Trenul de dimineată
Din nou sunt în trenul de dimineată. De două decenii fac acelasi drum, pornind de pe un peron lipsit de personalitate, undeva între Wiesbaden si Frankfurt. Jumătatea de ceas petrecută astfel îmi prelungeste începutul zilei. Înfăsurată în paltonul meu de iarnă adaptat climei oceanice si mult mai usor decât paltoanele de iarnă din viata mea anterioară, îmi petrec timpul privind. Da, privind si nu delectându-mă. Mă uit la fetele impregnate de-a lungul anilor în memoria mea si astept ca posesorii lor să coboare în statiile cunoscute de mine. Încerc să definesc domeniul în care activează si mă întreb unde au rămas, când locul lor rămâne liber. În adâncul sufletului îmi doresc să nu fiu singura observatoare din acest tren si ca absenta mea, care mai devreme sau mai târziu va fi inevitabilă, să fie remarcată de cineva. Majoritatea pasagerilor doarme însă. Unii citesc. Putini…Rar de tot se întâlnesc privirile noastre, pentru a se refugia imediat în directia geamului. De ce ne este penibil să arătăm că ne cunoastem, nu am aflat încă. Cert este că putinele conversatii sunt întâmplătoare. Ca si o adiere, care dispare în momentul în care începi să te bucuri de ea. Cum trece timpul! Am ajuns deja la aeroport. O multime de pasageri se luptă cu bagajele si se înghesuie în tren. Desi multi au coborât, aeroportul din Frankfurt oferind locuri de muncă pentru populatia unui orăsel, înghesuiala este totusi mare. Pădurea din jurul metropolei financiare este încă lipsită de viată în acest anotimp. Cu atât mai multă miscare este pe autostrada de sub podul feroviar. Masinile se îndreaptă cu viteză nelimitată înspre oras. Se spune că în fiecare dimineată populatia citadină se dublează. Mi se pare o presupunere plauzibilă, când mă gândesc la furnicarul din gara mare. Acuma ne apropiem de ea. Se văd deja zgârie-norii. Cerul s-a colorat si el, debarasându-se de întunericul noptii. Sub geamul meu, la mare adâncime, rămâne în urmă multimea trenurilor aflate încă în fata marilor plecări. Ca si un joc urias de « Mikado » se îndreaptă fiecare vagon spre o altă directie a orizontului.
Uitîndu-mă la ele am certitudinea că unul din trenuri va porni spre tine…
|
de Julia Henrietta Kakucs 2/16/2007 |
Contact: |
|
|
