Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De vorba cu mine insumi



Sunt de-a-dreptul uluit. Am citit mai deunazi intr-o publicatie romaneasca recenta declaratie a Parlamentului roman potrivit careia, regimul communist a fost ostracizat pe drept ca fiind un regim “ilegitim si criminal”. Nu inteleg de ce, dar a luat cam mult recunasterea oficiala a unui fapt trait si nici nu trebuiau atatia ani pentru a ajunge la o asemenea concluzie. Am dat deci fuga si, inarmat cu un condei si un carnet de note, m-am asezat in fata oglinzii si mi-am luat un interview. Ce naiba, sunt mester in problema, am trait acolo in vremile acelea, asa ca ma pot numi un “martor ocular.”
Interlocutorul meu ma privea direct in ochi, eu la fel pe el, om simpatic, ne-am asezat comod in fotolii si am trecut la atac:
I.: A-ti trait prin anii de trista amintire a comunismului in Romania. Aveti cumva ceva amintiri bune sau mai putin bune?
R.: Oh, si bune si rele. Unele de-a-dreptul personale. Se vorbea, pe susotite de “raiul comunist”.Lumea stia ce o asteapta. Bune erau cand nu veneam acasa cu cosnita goala si apoi asteptatul asta de zi cu zi la rand ca sa-ti procuri de-ale gurii mi-a oferit prilejul sa cunosc oameni, parerile lor, durerile lor, cine a murit, cine se insoara, nu sti, ca printre vecini. Mai veneau si altii de prin alte cartiere, deh, depinde de ce se dadea la pravalie.
I.:Foarte amuzant, dar te asigur ca eu nu gasesc nimic amuzant in a sta la o coada ore intregi…
R.: Hei, dar au fost si necazuri. Auzeai acolo ultimile stiri despre oameni arestati in miezul noptii, disparuti, familiile lor incercand in zadar sa-i gaseasca, luai leafa si trebuia sa treci pe la use unde te asteptau “tovarasii”ca sa lasi acolo cotizatia la partid, sindicat, ziarul “Scanteia, “Munca”,UFDR si ARLUS ca nu-ti mai ramanea nici pentru pasarea de vineri. Tu, ca om nu valorai nici doi bani, nu aveai voie sa deschizi gura nici la dentist, daca ma intelegi ce vreau sa spun…
I.: Nici la dentist? De ce, va era teama de cineva?
R.: Oh, no… doar de vecinul de vis-a-vis, de militianul din colt, de bacanul de peste drum, de proprietar, de frizer, nu posturi de radio straine cu fereastra deschisa, incolo, singurul om de care nu ma temeam era cel pe care il zaream in oglinda dimineta la barbierit.
I.: Om de incredere…stiu…dar am o intrebare. Cum ai razbatut?
R.: Cu rabdare, nenicule. Si intr-o zi cand a-i ajuns la liman,vine vremea cand te-ai saturat de totul, ocolesti bacanul, achiti contul laptaresei la timp, tragic chiulul cismarului, iti iei ramas bun de la sora, de la tata, de la madam Teodora, pui caciula pe o ureche si, fara habar, pleci.
I.: Pleci? Chiar asa, iti iei picioarele la spinare si pleci? Unde?
R.: Pai se vantura zvonul, pe vremea aceea, cand comunistii abia incoltisera prin cartiere, ca odata ajuns in Ungaria, la doar citiva pasi e Austria si asa mai departe, pana in America…Si scapi…
I.: Am impresia ca incepi sa o iei razna…
R: Nu, de fapt razna am luat-o ceva mai tarziu cand, fara sa-mi dau seama, m-am pomenit in Careii Mari, apoi linga granita maghiara, in Urziceni…
I.: Ma uimesti. Ai ajuns la granita? Dar ce te-a facut sa pleci domnule?
R.: Pai ce, am fost singurul? Oamenii cautau o usita de scapare. Cine a avut bani a plecat cu avere cu tot cu vapoarele, dar noi tinerii, temerari, ne-am lasat dusi de valul emigrarii peste hotare, spre un nou viitor, desi nu sigur, dar am pornit-o la drum cu o tolba plina de sperante. Nimeni nu pleaca de la bine…
I.: Si, ai ajuns la granita?
R.: Intr-acolo. Dar cum obosisem dupa zeci si zeci de kilometri, ostenit, m-am ascuns intr-o porumbiste de pe la marginea satului, si am adormit…
I.: Si te-ai trezit din vis in patul tau din Bucuresti.
R: Asa am crezut si eu doar ca de data asta m-m trezit cu o baioneta in spinare.
I.: Sti, incepe sa devina interesant. Ce era? Un inger, nu?
R.: Exact, un inger in uniforma verde de granicer roman, cu ceva trese galbene pe doi epoleti scorojiti. O lovitura cu patul pustii m-a pus repede pe picioare si, sus baiete pe o trasurica trasa de un cal nemancat cu zilele, manata de acelasi granicer nervos, care m-a depus mai mult in branci in locuinta sa aratoasa si proaspat varuita. Aici, el si-a chemat nevasta si a devenit repede familiar scrasnind printre dinti ceva despre mama si tata, mi-a confiscat cei 12 lei din buzunare, batista si pieptenele meu negru si drag.. Dupa cateva minute, m-a impins afara intr-o pivnita igrasioasa si rece, chepengul s-a inchis si…
I.: Si? Te-a lasat acolo singur? De ce nu ai fugit?
R.: Fugeam daca dulaul mare cat un leu salbatec postat pe chepeng m-ar fi lasat…
I.: Nu-mi vine sa cred…Si, ai dormit acolo?
R.: Da, pe treptele reci de piatra, pana la 4 dimineata cand un ostas m-a luat in primire, pe la pranz intr-un tren, altul, si altul si asa, din post in post, am ajuns la Zalau…
I.: De ce tocmai la Zalau?
R.: Era in drum spre Cluj. La Zalau am petrecut o noapte in gara, pazit ca pe un veritabil ‘dusman al poporului,‘ pe un morman de piatra vanata intr-o camera de unde “marfa” urma sa fie transportata in zori pe la viile din jur.
I.:Si ai ajuns la Cluj?
R.:Itinerariul nu era la alegerea mea. Da, la Clujul pe care il stiam doar din cartile de scoala. M-a luat in primire Custodele Inchisorii Militare-Civile din Cluj, plutonierul Dragos, un om de inima, cu un fiu cam de varsta mea. M-a incurajat putin, mi-a dat un calup de mamaliga rece si o sticla cu apa si m-a plasat in celula 2 cu vreo 4-5 alti amarati care mi-au baut apa si apoi mi-au spus ce sa fac cu sticla dupa ce o golesc si cand natura ma cheama.
I.: Nu stiu daca sa rad sau sa plang…Cat timp ai stat acolo?
R.: Oh, nu mult. Dupa o luna de zile am fost chemat in fata unui judecator care, dupa ce a spus in cateva cuvinte ceva despre “tinerii de azi care n-au minte – si avea desigur dreptate - mi-a dat 3 luni de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei…Altii, mai putin norocosi decat mine au sfarsit prin inchisori in mod tragic, la Canal sau la “stuff”, deposedati de drepturi civile si bunuri mobile. Eu am avut norocul sa ma intorc acasa. Toate sub sloganul potrivit caruia “Omul e cel mai pretios capital.”
X

Acum cand m-i se perinda prin minte toate acestea ma gandesc ca avea dreptate reporterul. Am plans fluvii de lacrimi. Asi fi ras si eu daca nu era adevarat…”Regim criminal si neligitim.” Curat murdar, coane Fanica…

Harry Beer / Toronto





Harry Beer    3/15/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian