Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


SULINA



Citind ce a scris dl. Nicapetre despre Braila parca din ceata amintiri din copilarie au iesit la iveala si au prins contur din ce in ce mai viu pina totul a revenit in memorie cu precizie.

Tata era pasionat calator si depunea eforturi considerabile in a pregati tot felul de excursii. Mergea intr-atit in detaliu incit harta era plina de insemnari in care loc vom oprii, cit vom sta acolo, la cine vom sta, ce vom vedea si bineinteles nu lipsea o lista cu articole necesare excursiei incepind de la mincare pina la aparatul foto, portmoneu si cheile de la casa.

Una dintre calatorii am facut-o din cauza unui prieten al tatalui meu. Mama lui locuia in orasul Sulina. Nu stiam nimic despre acest orasel atita doar unde se afla pe harta si anume pe unul din cele trei brate ale Dunarii.

AM plecat pregatiti cu de toate ca deobicei. Skoda pe care o aveam era in stare buna dar cu toate acestea a fost investigata pina la detaliu ca sa nu ne lase pe drum. Cind ma gindesc cum este acum in Canada nu imi vine sa cred ca in alte parti drumurile sint altfel. Circulatia era ingreunata pe sosele si in sate de tot felul de camioane, carute si biciclete care prezentau un adevarat pericol. Aveam carnet de conducere pe care l-am obtinut relativ usor nu ca in Canada. Pentru mine era un adevarat moment de groaza sa depasesc camioanele care circulau cu o viteza nebuna. Drumurile judetene erau numai cu doua sensuri si trebuia sa fii foarte atent cind depaseai masini care se deplasau cu o viteza destul de mare fata de Skoda noastra. Totusi pentru carutele cu cai aveam un fel de slabiciune. Mi se pareau foarte rustice si umane, nu se comparau cu masinile care miroseau a benzina si a metal incins. De biciclete trebuia sa te feresti pentru ca la tara oamenii care nu isi permiteau o masina isi cumparau o bicicleta. In Canada oameni sportivi care vor sa fie sanatosi calatoresc cu bicicleta dar in Romania erau oameni necajiti care de atita suparare mai beau si cite ceva. Bicicletele mi se pareau de asemeni foarte periculos de depasit.

Ne sculasem de dimineata ca sa putem face drumul pe vreme racoroasa si sa nu prindem aglomeratie pe sosea, de aceea am ajuns in Tulcea la ora 12 dupa amiaza. Am parcat masina in port si am cumparat bilete pentru vasul care urma sa ne duca la Sulina. Bineinteles ca aveam de asteptat asa ca am inceput sa ne plimbam prin Tulcea. Obisnuita cu Bucuresti unde nu aveam o apa asa de mare pe mine m-a atras cel mai mult Dunarea. NU de multe ori aveam ocazia sa vad un riu asa de lat. Malurile erau pavate in beton iar mirosul era de apa tulbure. Se vedeau diferite ambarcatiuni. Oraselul era dragut cu obisnuitele cladiri administrative in centrul orasului. Aveau o colectie de arta foarte interesanta, dar nu prea aveam timp pentru ca trebuia sa ne intoarcem in port sa luam vaporul. Cu vaporul nu am avut de prea multe ori sansa sa merg, mai mult am mers in Canada decit in Romania, de aceea pentru mine o pustoaica de 12 ani totul era atit de extraordinar incit nu incetam sa ma mir in sinea mea.

Calatoria a durat cam doua ore. Vaporul a oprit si in alte parti. Unii dintre calatori mergeau in Delta Dunarii ii vedeam cum coboara cu corturi in spinare bine dispusi pentru ca vacanta era un prilej de a scapa de grijile de acasa(inca nu intrasem in epoca economiilor drastice impuse de regimul presedintelui Ceausescu).

Ultima oprire a vaporului era Sulina. Imi aduc aminte ca era un oras cu case construite mai mult pe partea dreapta a riului, cu un singur sir de case care urmau cursul riului. Pe partea stinga erau vase abandonate.

Cind am ajuns in port prietenul tatalui meu ne astepta si ne-a invitat la o ruda de a lui unde vom fi cazati pentru o perioada. Ne-a spus sa ne odihnim in dupa amiaza aceea si ne-a invitat a doua zi la mama lui care va pregatii ceva mincare speciala. Pina una alta tata a zis sa mergem prin imprejurime. Ruda prietenului tatalui meu avea un baietel care cunostea bine locurile si ne-a dus la un piriuas unde citiva pescuiau. Atunci am pescuit pentru prima data, ca de altfel toata familia mea. Erau niste fite pentru ca pestii mari erau in mare sau in Dunare dar a fost foarte distractiv.

A doua zi dimineata la ora 8 ne-am sculat si am mincat. Tata avea o regula de fier la ora 9 dimineata trebuie sa fim la plaja. De la ora 9 la 11 dimineata era soarele cel mai bun. Dupa ora 11 dimineata soarele nu ne mai ajuta sa obtinem acea vestita vitamina D in piele. De asemeni trebuia sa purtam toata lumea o palariuta de soare. Drumul la plaja era foarte placut pentru ca era un drum de tara, de pamint, neamenajat. In slapi si cu un cosulet cu lucrurile de plaja eram cu adevarat in vacanta. Nu era nimeni pe drum pentru ca in timpul saptaminii oamenii erau ocupati cu diverse. Am intilnit niste copacei argintii cu bobite mici. Am rupt o ramurica din acei copacei si ceva miraculos s-a intimplat ca si in basmul "Cele douasprazece fiice ale imparatului".

Ochii mei s-au deschis larg: plaja era minunat de salbatica si curata. Era asa cum o lasase Dumnezeu. Nu vedeai gunoaie ci numai ramasite de plante si multe scoici. Un fel de tufe care semanau cu stuful erau pe plaja ceva mai departe de malul marii si cresteau din dunele de nisip. Marea era curata si apa te invigora cu raceala ei. Acel sopot regulat te indemna la somn(nu ma mira ca acum este inregistrat pe casete in Canada si se foloseste in terapie). Dupa ce am stat putin la soare am intrat in apa. Stateam sa ne bata valurile pentru ca tata spunea ca talazo-terapia este buna pentru organism.

Dupa ce am venit de la plaja si ne-am odihnit, mai pe dupa-amiaza am fost invitati la mama prietenului meu. Acolo am aflat ca ea era din Grecia. Nu incetam sa ma mir de cind am venit in Sulina. Bineinteles ca ne-a pregatit un bors de peste din stiuca. Atunci am aflat ca stiuca este un peste rapitor si ca are dinti in gura. In bors de asemeni se afla si somotei care are carnea alba. Parintii mei erau teribil de incintati dar mai ales mama care era mare amatoare de peste dat fiind ca se nascuse in orasul Galati. Felul doi a fost SCORDALEA. Cu asta am fost incintati toti. Era o mincare din cartofi facuti piure cu straturi de usturoi si peste. In Canada am aflat ca de fapt denumirea inseamna usturoi in limba greaca. In casa grecoaicei era foarte curat iar mincarea a fost deosebit de buna. Grecii sint vestiti pentru aceste doua lucruri. Sarmalutele in foi de vita (DOLMADACHIA), ghiveciul, placintele de spanac(SPANACOPITA) toate sint delicioase si va recomand sa le incercati cind aveti ocazia. Pe Danforth Avenue in Toronto sint restaurante grecesti unde poti minca vestitele frigarui grecesti, iar la cofetariile lor pe Danforth poti gasi vopsea de oua de Pasti si minunate prajituri ca: MELOMACARONA, CURABILIEDES.

A doua zi am mers din nou la plaja. De data asta ne-a retinut atentia un cimitir in drumul nostru. Placile de mormint erau taiate in piatra si erau deosebite de cele romanesti care aveau de obicei o cruce de lemn la cap. Acestea erau mai mult in felul in care am vazut aici la Moosonee la Moose Factory(in nordul Ontario) unde in piatra era sculptat numele decedatului si anii cind a trait. AM aflat ulterior ca erau mormintele unor englezi. In alta parte erau morminte cu niste turbane deasupra. Acestea erau ale unor musulmani. Intr-un fel Sulina era un Toronto in miniatura.

A treia zi am inceput sa ne interesam de oras. In centrul orasului era un muzeu si acolo am aflat despre scriitorul roman Panait Istrati care a facut o vizita in Rusia ca sa se convinga de puterea revolutiei. Revenind din Rusia a scris o carte in care isi publica dezamagirea: revolutia nu era ceea ce isi inchipuise el. Persoana care se ocupa de muzeu era foarte incintata ca cineva mai intra si pe la ea pe acolo. Podelele scirtiiau si camera era de casa de tara dar fotografiile de pe pereti erau extrem de interesante.

In a patra zi tata a aranjat cu cineva sa ne duca pe vasul care era parasit pe partea stinga a Dunarii. In perioada aceea toti copii citeau cartea lui Radu Tudoran "Toate pinzele sus" si muream de curiozitate sa vad un vas in realitate. Sigur ca vasul pe care l-am vazut era modern, fara pinze pentru mine insa nu era important pentru mine acela era vasul din cartea pe care o citisem si acum visul meu devenise realitate.

In ultima zi alt cunoscut ne-a dus pe o salupa sa vedem ceea ce nu voi mai vedea niciodata in toata viata mea: nunta apei tulburi a riului cu apa calma si intunecata a marii, impreunarea verzuiului cu albastrul cenusiu. Asta ma face sa ma gindesc oare cite tari au asa o minune pe pamintul lor?

Cu mari regrete am parasit Sulina, un port liber unde bintuia deja vintul libertatii care va venii in Romania mai tirziu. Libertatea de a vedea alte tari le acorda marinarilor o minte deschisa si o vedere mai larga a problemelor. Asta o constatam si noi cei care am emigrat care intelegem acum mai multe lucruri decit daca am fii ramas in Romania.








Dana Mateescu - Toronto    4/2/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian