NENOROCIRILE BASARABIEI
Povestea Basarabiei este foarte tristŕ, dar mai trist
este faptul cŕ lumea a uitat toata tragedia
oamenilor din acel colt de pamânt care este Basarabia.
Nimeni nu mai vorbeste, nimeni nu mai vrea sa stie de nenorocirile Basarabiei. Indiferenta lumii ne întristeazŕ profund. Si totusi sunt întâmplari pe care trebue sa le facem cunoscute.
Tragedia întregii Basarabiei culmineaza cu cele petrecute în timpul celor patru zile de groazŕ care s-au fixat în memoria oamenilor din acele locuri : In zilele de 11, 12, 13 si 14 Iunie 1941, deci pe vremea ocupatiei Basarabiei de catre sovietici, au fost organizate deportari masive de polulatie. Conditiile erau îngrozitoare. Deportarea se facea la ora 2 noaptea, din orase si sate, pe neanuntate, pe nepregatite. Zeci de mii de persoane au fost ridicate fara sa poata lua nimic de acasa, nici cel putin haine groase de iarna, nici unelte de lucru si doar toti erau buni gospodari.
Cei prinsi pentru deportare erau înghesuiti în vagoane de vite, unde nu puteau sta jos ci numai în picioare. Femeile separate de barbati. Pe vagoane erau inscriptii « mutari » adica simple mutari, nu deportari. Vagoanele mergeau foarte încet, ramâneau în gŕri pe linii moarte de tren astfel încât târziu de tot, se pomenesc în Siberia iarna, în luna Decembrie. Ajunsi acolo erau ambarcati pe vapoare pe fluviul Jenisei si Amur cu directia spre nord, spre Cercul Polar, dicolo de taiga, în tundra pustie. Dupa debarcare oamenii au vazut cu groaza ca vapoarele au pornit înapoi spre Sud lasându-i în pustietate. – Acum era iarnŕ din plin. Viforul i-a ajuns din urmŕ fara haine, fara posibilitatea de a-si face macar o groapa în pŕmânt, cu o lopatŕ, ca sa se adaposteaca. – Populatia locala de acolo era extrem de rara, satele la zeci de kilometri unul de altul, iar de altfel populatia era ostila noilor veniti, care reprezentau alti sŕraci veniti peste sŕracia lor. În lipsuri cumplite si în frig si mai cumplit, multi din cei deportati s’au prŕpŕdit. Putini dintre cei plecati au rezistat si încŕ si mai putini s’au mai reîntors acasŕ. Dar asta târziu, dupŕ zeci de ani de deportare în Siberia. Iar acasŕ când au ajuns i-a cuprins jalea si mai mare. Dar erau acasŕ !
Domnul Simion Plŕmŕdealŕ, septuagenar, este unul dintre cei peste 20.000 de români moldoveni din Kazahstan, tarŕ mare cât un continenet, unde a petrecut peste 50 de ani, dintre care 20 de ani a lucrat într’o minŕ de cŕrbuni. El locuieste în orasul Karaganda, oras siutuat la 100 de kilometri departare de capitala acelei tŕri. Si în acel oras pierdut, prin dragostea si prin osârdia unui om de suflet, domnul Vasile Soare, ambasadorul Roimâniei în Kazahstan, românii au organizat în 2005, o Societate Culturalŕ Româneascŕ DACIA.
Dar mai bine sŕ-i dŕm glas domnului Simion Plŕmŕdealŕ sŕ ne cânte dorul sŕu de tara sa îndepartatŕ.
Sfârsitul vietii.
Va nŕvŕli si el – sfârsitul vietii –
Ca un vârtej prin hŕul subteran.
Si nimeni nu va sti pe plaiul nostru
Cŕ s’a mai stins un om în Kazahstan.
Un om stingher care-a iubit Moldova
Atât de mult si de zguduitor,
Dar care n-a putut sŕ vinŕ-acasŕ
Sŕ moarŕ lângŕ scumpul sŕu popor.
El va dormi sub petrele strŕine
Si la mormântul lui nu vor veni
Acei pe care chiar si dupŕ viatŕ,
Pŕtimitor, cu foc îi va iubi.
El nu va auzi cum plânge scripca
Si fluerul cu-atâta jalnic dor;
El niciodatŕ nu se va întoarce
Sŕ guste apa rece din izvor.
De-atâta îsi îngroapŕ-n rândul ista
Tot sufletul pe veci însângerat –
Ca el sŕ se prefacŕ’n rândunicŕ,
Sŕ zboare spre toti oamenii din sat.
O dulce limbŕ româneascŕ
Un cer cu nourii de plumb
Inundŕ lumea despŕrtirii -
Enigma vesnicului dor
Ca sŕ tresar din amortire.
Si poate fŕrŕ ca sŕ vreau
Strŕfulgerat de nostalgie,
In drumul visului de foc
Spre înflorita noastrŕ glie.
Vin sŕ mŕ-nchin acelei limbi
În care s-au iubit strŕmosii.
Dar vor în veacul douŕzeci
Sŕ ne striveaascŕ ticŕlosii.
Li se mai zice lor mancurti
Sau, poate, suflete pŕgâne
Ce-ar vrea cu tot sŕ ne tâmpim
Sŕ n-avem Grai, Pŕmânt si Pâine.
Ei m-au trmis cândva prin lumi
De-nsângeratŕ zbuciumare,
Dar dragostea de Plai si frati
Nu pot miseii sŕ-mi omoare.
Vin sŕ mŕ duc la tintirim
La movilita mamei mele –
Sŕ plâng în hohotul nocturn,
În fata stelelor rebele.
Iar mama din al sŕu mormânt
Ca altŕdatŕ sŕ-mi sopteascŕ :
Avem numai un singur grai,
O dulce limbŕ româneascŕ.
Simion Plŕmŕdealŕ /Karaganda
|
Prof dr. Paul Dancescu / Montreal 1/18/2007 |
Contact: |
|
|
