Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Bine ati venit in incinta sufletului meu !


Acum doua saptamini a trebuit sa-mi pun aripi de curaj si sa zbor din California la Bucuresti.
O etapa din viata mea s-a sfirsit cu brutalitate, nu o singura data ...dar de doua ori intr-o perioada de numai trei ani: Parintii mei.
Toata inocenta ghioceilor din Cismigiu a fost sfarimata in picioare de o femeie cu parul negru, atit de negru incit rasaritul soarelui moare in fiecare inceput de zi pentru toate sufletele frumoase.

M-am dus in Cismigiu dupa 20 de ani, si, m-am uitat in dreapta si stinga, de-a lungul aleilor, ca sa-l vad pe tata, venind pe jos de la Radio Difuziunea Romana. M-a mingiiat pe par si am inceput sa chicotesc. M-am intors sa-l imbatisez dar...tata avea miini de viscol de Februarie.
Intr-o piruieta socanta m-am intors spre cladirea liceului Gh. Lazar s-o intreb pe mama de ce tata are miini de vint? Am alergat printre elevii care ieseau din liceu si am vrut sa-i intreb daca au vazut-o pe directoarea si profesoara Viorica Scripca. Liceenii au trecut prin mine ca un ecou al unei generatii total noi, de abia nascuti in deceniul 1980.
Am intrat in cancelaria copilariei si adolescentei mele, o camera dominata de o masa lunga de lemn solid, atit de lunga incit sutele de vieti si carieri ale tuturor profesorilor acestui liceu se pot derula ca un sul de hirtie ceruita in imortalitatea “modesta” a acestei profesiuni.
M-am asezat pentru un minut la masa de sedinta, pe locul mamei mele , poate cu speranta desarta de ai mai auzi vocea macar o singura data. Un minut curmat de paradoxul fetitei blonde si fara de griji, ascunzindu-se sub masa la sfirsit de zi de lucru a mamei, si negrul adincului indoliat al realitatii funebre.
Timpul m-a palmuit puternic de citeva ori ca sa ma trezeasca la realitate. M-am ridicat de pe scaun si am soptit “Adio” noii generatii de profesori a liceului meu, a liceului intelectualilor din Romania, California, Canada si din intreaga lume.
Am iesit afara, in curtea din spate, sa-i intilnesc pe parintii mei, in ziua lor de salariu, si sa plecam cu totii la restaurant ca sa sarbatorim bucuria sincera de a fi impreuna. Tata ma zbirlea la par cu gingasia adierilor iubirii paterne, in timp ce mama imi acoperea fata in sarutari de o caldura neobisnuita pentru acest sezon friguros. Eram acasa si totusi nu eram, eram fiica parintilor mei si totusi nu mai aveam parinti.

Era rindul meu sa ma intorc inapoi la Christopher, si sa fac fiecare moment al copilariei lui o amintire de neuitat atunci cind eu, mama lui, voi deveni un val de Pacific impingindu-l catre siguranta malului nisipos.
Am zburat cu ai mei deasupra norilor, Germaniei, Marii Nordice, Islandei, Canadei, si Americii.
Le-am spus ca trebuie sa aterizez si sa se pregateasca sa ne intilnim in flacarile celor doua lumanari aprinse pentru vesnicie la mine acasa.
Au fost de acord si m-au intrebat daca imi mai aduc aminte de poezia scrisa de mine la virsta de 10 ani:

Scrisoare catre parinti

Voi poposi la voi pe inserate
Cu buzele in zimbet de cocoare
Voi presara din vise-ngemanate
Inimi din flori si cite-un pic de soare

In noapte scincetul va reveni-n fiorduri
Ne vom preface ca dormim frumos
Sperind ca ancora din porturi
S-agate stinca malului spumos

Am poposit la voi pe inserate
Cocori s-au vestejit demult in zare
Am rupt scrisoarea-n frunze spulberate
Voi reveni la voi in val de mare.

“Welcome back, Mrs. Scripca!”
“Thank you! Glad to be back!”
Oceanul meu este calm, cu eternele valuri care vin si pleaca, pleaca si vin ...sacadat, din ce in ce mai des si rapid, cu oftat de lacrimi de grindina neexprimate, cu potential de Tsunami al sufletului meu.
“ Mom, ce bine ca te-ai intors acasa. Ce mi-ai adus din Romania?”
Oceanul meu este in sfirsit Pacific si ... am zimbit.


De: Iolanda Scripca - Gingras
San Diego, CA, USA






Iolanda Scripca - Gingras    2/25/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian