Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Leonard Constant, autor, compozitor, interpret, cu premii în Ontario, Quebec, Olanda si Romania

Dupa 25 de ani în Franta si Canada, si după studii în franceză si spaniolă, Leonard Constant, autor, compozitor, interpret, cu premii în Ontario, Quebec, Olanda si cu o activitate componistică de 13 ani, se prezintă la un concurs folk în România natală si face astfel cunostintă cu adevăratul public românesc amator al unui gen în care muzica se îmbină cu poezia. Un gen respectat, încă, unde Leonard Constant, în decursul a numai sase luni, obtine de patru ori titlul de laureat cu marele premiu la festivalurile-concurs de muzică folk în anul trecut (marele premiu -- Festivalul de Muzică Folk si Baladă "Poarta Sărutului", Tg-Jiu 2006; marele premiu -- Festivalul Castanilor, Ploiesti 2006; marele premiu -- Prima Iubire, Reghin 2006; detinătorul trofeului OM BUN, editia XVI, Bucuresti 2006, probabil cel mai important eveniment folk în România).

Este un premiu care deschide perspective pe piata discului în România?

Nu cred. Cel mai bun deschizător de perspective pe piata discului în România este banul. De folos este si deschizătorul fizionomic: o antropogeografie bine texturată deschide foarte multe usi – se vede... as zice... regulat. Deschizătorul sferic este, la rîndul său, extrem de performant: un fotbalist cu veleităti discografice nu poate primi, sînt convins, decît un cartonas verde. În schimb, artistul talentat are perspective de... artist talentat. Si nimic altceva.

Ce reprezintă aceste premii pentru un cantautor care a creat cântece în special în franceză, prea putin obisnuit să cânte în limba sa maternă după o copilărie si o adolescentă petrecute în Franta si în Canada?

Reprezintă o încurajare pentru patronatul echipelor de fotbal românesti. Dacă 24 de ani de exil în geografii mai putin obisnuite cu fonemele graiului eminescian nu m-au împiedicat să mă fac înteles de interlocutorii mei români, sînt convins că un patron de echipă de fotbal poate atinge un grad de inteligibilitate foarte respectabil, ba chiar (cu răbdare, tutun cubanez, o inoxidabilă credintă si un elicopter bine întretinut) să-si permită cîteva aspiratii prezidentiale.

Cum ar putea un artizan ca tine, despre care s-a scris deosebit de frumos (vezi press-book în www.leonardconstant.com), atât în presa de aici cât si în cea românească, să devină atât de cunoscut încât să poată, într-adevăr, să îsi câstige decent existenta ca artist si om de scenă?

Să se schimbe radical lumea în care trăim. Sau să am rabdare, crezînd neclintit în munca si în talentul despre care sînt absolut convins că, mai devreme sau mai tîrziu, îmi vor hrăni familia. Postum.

Am citit în propriul dumitale website că, de mai bine de 13 ani, scrii, compui si cânti. Cântecele pe care le-am ascultat sunt poetice, romantice, cu jocuri de cuvinte, cu spirit. În româneste, cântecele pe care le-ai compus sunt pe versuri de poeti cunoscuti (Dinescu, Stănescu, Sorescu, Vulpescu). De curând, am văzut la TVR un talk-show în care poezia era pusă la zid, chiar de către unii care pretindeau că în tinerete au cochetat cu scrisul... Ce perspective are un cantautor care scrie poetic într-o lume atât de grăbită, care nu-si mai găseste timp să mai asculte poezie, să citească si să savureze?

A priori, perspective ce nu au nici o legătură cu activitatea în jurul căreia am plăcerea de a consuma acest dialog cu Dumneavoastră. Posibilitătile artistice sînt felurite si numeroase, unele bine cunoscute, în practică, de interlocutorul Dumneavoastră: arta profesoratului, arta traducerii... arta panificatiei, arta tîmplăriei, arta infografiei... si altele pe care nu am avut încă deosebita plăcere de a le integra strălucitului meu parcurs profesional: poezia gunoieritului sufletesc, a clauneriei politice, arta autoproxenetismului intelectual... si multe, multe altele.

Majoritatea tinerilor de astăzi îsi aleg meserii în functie de felul în care sunt cerute si plătite aceste meserii. Multi pleacă din România spre a face bani acolo unde sunt conditii mai bune si o salarizare mult mai mare. Se pare că artele si în special poezia, chiar si cea cântată, sunt sub-subventionate si încurajate... Care crezi că este dusmanul artelor în general si al cântecului poetic în special, al cărtii si al cititului de literatură, în particular?

Recent, s-a scris un cîntec asupra căruia nu doresc să mă pronunt pe plan artistic. Nu mi se pare nepotrivit să îl citez, însă, în contextul acestei probleme. Semnat Florin Chilian, textul cu pricina pune o întrebare de o acută actualitate în viata omului contemporan: «ce caut eu în viata mea?». Constat că subiectul neurzicat de prea multe probleme filosofice răspunde, în general: «bani»... si face tot ceea ce i se pare necesar găsirii lor. Vreme de cîtiva ani, am nutrit o prietenie cu un umanoid care avea, constient si mîndru, acest tic verbal de patru unităti alfabetice si multe zerouri înainte de virgulă. Desi nu l-am văzut de cîtiva bani, sînt convins că nu si-a pierdut aceste preocupări numismatice. Cît ne-am frecventat, a încercat cu îndîrjire să mă facă să adopt postulatul potrivit căruia artistul nu există atîta timp cît opera sa nu îi posibilizează si plăcerea de a împăna eminentele cărnoase ale unui sfert de miel cu podoabe de usturoi, gene false de rozmarin si un Chanel de podgorie. S-ar putea să mă fii scandalizat inutil teoriile acestui întelept biped. Născut, este adevărat, cu cîtiva bani înaintea mea, el bunghise mai repede ca mine că arta nu (mai) merită sacrificii, că integritatea artistică nu tine de foame si că omul de rînd nu are nevoie de ceea ce as considera eu cu pretentie (si cu futile pretentii) că este «frumos». El, precum majoritatea, a ajuns să creadă marea minciună a epocii noastre. Dusmanul artelor nu este minciuna în sine, ci mănunchiul de mercenari care au reusit să ne facă să o credem. Să ne facă să credem, în primul rind, că «asta vor oamenii», că «asta vrea publicul», că avem nevoie de o brînză sintetică sau de e-urile la plic care, revolutionare, fac din bietul bors traditional, mosmondit si vetust, unul «magic». Să ne facă să credem că modelul 2008 e mai bun decît prăfuitul său frate fătat cu 365 de zile mai devreme. Să ne facă să credem că tristetea pîinilor întemnitate industrial în pungi de plastic este mai veselă decît sonora, guraliva, preamîndra, itifalica prospetime a panificatiei artizanale. Să ne facă să credem că nevoile noastre sînt cele pe care ni le inventează circul publicitar în care trăim din zori în zori. Să ne facă să credem că ne grăbim, că «asta e» si că nu are cum să ne fie mai bine dacă gîndim altfel... ba, mai mult, dacă gîndim. Nu de mult, mă aflam în biroul unuia din cei mai cunoscuti actori comici români, director al unui teatru de revistă bucurestean. Desi, foarte amabil, a avut initiativa de a mă pune în contact telefonic cu directoarea unui festival euxinian de muzică folk, a tinut, ascultîndu-mi discul în surdină, să-mi spună o părere prietenească: «Dumneata ai stilul ăsta... asa... de baladist... Trebuie să iesi din găoacea asta... Dumneata trebuie să intelegi că oamenii vor să... vor să...». O tusantă nevolnicie remodelînd subit arhitectura facială a expresivului actor, am înteles că omul de cultură căuta zadarnic verbul pe care îl mimau mîinile sale uriase de urs dramatic autodresat postdecembrist să ocupe si functii directoriale birocratice. «Întelegi?... oamenii vor să... Întelegi?». Cuvîntul nu iesi, dar am inteles. Am înteles că trebuia să înteleg că oamenii vor să cadenteze ritmul din palme – frumoasă epocă, labele poc! Am inteles că trebuia să cred si eu această minciună. Si am înteles de ce atîtia din colegii mei de breaslă nu fac cîntece frumoase ci cîntece «misto», cîntece «beton», cîntece care «sună» sau care «să sune»... dar mai ales cîntece «misto». Nu mi-a fost niciodată frică de cuvinte. Problema nu este una lexicală. Personal, nu am nici o antipatie fată de cuvîntul «misto». Desi nu e premiant la etichetă, este un bun vecin de cartier, nu are purtări deranjante, stie să bea, este mereu la locul lui si stii că îi poti cere o mînă de ajutor cînd ti s-a stricat un piston sau ai de înlocuit o roată. Mai greu îi convingi pe «polimer» si «intertextualitate» să pună o mînă solidară pe cric într-o sîmbătă însorită! Nu, problema nu este cuvîntul «misto». Este ceea ce (îsi) ascund sub el atîtia din colegii mei de breaslă, cu o pudoare care mă îngrozeste. Este, de fapt, o lasitate, dictată de virilitatea timpurilor noastre. Tot ceea ce este modern este viril, mai ales ceea ce nu este. Lipsa de sensibilitate, lipsa de tandrete, lipsa de întelegere, lipsa de curiozitate, lipsa de adîncime, lipsa de timp... sînt virilitate. A nu gîndi, a nu îti pune prea multe întrebări, a nu ierta? virilitate. Întrucît totul se vinde si totul se cumpără, întrucît totul este un «produs», întrucît totul are un pret si nimic nu mai are valoare, întrucît trăim o epocă de unică folosintă, totul ne prescrie să percutăm, totul preconizează impactul fulgerător, fie cu un produs, cu o imagine publicitară, cu un refren, cu un gest, cu un cuvînt. Cine mai îndrăzneste să cugete cu glas tare, să croseteze un gînd mai tolănit în cronometru, să privească o situatie mai complex, mai analitic, mai polifatetat, este ridiculizat pe loc, că «vorbeste discutii» sau face «prea multă filosofie». Virilitatea epocii noastre este duminica gîndirii. Inteligenta a trudit destul. Mărinimosi, am hotărit colectiv să-i acordăm, în sfîrsit, o meritată si lungă, foarte lungă vacantă. În birourile craniului, o înlocuieste cu diligentă Muschiul. Ne-am scuturat de dictatori, sîntem liberi si fericiti, cumpăram vise de fum, fetele noastre sînt pasaportarele Republicii Chiloteilor de Rouă, iar colegii mei de breaslă sînt plini de pudoare, alergici la efort si, stiind că e rusinos să faci cîntece «frumoase», acceptă cu demnitate să fie doar modestii artizani ai unor cîntece deosebit de «misto», agrementate, cînd se poate, cu niscai sunete «misto», la clape sau la calculator, nu pentru că e frumos, ci pentru că «sună bine» si, a suna bine, chiar «dă bine»... ceea ce, nu pot nega, este foarte misto.

Este oare industria discului de vină că internet-ul ajunge să pună la dispozitia oricui creatiile autorilor fără ca acestia să fie plătiti? Pirateria poate fi oprită cumva?

Cine mai are timp de legi? În România, a ajuns să fie penibil să cumperi un disc. Amicii îti spun cu o bărbătoasă generozitate: «Lasă, mă, că-l găsim noi pe internet!». Acum cîtiva ani, scosesem un disc în tiraj mic, vreo douăzeci de cîntece si monologuri înregistrate într-o seară de recital la Nouvelle Scčne, fostul Atelier al Centrului National de Arte, la Ottawa. Nu era distribuit, îl vindeam doar eu, la comandă sau după spectacole. După cîteva luni, primeam comentarii jenant de frumoase din partea unor insi care îmi mărturiseau, concomitent, cu o candoare plină de seninătate si căldură, că primiseră o copie de la un frate, de la un vecin, de la o mătusă... si că era minunat. Poti să zici ceva?

Ce crezi că ar putea face un creator, astăzi, în sprijinul găsirii unei piete de desfacere stabile pentru produsul său artistic?

Fără sprijin impresarial si o casă de discuri? Ar putea, în prealabil, să facă o avere.

Ce părere ai despre curentul electro-pop, despre hip-hop, dance, rap, etc.? Dar despre manelele atât de gustate de unii încât se si dansează după ele în discotecile românesti?

În societătile noastre occidentale, obezitatea devine o problemă medicală din ce în ce mai răspîndită. Discotecile în care excesul lipidic este supus topirii sînt apendicele ideal al clinicilor în care ni se expun zadarnic riscurile moravurilor dietetice nesănătoase. Fiecare infirmier, fiecare asistentă medicală, fiece reprezentant al Ministerului Sănătătii, toate instantele medicale nationale ar trebui să adopte o nouă strategie împotriva colesteroductelor si a blocajului arterial, promovînd acest tratament preventiv: «Să mai treceti pe la discotecă. Florin Salam a colaborat recent cu O-Zone. O piesă bestială! Într-o săptămînă cel mult, veti pierde cel putin un colac!».

Ti se pare diferit gustul marelui public din Europa fată de cel din America, că e vorba de Canada sau de SUA?

Globalizîndu-se nu numai preasănătoasele cereale inventate în laborator de multinationala Monsanto ci si muzica modificată genetic, gustul «marelui public» pare a fi acelasi pretutindeni. O bună prietenă se afla, acum putini ani, într-un sat solitar scuipat de zei în nămolul riveran al junglei indoneziene. În tot sătucul, nu exista decît o prăfuită rîsnită radiofonică, matusalemică, paleolitică... – un coprolit. Ce ascultau acele rare exemplare ale omului care mai stie a prinde peste cu mîna si a-l prăji în frunze de pom de enciclopedie pe un foc frămîntat cu mîna? Céline Dion.

De ce faci cântece?

Cred că stiam, cîndva. Mă bucur, într-un fel, că am uitat, că nu mă mai face nimic să mă simt dator cu o justificare. Se pare că muschiul meu creator a devenit involuntar, ca o inimă. Creatia mi-a devenit reflex, un fel de tic frumos pe care viata, din păcate, încearcă zilnic să-l steargă, demonstrîndu-mi cît de falimentar este sportul meu de greier, cît de alimentar ar fi altul, de furnică. În aceste conditii, nu vă puteti imagina cît de des îmi pun întrebarea Dumneavoastră, dar cu alt sens, iesind cu totul din sfera consideratiunilor strict artistice: «De ce fac cîntece? de ce, oare, mă încăpătînez să mai fac cîntece? de ce, oare, nu pot să nu fac cîntece?!». Nu am răspuns. E bine.

În muzică, ce este moda? Ce e modern? Ce rămâne, ce nu se demodează?

Fatal, se demodează tot ce este la modă, aproape tot ce este facil. Eu cred că rămîne, în general, cîntecul maratonist, cîntecul de ulită lungă, cîntecul pisălog, cîntecul pomanagiu, care cere o atentie meritată, cel care nu se multumeste cu urechi estivale, distrate, venale, cîntecul frămîntat cu răbdare, cîntecul asteptat. Sînt exceptii, fireste, pentru că omul are drept la sectoarele de frivolitate fără de care nu ar mai fi om ci doar un arid sihastru al pesterilor cenusii. Si sînt exceptii strict personale, pentru că muzica ne însoteste continuu si cîntecele sînt ades coloana sonoră a momentelor si a etapelor marcante ale vietii, devenind, astfel, importante din ratiuni circumstantiale. Dar cred că este vrednic de arheologie doar cîntecul compus asteptat, doar cel muncit asteptat. Despre această răbdare, pe care o cunosc, ar putea diserta mai bine un Brassens (care a bibilit «Supplique pour ętre enterré ŕ la plage de Sčte» timp de unsprăzece ani) sau un Cohen (care a terminat «Democracy» abia după zece). Modernitatea este permanenta. Nimic mai modern decît eternitatea.

Ce este succesul pentru un artist ca tine?

Pentru mine, cel mai de pret succes al artistului este, pur si simplu, succesul omului. Dacă pot pune o pîine pe masă netrădîndu-mă ca artist, consider că artistul din mine are succes. Dacă pot aduce la masă o pîine si mai bogată – familia, prietenii –, are succes si omul.

Crezi că divertismentul este, sau poate fi, o formă a culturii?

Da. Cu prefixul «in-».

Ce părere ai despre cântecul cu mesaj? Care este mesajul tău si al cântecelor tale? Ai putea, sau te-ar interesa, să abordezi teme sociale în care să ai un punct de vedere critic într-o societate alienată si tarată de un materialism excesiv si de o filosofie de piată care a încetat de a respecta munca, si în care globalismul uniformizează?

Într-o lume în care a devenit caraghios sau «perimat», cum spun multi tineri, să aspiri la frumos, pietrele renale cele mai bijuteroide ale poetului, ale scriitorului, ale cantautorului, sînt cel mai subversiv, cel mai durabil si cel mai incisiv mesaj social de rezistentă vizavi de muschiul pur si hormonal al brutei contemporane, fie microbist huligan, politician corupt, om de afaceri lipsit de scrupule.

Ce loc ar avea artistul într-o societate a viitorului?

Unul mic, din ce în ce mai mic. Foarte mic. Mic...roscopic.

În materie de cîntec, de muzică, de industrie a discului si a spectacolului, care ar fi diferenta între ieri si azi?

Democratizarea mijloacelor de productie artistică si disparitia instantelor editoriale. Stii să ragi, cunosti două armonii, ai calculator si microfon? Ai si făcut un disc, nene!

Ce crezi despre mâine?

Cred că nu mai cred în el. Mai cred în azi. În aziul pe care încerc să-l trăiesc zilnic cu oamenii pe care îi iubesc, cu oamenii mei, oameni frumosi.

Am văzut că itinerezi două spectacole, unul intitulat «Goliplot, băiete, nu-ti face sînge rău – limbile materne sînt toate străine» si altul intitulat «Alea jacta... sud-est». Care dintre ele va fi prezentat publicului din Toronto? Cam ce vom vedea, ce vom asculta?

Veti asculta un buchet variat de cîntece si poezii. Cîntece pe versuri de Mircea Dinescu; altele, în spaniolă sau portugheză braziliană, din frumosul si foarte surprinzătorul repertoriu latinoamerican; altele, proprii, în franceză si în engleză, multe dintre ele compuse în spiritul ritmico-armonic bosanovistic; si cîteva momente de poezie sustinute instrumental de formatia mea muzicală, Produsele Internationale Brute (două percutioniste braziliene, un pianist scotian si un acordeonist italian). Bref, ceva... foarte «misto»!

Nota Observator :
Leonard Constant spectacol in Toronto la 25 Mai a.c.

Leonard Constant, al XVI-lea OM BUN, sustine un recital de cântec si poezie între rime mioritice, ritmuri braziliene, splin feroviar transcarpatic, pŕlŕvrŕgealŕ parizianŕ, suspans rablezian si romante interlope de port argentinian, în limbile respective ale lui Pepe LePiu, lui Buster Keaton, lui Pablo Escobar, lui Lula si Contelui Dracula.
Constant interpreteazŕ cântece si versuri de Mircea Dinescu, Nichita Stŕnescu, Marin Sorescu, Romulus Vulpescu, Georges Brassens, Jacques Prévert, Antonio Carlos Jobim, Caetano Veloso, Carlos Gardel, Leonard Cohen si Leonard Constant.
Leo Constant de patru ori premiat cu marele premiu la concursurile/ festival de muzica folk din Romania, culminand cu decernarea celui de al XVI-lea trofeu "OM BUN" , cel mai important eveniment folk romanesc .

Cateva cantece si informatii despre Leonard pe www.myspace.com/leonardconstant

Vom avea bucuria, ca participarea exceptionala, sa -l revedem la Toronto in spectacol si pe actorul Sergiu Cioiu ( www. myspace.com/sergiucioiu )

Formatia lui Leonard , P.I.B. (Produsele Internationale Brute) bossa-jazz-cvartet

Spectacolul va avea loc vineri 25 mai ora 19,30 la George Ignatieff Theatre (Trinity Drama Society): 15 Devonshire Place, din Bloor street intre University si St George Street ( parcare laterala ) 5 minute de la St George Subway Station

Un spectacol mai putin obisnuit, multilingualism, poezie, un stil muzical curat, bossanovistic, monolog socio-poetic pe care va invitam sa-l vedeti.

Informatii si rezervari la observro@idirect.ca , celular 647 295 6652





Observator    4/23/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian