Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Luminita Suse : Duminica inimii



Despre Luminita Suse se vorbeste mai putin în revistele literare ale momentului poate si pentru faptul că se află de câtiva ani buni în Canada, autoarea se găseste la a patra aparitie după “Anotimpul licuricilor” (2001), “Sacrificiul mirării” (2002), “Geometrii singulare” (2003); toate apărute la Editura “ProTransilvania” din Bucuresti. Luminita Suse a văzut lumina zilei de pe pământ românesc (născută fiind în Bucuresti) nu si-a uitat tara natală fiind o ambasadoare a scrisului românesc în tara de adoptie, prezenta în rândurile Academiei Româno-Americană dovedeste acest lucru.
Ori de câte ori are posibilitatea, vine în tară, la Bucuresti printre fosti colegi de la catedra de Matematici 3 de pe lângă Universitatea Politehnică Bucuresti unde s-a format si activat până la plecare.
După “botezul” Uniunii Sciitorilor din România (este primită în rândurile breslei scriitoricesti în anul 2004) Luminita Suse vine cu un nou volum “Duminica inimii”, Editura Limes, Cluj Napoca, 2006, într-o tinută de sărbătoare asigurată de Adina Ungur care prezintă o amplă prefata dând dovada unui înalt profesionalism.
Îndemnul Decalogului biblic: “adu-ti aminte de ziua Domnului si cinsteste-o asa cum se cuvine”, (Iesirea 20, 2-17), cu toate că spiritul acestei porunci este să o respecti, lumea pe parcursul celor două mii de ani a făcut ceea ce a considerat că-i bine în acel moment cântărind importanta faptei: “nepotii sunt îmbăiati si primeniti// mătusa frământă cocă si osânză/ pe saltea cu paie mâtul doarme-n ie/ bunica împărtind colaci cu brânză”. ( asa îmi aduc aminte de copilărie)
“Cisteste pe tatăl tău...”,(Iesirea 20, 2-17) autoarea îl cinsteste fără nici o recompensă: (“...si multi ani vei trăi pe pământ”), (Iesirea 20, 2-17) constientă că ultima parte a acestei porunci, în mileniul III în care am păsit nu prea are valoare, în anumite clipe din respect fătă de cel care a creat-o, stă (desi cuprinsă de noiamul de probleme), are puterea să îsi rezerve un moment de liniste; (duminica) poartă un dialog imaginar, un adevărat discurs poetic purtat între generatii: “cine poate să te înteleagă/ mai bine ca mine/ tată?” după care întelegătoare pentru eventualele greseli părintesti (nu numai copiii gresesc) poeta, îi spune, descătusindu-se parcă de povoara păcatului: “abia acum te-am iertat/ tată”, dorul fată de cel care a zămâslit-o o mistuie în acele clipe nostalgice “din nimic să te plămădesc/ tată” ar da orice ca să-l simtă pentru un timp lângă ea “în universul vizibil” oferindu-i drept recompensă pentru grija părintească purtată, totul : “îti las un pumn de semne pretutindeni/ trecerile mele prin lume/ cu urme de tălpi spulberabile/ nori formati teoretic din aerul expirat/ cumulonimbus de impresii/ gânduri degenerând/ la coadă pentru eternitate/ îti las/ turnul meu babel din durere si versuri/ maree de pânză/ sifonată în convulsii sentimentale/ pe pat de puscă nerăzbunată/ îti las seminte de inimă/ ruginind între coastele mele fecunde/ ofrandă peste ofrandă/ pomană după pomană/ tot ce asteaptă calul tău de pământ/ să înghită/ tată” (Cal de pământ – semne pentru tata) după care îi aduce un elogiu tatălui pentru trăsăturile genetice; recunoscându-le: “tatălui meu/ îi datorez mersul pe sus/ cu tâmple julite prin săbii de trestii// tatălui meu/ îi datorez si îndrăznela/ de a sări în necunoscut/ niciodată fluentă în regret”, dragostea fătă de el e ca o etichetă de bună crestere primită pe care o prezintă peste tot în spatiu si timp: “în numele lui/ port scut de gheată/ si foc pe obraji moi de lut” (Mersul pe sus)
Poeta Luminita Suse îsi gospodăreste bine spatul celor patru camere ale inimii sale, din interiorul cărora sentimentele emană “doar amintiri” (Triptic de cuvinte) despre “fetita lui tata argint viu/ se juca nestăpânită sub soare si lună”, urmărindu-i evolutia “crestea femeie sub seceri de brumă” (Elegie târzie), astfel că primii fiori ai dragostei o prind îmbrăcată în “rochia argintie îmi vine bine/ din profil e ca turnată din apă si piatră/ în jurul bustului mă strânge a toamnă/ iar pe la cusături cu dintii mă tine/ primul colindător de iarnă”, nu se lasă pradă primelor sentimente, demnă îsi recunoaste puritatea într-o lume bântuită de fărădelegi: “dar eu păsesc mai departe întreagă” dând dovadă de maturitate, ignoră “inima trosnind din cristalele toate/ de piatră, Doamne si totusi cum bate” (Autoportret în piatră), găsându-si în final perechea “cel ce m-a iubit cu adevărat/ mi-a întins fiinta până la stele/ si mi-a prins degetele/ în nebuloase inele” convinsă fiind că acum e ocrotită: “cu mâna celalată/ mi-a acoperit inima” fără să regrete esecurile dragostei; “ceilalti s-au speriat// si-au retras blazonul”, poeta, pune punctul pe i: “doar el/ a ales să rămână bărbat/ luptând cu mine până la capăt” (Până la capăt).
Dacă Dumnezeu a făcut lumea în sase zile, iar a saptea zi a fost zi de odihnă; pentru Luminita Suse, a saptea zi este o zi a bilantului, (autoarea vine din lumea cifrelor; lucrând ca software engineer) făcut în taină, este o zi a împăcării “... îmi calc iertând peste inimă” (Împăcare) de sine, o zi a spovădaniei dar si a sperantei, a promisiuni: “iată îti mai dau un semn” un ultim efort în dorinta sufletească ce o roade fără-ncetare, poeta se obligă să le transmită mai departe, fiind un adevărat testament ce rivalizează cu marile testamente ale literaturii: “din nimic să te plămădesc din nou tată” (Cal de pământ).
Prin volumul “Duminica inimii”, poeta Luminita Suse, ne aduce în aceiasi tehnică poetică; metafore, imagini, simboluri, etc. factori ce contribuie la întregul flux emotional direct si sincer al evocării, trăirii tuturor faptelor si stărilor de spirit create în priajmă ei, complectând astfel universul său în momentele tranzitorii cu adânci semnificatii în plan biografic, dar si cu o dechidere existentială.







Aurel Pop    5/29/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian