Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Întâlnire cu Iisus pe Muntele Ceahlău




▲ „Foşnesc codrii Ceahlăului de mulţimea sihaştrilor“, scria la începutul secolului al XVIII-lea Dimitrie Cantemir ▲ Documente din secolul următor grăiesc despre existenţa a 16 lăcaşuri monahale în acest masiv ▲ Mănăstirea de pe Ceahlău a devenit, în doar un deceniu şi jumătate, un simbol al faimosului munte, dar şi unul dintre căutatele locuri de pelerinaj ale României ▲

Muntele a fascinat dintotdeauna, iar Ceahlăul înseamnă pentru români, în general, şi pentru moldoveni, în special, mai mult decât orice alt munte. Nici sihaştrii nu s-au putut „abţine“ să nu-şi exerseze sfinţenia în codrii săi, iar „foşnetul“ pe care îl auzea domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir (1710-1711), cât şi documentele care atestă mulţimea aşezămintelor monahale vin să întărească denumirea de „munte sfânt al Moldovei“ atribuită Ceahlăului.
Vremea grea de pe munte, dar mai ales vremurile vitrege din lume au alungat sihaştrii, fără a putea şterge, însă, şi urmele lor, „încrustate“ adânc în aerul tare al înălţimilor dar şi în numele locurilor de pe Ceahlău, ce te duc cu gândul la o catedrală cosmică: vârful Toaca, vârful Panaghia (n.r. Preasfânta), Poiana Maicilor.

Traseele de pe Ceahlău cer tinereţe sufletească

Mănăstirile zidite pe munte au ca hram, în marea lor majoritate, sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului în Muntele Tabor. (Cum altfel s-ar putea mai potrivit?) Mănăstirea Ceahlău, ridicată la începutul anilor â90 de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu sprijinul prinţului Dimitrie Sturdza şi al Ministerului Apărării Naţionale, a reînnodat firesc tradiţia aşezămintelor monahale în acest masiv.
De la sfinţirea locaşului, în 1993, de către IPS Mitropolit Daniel, data de 6 august aduce, an de an, pe platoul Ceahlăului sute de pelerini. Printre aceste sute m-am numărat şi eu care, cu un grup de prieteni am hotărât să nu ratăm evenimentul anului de pe acest munte, în ciuda previziunilor meteo deloc liniştitoare. Dată fiind locaţia şi altitudinea, nu se poate ajunge la mănăstire decât pe jos, urmând diferite trasee, mai lungi s-au mai scurte. Traseele nu sunt nici pe departe facile, însă cer, mai mult decât tinereţe trupească, o tinereţe a sufletului. Iar numărul mare de oameni în vârstă pe care aveam să-i găsesc sus – chiar bătrâni de peste 80 de ani! – mi-au confirmat ipoteza.

„Aşa e până te obişnuieşti“

Revenind la grupul de pelerini alpinişti, cu care am escaladat pantele Ceahlăului…
Am plecat din Durău la ora 5.00 dimineaţa, urmând traseul pe la cascada Duruitorea. Primele câteva zeci de minute au fost cumplite. Nu atât întunericul sau dificultatea urcuşului, cât lipsa antrenamentului ne-au redus, pur şi simplu, la tăcere. Se mai auzea doar respiraţia adâncă, aproape astmatică a „alpiniştilor“ de ocazie. „Aşa e până te obişnuieşti. Mai încolo e mai uşor“, spune cineva în spate, fără să se fi auzit vreo întrebare.
Într-adevăr, ajunşi la cascada Duruitoarea, aflată aproximativ la jumătatea drumului, lucrurile stăteau deja altfel. După un scurt popas, am plecat zgribuliţi, din cauza aerului rece din preajma cascadei, însă primii 200 m de ascensiune pieptiş au dus frigul în registrul amintirilor.
După Duruitoarea peisajul începe să fie de-a dreptul spectaculos. Din loc în loc, poteca trece peste crestele versanţilor oferind, printre trunchiurile brazilor (nu chiar atât de falnici ca cei de la poale), în priveliştea largă ce se deschide, imaginea aşezărilor omeneşti răsfirate în văile muntelui. Deja vedem nori care mângâie vârfurile copacilor chiar mai în vale decât ne aflăm noi.

Întâlnirea cu Hristos şi viţelul de aur

În ultima parte a traseului, nu foarte departe de platou, peisajul devine tot mai stâncos, iar pădurea este înlocuită de o vegetaţie pitică, în care predomină jneapănul, un fel de „molid“ târâtor.
Pentru un orăşean, fiecare amănunt taie respiraţia: „Ai văzut pasărea aia?“, „Uite ce chestie aici!“. Fiind şi teologi în grup, bineînţeles că s-a declanşat o discuţie despre frumuseţea lumii văzute, ca prefigurare a celei nevăzute. Ne-am adus aminte şi de cuvintele părintelui Cleopa care spunea despre dealurile din jurul Sihăstriei: „Dealurile acestea sunt spinarea lui Dumnezeu. Dacă aşa arată spinarea Lui, gândiţi-vă cât de frumoasă trebuie să-i fie faţa“.
La un moment dat, printre trilurile păsărilor, foşnetul frunzelor de sub picioarele noastre şi glasurile „teologhisitoare“ se auzi, mai în vale (parcă), o romanţă. Imediat am făcut linişte… Într-adevăr, cineva care urca în urma noastră cânta o romanţă. Nu o mai auzisem vreodată. Pesemne că era foarte veche. Ne aşezăm pe nişte pietre şi aşteptăm…
Din vale apare silueta unui bărbat trecut de 50 de ani, îmbrăcat complet neadecvat urcatului pe munte, cu cămaşă, pantaloni de costum şi pantofi, urcând sprijinindu-se de un băţ.
„Când urci pe munte, nici să nu alergi şi nici să te uiţi în urmă. Ştiu asta din armată“, ne sfătuieşte necunoscutul, în loc de răspuns la bineţea dată de noi, continuând: „Şi voi mergeţi să vă întâlniţi cu Domnul Hristos şi Apostolii săi pe Tabor? Aţi lăsat viţelul de aur în urmă şi mergeţi să luaţi, ca Moise, tablele legii de pe Sinai?“. Ne-am dat imediat seama că întâlnirea cu Hristos nu putea fi altceva decât slujba de la mănăstire, iar viţelul de aur era scena amplasată în Durău de autorităţile locale, pentru a serba Zilele Muntelui, care bubuise asurzitor până pe la 2 noaptea, o muzică de o calitate cel puţin îndoielnică.
Până am ajuns la mănăstire, enigmaticul însoţitor de drum a ţinut-o numai cu povestioare despre pelerini, refuzând să ne dea vreo informaţie despre sine ori să se lase fotografiat.

„Nu a fost lumină de soare“

După ceva mai bine de 4 ore de la plecarea din Durău, am ajuns la mănăstire exact înainte de începerea Sfintei Liturghii, care a fost săvârşită de IPS Daniel, Mitroplitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
În cele 3 ore cât a durat slujba, cei aproximativ 500 de pelerini au simţit măcar de trei ori trecerea de la vară la toamnă şi de la primăvară la vară, perioadele de clar şi soare mângâietor alternând cu momente de ceaţă rece şi groasă, care înroşea nasurile aproape instantaneu. Cu toate acestea, pe marginea de munte pe care este zidită mănăstirea, se simţea o lumină ce ieşea din sufletele celor prezenţi, pe care-mi venea să o asemăn cu lumina despre care vorbise Înalt Preasfinţitul la predică: „lumina care s-a arătat pe Muntele Taborului la Schimbarea la Faţă nu a fost lumină din lumea aceasta, nu a fost lumină de soare, nu a fost lumină creată, ci lumina cea neînserată, nefăcută şi pururi fiitoare a slavei lui Dumnezeu. Această lumină nu are început, pentru că este însăşi slava lui Dumnezeu cel fără de început. Lumina Taborului este viitorul celor care l-au iubit pe Dumnezeu şi au făcut voia Lui, a celor care s-au ostenit în săvârşirea binelui“.
După încheierea Liturghiei cu toţii am fost serviţi cu peşte şi sarmale, pe care le-am mâncat cu grozavă poftă, gândindu-mă, însă, şi la efortul depus de părinţii mănăstirii de a organiza agapa, dată fiind dificultatea aprovizionării.
Apoi, şiruri-şiruri de oameni au împânzit potecile muntelui, întorcându-se de unde au venit, mulţumind că vremea nu le-a stat împotrivă şi au putut să se întâlnească şi anul acesta cu Hristos şi Apostolii săi pe Muntele Ceahlău.

Zilele Muntelui n-au fost deloc la… înălţime

▲ Sărbătoarea „Schimbării la Faţă“ are o rezonanţă aparte pentru oamenii din părţile Ceahlăului. În perioada regimului comunist a fost instituită la data de 6 august sărbătoarea Zilelor Muntelui, care s-a păstrat şi după â90.
Din cele aflate din presa locală, manifestările „culturale“ de anul acesta din staţiunea Durău, de la poalele Ceahlăului, au fost organizate exclusiv prin efortul şi finanţarea Consiliului Local al comunei Ceahlău, de care aparţine şi staţiunea, prefectura Neamţ părând să fi uitat de eveniment la fixarea bugetului pe acest an. Bineînţeles, este de apreciat efortul organizatorilor, însă reuşita e departe de a putea fi lăudată. Muzica unor artişti anonimi şi semianonimi a fost amplificată asurzitor, neştiindu-se, probabil, că într-un căuş de munte rezonanţa este cu totul alta decât în câmp deschis. Apoi, cu totul dezgustătoare a fost prestaţia unui membru al trupei umoristice „Vacanţa Mare“ din seara de 6 august care, dincolo de limbajul ce nu ţinea cont de copiii care-i avea în faţă, nu a făcut altceva decât să repete un spectacol pe care îl susţinuse şi cu trei ani înainte, pe litoral. Dar vorba ceea: „Ce plăteşti aia primeşti“.
Organizarea slabă a fost taxată, oricum, de publicul restrâns şi preocupat mai degrabă să bea o bere la terasele din prejma scenei, decât să răspundă îndemnurilor animatoare ale artiştilor invitaţi. De un oarecare succes a părut să se bucure concertul folcloric din după-amiaza de 6 august şi focul de artificii din seara aceleiaşi zile. ▲

Viaţa „monahilor alpini“

▲De la sfinţirea săvârşită de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în 1993, slujbele nu au contenit să se ţină zi de zi în nou înfiinţata mănăstire, în ciuda condiţiilor climatice foarte aspre în care trăiesc monahii acestei mănăstiri. Ca să vă faceţi o idee despre cum e viaţa la 1600 m, vă spunem că platoul Ceahlăului este acoperit de zăpadă mai bine de 160 de zile pe an, iar zilele de îngheţ pot depăşi numărul de 190. Temperatura medie anuală este de 0,7°C iar cea din luna lui Cuptor este de doar 9°C.
Părintele Casian Florea, stareţ din 2002 la Mănăstirea Ceahlău, ne-a povestit cam ce înseamnă viaţa în aceste condiţii: „Poate pe unii ar putea să-i surprindă, dar temperaturile din vârful muntelui iarna sunt mai ridicate decât la poale. Vântul, însă, este cumplit. Aici iarna viscoleşte într-una. Cum dai zăpada, cum se pune la loc“. Părintele ne-a mai spus că aprovizionarea se face acum în totalitate toamna, întrucât, după aşezarea zăpezii, este extrem de dificil de făcut acest lucru: „Să vă dau un exemplu: până acum câţiva ani se mai întâmpla să rămânem iarna fără un lucru de trebuinţă. Ştiţi cât dura urcatul pe munte cu cele necesare? 12 ore! Şi nu oricine se încumeta la această treabă, ci numai părintele Ciprian, fost salvamontist în Bucegi“.
Viaţa celor 10 monahi ai mănăstirii se rezumă, pe timpul iernii, doar la slujbele de la biserică sau rugăciunea ori lucrul din chilie. „Dimineaţa, înainte de slujbă, muncă, să dăm deoparte zăpada din uşa chiliilor (n.r. chiliile nu sunt altceva decât bordeie de pământ semi-îngropate) şi a bisericii, iar după slujbă zăpada e la loc, de parcă ar fi fost acolo dintotdeauna“, îşi aminteşte părintele Casian.
Oricum, monahii nu se plâng. Dimpotrivă. Iar faptul că anul acesta s-ar putea finaliza lucrările la Casa Panaghia, începute anul trecut, unde vor fi încorporate şi chiliile lor - pe lângă camerele pentru pelerini -, nu poate decât să-i bucure.▲






Nicolae Hulpoi    4/30/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian