Mircea Stefan / Un alt septembre
Debut spectaculos în perioada regimului totalitar, alături de alti confrati într-un volum: “Alfa” cu un grupaj de poezii: “Poeme de luni”, editura Dacia, Cluj Napoca, 1987; urmat după o perioadă de câtiva ani de adevăratul debut editorial prin volumele: “Cina” si “Tablouri” apărute la aceiasi editură “Cavallioti", Bucuresti, 2004, după care revine în aria literară cu “Alte poeme pentru mai târziu” editura "IDC Press", Cluj Napoca, 2005. Aflat la a patra sa carte: “Un alt septembre”, editura "IDC Press", Cluj Napoca, 2006, Mircea Stefan este cvasi-absent din peisajul liricii românesti, (timp de aproape 14 ani); perioadă în care plecat peste mări si tări în speranta unui trai mai bun, stabilindu-se în Statele Unite ale Ameircii, înjghebându-si o afacere pe care o derulează si în prezent.
La plecarea sa din tară era familiarizat cu arta cuvântului, dovadă prezenta sa în revistele literare, si în cercurile literare de pe malurile Dâmbovitei, (în perioada studentiei si până la plecarea din tară) desi Mircea Stefan este ardelean de prin părtile lui Gheorghe Pitut, Beius.
Volumul de fată: “Un alt septembre” cuprinde o retrospectivă a creatiei publicate în volumele anterioare însotite de noi creatii poetice: “Poemele Nordului” structurat în două părti: “Sub cer de vară” si “Alergător de cursă lungă” , autorul ridică stacheta discursului poetic atât: “pentru El” cât si “pentru noi”constient de responsabilitatea actului creator: “O nouă dimensiune a sentimentelor vine din nord” de data aceasta, transant, uns cu toate alifiile: “ca o vulpe prin golurile pământului” hotărât si vigilent: “ca o haită de câini” (Iscariotul) îsi apără crezul său: “o lasă-mă verb în miscare si vară” încrezător în fortele sale:” să pot îndrăzni...” (Într-o seară a arderii) a scrie.
În poezia lui Mircea Stefan întâlnim o naratiune exprimată la un înalt grad de puritate care plasează relatia cu divinitatea într-un cadru marcat de sentimentul umilitor al existentei: “coboară de pe cruce/ dacă poti/ picioarele de piatră/ să le săruti la toti” ca apoi să regrete tonul ironic abordat în discursul său: “El stă acolo trist/ însingurat/ privind acelasi nord spre care am plecat” (Vine decembrie)
Escalele lui Mircea Stefan sunt punctate în lirismul său într-o formă modernistă cu o încărcătură esentializată a formei, umbrită de o usoară obsesie divină, marcată, de traditionalism: “ca un septembrie trist/ Ardealul/ fără atâtea biserici de lemn” (Ardealul) înbinate cu clisee din sfera eroticului: “pornind de la tărmul de mare/ cu mersul de femeie ce visează/ se ondulează Golgota” (Călătorie pe valuri) ca în final; după o lungă călătorie: ”de departe venim/ cu seminte în pungi” ia contact cu mentalitătile altei culturi de masă total diferită: ”sunt o vară în sud/ si o iarnă în nord// taverna cu totul/ la răscruce de drum// noi sebăm inorogul/ cu mustătile lungi” (Undeva în America)
Unele poeme sunt decupate din realitătile cotidiene dure: “în fiecare zi mai deschidem un cont al tristetii/ în case e frig si noroi” (Clepsidră moartă si aer) contactul cu o lume creată artificial: “ne întâlnim la stadionul acoperit/ iarba din plastic e pictată în verde” (Cuvântul împăratului) îl fac să regrete după spatiul natural lăsat în locurile de obârsie: “ni se sparge o lacrimă departe...” (Clepsidră moartă si aer) pe care ori de câte ori: “revenit prin păduri/ verdele a aprins/ mai mult/ un/ albastru din cer” (Cuvântul împăratului)
Alteori poemul reflectă pulsul momentului: “haosul se prelinge pe străzi/ fără inimă/ tu vrei să culegi aerul/ să respiri/ să intri în scorbura scoicii/ deschise” (Nasterea perlei) Contactul de durată cu lirica transatlantică se simte în scriitura abordată de autor cu nuante nostalgice a clipelor petrecute: “sus pe un deal dincolo de Carpati/ acolo unde începe copilăria” destăinuindu-se parcă în soaptă: “ce greu cu amintirile/ tată” (Întru vară spre nord)
Cu tot ermetismul manifestat, Mircea Stefan, vine cu o poezie a realului acoperit de tragism: ” sunt pline de sânge apele-n cer/ ca merele coapte-n septembrie/ mister” cu iz apocaliptic: “noi nu vom muri de o moarte senină/ prea grele sunt apele prea putină lumină” (Un alt septembre)
Majoritatea poemelor lui Mircea Stefan sunt concise dar exaltă sentimente trăite în două medii diferite redate cititorului în paralel cu fidelitate, dovadă că Mircea Stefan are antrenamentul unui “alergător de cursă lungă” o confirmă cărtile scrise, că are si stăpâneste intregul instrumentar literar asigurat, stă succesul de care se bucură în rândul criticii literare dar mai ales de aprecierea Măriei Sale, - cititorul.
|
Aurel Pop 5/3/2007 |
Contact: |
|
|
