Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Un prefix(oid) al urii

Există în limba română o seamă de cuvinte, pu\ine, ce-i drept, la număr si doar arareori folosite de nespecialisti, care se înrudesc printr-unul din termenii ce au intrat în alcătuirea lor. Acesta este verbul vechi grecesc miseîn „a urî, a detesta”, într-o formă prescurtată (miso-), devenită în română, ca si în alte limbi moderne, element alcătuitor al unor cuvinte compuse. În termeni de specialitate, un asemenea element este numit prefixoid, adică „fals prefix”, spre a se deosebi de adevăratele prefixe, bucăti de cuvânt fără fiintare aparte si cu un sens cât se poate de abstract. Spre deosebire de adevăratele prefixe ca des-, îm-, re-, simple crâmpeie de cuvânt, prefixoidele (d. ex. aero-, auto-, homo-, hipo-, s. a.) au fost cuvinte adevărate în limbile vechimii (mai ales în greacă si în latină), de unde le-au împrumutat limbile mai noi, ale căror vorbitori nu le mai simt însă si nici nu le mai analizează ca atare. Se cunosc totusi cazuri când prefixoidele acestea, intrate în alcătuirea vreunui cuvânt compus folosit adesea, au izbutit să dea brânci însotitorilor si să rămână în limbă ca vorbe de sine stătătoare. Astfel s-a întâmplat în română, dar si în alte limbi, cu radio, kil sau taxi, care se aud astăzi mult mai des decât radioreceptor, kilogram sau taximetru, din care se trag. Dintre prefixoidele ceva mai vechi, a cunoscut o evolutie asemănătoare proto- (din cuvântul protopop), devenit prota.
Să revin însă la miso-, punctul de plecare al rândurilor de fată! În româneste, prefixoidul cu pricina este mult mai rar decât în greaca veche, unde intra în alcătuirea a numeroase vorbe. Îl găsim, de pildă, în misogam „care se teme de căsătorie”, alături de rădăcina cuvântului vechi grecesc gamos „căsătorie, însurătoare” ori în misolog „persoană care urăste raţiunea, rationamentul sau discursul rational”, în tovărăsia lui logos, care însemna în greaca veche „socoteală, ratiune, cuvânt, cuvântare, discurs rational”. În limba lui Platon, misólogos se referea, dispretuitor, la aceia care urau cuvântările si vorbirea mestesugită. Putinii insi ce s-ar fi arătat neprielnici uneia dintre îndeletnicirile pătimas practicate de greci, retoricii, au căpătat o faimă destul de proastă între semenii lor din vechime. Într-unul din dialogurile platonice, de pildă, misólogos apare alături de ámousos, adică „lipsit de pricepere artistică, vitregit de Muze”. În sfârsit, miso- se mai găseste în alte două neologisme, misoneism „ură sau neîncredere faţă de tot ce e nou” (de la cuvântul grecesc néos „nou, recent”) si misopedie, termen din limbajul psihologiei care denumeste „repulsia patologică fată de copii”. În acest din urmă cuvânt, prefixoidul nostru se întâlneste cu rădăcina grecească paid- a copilăriei, aceeasi din pedagog, pedagogie, pediatrie, dar si din vorbe precum pedeapsă, a pedepsi (atunci când a fost împrumutat din neogreacă, verbul acesta însemna „a educa, a învăta”, întelesul lui evoluând către cel de azi în strânsă legătură cu principala metodă pedagogică a vremurilor mai vechi, bătaia). Opusul misopediei ar fi, probabil, filopedia „iubirea de copii”, însă nu cred că acest termen există la noi, nici măcar în limbajele specializate ale psihologiei ori psihiatriei. Îi avem, în schimb, alcătuiti din aceleasi elemente, dar altfel îmbinate, în chip destul de pervers, pe infamantele pedofil si pedofilie, care denumesc tot „iubirea de copii” însă într-o formă astăzi pedepsită de Codul penal.
Spre deosebire de toate aceste neologisme rar folosite de vorbitorii de rând, există doi compusi ai lui miso- mai bine cunoscuti: mizantrop „cel ce urăste omenirea, neamul omenesc în toţi alcătuitorii săi” si misogin „(bărbat) care urăste femeile”. În alcătuirea celui dintâi îl găsim pe miso- (într-o formă grafică influenţată de rostirea cuvântului în franceză, de unde l-am împrumutat) alături de rădăcina grecescului anthropos „om”, aceeasi din antropologie, antropocentric sau antropofag „care mănâncă oameni”, sinonim al lui canibal stâlcit de unul din personajele lui Caragiale în forma ampotrofagu’. Al doilea termen, misogin, se întemeiază pe îmbinarea dintre rădăcinile urii si femininului (gyne, cu forma gynaik- la alte cazuri decât nominativul, însemna în greaca veche „femeie”; cu acest înteles e întâlnit în neologisme precum ginecologie „ramura medicinii care se ocupă cu bolile organelor de reproducere femeiesti” sau gineceu „încăpere rezervată femeilor în Antichitate”).
Nu îi voi plictisi pe cititorii acestor rânduri cu amănunte despre misoginismul vechilor greci (nu întâmplător ne-a rămas tocmai de la ei numele unui nărav atât de neplăcut!), desi subiectul acesta se poate vădi câteodată din cale afară de ispititor. Am să citez, în schimb, un fragment dintr-o omilie bizantină intitulată Despre femeia cea rea, pe care l-am descoperit de curând în manuscrisul grecesc nr. 1445 din colecţia Bibliotecii Academiei Române din Bucuresti. Pe lângă că este o ilustrare pilduitoare a tuturor lozincilor misogine pe care le-ar fi putut închipui anticii, textul mi se pare grăitor pentru supravietuirea si chiar sporirea în lumea bizantină, mai cu seamă printre călugării si ascetii imperiului crestin, a misoginismului antic în forme astăzi greu de închipuit. Cuvintele de mai jos stau mărturie si pentru un soi de gândire dusmănoasă fată de femeie, văzută ca unealtă a diavolului si pururi ispititoare a bărbatului, ce străbate din textele multor Părinti ai Bisericii (ca, de pildă, Ioan Gură-de-Aur, pomenit în text ca victimă a vicleniei femeiesti).
Autorul textului nu ne este cunoscut, desi rândurile tălmăcite de mine mai jos au circulat multă vreme sub numele Sfântului Efrem Sirul. Este foarte probabil ca el să fi fost un călugăr din primele veacuri ale Bizanutului, destul de cultivat încât să citeze, ca pe o autoritate într-ale întelepciunii misogine, spusa unui filosof păgân din Grecia veche si destul de bun scriitor ca să-i alunece condeiul către definitii metaforice ale femeii nu lipsite de oarecare poezie.
Înainte să-i dau cuvântul misoginului călugăr, mă grăbesc să îi asigur pe cititorii (si, mai ales, pe cititoarele) „Observatorului” că nu-i împărtăsesc întru nimic părerile, cărora le-am dat strai românesc mai mult pentru calitătile literare ale textului decât pentru continutul său.


Despre femeia rea (Ms. gr. BAR 1445, f. 263v-264v)

Ce-i femeia? Cârligul diavolului, cursa si latul în care, ademeniti, ne prăpădim. Ce-i femeia? Izvor al relelor, nenorocire pe pământ, tainită a spurcăciunii, însotire de moarte-aducătoare, alunecus privirilor, tăis [ce străpunge] inima, pieire sufletului, însemn al iadului, patimă [ce ne târăste] în prăpastie, rusinare sfinţilor, odihnă sarpelui, mângâiere diavolului. Ce-i femeia? Durere fără alinare, rău fără vindecare, sminteală celor ce s-ar mântui, pedeapsă zilnică, călăuză către întuneric, învătătoare la păcate, dezvăluitoare a tainelor. Ce-i femeia? Fiară nerusinată, gură neînfrânată, desfătare ticăloasă, mijlocitoare a osândei vesnice, cuget pământesc, destrăbălarea bărba\ilor, poftă fără sat. Ce-i femeia? Tulburarea casei, război ales de bunăvoie, înfrângerea bărbatului, desfrâul cu care te culci, grija cu care te trezesti. Ce-i femeia? Viperă otrăvită, leoaică nemiloasă, aspidă otrăvitoare, panteră fioroasă, armă a diavolului, turbare [dorită] cu poftă, pieire lumii-ntregi, năpastă necurmată, serpoaică neîmblânzită.

Căci neînsemnată e orice [altă] răutate fată de răutatea femeii. Ia cată la uneltirile femeilor! [Femeia] l-a scos pe Adam din Rai si pe preaputernicul Samson l-a orbit, ea l-a despărtit pe mult înteleptul Solomon de slava lui Dumnezeu si pe [prorocul] Ilie l-a făcut fugar, lui Ioan Botezătorul i-a retezat capul si pe marele luminător al lumii, pe Ioan Gură-de-Aur l-a osândit să pribegească! Atât de mare nenorocire este femeia rea, încât unul dintre înţeleptii păgânilor a numit-o „un rău necesar”; „necesar”, [adică], pentru nasterea copiilor, dar socotind-o un rău absolut. Si de vrei să fugi de o asemenea fiară, ascultă ce spune în cartea Proverbelor: „Fiule, să nu te biruie pofta după frumuseţe, nici să nu-ti asterni privirea asupra acesteia, ci ia-o iute la picior si nu întârzia!”

Să se stie că acela care se împreunează cu o femeie nu pentru a face copii, ci numai pentru plăcere, cade sub povara păcatului si a judecăţii, chiar si când se împreună cu femeia sa. Căci de aceea este dată căsnicia, ca [omul], pândit de coasa mortii, să se împreuneze [cu femeia] spre a-si semăna urmasi.







Cristian Gaspar, Bucuresti    4/5/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian