Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Scrisul ca rug aprins al pustiei


Noroc că suntem fiinte cuvântătoare. Adică oratorice. Adică vizionare (orao = a vedea); am văzut, pentru aceea am grăit. Dar grăiesc si pentru că aud. Nu degeaba zicea Meister Eckhart că omul este un fenomen acustic. El vine întru fiintă prin rostirea cuvântului: „Să facem om…“ Deci prin Cuvânt, căci fără El „nimic nu s-a făcut din tot ce s-a făcut“. De aceea omul cuvântă.
Problema este că există cuvânt și anti-cuvânt. Depinde din ce parte cuvintezi.
Eu scriu din partea și din cauza pustiei. Nu a celei meontice ci a celei eontice.
Îmi place eonul că e bun foarte. Eonul eonului însă este și mai frumos.
Kairos. Kairos contra Cronos. Cronosul distruge pustia. Noroc că ea se mută în Kairos. Și eu după ea. Mă tine obligatia aici si dorinta acolo. Pustia este locul unde Dumnezeu te duce ca să vorbească inimii tale.
Si ceea ce auzi aceea mărturisesti apoi. Acesta este scrisul. Asta e cuvântarea dinspre Cuvânt.
Scrisul este un fenomen acustic. Esenta lui e bazată pe auzire, cum spunea marele Pavel: „Credinta ine din auzite“. Chiar și din auzirea interioară. Auzit-am, pentru aceea am grăit. Pustia este meta-cuvântul. Esenta cuvântului constă în meta. Esenta doar o auzi, o simți, dar n-o cuprinzi. De aceea nici un cuvânt nu spune Totul. Nici toate cuvintele nu spun Totul. Dar ele îl indică.
Îl indică pentru că-l recunosc. Pentru că vin din partea aceea. Cele care vin. Pentru cât ne trebuie nouă ca să fim cine ar trebui să fim nu ne trebuie explicații. Totul nu se explică. Ne trebuie călăuzire. Nu e necesar să înțelegem pe cale explicativă ce era cu steaua aceea care ducea spre Betleem. Era în afara obișnuitului. Principalul e că rolul ei era de a călăuzi. Când călăuzești prin pustie tu mâni din urmă. Mergi înainte și ții orbul de mână cu dragoste. Dacă cuvântezi, dacă scrii dinspre pustia eontică o faci pentru că ești cuprins de ea. Copleșit. Scrii de dor. În pustie ești mult mai aproape de cine ți-e dor decât altundeva, dar niciodată în mod exhaustiv. De aceea propensiunea este continuă. Cum spunea marele Grigore (al Nisei): Epectaza. De aceea pustia este locul prin excelență: locus theologicus. Și este, în același timp, intervalul. Căci în interval are loc marea întâlnire.
Întotdeauna scrii datorită unei mari întâlniri. Scrisul e semnul schimbării. Când întâlnirea e mare, schimbarea e semnificativă. Cel mai adesea radicală. Adică e convertire. Când așa ceva se petrece cu tine nu poți să taci. Ai impresia că dacă tu ai tăcea pietrele ar striga. Intervalul ca loc. De aici se trage totul. Evident, dacă locul acela are pustia lui.
Pustia este tăcerea din cuvânt. Este meta-cuvântul. Iar Dumnezeu, cum frumos o spune Olivier Clement, este un Cuvânt la capătul tăcerii. Când pustia aceea te locuiește, adică este locul tău, tu ființezi întru ea. Pustia nu-i este dată oricui. Nu oricine o poate duce. Isihia: liniștea și singurătatea cer eroism. Și eroii spiritului sunt puțini. De aceea scriitorii nu sunt toți cei ce scriu. Depinde de partea dinspre care scrii. Așa cum sunt cuvinte și „palavre“, așa sunt scriituri și scriituri, adică scriitori și scriitori. Cuvânt și anti-cuvânt. În pustie însă poți să și vezi (orao = a vedea). Proorocul este cel care vede. Dar vede nu pentru că cere să vadă. De aceea eroii pustiei nu se rugau să aibă vedenii. Pentru că anti-cuvântul se poate preface în înger luminos pentru a duce în ispită. Și când se întâmplă o vedenie se rugau pentru darul discernerii.
Pustia este solitudinea. Iar în solitudine te ia dorul de Celălalt si de ceilalți.
Iar dorul este esenta solidaritătii. Dragostea. De aici rugăciunea către Celălalt, pentru ceilalți.
În felul său, cel ce scrie din partea pustiei este un pustnic.

Pr.Theodor Damian / New York





Theodor Damian    3/30/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian