Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Lupii - (Fragment din romanul în lucru ,, Femeie în fața lui Dumnezeu")



Repetă chemarea cu sforțări uriase, scoțând pe gâtlejul acela sclerozat de nefolosință, strigătul de chemare la supunere necondiționată.
Se iviră din ceață, primele haite; unele sătule după vânătoarea din toiul nopții trecute, altele flămânde si îndărătnice ca apa care nu se lasă zăgăzuită de nimeni. Apoi, lupii singuratici, bătrânii cu canini înfipți în jugulara amintirilor de altădată, dar care, nici ei nu s ar fi dat înapoi de un ospăț cu carne caldă si moale…
Ultimul sosit era o lupoaică foarte frumoasă, radiind de minunea nasterii căreia i făcuse singură față. Abia se îndurase să si lase puii singuri în cotlonul din stâncă si să răspundă intereselor acelei făpturi, care nu avea nici colți, nici blană, nici măcar gheare, doar… izul acela iute acru al vesmintelor, si în fața căruia, ei, cei mai puternici, adevărații stăpâni ai pădurii se închinau, îsi duceau până la capăt gestul de supunere oarbă, asa cum le fusese transmis din vechime.
Lehuza îsi purta trupul sui cu mândrie fățisă, lăsând la vedere țâțele drepte si ugerele grele. Avea urechi mici si ascuțite, ochii apropiați unu n altul si un miros fin, de… strănuta întruna. Lăsa să se înțeleagă doar, că se supunea ritualului dar si că, stia, simțea că i rost de hrană vie la doar o alergătură, acolo, lângă viroagă. Se atinse ca în treacăt, de bărbatul în care sângele se porni pe dată să fiarbă.
El îi prinse coada, apoi soldurile rotunde, greabănul, gâtul cambrat ca la femeia frumoasă. Dezmierdă în nestire fără să aleagă, până ajunse cu sfârcul degetelor la pântecele în care se plăsmuise minunea vieții. Ai fi putut jura, că ea, lupoaica aia vicleană, îl juca pe Mutu pe degete.
Femela avea pleoapele grele, mârâia moale, se topea sub înfrigurarea aceea nemaintâlnită si care unea cu blestem de moarte două specii evident, sublunare.
Si, lucrurile ar fi scăpat de sub control sigur, dacă Mutu nu si ar fi amintit la timp, că el era acolo Stăpânul.
O dovedi, lovind-o pe femela superbă peste gura, din care limba i scăpă gata retezată si picurând bale amestecate în sânge, pe omătul reavăn.
Mutu nu se opri, o snopi, o umili sub ochii haitelor străine si defel indiferente la ce avea să se întâmple cu rostul lor de acolo înainte.
Masculii în putere îsi ridicară perii suri în coamă, scoteau colții la omul las si cu care nu mai voiau să facă pace, să meargă mai departe prin veacuri de pustietate.
Atunci apăru pe cerul de deasupra tuturor, zăganul,- se alinie cu umbra peste soare, schiță semn numai de inițiați cunoscut, apoi dispăru în aerul străveziu ca fulgul de păpădie.
Se lăsase linistea densă, în care numai clănțănitul de colți loviți unul în altul, se auzea ca venind din toate părțile.
Omul scăpă un răget de durere mortală si, pentru prima dată de când trăia departe de oameni, căută si scoase din traistă prâsnelul si cremenea amnarului. Apoi si iasca. Lovi una-n alta!
Scânteia se iți ca dintr-un fulger în miniatură si apoi, un firicel de fum alb năvăli,- jarul se înteți, deveni suficient de aprig ca să aprindă cele câteva vreascuri uscate, aduse acolo, în creier de munte de stihii, nu de oameni.
Mirați, nu speriați, lupii se ridicară brusc pe picioare; colo, niste organisme programate genetic să se hrănească cu carne si sânge chiar dacă le era sau nu le era foame.
Mutu privi fiarele triumfător aproape si, cu jarul cărat direct în podul palmei lui răpănoase, delimită cercul magic, de jur împrejur, închizând în semn si animalul sălbatic si omul, care era din ce în ce mai nesigur pe situație.
Lor, fiarelor, nu era nevoie ca gângavul să le vorbească. Animalele înțelegeau cu cine trebuiau să se pună si cu cine nu, pe acel capăt de lume cu nebănuite dinafară, cutume.











Melania Cuc    4/9/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian