideea de Socrate . Apoi mi-am spus că, în cazul acesta de ce n-as sculpta si ideea de Eminescu. Nu ? N-ar fi grozav ?. Să mergi într-o piată, sau într-un parc si să vezi o statuie. Si acea statuie să nu fie bustul lui Eminescu, sau chipul lui, ci Ideea de Eminescu. (se opreste deodată. Închide ochii ca si cum ar fi obosită )
M D : (căscând ) Rodi, nu mai bate câmpii cu gratie.
R D : Îi bat cu tine, nu-i bat cu nici un fel de gratie. Dar de ani de zile mă bate gândul să sculptez Ideea de Eminescu. Si nu reusesc s-o văd, s-o materializez.
M D : Te-am rugat să-mi spui dacă în cazul lui Eminescu, „Mai am un singur dor, în linistea serii, Să mă lăsa-ti să mor”….dacă gestul lui seamănă cu gestul lui Martin Eden ?
R D : Si vrei să-ti spun lucrurile acestea acum la două noaptea ? Puah ! (îsi scutură capul) Votca aceasta în loc să mă ametească mai tare m-a trezit .
M D : Ti-am spus eu că o să-ti revii. Toată vita am fost săraci, am tinut de bani cum tii de ochii din cap. Si deodată ne-am pomenit cu multi bani . Cu sute de milioane de dolari. Apoi, nu stiu cum, dintr-o dată ne-am dat seama că se întâmplă ceva foarte straniu cu noi .
R D : (gânditoare ) Este posibil. Cu noi doi cred că s-a întâmplat ceva. Dar când ? Când eram în tară, când am venit la Paris, în altă viată? Însă realmente simt că s-a întâmplat ceva tragic cu noi, iremediabil, profund, dureros. ( zgomotul tramvaiului creste, atinge punctul culminant, apoi începe să descrească ) .
M D : ( meditând ) În cazul lui Martin Eden gestul lui îl priveste numai pe el. Lumea l-a umilit, l-a doborât la pământ, el s-a ridicat iar si tot asa. A ajuns pe culme, este un scriitor recunoscut. În cazul lui Eminescu este de fapt vorba de poporul român. Eminescu captează expresia adâncă a spiritualitătii românesti. El este expresia adâncă si totală a subconstientului colectiv al poporului român. El, poporul român, în adâncul lui, în subconstientul său, spune : “ Lăsati-mă să mor! “ Vezi, nu spune ,“ Salvati-mă, vreau să mă salvez. Spune, lăsati-mă să mor. Lăsati-mă să mor, pentru că eu însumi m-am lăsat pe mine să mor. Si m-am lăsat pentru că doresc să mor. Suntem pe drumul înspre moarte, am luat decizia de a muri .Eu m-am lăsat pe mine să mor si nu sunt speriat de lucrul acesta. Acum călătoresc înspre moarte, si călătoria aceasta este ca o eliberare, dulce. Nu mă opriti, nu mă perturbati din acest drum. Poetul, adică de fapt poporul român, în alunecarea sa înspre moarte, nu simte nici o teamă si nici o părere de rău. Ba dimpotrivă, trăieste o seninătate, un fel de beatitudine nemărturisită, mută .
R D : Cu cine vorbesti, frate ? Că le zici asa de frumos parcă ai fi filozof sau critic literar. (minunându-se) Ei, comedie ! Eu o să beau un Brandy pe deasupra. Nu de alta, dar încep să mă simt din ce în ce mai trează .
M D : Pentru mine noaptea aceasta este mare si din alt punct de vedere . Pentru că si eu mă găsesc pe o culme. Am visat tot timpul să ajung pe culmea aceasta. Să fiu unul dintre marii, dintre cei mai celebri fizicieni ai lumii. Iată, am ajuns. Sunt pe o culme. (mică pauză, trist) Iată, ajuns pe culme observ că nu bate nici un vânt. Nici măcar o boare. Observ că nu se vede nici un orizont. Nici o priveliste măreată, minunată. Că faptul acesta nu bucură, nu interesează pe nimeni…Dimpotrivă, constat dezamăgit că nu s-a întâmplat nimic. Ba mai mult, ai un sentiment stupid, de inutilitate. Pentru ce mi-am dorit eu să ajung pe culme? îti spui . Pentru ce mi-am dorit eu ca tâmpitul să ajung fizician celebru, când era acelasi lucru dacă ajungeam altceva ? Dacă mă făceam măturător, de bună seamă că as fi fost mai fericit. Este ca si cum nu ar fi nimic. Shachespeare n-a avut dreptate când a spus: “A fi sau a nu fi “ To be or not to be ( rar, cu gravitate) A fi sau a nu fi este tot aia, asa că mai bine spunem “A fi si a nu fi”. Noi suntem si nu suntem. Dacă suntem sau nu suntem este acelasi lucru .
R D : Hai, noroc ! A fi sau a nu fi sau mai bine a nu fi deloc !
M D : Nu m-ai înteles. (întinde paharul) Pune-mi si mie Brandy. Pune peste votcă .Vreau să mă ametesc si eu .
R D : Dragul meu, pe vremea lui Shachespeare era foarte adevărat ce spunea el. A fi sau a nu fi, aceasta era problema. Acest adevăr însă nu mai este valabil astăzi. Lumea, totul s-a întors cu fundul în sus. Vezi tu, cu omul modern s-a întâmplat ceva foarte grav si foarte profund. Si nimeni n-a observat lucrul acesta. Si nu l-a observat pentru că acest lucru foarte grav s-a întâmplat cu toti si pe nesimtite.
M D : E minunat Brandy ăsta amestecat cu tuica asta scârboasă, rusească, numită votcă. Si care mie nu mi-a plăcut niciodată .
R D : Ba mie da.
M D : Hei, îmi spui odată ce lucru grav s-a întâmplat cu noi, cu totii ?
R D : (îsi aprinde tigara ) Ceea ce ai văzut că s-a întâmplat cu noi în seara asta .
M D :(îsi mai toarnă ) Ce s-a întâmplat cu noi în seara aceasta? Am fost la cel mai select restaurant din Paris, am mâncat cele mai copioase mâncăruri, si am semnat cel mai fabulos contract din viata mea. De 160 milioane de dolari. Sunt printre cei mai celebri fizicieni din lume. Asta s-a întâmplat în seara asta. Este adevărat că în urma acelui eveniment suntem cam ciudati, cam bulversati (bea), dar o să ne treacă. Si mâine când o să ne trezim o să ne simtim fericiti si proaspeti ca doi porumbei .
R D : ( furioasă ) Ascultă, Mihai, să nu mă crezi mai proastă decât sunt. Să nu mă faci tâmpită, că nu sunt ! ( îl priveste cu ură ) Ti-o spun foarte limpede, în fată .
M D : (încercând să glumească ) Nu esti tâmpită, doamne fereste, este mai grav, esti prietena mea .
R D : ( fierbând) Nu sunt si sotia ta ?
M D : (trist. Ca pentru el) Nu stiu. Dar eu toată viata, chiar si în seara aceasta când mă călcai pe pantof, pe sub masă, si chiar si în noaptea aceasta, te-am simtit ca pe un prieten . Ca pe un prieten adevărat. Numai cu un prieten adevărat îti vine să te îmbeti . Mie nu mi-a venit niciodată să mă îmbăt . Acum însă simt nevoia să mă îmbăt .Pentru că în mintea mea îmi imaginez că după o betie te scoli cu sufletul curat ca un copil .
R D : ( îsi toarnă Brandy ) Eu n-o să mă îmbăt (apăsat), dragă prietene. Îmbată-te tu, eu te voi veghea. Dar îti zic că m-a durut foarte mult când mi-ai spus că am fost toată viata o prietenă pentru tine. Mi-as fi dorit să fi simtit si că ti-am fost sotie, o sotie minunată, sau că ti-am fost iubită. Ce vrei să-i faci, sunt o bătrânică ramolită, de modă veche. (zgomotul tramvaiului creste treptat)
M D: A fost ca un compliment, nu m-ai înteles . O prietenă este mai mult decât o sotie.
R D : ( isterică, tipând ) Mihai, cel putin nu fi atât de idiot încât să mă prostesti în fată . O sotie este o sotie si o prietenă este o prietenă . Poti să ai o sotie si să-ti fie cel mai mare dusman. Să fie o curvă, să te însele cu toti. Poti să ai o prietenă cu care să te culci sau nu, nu e obligatoriu, cu care să simti că într-adevăr comunici, dar care să nu-ti fie sotie ! (s-a înrosit toată. Ochii i-au iesit din orbite. Pe acelasi ton, tipând) Eu mi-am închipuit, si am crezut că tu ai înteles lucrul acesta. Că îti sunt si sotie, si prietenă, si iubită .
M D : (trezit la realitate) Da, fiind un prieten bun mi-ai fost o sotie bună, si pe deasupra un prieten de nădejde. ( mică pauză. Zgomotul tramvaiului începe să crească iar ) .
R D : ( îndurerată ) Tramvaiul acesta parcă vine să ne aducă aminte că nu mai avem mult de trăit pe lumea aceasta. Iar el ne întreabă ce am făcut cu viata noastră ? ( tare ) Doamnă Rodica Dragomirescu, om bun si muncitor pe lumea aceasta, ce ai făcut cu viata dumitale ? Dar Dumneata, domnule Mihai Dragomirescu, fizician foarte dotat ? (îsi aprinde tigara, trage un fum adânc în piept ) Viata este darul cel mare pe care vi l-a făcut Dumnezeu. Ce ati făcut cu acest dar ? Acest dar v-a fost dat cu un scop . Să-l sporiti, în nici un caz să vă bateti joc de el. (mică pauză . Cu alt ton) Păi stiti, stati să mă gândesc. Că o fi, că o păti, stiti, n-am prea avut noroc în viată. Să mai văd, să mai analizez .
M D : Mai bine vezi ce mai avem de băut în frigiderul ăla . Si asa nu mai este mult până mâine dimineată. (cască) Astept de asemenea răspunsuri la mai multe întrebări. (mică pauză) De pildă, ce s-a întâmplat atât de grav cu omul, iar noi, oamenii nu ne-am dat seama ?
R D : ( muscându-si buza, gânditoare ) S-a întâmplat ce ne-a spus un român, tot un român, Eugen Ionescu. Rinocerizarea. Si după rinocerizare s-a produs postrinoceeizarea. Iar apoi s-a produs postrinicerizarea rinocerizării. Si tot asa până când specia umană s-a transformat într-o altă specie. O specie cu totul altfel decât a fost până acum în istorie. A apărut un fel de specie inversă, opusă, o Antispecie.. iar în locul omului a apărut Antiomul. Nu Supraomul, de care vorbea Nietzsche, dobitocul acela simpatic si destept, ci Antiomul .
M D : ( constatativ ) Si supraomul a fost tot un antiom .
R D : Supraomul a fost o închipuire, o utopie . Desi în viziunea lui Nietzsche Supraomul venea în prelungirea evolutiei omului. Mă rog, s-ar putea să ai dreptate .
M D : Supraomul este proiectia nebuloasă si bolnavă a unui popor, care are în codul lui genetic gena de a domina omenirea. Si o domină, si ei si evreii. Popoarele acestea vor mai încerca să se elimine între ele încă odată în istorie.
R D : (îsi umple paharul, apoi îi toarnă si sotului ei ) Este foarte ciudat cum s-a ajuns aici. Că prin progres, din ăsta tehnologic, că prin evolutie nu cred să se ajungă la aparitia Antiomului si a Speciei Antiumane. Dar, oricum, lucrul cel mai trist este că aici s-a ajuns .
M D : ( îsi toarnă si bea ) Ce bine ar fi fost dacă am fi putut să ne îmbătăm. Spune-mi, draga mea, ce-ti lipseste ? Ce nu-ti convine ? Ce ti-ar dori sufletelul ?
R D : (privindu-l în ochi ) Sunt nefericită, Mihai. Amândoi suntem nefericiti . Doi bătrâni nefericiti. Suntem nerealizati. Sau dracului mai stie cum suntem . Dar ne lipseste ceva si nu stim ce . Care ne împiedică să fim fericiti .
M D : O la la, Dumnezeule, ce vorbe mari spui ! Fericire ! ce este aia, frate ? Tu îti doresti fericirea când nimeni nu se mai gândeste la asa ceva de zeci de ani .
R D : ( cu obidă ) Zoaiele, mizerie umană, otrava acestei lumi, mi-au intrat adânc în oase, dragul meu. Mă simt murdară înlăuntrul meu. Esenta mea de fiintă umană este murdară . Este otrăvită .
M D : (mai bea un pahar) Parcă-l văd pe bunicul meu dinspre mamă. Am avut un bunic grozav. Mofturi, mofturi, îmi spunea, toate sunt mofturi pe lumea aceasta, dragul meu. Lumea asta de moft o să piară .
R D : (gânditoare ) Poate că lumea aceasta nu a fost si ea la rândul ei decât tot un moft, moftul lui Dumnezeu,. Lumea, omul ca moft al lui Dumnezeu. Si noi am trăit istoria întreagă înlăuntrul acestui moft .
M D : Adevărul este, draga mea, că am fost socati. Faptul că ne-am pomenit cu atâtia bani ne-a socat atât de mult încât ne-am trezit dezechilibrati si că facem fată cu greu acestui dezechilibru .
R D : Si vrei să zici că acum suntem în stare de postsoc, de după soc ?
M D : Poate că în starea aceasta se găseste si omul modern. E o stare continuă de postsoc. Până ieri nu era decât serb, tăran, si deodată s-a pomenit în posesia rachetelor care-l duc pe Lună sau pe Marte. In posesia energiei atomice…În posesia unei tehnologii care l-a făcut de milioane de ori mai puternic. Această putere, această trecere rapidă de la o conditie umană la alta l-a socat, l-a făcut pe om să-si piardă capul. Si omul nu si-a mai putut reveni .
R D : (râs amar) Ha ha ha ha ha ha ha ha ha . Adică Antiomul nu aste altceva decât Omul aflat în stare de postsoc ? Ha ha ha ha ha ha, hai că e nostim .
M D : Prin ce se caracterizează după tine Antiomul ? Nu, zău, că mă interesează .
R D : Pe planeta aceasta a apărut cu aproape două milioane de ani în urmă o specie. Această specie, sunt de părere tot mai multi antropologi, a apărut ca urmare a unei mutatii genetice făcută asupra noastră de o civilizatie extraterestră. Operatie genetică nereusită, se pare. Sau, mai mult ca nereusită .
M D : Mă iei prin învăluire .
R D : ( tristă) Vreau să spun că această specie umană era formată din fiinte, care, asa pescari, vânători, culegători, păstori, agricultori, cum erau ele, dar fiintele acestea aveau în viată capacitatea de a se bucura . Aveau capacitatea de a fi fericite sau nefericite si de a lupta atunci când nu erau lovite sau apăsate de nenorocire . Trăiau pe pământ ca să se bucure, si se bucurau trăind . Omul modern, cum îi zici tu, Mih, sau Antiomul, cum îi zic eu, nu mai are capacitatea de a se bucura. El nu mai trăieste ca să se bucure, si nu se mai bucură trăind. Desi aleargă după fericire, pentru el nu mai există fericire. El a pierdut de mult capacitatea de a se bucura si de a fi fericit. Este complet nefericit. (mică pauză) Continutul vietii lui nu mai este bucuria, pentru că el nu mai are capacitatea de a se bucura . Nu mai are organul de a se bucura sau de a fi fericit. Asa cum dacă ti se extirpă ochiul, care este organul vederii, nu mai vezi. Pentru tine nu mai există lumina. Continutul vietii lui a devenit pe nesimtite angoasă, spaimele de tot felul, nelinistea, sila de a trăi, sila si spaima de tot si de toate. Mie mi-e silă de lumea în care trăiesc . Chiar dacă această lume este Parisul, orasul luminilor în secolul trecut, că în secolul acesta este altceva .
M D: (îsi toarnă ) Să-ti spun eu de ce bem . Ca să ne ametim. Ca să iesim din starea de luciditate, din starea de trezire. Pentru că fiind trezi, fiind lucizi ne dăm seama de toată urâtenia si stupiditatea lumii în care trăim. A vietii pe care o ducem. (acelasi zgomot care trece al tramvaiului ) Să-mi aduci aminte să-ti spun ce simt eu când aud acest tramvai.
R D : Te-ai pilit sau ai de gând să mă asculti până la cap ?
M D : (salutând milităreste) Da, draga mea, am înteles, să trăiti. Omul modern, adică Antiomul si-a pierdut organul vederii, adică, pardon, organul prin care simtea fericirea. El nu mai este capabil să se mai bucure, să mai fie fericit. Si-a pierdut organul. Ca un bărbat care după ce si-a pierdut puta nu mai poate să facă treaba aia .
R D : (trist, îsi toarnă ) Bun, m-ai înteles . Perfect. (trage adânc fumul în piept) În al doilea rând, omul care a existat în istorie, avea un sens în viată. Trăia ca să se însoare, să facă copii, pe care să-i însoare, la rândul lor. Apoi omul, după ce îsi vedea nepotii mari, mai trăia un timp bucurându-se de viată, după care murea împăcat. (respiră adânc ) Ei, bine, omul modern, adică Antiomul, în sensul că este un om complet inversat, nu mai are nici un sens în viată. El vede uimit că trăieste, dar de fapt nu stie pentru ce trăieste. Nici încotro se îndreaptă, iar bărbatii si femeile speciei umane sunt mai mult de jumătate homosexuali si lesbiene. Procesul de înmultire al speciei umane este în pericol. Altfel spus specia umană este bolnavă în însăsi esenta sa .
M D : (obosit) Multumesc pentru conferinta deosebit de interesantă pe teme de sexologie. Pe mine mă apucă somnul. (se uită la ceas) E ora trei dimineata. Eu o să-mi fac o cafea (se ridică, ia ibricul si se îndreaptă către usa holului folosit ca bucătărie).
R D : (ca si cum s-ar bucura) Pentru că îti este teamă să adormi, Mih, îti este teamă să adormi, dragul meu. Cum adormim, cum începe cosmarul. Acesta este omul modern, Antiomul, o biată fiintă, o biată zdreantă umană care pendulează între cosmarul luciditătii si cosmarul din somn .
M D : (din bucătărie ) Întotdeauna am recunoscut lucrul acesta .
R D : (gest isteric) De ce dracului s-a întâmplat asa ! De ce dracului s-a inversat lumea asta ? ( ca si cum ar plânge ) Când eram tărani si păstori eram fericiti. Acum suntem doctori în fizică, savanti, zburăm pe astre, am pătruns cu mijloacele tehnice în universurile intraatomice… dar suntem nefericiti. Suntem nevrozati, suntem paranoici, suntem schizofrenici, suntem debusolati, suntem lasi, suntem depresivi. Suntem cumplit de nefericiti ! ( plânge).
M D: ( trist. Apare cu ibricul în mână ) O, draga mea, te rog să nu începi iar. Sunt obosit. Sunt la capătul răbdărilor, si al puterilor. Fie-ti milă de mine.
R D : (ridicându-si capul si privindu-l cu răutate ) Iar a treia însusire a Antiomului, Mihai, este că este o marfă. Suntem cu totii o lume, un univers de mărfuri. Astă seară ai avut doar impresia că ti-ai vândut inventia sau descoperirea aceea a ta celebră, ori ce dracului o mai fi, (dramatic ) cu 160 de milioane de dolari . De fapt te-ai vândut pe tine, nenorocitule ! (pe un ton si mai înalt) În inventia aceasta ai pus noptile tale nedormite, sperantele tale, visurile tale, rationamentele tale, ti-ai pus sufleul tău . Poate că în inventia aceea ai pus jumătate din sufletul si din viata ta. ( apăsat ) Si jumătatea aceea ai vândut-o. Si din jumătatea care a mai rămas din tine o să mai vinzi jumătate, si din sufletul care ti-a mai rămas o să mai vinzi apoi jumătate. ( plânge) Asa se face, dragul meu, că noi, oamenii, demult nu mai suntem fiinte întregi. Ci jumătăti ale jumătătilor, jumătătilor, jumătătilor vândute. (tare) Si aceste jumătăti circulă prin lume sub formă de mărfuri. Aseară au venit unii, bogati, din America si ti-au cumpărat jumătate din fiinta si din viata ta, cu 160 de milioane de dolari, ca să o vândă apoi cu 250 de milioane de dolari, sau chiar de două ori mai scump. Iar aceia care vor cumpăra jumătate din fiinta ta o vor revinde apoi mai departe cu 500 de milioane de dolari. Si uite tot asa, la infinit . (plânge în hohote )
M D : (a pus ibricul de cafea pe masă, îngenunche lângă fotoliul în care sade sotia lui, îi ia capul în palme si o sărută pe păr) Linisteste-te, draga mea, linisteste-te . Mai avem putin de suferit, numai putin . Ai să vezi că o să facem împreună lucruri extraordinare. Un lucru grozav. Un lucru pe care numai noi îl putem face. Ai să vezi .
R D : (îsi sterge lacrimile ) Când se va naste el, atunci se va schimba totul .
M D : (o mângâie) Ai să vezi că asa va fi ! Cu sigurantă că asa va fi. Mă bucur că te-ai hotărât. Numai el ne mai poate salva, o să fie minunat, ai să vezi ! Acum avem destui bani ca să ne ocupăm de el . Ca să-i facem toate poftele .
R D : (îl mângâie si îl priveste cu o milă sfâsietoare ). Promite-mi că el nu va mai fi o marfă cum suntem noi. Eu am pictat, ca să trăim, mii de tablouri, pe care le-am vândut mai mult pe gratis. Si zeci de sculpturi. Si în tablourile si în sculpturile acelea eram pusă eu, era sufletul meu. O, Doamne, mi-am ciopârtit fiinta în mii de cioburi, în fiecare tablou se află o ciosvârtă din fiinta mea si acum ciosvârtele acestea călătoresc prin lume sub formă de mărfuri numite pompos opere de artă. Ce sunt eu decât o marfă ciopârtită în o mie de părti, si o mie de cioburi, împrăstiată în toată lumea ?
M D : (o mângâie, îi sărută mâna) Linisteste-te, iubito. În curând va veni si salvarea noastră. Să mai avem măcar un strop de răbdare. Să mai rezistăm un pic. Măcar un an sau măcar o lună. Sau măcar o săptămână ( o mângâie) O să vezi, o să avem noroc pe lumea aceasta. (îi vorbeste într-un mod tandru, sfâsietor) O să vină, sigur, o clipă când ne vom salva. Dar pentru aceasta trebuie să fim tari, să ne antrenăm răbdarea. Răbdarea este cea mai teribilă armă care a fost inventată vreodată de om . (se lasă brusc o liniste de gheată) .
R D : (îl priveste ca un copil căruia-i pare bine că este mintit) Mihai, de ce nu ne găsim locul nicăieri pe lumea aceasta ? De ce nu putem să fim si noi fericiti ?
M D : (îngândurat ) De ce ? Pentru că suntem fii unui popor nefericit. De aici ni se trage. De la faptul că suntem fiii unui popor nefericit si blestemat (respiră adânc, oftează ). Mai ai însă răbdare, numai putin. O să mergem pe o insulă în Oceania, unde o să fim numai noi doi. Si o să ne umplem de linistea proaspătă care domneste acolo .
R D : (rugătoare ) Mihai, nu înainte este salvarea noastră, ci înapoi. Să ne întoarcem acasă, dragule. Noi n-avem un cămin al nostru. De aceea suntem nefericiti. (mică pauză) Noi nu suntem ca tiganii si ca evreii, să ne tot risipim în lume, si casa noastră să fie pretutindeni, unde ajungem .
M D : ( enervat brusc) Stii bine că nu ne mai putem întoarce, că nu mai putem să lingem acolo unde am scuipat. Nu ne mai putem întoarce . Nu avem unde să ne întoarcem. (trist ) Noi nu mai avem nici tară nici popor. De altfel cu desfiintarea granitelor, cu haosul care s-a creat cu Europa asta unită, nici nu mai e la modă să ai tară. Să ai o tară a ta.
R D : (umilă) Mihai, noi suntem ca personajul acela al lui Jak London, Martin Eden. Mai avem putin si vom ajunge pe culme. Tu ai ajuns pe culme. Dar de pe acum pentru noi nimic nu mai are rost .
M D : (mângâind-o cu o expresie de milă pe chip). Facem parte din specia numită Antiom. Nu mai suntem oameni, suntem antioameni. Majoritatea antioamenilor nici nu si-au dat seama când au ajuns altă specie. Când au trecut la altă specie, în altă etapă istorică. Ei nici nu stiu că de acum fac parte din specia Antiom . Si nu se revoltă ca noi, ba dimpotrivă, sunt chiar multumiti (mică pauză ). Numai noi facem o dramă din toată chestia asta. (mângâind-o) Bravo, te-ai linistit . Mă bucur că te simti mai bine Esti o fată vitează ! (îi sărută mâna, apoi toarnă în cesti ) .
R D : (tristă) Mihai, tu stii că sunt o mare artistă ? (îl priveste în ochi). Simt limpede, concret, lucrul acesta. Dar nu pot să mă exprim . Nu pot să creez . În lumea asta a Antioamenilor nu pot să creez (soarbe din cafea ).
M D : ( mângâind-o) Ai să vezi, că după ce vom face înconjurul lumii o să ne simtim altfel. Între timp o să-l avem pe micut .
R D : ( tristă, epuizată) Nu, Mihai, m-am gândit bine. Într-o lume atât de decăzută nu merită să aduci o viată pe lume. De ce ? Când populatia lumii scade. Când decăderea morală a civilizatiei umane a atins un punct atât de critic. Când se poate să dispărem chiar mâine ca specie,..nu ar fi o crimă (zgomotul tramvaiului începe să crească din nou ) să aducem pe lume un copil ?.
M D : Tramvaiul acesta care ne da ocol în primii doi ani, după ce ne-am mutat în acest apartament…..
R D : După ce am stat trei ani în mansarda aceea oribilă, în care când ploua simteam picăturile de apă mari ca niste mărgele de sticlă, cum îmi cad pe creieri .
M D : (zâmbind amar) Nu te supăra, Rodi, în mansarda aceea mare cât o gară, si în care ploua, am fost noi fericiti. Si în mansarda aceea ti-ai pictat miile de tablouri, iar eu am formulat Teoria Universului piramidal, de care toti au râs atunci. Mâine această teorie va fi la modă, astăzi încă tac, jigodiile .
R D : N-au râs, Mihai, au rânjit. Mă uitam aseară, la masă, fizicieni celebri, bancheri multimiliardari, când mimau că râdeau – spunea unul câte o tâmpenie-de fapt rânjeau. Să te uiti tu la toti colegii tăi de la Institut, când râd de fapt rânjesc. De ce ? Pentru că Antiomul si-a pierdut organul râsului. În locul organului râsului a apărut o rană, o cicatrice, un buboi, organul rânjetului. Omul modern nu mai poate să râdă, el rânjeste. De altfel asa s-a născut Antiomul, organele sale s-au transformat pe nesimtite în inversul lor, în opusul lor .
M D : Marea ta obsesie …
R D : Marea mea descoperire, nu te supăra. Asa cum tu ai descoperit Radionii si Mionii, sau cum naiba i-ai mai botezat, si teoria piramidală a universului, eu am descoperit Antiomul, Antilumea, Antisocietatea, Specia Antiumană. Acestea sunt mari descoperiri, Mihai, descoperiri la fel de mari cum sunt si descoperirile tale în fizică . (îl priveste tristă ) Si lucrurile acestea trebuie să le spun în pictura mea, în sculpturile mele (tonul devine înalt) pe care urmează să le cioplesc de acum încolo ! ( un urlet jelit ) Si nu mai pooot, nu mai pooot . Si îmi vine să urluuu, să urluuuuuuuuuuu ! (plânge)
M D : ( urlând si el) Asta nu este decât foarte bine . Dacă îti vine să urli, urlă ! Marea artă, marile capodopere ale omenirii, n-au fost altceva decât urletele îmblânzite, cioplite, slefuite, ale creatorilor. Opera de artă nu se naste în lux, din nimic, din huzur, ci din marea suferintă a lumii. (mică pauză ) Dar nu urla la mine si nu mi te jelui mie, ci urlă prin operele tale, prin tablourile si statuile pe care le creezi ! ( respiră adânc, extenuat ) .
R D : ( a rămas cu privirea pierdută în gol, vidată ) Tu nu întelegi că nu pot să urlu ? Că am devenit Antiom ? Numai Omul poate să urle, Antiomul nu . Numai Omul posedă organul iubirii, adică inima, organul râsului, organul urletului, Antiomul, nu . Antiomul nu mai posedă organele acestea, ci opusul lor !
M D : ( si-a turnat ) Nu mai avem ce să bem…. O să cobor să cumpăr ceva de băut .
R D : Stai linistit, în casa noastră - Doamne, ce expresie ciudată, parcă mi-a luat cerul gurii foc – în casa noastră, Mihai, se găseste tot timpul ceva de băut. M-am îngrijit eu de asta .
M D : Pentru că ne-am obisnuit asa, Rodi, de asta. Alcoolul si tigara sunt hrana noastră cea de toate zilele.
R D : (se duce si aduce din bucătărie încă două sticle pe care le pune în frigider, din care i-a o sticlă pusă la rece mai demult ). Alcoolul, tigara, si insomniile, Mihai,. Noi avem mii de nopti nedormite, timp în care eu am pictat, iar tu ti-ai văzut de hectarele tale de calcule matematice. Si uite asa, viata noastră a devenit pe nesimtite o lungă si dureroasă insomnie. (cu înteles ). Viata ca o insomnie nesfârsită si insomnia ca viată. Noi locuim si trăim de fapt într-o insomnie continuă. (încearcă să desfacă sticla dar nu reuseste ) Esti mai puternic decât mine, încearcă s-o desfaci tu. ( revenind la ideea de mai înainte ). Viata Antiomului este de fapt o continuă insomnie .
M D : ( după ce a desfăcut sticla ) Ce băutură este asta ? N-am mai băut niciodată. ( miroase, apoi toarnă ) .
R D : Ce contează ? Mai variem si noi băuturile. Pentru ca viata să aibă mai mult farmec. ( ia paharul din mâinile sotului ) Multumesc, esti un cavaler adevărat .
M D : Noroc ! Pentru momentul sau momentele când o să urli din adâncul fiintei tale prin operele pe care le vei da. Si pentru momentul când voi urla si eu din toate puterile mele prin marea descoperire pe care o voi face (ciocnesc ).
R D : ( fericită ) Noroc ! Să stii că te iubesc . Uite, în clipa asta chiar am simtit lucrul acesta. Si a fost minunat. A fost ca o împunsătură a inimii (îl sărută ) .
M D : ( o sărută si el pe gură ) Să te audă Seful !
R D : Te-am rugat să nu-i mai spui lui Dumnezeu asa. (beau amândoi) .
M D : Bine, atunci să ne audă si să ne ajute Dumnezeu. (încântat de băutură ) Mmmm, dar să stii că e minunat. Să mai luăm din ăsta .
R D : (zâmbind. Pare mult mai frumoasă ). Începusesi să spui ceva despre tramvaiul nostru ? Că asa e, ce-ar fi să-l socotim tramvaiul nostru !
M D : Chiar si este tramvaiul nostru. Asa cum îti spuneam, stăteam la masa aceasta si lucram la câmpii si colinele mele de cifre de care vorbeai. Tu citeai sau stăteai aplecată pe schitele tale. Tramvaiul venea. La început ti-am spus că mă deranja. ( mică pauză) Tramvaiul venea ca un hot, sâsâind din ce în ce mai tare . La un moment dat, când atipeam, îl simteam cum se apropie, si cum spune : “dă-i bătaie, dragul meu, nu te lăsa. Mai ai putin si ai să izbândesti” ( respiră adânc ) Îmi ridicam capul si mă apucam din nou de lucru, înviorat . Si uite asa, noaptea făceam calcule, enuntam ipotezele. Si ziua, la Institut, verificam concret dacă ipoteza pe care mergeam era validă. (se lasă un moment de liniste, caldă, dureroasă)
R D : Mie tramvaiul ăsta, de când îl stiu, îmi spune, vezi că a mai trecut o zi, vezi că a mai trecut un an, au trecut 7 ani de când esti la Paris, si n-ai dat încă acea operă mare la care visezi !
M D : ( de data aceasta dă paharul peste cap ) Apoi venirea lui, mesajul lui a devenit altul . M-am gândit, nu stiu de ce, la noi, la români . Noi am fi avut în istorie nevoie de un asemenea tramvai, care să ne spună, nouă, poporului român : vedeti, a mai trecut încă un veac, si voi, românii, tot nu v-ati salvat ca popor în istorie. Tot amărâti si călcati de toti în picioare sunteti. (mică pauză). Vedeti, a mai trecut si veacul ăsta, si voi, românii, tot un popor nefericit sunteti. Vai de capul vostru de amărâti ! Sunteti tot un popor victimă, victimă a voastră însivă în primul rând, si în al doilea rând al marilor puteri. (tare) Sunteti singurul popor din lume al cărui imn national este centrat pe ideea de moarte, si de trezire din moarte. Altfel spus, noi suntem poporul aflat în moarte. Noi toată istoria noastră am fost în moarte. Si acum, cel care a creat imnul national…
R D : Muzica este scrisă de Anton Pann, iar versurile de Andrei Muresanu. Deci Andrei Muresanu .
M D : Multumesc, atâta lucru stiam si eu . (respiră adânc ) Deci noi suntem poporul care am fost toată istoria în moarte, în mormânt . Si în prima jumătate a secolului al XIX – lea vine cel care a creat Imnul national si ne spune, limpede, în fată : treziti-vă din moarte, sunteti în mormânt. Iesiti din mormânt ! Acum ori niciodată trebuie să vă treziti, să iesim din mormânt, noi, poporul român. Ori, iată, au trecut aproape două veacuri, de când Andrei Muresanu, ne-a spus lucrul acesta, si noi nu am făcut nimic ca să iesim din moarte. N-am vrut, n-am întreprins nimic ca să iesim din moarte. Ba mai mult, ne-am complăcut în starea de moarte, în starea dulce de somnolentă mortuară, de moarte istorică. (tare) Ba încă si mai mult, desi am avut oameni mari de cultură, vezi Bălcescu, Eminescu, Emil Cioran, altii si altii, care pur si simplu ne-au biciuit cu cuvântul lor, cu strigătul lor, cu urletul lor de durere, ca să ne facă să ne trezim, să apucăm si noi pe drumul evolutiei, al salvării de la moarte ! Noi, nu ! Am tinut mortis să ne autodistrugem. Să ne sinucidem ! Putin câte putin. Ca să ne băgăm si mai adânc în moarte. ( a obosit, rămâne asa un timp cu ochii închisi, ca si cum ar privi în el însusi. Chipul i s-a luminat pe nesimtite, căpătând o aură de sfânt ) .
R D : (îl priveste fascinată. Cât timp a vorbit sotul ei i-a sorbit pur si simplu cuvintele ) Dumnezeule ! Cât de frumos ai vorbit, Mihai. (zâmbind) Ai vorbit inspirat, asa cum vorbeau odată profetii .
M D : (cu ochii închisi, ca si cum ar vorbi din adâncul lui ). Dacă Antiomul si Antilumea sunt obsesia si descoperirea ta, care te preocupă si te fascinează, marea mea obsesie si fascinatie este…poporul român . (mică pauză . Cei doi se privesc în ochi ) El este rana mea adâncă, în care trăiesc cum trăieste o pasăre într-o scorbură . Îl simt cum supurează prin sufletul si prin trupul meu. (se lasă un moment de tăcere. Undeva, în noaptea care se termină se aude cântecul unei cucuvele )
R D : (zâmbeste amar ). În locul tramvaiului a venit cucuveaua să ne tină de urât, Mihai .
M D : (cu ochii închisi, ca si cum ar vorbi de undeva de departe ) Asa cum vine tramvaiul ăsta să ne întrebe ce mai facem, în istoria lui, Dumnezeu i-a dat poporului român mereu sansa de a se salva. (mică pauză). Veneau peste capul nostru avarii, tătarii, gepizii, ungurii, turcii, cutremurele, scăpam de ei, apoi Dumnezeu ne dădea o perioadă de pace, sau un Domnitor mare, ca Mircea cel Bătrân, ca Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Oricum, algoritmul istoriei noastre a fost acesta : ne dădea Dumnezeu urgia, încercarea, apoi ne dădea sansa de a ne salva. Noi ne băteam joc de această sansă pe care ne-o dădea Dumnezeu. Venea momentul al doilea, Dumnezeu ne dădea iar urgia pe cap, încercarea, noi, scăpam si de data aceasta, apoi Dumnezeu ne dădea iar sansa de a ne salva . De a deveni în sfârsit poporul pe care nu mai putea nimeni să-l mai calce în picioare. Noi, însă, iar ne băteam joc si de această sansă. Nici măcar nu o percepeam. Nu ne trecea pur si simplu prin minte că avem o sansă, că Dumnezeu ne pune la încercare. Că noi ne batem joc de sansele pe care ni le dă Dumnezeu de fiecare dată. Si că lucrul acesta n-o să dureze la infinit .
R D : (care l-a ascultat cu atentie). Sau în dorinta noastră de a muri, de a ne sfârsi, de a nu iesi din moarte si de a ne adânci si mai mult în ea, noi n-avem nici un interes să percepem această sansă. De aceea ne facem că n-o percepem. Toată istoria am făcut pe prostii, ne-am făcut că habar nu avem de această sansă. Si-i întorceam spatele ca să nu existe pentru noi .
M D : Ei bine, această sansă pe care Dumnezeu i-o trimitea poporului român ca să se salveze, ca să-l salveze, venea cum vine acest tramvai, care ne dă ocol si vrea să vadă ce mai facem. Vine să ne anunte că timpul trece, grăbiti-vă si vă salvati, prieteni .
R D : ( oftează. Chipul îi este nefiresc de viu, de frumos ) Tu filozof trebuia să te faci, Mihai. De fapt esti un mare filozof. Teoriile acestea pe care le formulezi tu despre univers, despre universurile paralele, despre fortele dulci si fortele amare care guvernează universul, despre entelehia universului, le-a formulat nu atât fizicianul din tine, cât filozoful din tine. (deodată) Îti multumesc, Mihai .
M D: ( trist ) De ce ?
R D : (îsi toarnă) Pentru că în timp ce vorbeai cu ochii închisi ca un profet am simtit nu numai că esti inspirat, dar am simtit o emotie stranie, profundă, nespus de frumoasă. Si-am mai trăit ceva cu adevărat extraordinar, am simtit limpede că pot să merg cu tine până la capătul lumii. Pentru lucrul acesta îti multumesc enorm. Pentru că simt, pentru că stiu că am cu cine să merg pe această lume, si cu tine voi merge până la capătul pământului. Hai noroc !
M D : (deschide ochii mari si o priveste). Mai spune odată. (chipul îi este uluitor de viu ). Mai spune odată, Rodi ! Că mergi cu mine până la capătul lumii.
R D : Fii atent că eu nu mă refer la excursia aceea pe care vrei s-o facem în jurul lumii. Sau să mergem în nu stiu ce insulă din Oceania, desi as vrea să mergem si acolo, si poate că o să mergem. Eu m-am referit la ideea de a merge cu tine până la capătul lumii. Până la capătul aventurii constiintei, al aventurii umane tragice si grotesti pe care o trăim. De a merge cu tine oriunde, pentru că am încredere totală în tine .
M D : (îsi aprinde altă tigară, apoi bea altă gură de alcool) Am înteles perfect, să stii . Dar vreau să mă convingi de lucrul acesta. Sper că n-ai nimic împotrivă. Si ca să mă conving, că am auzit bine, te rog să juri că vei merge cu mine până la capătul lumii . Până la capătul capătului capătului .!
R D : ( senină ) Jur ! ( ridică paharul ) Asadar, până la capătul lumii cu prietenul meu de o viată ! ( fericită) Mihai, discutia aceasta a fost extraordinară. M-a remontat si mi-a încălzit bateriile pentru o săptămână sau pentru o lună .
M D : (calm) Mă bucur nespus ! ( umple paharul, îl ciocneste de al sotiei lui) . Pentru că mi se păruse că te clatini, că eziti …Că nu mai crezi în nimeni si în nimic .
Că totul este de prisos .
R D : ( bătându-se pentru ideea ei) Să stii că tot ce ti-am spus despre Antiom este exact, Mihai. Antiomul a apărut. Pe nesimtite. Lumea de azi este o lume antiuman. Antiomul este un om invers . Antiomul este o epidemie, ca gripa, sau ca rinocerita lui Eugen Ionescu . El se ia prin contagiune. Iar ce am trăit noi în seara, în noaptea aceasta, a fost, o slabă iesire a noastră din starea de Antiom ( mică pauză ).
M D : Sau din starea de moarte .
R D : Tu esti o marfă, Mihai, fotbalistii, cercetătorii, artistii, oameni de stiintă, sunt cumpărati si vânduti ca niste mărfuri. După ce te-ai remarcat la Institutul acela, unde ai lucrat ca ajutor de laborant, de faptul că spălai dusumelele si eprubetele si duceai tava ai uitat, te-au vândut altui patron. Apoi, pentru că ai reusit să publici câteva articole stiintifice de mare interes, au venit cei de la Benz Concern si te-au cumpărat pur si simplu ca pe cea mai banală marfă. Tie, suma cu care ai fost cumpărat ti s-a părut astronomică. Săracul de tine. Dintr-un fugar din tara ta, de unde ai fugit de scârbă si de rusine, ai devenit o marfă. (teatral) Iată marele salt înainte, marele progres ! Trăiască marele progres din viata noastră, Antiomul.
M D : Draga mea, faptul că am devenit o marfă ne-a permis si nouă să ne cumpărăm acest apartament. Si draga noastră masină de vacantă. Să ne petrecem câteva vacante ca-n vis. Mie mi-a dat posibilitatea să lucrez ca cercetător principal într-un laborator ultramodern . Iar tie, să stai acasă si să pictezi .
R D : (care l-a ascultat cu atentie. Are o expresie de milă pe chip) Dumnezeule, de ce uităm că suntem o marfă, doar atât, o marfă, pe lumea aceasta !
M D : (gesticulând, cu paharul în mână ) Decât să fiu un geniu pe lumea aceasta, care mor de foame si nu mă pot realiza, mai bine să fiu o marfă care face descoperiri extraordinare în domeniul fizicii cuantice. Care pătrunde până în cele mai mari adâncimi, profunzimi, ale materiei si universului .
R D : ( dezamăgită, pusă pe ceartă.) Si ce dacă ! Nu mai poate el universul, îl doare în fund, pe dumnealui, drăgutul de Univers, că o marfă pătrunde până în cele mai adânci profunzimi ale lui, în adâncul tainelor lui. Pentru el, pentru, universul, o marfă este tot o marfă, si asta este tot. El, universul, ar vrea să stea de vorbă cu un om. El de un om s-ar lăsa pătruns, nu de o marfă. (tipând) O marfă îl jigneste, întelegi ! El, universul, nu este o marfă . De ce nu întelegi lucrul acesta !
M D : Felicitări ! Când te pilesti, spui uneori lucruri foarte profunde. Dar teamă îmi este că peste o mie de ani, această marfă, care este omul … .
R D : Marfa lui însusi . El îsi este siesi marfă. O marfă care se vinde pe sine unei mărfi, si tot asa, la infinit, până ametim. Hora mărfurilor. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul si asemănarea sa ... si Dumnezeu nu era o marfă când l-a făcut pe om. Poate că din cauză aceasta Dumnezeu nu mai vrea să mai stie de creatia lui... care a decăzut la conditia de marfă .
M D : (îsi toarnă, apoi îi toarnă si ei ) Mai bea unul ca să-ti revii. Mergem împreună până la capătul lumii . Din betie în betie până la betia finală, betia vesnică numită împărătia cerurilor .
R D : (cu o expresie de scârbă pe chip ) Ptiu ! Scuip pe lumea asta ! Puah ! O troacă imensă de lături ! (tragic) Tu nu vezi că femeile nu mai nasc copii ? Vomează un fel de venin, copii otrăviti, care devin bărbati si femei otrăvite. (tare) Tu nu vezi că artistii nu mai creează opere de artă, ci vomează veninul, otrava, scârba din ei, ambalată în cutii strălucitoare, care formează un fluviu de opere de artă comerciale care au inundat piata ? Lumea a devenit o piată imensă. Nu numai artistii, dragul meu, au devenit mărfuri. Dar si arta, operele de artă, au devenit marfă. Ce este un artist decât o marfă, care scoate pe gură mărfuri una după alta. Mărfuri care sunt înghitite de miliardele de mărfuri numite consumatori de artă (gata să plângă), de fapt simpli consumatori .
M D : ( trist,îngândurat ) Rodi…te rog să mă ierti, n-am vrut să te superi, în curând se va lumina de ziuă. (priveste instinctiv către pendula uriasă care a stat de mult ) Mai este putin si se va lumina de ziuă. Atunci vom reusi să ne pilim bine, bine, si să adormim. Băgând la alcool în noi până mustim ca un burete plin de apă vom reusi să adormim .
R D : Între cosmarurile din somn si luciditate, Antiomul este un pendul care se bălăngăne, ba-lan-ga, ba-lan-ga, ba-lan-ga (zgomotul tramvaiului a început să crească din nou ) .
M D : ( cântând pe nas, ca popii) Desteaptă-te române din somnul cel de moarte.
R D : ( ridicând paharul) Si el nu vrea delooooc ! Tu-i spui să se ridice din moarte si el nu vrea deloc. Ptiu ! (scuipă ) Ptiu ! Poporul care si-a omorât geniile si conducătorii ! Poporul care si-a izgonit valorile si le-a alungat din tară, fugărindu-le ca pe iepuri !
M D : (acces de nervi, urlând) Te-am rugat să nu îmi mai aduci aminte de lucrul acesta ! Pentru numele lui Dumnezeu, de ce mă torturezi !
R D : (ca si cum s-ar jelui) Mihai fără de tară, si Rodica fără de tară, noi suntem Ioan fără de tară, copii sărmani alungati din tara lor .
M D : ( furios ) Mai dă-mi ceva de băut ! (îsi aprinde nervos o tigară ) .
R D : Ascultă, Mihai, asa după cum stii, orice plantă creste si se dezvoltă si care este fructul ei, adică rodul ei pe pământ ? Fructul, nu ? Orice plantă produce un fruct, si orice om creează ceva, Pentru asta sunt plantele si oamenii pe lumea asta, ca să creeze, să lase în urma lor un fruct. Au creat fructul si-au încheiat misiunea. Orice plantă se termină cu fructul .
M D : (supărat) Te-am rugat să-mi mai dai ceva de băut .
R D : (se duce si aduce o nouă sticlă, toarnă) Floarea soarelui are în capătul de sus o văscălie, o inflorescentă superbă, care îti aminteste soarele. Deci floarea soarelui se termină cu această inflorescentă, în capătul ei. Capătul ultim al florii soarelui este inflorescenta aceea extraordinară .
M D : (mârâind) Mă mai obligi mult să mai ascult banalitătile tale ? (bate cu pumnul în masă) Dă-mi de băut ! Dă-mi de băut ! Vreau lucruri foarte interesante ! Că dacă nu, sparg totul !
R D : Urmăreste-mă numai putin, băietel prost. ( sunt piliti amândoi) Omul, ca si plantele si pomii, lucrează si el toată viata. Se zbate, trudeste, adună, face, drege. Fuge din România în Franta, pentru că în România este numai invidie, numai ticălosie si nu se poate realiza…ura, dusmănia .
M D : (bătând cu pumnul în masă ) Axiofagia, axiofagia ! Asa a numit un psiholog român, numele lui este Stefan Dumitrescu, această boală, această patologie a psihologiei poporului român. Boala care-i face pe români să-si mănânce valorile, să se invidieze între ei. Adică să-si distrugă oamenii cei mai buni. Imaginează-ti un monstru care după ce naste puii si mănâncă pe cei mai mari si mai frumosi. Pe cei mai dezvoltati ! Popor criminal ! Popor sinucigas !
R D : (tipând la el) Mă urmăresti sau nu ? Dacă nu esti capabil să mă urmăresti, du-te dracului la culcare, ca să nu-mi mai răcesc gura de pomană ! (se lasă un moment de tăcere. Se aude zgomotul tramvaiului cum creste ) .
M D : (obosit, pilit) Bine, bine…
R D : Asadar, ziceam că orice plantă si orice pom, copac, are ca produs principal, fructul. (respiră adânc, pilită) Ei bine, oamenii au ca produs principal un fruct foarte... foarte... nu stiu cum. Care sunt mormintele. (tare). Iată pentru ce se străduieste un om toată viata, si ce produce el...la capătul drumului. Un mormânt. ( mică pauză) Da, un mormânt. Iată ce produce un om toată viata .
M D : (speriat, uluit) Cuum?
R D : Foarte bine, asa cum ai auzit. Eu, de pildă, sau tu. M-am zbătut pe lumea asta, am tras ca un câine. A trebuit să părăsesc, să fug din tara mea blestemată, din cauza invidiei si a piedicilor puse. (este gata să plângă ) Am fugit din tara mea pentru că nu mă puteam realiza acolo. (respiră adânc, chipul îi este plin de o suferintă sfâsietoare ) Am plecat din tara mea ..
M D : ( beat) Am fost izgoniti, e bine ! Am fost alungati .
R D : (tipând isterică ) Am fost izgoniti, e bine. Am fost izgoniti de ticălosi si am fugit ca să nu fim omorati, e bine !
M D : ( gest ) Cum vrei tu. Facă-se voia Lui.
R D : Si am venit la Paris ca să descoperim că Parisul e o cloacă, o cloacă de mărfuri împutite ! E bine ?
M D : ( îsi aprinde tigara). E foarte bine dar termină-ti ideea. Tu ai muncit o viată întreagă, te-ai zbătut, ai fugit din tară ..
R D : (îsi aprinde tristă tigara) Deci, un om, orice om de pe pământ, munceste, se zbate si la capătul vietii ce-l asteaptă ? Un mormânt. Un mormânt deschis, gata să-l primească. Aceasta este finalitatea, produsul unei vieti umane, domnule fizician celebru. (mică pauză ) Si ce lasă omul în urma lui ? Un mormânt, atât a produs el toată viata lui, un mormânt. Eu am muncit o viată întreagă si la capătul vietii mă asteaptă un mormânt. Am pictat , am scris, am muncit într-o uzină, cel putin asa credem cu totii, dar de fapt fiecare dintre noi crosetăm toată viata la un mormânt. Astăzi mai lucrăm putin la el, mâine încă putin, poimâine mai mult, si la sfârsitul vietii este gata, un mormânt de toată frumusetea. Acesta este, dragul meu, produsul, finalitatea unei vieti omenesti. Asta este tot ce lăsăm în urma noastră !
M D : (râde beat) Dar al unei vieti de antiom ?
R D : ( tipând la el, furioasă, dezamăgită ) Idiotule, ce vezi tu de râs în toată chestia asta ? Care este oribilă ! (gâfâie) Tu toată viata ai făcut calcule si te-ai visat printre galaxii, si ai pătruns în universul subatomic. Ai coborât în universul dinlăuntrul particulelor subatomice, si de fapt tu în timpul acesta, săpai putin câte putin si brodai, îti teseai ca Penelopa mormântul. Toti oamenii de la începutul lumii, nu fac altceva decât să lucreze toată viata, putin câte putin, la mormântul lor . Acesta este fructul lor . Produsul cel mai important al vietii, al fiintei lor. Nu ? (îl priveste îngrozită ) Nu este revelator ? Asta spune totul despre om si despre viată !
M D : (îngrozit, gânditor) Aduci sau nu aduci de băut ?
R D : (se ridică îi aduce din frigider o sticlă) Am luat pentru noaptea aceasta o sampanie grozavă. O vom desface la sfârsit. Atunci când ne vom îmbăta bine. (tare) Bine de tot !
M D : De atâtea ori am discutat si ti-am spus că spiritul este nemuritor. Trupul este ca prima treaptă a unei rachete . După ce este utilizat de spirit în zborul său de întoarcere acasă, prima treaptă, adică trupul, se desprinde... Rămâne pe pământ. Spiritul merge să locuiască în lumea paralelă, adică în împărătia cerurilor, cum ar zice Biblia .
R D : (îl priveste sarcastic) Si ce este cu asta, Mihai ? Mi-ai spus că spiritul este o energie, informatie subtilă, format, după părerea ta, din particule infinit mai subtile decât cele pe care le cunoastem astăzi . Si dacă tu vei reusi, asa ai zis, recunoaste, să le pui în evidentă ...
M D : ( râde beat) Le-am îi pus în evidentă, dacă vrei să stii .
R D : ( uimită, fericită ) Pe cuvântul tău ?
M D : ( gânditor) Da .
R D : În cazul acesta s-ar putea să vorbim cu spiritele ? S-ar putea să le vedem cum se miscă printre noi, cum plutesc prin văzduh ?
M D : (trist) Omul demult dialoghează cu spiritele. Si ele cu noi . Numai că doar anumiti oameni cu anumite calităti, reusesc să comunice cu ele. În viitor am putea să le vedem, să trăim împreună cu strămosii nostri, care merg sub formă de umbre, de spectre pe lângă noi. Numai că, vorba ta, Antioamenii nu stiu dacă vor putea să facă lucrul acesta .
R D : Te-ai pilit ! La ce te referi ?
M D : La degradarea inimaginabilă a omului, a speciei umane, a civilizatiei umane. Omul acesta, Antiomul, antioamenii, nu vor fi capabili să convietuiască cu oamenii spirit .
R D : ( Uimită ) De unde stii ?
M D : ( trist) E ca si cum lumea aceasta s-ar prăbusi în neant . Spiritele, sufletele oamenilor nu mai sunt capabile să se înalte în lumea paralelă de deasupra noastră . Căci trebuie să-ti spun că cele două lumi au coexistat în istorie, au functionat ..împreună.
R D : Dragul meu, asa cum o floare se termină cu un fruct, asa cum viata omului se termină cu fructul ei, care este mormântul, la fel, istoria speciei umane se va termina cu un dezastru . Cu unul urât de tot. Cu un mormânt urias. Si acest dezastru a si început. Specia umană este o specie îmbătrânită, degradată, muribundă. Este ca un bolnav de cancer. Ea pare să mai existe, să mai meargă pe picioarele ei, înlăuntrul ei, însă, cancerul sapă demult . Si în curând ea, specia cancerigenă, se va prăbusi .
M D : (îsi toarnă linistit) Specia umană s-a prăbusit cu mult înainte .
R D : Din această lume cum ne vom salva ? Doamne, ne vom salva noi vreodată din această lume ?
M D : Ne vom salva, cu sigurantă ne vom salva, draga mea. Dar pentru aceasta va trebui să facem un lucru extraordinar. Un lucru care să ne mântuie, care să ne aducă mântuirea. (îi toarnă, bea. Zgomotul tramvaiului începe să crească ).
R D : Un lucru care să ne mântuie. Brâncusi s-a mântuit prin opera lui. Eminescu s-a mântuit prin opera lui .
M D : (trist, îngândurat) Poporul român prin ce se va mântui ? Pentru că si el, sărmanul si nefericitul, nerodul si sinucigasul, va trebui să se mântuiască.
R D : Se vor mântui numai cei ce vor fi însetati de mântuire, si se vor salva numai cei ce vor fi însetati de salvare. Poporul român nu a dorit niciodată să se salveze. El a dorit să stea acolo, în moarte, în starea de moarte, din care-i spunea Andrei Muresanu să se trezească. Desteaptă-te române din somnul cel de moarte .
M D : Starea aceasta de moarte a fost o stare de amortire. De cădere la fund, cum se spune. Sau cum zice Blaga, s-a retras din istorie în aistorie. A fost o stare de amortire, o stare care i-a convenit, pentru că i-a permis să supravietuiască. Si în starea aceasta de supravietuire el si-a văzut de treburile lui, a trăit, a procreat, a creat o cultură orală, folclorul, cu care s-a mândrit atât de mult. Cu care noi ne-am mândrit, ne-am lăudat cu nerusinare aproape în toată lumea .
R D : ( privind către fereastră) Dragul meu, în curând se va lumina. A fost o noapte de insomnie, si de pomină .
M D : Asa a fost si istoria poporului român. O istorie de insomnie, o istorie-insomnie. Si de pomină, bineînteles. ( o priveste trist ). În primul mileniu au venit popoarele migratoare peste noi. În cel de al doilea mileniu au venit ungurii, pe care i-a învins Basarab I, apoi turcii, (ca si cum ar jeli) pe care i-au învins Mircea cel Bătrân, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, fără de care noi am fi dispărut ca popor. ( trist ) Si poate ar fi fost mai bine să dispărem .
R D : ( desface altă sticlă) Aceasta e ultima, Mihai .
M D : (ca si cum si-ar aduce aminte ) Acum trei luni, când am fost în tară, ca s-o aduc pe mătusa ta, si când am stat două săptămâni, am făcut ceva extraordinar, draga mea. (este beat ) Ceva cu adevărat extraordinar. Care va mântui poporul român. ( tare, limba i se împleticeste în gură ) Care-l va salva, în sfârsit, în sfârsit în istoria lui atât de murdară si plină de suferintă .
R D : (a turnat si si-a băut paharul). Este grozav, abia acum îmi simt capul înfierbântat. Ca un roi de viespi mici, mici, aurii si dulci, care ti-au intrat în creier si acum îl iau pe sus, zboară cu el. (tare) Da, Mihai, trebuie să ne salvăm. Si pentru aceasta va trebui să săvârsim un gest extraordinar, care să despice ordinea în două. Ca s-o reîntemeieze din nou, ca ordinea să fie reîntemeiată (de pe străzi se aude muzica tristă a unei flasnete) .
M D : Deci, acum trei luni când am fost în tară (dă paharul pe gât dintr-o dată. Alcoolul tare îl arde căci îl vedem ducându-si mâna la beregată si strâmbându-se. Respira adânc, ca si cum n-ar avea aer) .
R D : ( linistită ) Lasă că îti trece, esti obisnuit. Mai ia o gură si spune ce începusesi să spui .
M D : (respiră încă odată adânc, cu ochii mari, speriati) Dumnezeule, de ce om fi atât de nefericiti !
R D: Insomnia si noaptea, Mihai. Tu nu ai văzut, viata noastră a fost ca o noapte si ca o insomnie .
M D : ( gânditor ) Îi viata poporului român a fost tot o noapte si o insomnie.
R D : Mereu ne-am zbătut de când eram mici, apoi în liceu, apoi fă facultatea cu mare greutate . După ce am terminat facultatea am vrut să mă realizez, să mă împlinesc ca om si ca artist, crezând că va veni odată clipa când voi scăpa de toate grijile. Când voi ajunge pe culme. Odată ajunsă acolo puteam să fiu linistită, împăcată. Dar nu s-a întâmplat asa. Lumea pictorilor si a sculptorilor e o lume de bestii, de jigodii si de fiare .
M D : Ca si lumea oamenilor de stiintă, a medicilor . A scriitorilor…
R D : Am fost amândoi atât de săpati, de invidiati încât a trebuit să plecăm din tară. Să venim aici, la Paris, în băltoaca asta mai mare, si la fel de împutită (toarnă în amândouă paharele). Asa se face că, din păcate, n-am mai ajuns pe culme. Pentru noi nu mai există o culme, culmea către care tindeam, culmea visată.
M D : (beat, bate cu pumnul în masă) Ba există o culme, există, există, există. Culmea rusinii si a deznădejdii !
R D : (tipând la el). Culmea rusinii si a deznădejdii există pentru noi, copilule, pentru mine ca artist, care am aspirat să mă realizez si nu m-am realizat . Pentru tine ca cercetător genial scăpat cu fuga la Paris, devenit un alcoolic genial. Noi am trăit culmea rusinii si a deznădejdii, Mihai, nu poporul român . El a trăit culmea nerusinării si a nesimtirii, a lasitătii. (gâfâie extenuată ).
M D : ( bate cu pumnul în masă. I se împleticeste limba în gură ) Si ce dacă ! Toti marii creatori au băut .
R D : (tipând la el) Pentru noi există această culme a rusinii si a deznădejdii, pentru lumea în care trăim noi, nu ! Porcii ăia din tară care ne-au făcut să ne luăm lumea în cap, nici nu se gândesc la asa ceva .
M D : ( supărat) Zii mai bine care ne-au izgonit..
R D : ( tipând) Ei nu stiu ce e aceea rusine si deznădejde, ei se bucură si acum că au scăpat de tine. Pentru că le stăteai ca un os în gât ! întelegi ! (tare) Asa cum le stăteam si eu colegilor mei, artistii plastici, pictori si sculptori, băga-i-as în mă-sa pe toti odată ! (gata să plângă ) Ca să mă realizez trebuia să fug la Paris, asa cum a fugit înaintea mea Brâncusi, si cum au plecat atâtia altii. (îsi aprinde nervoasă tigara. Zgomotul tramvaiului începe să crească ) Vine iar tramvaiul…
M D : (fumează, abătut) Asadar, acum trei luni am fost în tară si am adus-o pe mătusa ta la Paris. Unica noastră rudă apropiată pe care o mai aveam în tară .
R D : ( fumând ) Si care se simte la Paris mai bine decât noi .
M D : (tare) Ei bine, draga mea, am bătut toate provinciile tării ca să las în fiecare provincie câte două sau chiar trei generatoare Ki, răspândite egal în spatiu. Pe care le-am îngropat în pământ, imposibil de detectat, pentru că nu există tehnologie care să poată detecta radiatia Ki.
R D : (beată, devine atentă) Ce sunt acelea generatoare Ki ?
M D : ( o priveste trist Nu ti-am povestit până acum si nici nu am anuntat această descoperire. O dată cu Rodionii am descoperit încă o radiatie complementară, pe care am reusit s-o detectez, s-o pun în evidentă, s-o controlez. Apoi am reusit să pun la punct, să creez generatoare Ki, radiatia descoperită. (mică pauză)
R D : (îsi aprinde tigara, îl urmăreste cu interes) Nu înteleg.
MD : Radiatia Ki este, de fapt, o bombă asemănătoare cu bomba cu neutroni, care distruge doar materia vie, materia biologică. Este însă mult mai fină, mai subtilă decât bomba cu neutroni. Care este primitivă în raport cu radiatia Ki .
R D : (îngrijorată ) Nu înteleg unde vrei să ajungi …
M D : Ei bine, generatoarele Ki, care sunt cât niste cutii de chibrite, nu sunt altceva decât niste aparate care generează radiatie cuantică Ki, radiatia care distruge materia vie superioară pe o rază de două sute de kilometri (trage adânc din tigară. Acum pare uimitor de treaz) .
R D : (îl priveste îngrozită) Pentru numele lui Dumnezeu, ce-ai făcut ? ( e palidă, îngrozită ) .
M D : (nu realizează) Ce-am făcut ? Am împânzit teritoriul României cu generatoare Ki, pe care le-am îngropat în pământ. Generatoarele emit radiatie Ki care distruge întâi materia vie superioară, adică întâi sistemul nervos al oamenilor, si apoi restul materiei vii, corpul uman, corpul animalelor. Si abia într-un târziu, la câteva luni, distruge si materia vegetală, care se usucă. Dar până atunci oamenii vor fi pierit toti . ( mică pauză ) După mine, cam într-un an tot ce este fiintă umană pe pământul României va dispărea .
R D : (îl priveste uluită ) Nu se poate, Mihai .
M D : Trebuie să-ti spun că moartea prin radiatie Ki se face fără nici o durere, simti doar un fel de euforie . Esti fericit si nu stii de ce. (pare încurcat ) Sunt mai bine de trei luni de când am pus generatoarele, de acum radiatia Ki a început să-si facă efectul .
R D : (îngrozită, blocată ) Nu se poate, Mihai, nu se poate ! (urlând ) Nu se poate ! ( gâfâie ) Tu n-ai putut, tu nu poti să faci lucrul acesta, Mihai ! (tipă cu pumnii strânsi ) Un om, fie el si un mare om de stiintă, nu are voie să asasineze un popor ! (e agitată, gesticulează ) Ce ai făcut tu e un fel de Auswitz, de exterminare în masă, cum erau camerele de gazare în timpul celui de al Doilea război mondial . Imaginează-ti că Hitler si-ar fi trecut prin camerele de gazare întreg poporul german si l-ar fi exterminat în întregime ! (cu ochii iesiti din orbite) Este exact ce ai făcut tu, ticălosule, numai că tu ucizi mai subtil, mai pervers ! Omori zeci de milioane de oameni fără să lasi nici o urmă ! (e răvăsită, într-o stare îngrozitoare. Se plimbă prin cameră tinându-si capul în palme) Dumnezeule, Dumnezeule, Dumnezeule ! Dumnezeule, Dumnezeule, de ce îti bati joc de noi ! Dumnezeule, de ce nu îti este milă de noi ?!
M D : (ironic ) Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit ?
R D : (venind în fata lui, apucându-l de piept ) Mihai, îti dai seama ce ai făcut ? ( gâfâind) Vom pleca imediat, până când nu este prea târziu, si vom dezgropa si vom distruge toate acele cutii de chibrituri ale mortii, pe care tu le-ai denumit generatoare Ki. ( are respiratia suierătoare, îl zgâltâie zdravăn) Si nu va sti nimeni, nu va afla nimeni. Îti jur că nu va afla nimeni ! ( expresia chipului îi este răvăsită, marcată de o spaimă si de o suferintă cumplită) .
M D : (bea trist, apoi îsi aprinde calm o tigară ) Stai să-ti explic. Ascultă-mă cu atentie, dragă Rodi. Ai jurat că vei merge, că vei fi alături de mine până la capătul lumii.
R D : (isterică tipând ) Voi merge cu tine la luptă, să luptăm, să facem ceva pentru fiinta aceasta nenorocită, numită om, dar nu ti-am spus că merg alături de tine să omorâm oameni. Si încă să îmi omor propriul popor. (gâfâie). De data aceasta nu voi fi alături de tine. Nu voi fi în nici un caz părtasă cu tine la crimă ! La cea mai oribilă si mai mare crimă din istorie. Să nu crezi că esti mai breaz decât Hitler si dementii lui, care i-au gazat pe evrei în cel de al Doilea război mondial ! Să nu crezi că esti altfel decât Pol Pot, decât Hitler si Stalin, decât toti paranoicii istoriei, care-au provocat numai moarte si suferintă. Numai atrocităti acuzatoare. Să nu crezi, ticălosule, că esti altfel ! Esti la fel de ticălos ca toti nenorocitii ăstia !
M D : ( care a ascultat-o calm până acum. Tipând la ea) Ascultă-mă o clipă, numai o clipă, cap de muiere ce esti ! N-o lua înainte ca o moară hodorogită. (brusc se aude linistea izvorând din ziduri. Undeva departe încep să se audă clopotele dogite ale unei catedrale) .
R D : (gemând de durere) Dumnezeule, Dumnezeule, de ce îti bati, Doamne, joc de noi ! (îsi frânge mâinile de durere ) .
M D : Ascultă-mă cu atentie, Rodi . Începând cu ultimele decenii ale secolului XX, toată civilizatia umană s-a scufundat într-o mocirlă morală, oribilă. Mai ales asa zisele tări dezvoltate, civilizate, sau pătura cultă a societătilor nationale. (tare, tipând) Ei, bine, n-am văzut în viata mea un popor autodistrugându-se, sinucigându-se, bătându-si joc de el însusi, mai murdar, mai oribil decât poporul român ! (mică pauză ) Întelegi ?
R D : (jeleste. Pare că si-a pierdut mintile ) De ce îti bati, Dumnezeule, joc atât de rău de poporul român ! De poporul pe care l-ai chinuit două mii de ani !?
M D : Pentru că este un popor ticălos. Cel mai ticălos popor pe care l-a cunoscut istoria. Poporul bolnav de boala de a-si devora geniile si valorile (urlând). Si-a bătut joc de valorile lui cu o sete, cu o cruzime, cu o perfidie si cu o imaginatie extraordinare (bătând cu pumnul în masă, urlând). A venit judecata lui Dumnezeu. Un popor de hoti, un popor în care jigodiile, parvenitii, lichelele, tot ce a avut mai stricat în el acest neam, au dus-o cel mai bine, au huzurit .Iar oamenii cinstiti si muncitori, oamenii curati, valorosi, buni, au fost călcati în picioare, batjocorâti, umiliti, ajunsi paria societătii ! (gâfâie, cu ochii iesiti din orbite ) Un popor care si-a bătut joc de el însusi, care si-a distrus valorile, care si-a promovat jigodiile si ticălosii ! Un popor care s-a târât prin istorie asa cum se târăste si acum , ca un câine, un asemenea popor este un popor care nu merită să trăiască, ci să piară. (mică pauză. Sotia lui îl priveste îngrozită, năucită de ce aude ).
R D : Dumnezeuleee... (plânge).
M D : Un popor lipsit de demnitate, fără vocatia onoarei, în care indivizii umani se invidiază si se mănâncă unii pe altii. Un fel de cancer sau de canibalism în care celulele unui organism se mănâncă unele pe altele. Este sau nu este ? Ei bine, un asemenea popor este drept ca să dispară de pe fata pământului ! Este bine, pentru el în primul rând, că nu se mai chinuie, să dispară de pe fata pământului !
R D : (distrusă, uluită) Dragul meu, vino-ti în fire ! Mă rog lui Dumnezeu să aibă milă de noi si să te ajute în momentul acesta. (respiră adânc ) Mihai, un om, o fiintă omenească, asa cum esti tu, nu poate să judece un popor, mai ales poporul în care s-a născut. (mică pauză, face efortul să-si adune puterile) Un popor este ceva, de milioane de ori mai mare decât o fiintă omenească, este cu totul altceva, întelegi ?
M D : ( lucid, respiră greu ) Ascultă-mă până la capăt, Rodi. (tare, apăsat) Ai jurat că o să fii alături de mine până la capătul lumii !
R D : ( plânge) Viata si moartea omului sunt date de Dumnezeu. El este cel care dă viată, numai el are voie s-o ia. Pentru că El a creat-o, El a dat-o. Noi, oamenii, nu avem acest drept. Si dacă nu avem voie să luăm viata unui om, atunci nu avem voie să luăm nici viata unui popor . Cu atât mai mult nu avem voie să luăm viata unui popor...Cum poti tu atunci să iei viata a peste 18 milioane de români ?
M D : (tinându-si ochii închisi si fălcile înclestate ) Ascultă-mă, draga mea, te rog, până la capăt .
R D : (zgâltâindu-l, luându-se cu el la bătaie) Nu vreau să ascult nimic ! (tipă ) Trezeste-te dracului din betia asta tâmpită în care ne scufundăm amândoi de ani de zile! Vreau să vină si pentru mine, o dată, o zi a salvării. Vreau să ajung si eu o dată pe culme ! (plângând ) Te implor, Mihai, fie-ti milă de fiul nostru care o să vină, fie-ti milă de mine! Indiferent ce se va întâmpla cu mine după aceea. Că mă voi sinucide sau voi începe să mă înalt ca un balon de aer. (se lasă tăcerea, undeva se aud acordurile jalnice ale unei flasnete)
M D : (îi aprinde încă o tigară ). Ascultă-mă cu atentie, draga mea . Un popor care îsi ucide valorile, geniile, care îsi ucide conducătorii, este un popor asasin, ucigas, un popor pervers. Ucigându-si valorile si geniile poporul român s-a condamnat pe sine la înapoiere, la autodistrugere. Un asemenea popor, este un popor, asa cum zice filozoful acela român, un popor sinucigas. (tare ) Un popor suicidal ! (mică pauză). Un popor care a tânjit toată viata, toată istoria lui după moarte, după disparitie, după stingerea lui !. Vezi balada si mitul Mioritei, certificatul de nastere al spiritualitătii românesti. Mai am un singur dor, să mă lăsati să mor ! Iată ce-a simtit si ce-a visat toată istoria lui poporul român. Aceasta a fost tendinta fundamental, obsesia fundamentală a acestui popor, aflată acolo, în subconstientul lui colectiv. (tare) Lăsati-mă sa mor ! geme si strigă de două mii de ani poporul român. Ei bine, iată, eu îi satisfac dorinta fundamentală a poporului meu . Îl ajut să moară. Îi grăbesc moartea . (apăsat, privind-o în ochi ) Asta fac ! Acum întelegi ! Îi fac un bine ! Îl ajut să moară ! Îi grăbesc moartea, extinctia finală, îl scap de suferintă. ( rugător ) Întelegi ? Acum mă întelegi ?
R D : ( privind în gol. Chipul îi este răvăsit si totodată împietrit ) Mihai.. Nu este asa că nu este adevărat ? Că e un vis ce se întâmplă acum cu noi ? ( plânge ) Că din sila asta insuportabilă de viată, de tară, ne-am îmbătat crunt... si acum avem un cosmar ?
M D : (îi aprinde tigara ) Dimpotrivă, draga mea, cred că niciodată, dar niciodată, nu am fost mai lucizi si mai normali la minte decât acum !
R D : (împietrită ) Ai vrut să te răzbuni pe poporul român, nu-i asa ? Pentru că nu te-ai putut realiza în tară, pentru că am fost invidiati, marginalizati, alungati din tară ? Pentru că ai fost umilit ca om de stiintă de către poporul tău, în tine s-a născut ura fată de el ? Si de aici dorinta de a te răzbuna ? (respirând adânc, oftează ) Nu-i asa, Mihai ?
M D : ( gânditor ) Nu, draga mea ! Dimpotrivă, am făcut si fac lucrul acesta pentru poporul român, pentru binele lui, pentru că îl iubesc în cel mai profund si tragic mod. Pentru că mi-e milă de el, o milă imensă, dureroasă, plină de dragoste. (mică pauză) Pentru că nu stie să moară frumos, să dispară frumos, demn, din istorie. O istorie întreagă a trăit mizerabil, călcat de toti în picioare, suferind, umiliti, nedemni . Si mai ales a trăit călcat în picioare, umilit de el însusi .Iar acum când dispare, căci poporul român a intrat de mult în perioada lui de disparitie, nu stie să moară demn, frumos. Nu stie să iasă demn de pe scena istoriei .
R D : (calmă, rugătoare) Mihai, tu stii bine că de când nenorocitii ăstia de francmasoni au făcut Uniunea Europeană, au făcut-o ca popoarele Europei să dispară, să se topească încetul cu încetul în creuzetul european genetic. Să se topească într-un mare popor european . În poporul unic european.
M D : A fost cea mai mare tâmpenie si porcărie din istorie. Francmasoneria satanică si-a văzut visul cu ochii .
R D : (implorându-l) Mihai, tu stii bine că poporul român a fost adus în situatia asta nenorocită de a dispărea, de a se autodistruge prin manevrele Occidentului perfid, prin manipularea Francmasoneriei, a Corporatocratiei. A fost jocul murdar al Occidentului, al Americii, condusă de Francmasoneria mondială ? Poporul român a fost manipulat, îndobitocit, îmbolnăvit, a fost adus pas cu pas în capcana în care urmează să se autodistrugă, autodistrugerea .
M D : (privind-o cu ură) Atât ai putut tu să cunosti din toată drama oribilă a poporului român ? (tare) Draga mea, poporul român s-a lăsat manipulat, s-a lăsat adus în starea de moarte, în starea în care urmează să se autodistrugă. Aceasta era dorinta lui subconstientă de a ajunge în starea când se stinge singur. (respiră adânc) Versul acesta al lui Eminescu, Lăsati-mă să mor ; este revelator . Este sentimentul central, esenta simtirii întregii istorii românesti. De aceea a fost Eminescu marele geniu al acestui neam, pentru că i-a captat sevele cele mai adânci, obsesiile cele mai profunde si dureroase ale subconstientului său colectiv .
R D : Mihai, hai să fim calmi si să judecăm cu sânge rece..
M D : (îsi aprinde altă tigară) Da, de ani de zile judec cu sânge rece . Poporul acesta a fost un popor condamnat la moarte de fortele oculte care conduc lumea. Iar el le satisface, ca nerodul, dorinta, autodistrugându-se într-un mod dureros si murdar. Nedemn pentru un popor bimilenar ! Rusinos mod de a dispărea al poporului român !
R D : ( nu se dă bătută ) Dragul meu, suntem beti si epuizati de nesomn. Contractul acesta fabulos care ne-a făcut bogati, de aseară ne-a dezechilibrat pur si simplu. ( mică pauză ) Hai să ne culcăm, luăm tranchilizante si ne culcăm, si când ne vom scula, vom lua cea mai bună decizie.. . Te implor. Îti cad în genunchi .
M D : Auzi, ce chestie îngrozitoare ! Nimeni n-a sesizat ideea profundă a versului lui Eminescu, Lăsati-mă să mor . Deci, nu lăsati-mă să mor, asta tot ar mai însemna ceva, ar însemna curajul lucid de a te sinucide. De a-ti asuma sinuciderea . Puterea si demnitatea de a-ti lua viata, ca popor în istorie. Si nu lăsati-mă să mă sinucid. Adică, cum vine chestia asta ? Eu ca popor le cer altora voie să mă sinucid ? Hai, vă rog, Marilor puteri, si voi popoarelor cu care mă învecinez, stiti, eu poporul român as vrea să mor . Vă rog frumos să mă lăsati să mor. Nu ?
R D : ( tristă) Esti beat, dragul meu ! Ai chef de vorbă, vesnicele, interminabilele discutii ale intelectualilor, cea mai nenorocită clasă din istorie. Când beau, au pretext ca să bea, să discute si discută ca să bea. (scuipă ) Puah ! Intelectualitate nenorocită, căzută în droguri, si în alcool ! (tipă la el ) Mihai, te rog să te trezesti ! ( îsi aprinde nervoasă tigara ) Dragul meu, poate că a fost o glumă stupidă. Poate că esti beat si nu ti-ai dat seama ce spui ! (îi pune palma pe crestet si îl zgâltâie )
M D : (ca pentru el. Îsi toarnă) Ai dreptate, ai perfectă dreptate, intelectualitatea mondială este cea mai oribilă clasă a istoriei umane. Lasă, plină de lichele si de jigodii, de genii, de excentrici si homosexuali, de paranoici si de curve masculine si feminine. Intelectualitatea mondială, scumpa de ea, este expresia cea mai clară a decăderii speciei umane .
R D : ( i-a luat paharul) Mihai, te rog acum să-mi acorzi si mie putină atentie. Te rog să mă privesti (îi apasă fruntea astfel încât să-l oblige s-o privească în ochi) în fată. (mică pauză. Se privesc) A fost o glumă, dragul meu, nu-i asa ?! Hai, spune-mi că a fost o glumă !
M D : ( o priveste în ochi, treaz, curajos ) Jur că n-a fost nici o glumă, draga mea ! ( respiră adânc) Draga mea, draga mea . Poporul român este ca si dispărut din istorie. Încă de pe timpul căderii dictaturii comuniste românii si-au jefuit economia, si s-au comportat ca un popor care se autodistruge cu o fervoare rar întâlnită. Sunt ani buni de când tiganii sunt mai numerosi în România decât românii, procesul de tiganizare al poporului român fiind extrem de profund si de general . Poporul român a dispărut asimilat fiind de tigani, tiganizat fiind într-o mare proportie. Ce oroare, ce sfârsit rusinos al unui popor, al unui popor chinuit si umilit, mai oribil si mai dureros ca acesta se poate imagina ?
R D : ( după un moment de tăcere ) Mai bine distrugem restul popoarelor, distrugem tările civilizate, si asa se scufundă într-o criză morală gravă, dar salvăm poporul român .
M D : (se ridică, se plimbă nervos prin încăpere) Tu nu întelegi, omul lui Dumnezeu, că poporul român a dispărut ? Că n-a mai rămas din el decât o turmă tiganizată, murdară si imbecilizată, în care tiganii reprezintă două treimi din populatie, iar noi, românii, am rămas numai o treime si aceea tiganizată ? (apăsat ) Tu nu întelegi că poporul român nu este decât un muribund canceros, care agonizează ! Care se târăste prin istorie cu ultimele puteri, printr-o baltă de excremente si de vomă, si care mai bine nu ar exista !
R D : (îl priveste uluită) În cazul acesta te voi denunta ! Să fii judecat ca orice criminal de război. Vei fi pus la zid si împuscat. Ti-o spun în fată !
M D : ( privind-o cu milă) Da, da .
R D : Eu nu am avut nici o contributie la crima aceasta oribilă asupra poporului român ! La acest genocid mârsav ! Eu n-am stiut nimic ( tremură toată ). Nu m-am gândit niciodată că poate să-ti treacă prin cap o asemenea idee. Mă voi duce să te denunt, asa cum as denunta orice criminal nenorocit . ( se îndreaptă către usă ).
M D : (îi blochează drumul ) Mai asteaptă putin. (se privesc în ochi necrutător).
R D : ( cu ură ) Ticălosule ! ( tipând ) Asasin de popoare !
M D : (încercând s-o i-a în brate ) Asteaptă putin. (respiră greu. Zgomotul tramvaiului începe să crească din nou) Auzi, este moartea, care vine să ne spună că mai avem putin de trăit .
R D : ( tipând) Dă-te la o parte când îti spun, ticălosule ! Mă duc să te denunt la politie . Mâine toată presa va urla de ticălosia pe care ai făcut-o ! Ptiu ! (îl scuipă în fată ). O să-ti ocupi locul meritat lângă Hitler si lângă Pol Pot. Lângă Stalin si lângă toti marii criminali ai omenirii. ( gâfâie ) Asasinule, nemernicule, tu nu-ti dai seama că si altii vor pune mâna pe arma descoperită de tine si că praful se va lege de omenirea aceasta ?
M D : (îsi sterge scuipatul de pe fată) Ascultă-mă bine. ( gâfâie ) De patru luni în apartamentul nostru există un generator Ki. (încearcă să-si aprindă o tigară, fără să reusească. Tremurând ) Nu mai avem mult de trăit. Asa că vom dispărea si noi o dată cu el, o dată cu poporul român .
R D : (îl priveste stupefiată. Ochii îi sunt mari, dilatati ) M-ai omorât si pe mine ? (îsi înfige mâinile în el si-l ia de piept . Bărbatul îi prinde mâinile ) .
M D : Mai avem numai putin de trăit. Oricum vom muri odată cu el, cu poporul pe care eu l-am iubit ca pe ochii din cap. Ceea ce este cel mai bine. (femeia îl priveste cu ură, cu oroare). Ascultă-mă pe mine, Rodi, asa este cel mai bine. ( închide ochii, se reazemă de usă) Poporul român a fost o anomalie în istorie. ( vorbeste cu o mare greutate ) Născut dintr-o crimă, crima Imperiului roman asupra Daciei si a poporului dac. Pentru că s-a născut dintr-o crimă, dintr-un viol, a fost toată istoria lui călcat în picioare. Ce putea să iasă dintr-o crimă îngrozitoare, oribilă, din cea mai mare crimă a antichitătii, decât un avorton blestemat, asupra căruia avea să apese tot blestemul crimei uriase. (tare) Blestemul ucigasului roman, blestemul poporului roman, ucigas de popoare, apasă de două mii de ani asupra noastră, întelegi ? ( urlând) De asta am avut noi istoria pe care am avut-o ! Asa se explică destinul nostru, al poporului român, al românilor !
R D : (îl priveste îngrozită) Încearcă să se elibereze din strânsoarea mâinilor lui ) Dă-mi drumul, ticălosule ! Dă-mi drumul !
M D : ( rugător, suferind ) Rodi, mai ascultă-mă numai putin. (gâfâie) Crede-mă, îi fac un mare bine poporului român. El dispare fericit în istorie. Nici nu stie că dispare. Este ca un bolnav care moare în somn. Nici nu stie când trece în lumea de dincolo. (mică pauză. O priveste cu părere de rău) Celelalte popoare, căci vor dispărea mai toate popoarele Europei, vor avea un sfârsit mult mai dramatic, mai murdar si mai dureros . Vor muri zvârcolindu-se în dureri, în gemete. Pământul va lua foc, va mirosi a pucioasă, si oamenii vor striga cât vor putea, iesiti voi, mortilor, afară, ca să intrăm noi, vii ! Vor muri urât, ca niste bătrâni sclerozati. (mică pauză ) Crede-mă, i-am făcut acest bine poporului român pentru că îl iubesc, pentru că este poporul nostru ! (femeia se zbate încercând să scape din prinsoarea mâinilor lui . Deodată o auzim urlând ) .
R D : ( zbătându-se ) Asasinuleeee ! Asasinuleee!
M D : (îi astupă gura cu palma ) Crede-mă, draga mea, poporul român de mult îsi dorea să moară. Să se stingă . Avea în codul lui genetic înclinatia către stingere (tare ) De aceea s-a si lăsat călcat în picioare, de aceea el s-a si călcat pe sine în picioare cu atâta sete si atât de eficient. Si-a bătut joc de el însusi cum n-a mai făcut-o nici un popor în istorie. S-a autodistrus până când a ajuns să se târască în istorie asemenea unui câine. (tare, urlând ) Eu nu accept să-mi văd poporul ajuns în ultimul hal de decădere, de umilintă, de nesimtire ! De rusine !
R D : ( se zbate să scape ) Dă-mi drumul, ticălosule !
M D : Proiectul francmasonic al realizării Europei unite, al realizării poporului unic european, care este de pe acum un popor de tigani, a urmărit de mult distrugerea poporului român ! ( gâfâie )
R D : (a reusit să se elibereze) Dacă este asa, atunci lasă-i să-l omoare ei, francmasonii, occidentul, americanii, dar nu-ti omorî tu poporul! (tipând, plângând) Să-l omoare ei, întelegi, ei, cei care l-au condamnat la moarte, dar nu-ti omorî tu poporul tău ( gâfâie, îngrozită), poporul strămosilor tăi .
M D : ( rugător ) Dar poporul acesta a fost condamnat demult la moarte. El este ca un animal muribund care agonizează, suferind îngrozitor. Si atunci, ca să nu mai sufere… îl împusti. Îl scapi de suferinte îngrozitoare. (mică pauză) El a fost avertizat că va muri. Dar el în loc să lupte, să se salveze, el însusi le-a făcut jocul dusmanilor săi. Exact ca Ciobanul din Miorita. ( respiră greu ) Poporul român le-a făcut pe plac asasinilor lui... el însusi fiind asasinul său cel mai mare. ( mică pauză ) Este acelasi ritual al mortii Ciobanului din Miorita. De ce nu vrei să vezi că lucrurile se petrec la fel !
R D : (înclestati ) Mihai, te implor, uite, îti cad în genunchi (îi cade în genunchi ) Dragul meu, ti-am fost un prieten adevărat. Ti-am fost o sotie credincioasă toată viata. ( respiră adânc ) Ascultă-mă, te rog, în genunchi ca pe un Dumnezeu. (îi cuprinde si îi sărută picioarele ) Pentru numele lui Dumnezeu, Mihai, te implor. Hai să plecăm chiar acum în tară. Dezgropăm cutiile acelea care răspândesc moartea, generatoarele Ki, sau cum le-ai zis tu. Apoi ne gândim la altă solutie. (gâfâie, îl priveste rugător ) Te implor, Mihai !
M D : (se lasă si el să cadă în genunchi . Îi ia capul în palme. I se văd lacrimile siroind pe fată ) Te înteleg ! Te înteleg perfect, draga mea. Si eu îmi iubesc poporul român. Dar, noi doi, nu i-am făcut lui nici cel mai mic rău. El singur s-a condamnat la moarte. Exact cum a făcut Ciobanul din mitul Mioritei. Stie de mult că este condamnat la moarte, dar nu face nimic ca să se salveze. Le duce opera la capăt asasinilor lui. (zgomotul tramvaiului începe să crească. Cei doi încep să se privească îngroziti ) Vine tramvaiul să mă întrebe dacă am putut să îmi duc misiunea până la capăt (gest). Aceasta a fost marea mea misiune pe lumea aceasta, misiunea pe care mi-a dat-o Dumnezeu .
R D : (se lasă un moment de tăcere. Se aude plânsul înăbusit al femeii) Mai bine omoară lumea aceasta nenorocită, criminală, împutită, Mihai, decât poporul român. Occidentul este împutit, Marile Puteri, acesti banditi ai civilizatiei umane, care au dus omenirea la dezastru, la ruină. Dar lasă poporul român să-si continue existenta. Lasă-l să se sinucidă, să se omoare el. Nu-l omorî tu. (plânge în hohote . Când se mai linisteste ). Dragul meu, te implor, te implor!
M D : (plânge) E imposibil ce-mi ceri. Poporul român de astăzi nu este decât o turmă decăzută de tigani .Poporul român de astăzi nu este decât o rusine. O palmă peste obraz, un scuipat la adresa celui care a fost în istorie poporul român. O bătaie de joc ( mică pauză ). Poporul român adevărat a existat până acum câteva decenii. Din momentul în care numărul tiganilor a devenit mai mare decât al românilor, după ce procesul de tiganizare si de decădere morală a depăsit o anumită limită, n-a mai fost vorba de poporul român . (respiră gâfâind. Închide ochii, plânge) Uită-te si tu în ce hal de decădere, de degradare a ajuns ceea ce tu numesti poporul român. Ascultă-mă pe mine, un asemenea popor, o rusine pentru strămosii si urmasii lui, nu merită să mai trăiască ! ( apăsat ) Si nu trebuie să mai rămână în istorie ! ( plânge ) Te rog să mă întelegi ! Am făcut cel mai bun lucru pe care puteam să-l fac. Si l-am făcut pentru că am iubit foarte mult poporul român. Mi-am iubit foarte mult neamul meu. Pentru că îmi este rusine, mi se rupe sufletul să-l văd decăzut în halul în care a decăzut. (plânge. În momentul acesta o vedem pe Rodica Dragomirescu ducându-si mâna la tâmplă, în timp ce ochii îi devin nefiresc de mari si de albi, pe chipul trist, deznădăjduit ) .
R D : ( respiră adânc ca si cum n-ar avea aer. Brusc devine disperată) Dumnezeule, Dumnezeule, de ce m-ai părăsit ! (în momentul următor o vedem înclinându-se si prăbusindu-se ).
M D : Draga mea (îngrozit ), ce se întâmplă cu tine ! (disperat, urlă, o zgâltâie ) Pentru numele lui Dumnezeu, spune ce se întâmplă cu tine ? (în momentul acesta realizează că sotia lui este moartă . Îsi ia mâinile îngrozit de pe ea. Trupul femeii se prăbuseste pe podea . Mihai Dragomirescu se ridică de jos, încet, îngrozit. Se dă câtiva pati înapoi. Pare că si-a pierdut mintile. În timpul acesta cortina cade încet.)

Sfârsit .












































Stefan Dumitrescu    6/24/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian