Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Imagini ; Constiinta

PRIMA IMAGINE

Repet cu încetinitorul pe ecranul imaginatiei propria mea închipuire. Eu sunt într-o copilărie abstractă, care este una mentală, da, parcă as vrea să fiu unul din copiii aceia de care vorbeste Hristos, copiii aceia care cântă în piete si oamenii trec indiferenti iar ei spun : “v-am cântat din fluier si nu ati dansat”, nu v-ati bucurat, nu ati râs, mai adaug eu.
Da, eram un copil, aveam o copilărie interioară atât de frumoasă si eu mâncam, mâncam, o mâncare bună, albă , parcă era mană cerească si eram în pustiu, dar în pustiul acesta era cineva prezent, deosebit de bun, de zâmbitor, de cald, de copilăros, care stie să fie prezent doar printr-un zâmbet, pe care nu-l mai poti uita si eu l-am chemat la masa mea. El a zâmbit si eu am zâmbit, ne-am întâlnit amândoi zâmbetele si ne-am asezat împreună la masa aceea.
Suntem în desert si eu am mâncare si apă, vine el ostenit, zâmbitor, iubitor, eu sunt un copil. Eu am mâncarea aceea bună, bună de tot, care este o mâncare cerească. Iar eu îl invit să ia de la mine, să mănânce împreună cu mine. Dar el vine, se apropie de mine si cu un prim gest mă îmbrătisează, mă sărută frăteste pe frunte, pe fată si-mi strânge mâna în sens de multumire si de prietenie, după aceea îmi ia toată mâncarea, o mănâncă toată, bea toată apa si mie nu-mi vine să cred că mănâncă tot, fără să întrebe dacă eu am mâncat, fără să mă întrebe dacă nu-mi este sete, dacă am băut apa. Si eu nu am putere să-l opresc , nu-i zic nimic, nu-l opresc, mie gestul lui mi se pare cutremurător. Pleacă fără să-mi multumească, apoi se întoarce, fărâmând farfuria, rupându-mi pătura pe care stau. M-am asezat pe nisip si el mi-a tras o palmă peste obrazul stâng, încă o palmă peste obrazul drept, un picior în burtă si cu o privire dispretuitoare, oribilă mă scuipă în fată iar eu înghet , nu atât de loviturile lui cât de privirile lui.

IMAGINEA A DOUA

Rămân răvăsită în drum, având în memorie primul lui gest, al zâmbetului, al strângerii de mână, al sărutului pe obraz, acea căldură a respiratiei si a mâinii care mi-a strâns mâna, într-un gest prietenesc, si cad în stare de vis, pentru că nu pot suferi o asemenea stare de fapt a realitătii. Privirea aceea demonică pe care el o poartă în gestul lui, îmi persistă în ochi si-mi taie privirea mea, până nu mai pot vedea soarele, luna, nisipul cald pe care eu stau.Totul merge până la mutilare, până la anihilare. Si constiinta mea ca să poată accepta asemenea realitate exagerează, exagerează. Totul devine dintr-o dată hiperbolic. El devine un munte care are un singur ochi, un ciclop, cu o lumină rosie care mă anihilează, nu mai pot gândi. Pe jos numai cioburi din vasele mele, bucăti din pătura ruptă, si bucăti din constiinta mea, care a primit pentru prima dată în ea ura. Da, si totul se petrece în mine cu încetinitorul, eu parcă plutesc, iar el dispare ca si când niciodată nu ar fi fost, dar rămâne în mine parcă vesnic.
Am rămas lesinată în nisip, dar am încercat să scriu cu degetul pe nisip, desenam în cercuri, asemeni privirii mele care se învârtea în gol, asemeni gândurilor mele cere se învârteau într-un cerc haotic. Nu mă puteam scula de jos, deliram. Trăiam acest gest care este unul al urii, o mutenie a cuvântului meu lăuntric, iar o trecere atât de bruscă de la bine la rău, nu poate fi decât ceva demonic.
Tot ce atinge el cu privirile sale murdareste, distruge, tocmai pentru că gesturile lui, gâdurile lui sunt demonice. Egoismul are ceva demonic în el. O, Doamne, când mă ridic de jos, cu încetinitorul, văd totul în jurul meu altfel, desi nimic nu s-a schimbat. Totul este la fel. Dar eu în constiinta mea sunt alta , parcă as fi fost în pustiu si as fi fost lovită de duhul răutătii. Nisipul este acelasi. Cerul este acelasi. Dar eu nu mai sunt aceeasi, mâncarea nu mai este aceeasi. Nu mai este aceeasi nici farfuria si nici covorul pe care stăteam. Acum sunt cioburi pe jos. Eu sunt flămândă, aproape să lesin si am în mine culoarea urii. Da, Dumnezeul meu , urăsc!!!!!


IMAGINEA A TREIA

Lesin si visez o scară pe care trebuie să urc. Simt că dacă o pot urca , ajung la prima imagine si voi putea schimba această trăire a dezastrului si a foamei. O scară pe care eu o văd cu multe trepte si eu chiar urc pe ea , urc. Dar cine îmi dă putere să urc, cine? Fiecare bucată de ură pe care o rup si o las să cadă în jos, în neant, acest efort al rupturii, mă înaltă pe o noua treapta. Eu parcă as fi încadrată într-un paralelipiped de piatră si piatra aceasta gri si murdară înseamnă ura. Dacă dau jos câte o bucată din acest trup diform în lumea visului, în realitatea mintii înseamnă că am urcat o treaptă. Da, da, am urcat încă o treaptă! Nu mai sunt în desert, sunt într-o altă realitate, într-o altă existentă a mintii. Ura prin acest trup de piatră mi-a prins copilăria prizonieră. Nu există usi, nu există lacăte, doar cu puterea mintii trebuie să fărâm acest învelis care mă îmbătrâneste, care mă împiedică să vreau să urc scara copilăriei si să mănânc până la urmă mâncarea care mi-a fost dăruită. Dar oare când voi ajunge acolo? Si această imagine de chin al urcusului este continuată cu o altă imagine.



IMAGINEA A PATRA

Eu ajung, ajung, ajung acolo unde totul îmi este pregătit. Exact asa ca înainte. Fata de masă albă, curată , mâncarea limpede, clară. Parcă totul acum este stabil, nimic nu mai este neclar, sunt un copil , dar copilăria îmi este ascunsă. Eu sunt îmbrăcată în haina maturitătii. Eu vin parcă de departe privind la hrana care îmi este pregătită de mult, de foarte de mult. Mă îndrept cu nerăbdare spre ea. Chiar o iau în mână cu admiratie, cu satisfactie pentru că am ajuns în sfârsit la ea. Dar privirea aceea demonică apare din nou cu învelisul de piatră, de ură, de bătrânete si-mi este din nou teamă , teama mă cuprinde din nou si pune stăpânire pe mine. Îmi este frică să duc mâncarea la gură, dar dintr-o dată , nu-mi este teamă să privesc demonul în ochi, omul rău care este din nou prezent, din nou pregătit să ucidă, să lovească îl pot privi. De data aceasta omul are o armă ucigătoare în mâini. E pregătit să ucidă dacă mă ating de mâncarea aceea. Eu îmi dau seama câtă nevoie am de ea, cât îmi este de necesară. Mâncarea aceasta mi-a fost dată din nou si eu nu pot ajunge la ea, poate că nu pot să lupt pentru ea, m-am gândit eu.
El vine spre mine asa cum îl stiu. Dar eu stiu acum că acest zâmbet, că acest glas cald si frumos care poartă în el culorile dragostei, acest zâmbet e gata să ucidă. Mă uit la omul hot care vrea să-si însusească ceea ce nu este al lui, stiu ce va urma si atunci îi dăruiesc lui mâncarea mea. I-o dau lui să o mănânce de bună voie chiar dacă eu pot muri dacă nu o am. El o mănâncă si eu stiu că după ce termină, flămând va sparge farfuria si mă va lovi. El face mereu acelasi lucru. Nu se schimbă si nu se satură niciodată, e mereu si mereu flămând! El însă trăieste un fel de stare de indispozitie pentru că nu mi-a mai luat mâncarea cu forta ci i-am dat-o de bună voie si acum simte nevoia să lovească, dar mult mai năpraznic.
În clipa în care e pregătit să lovească, în locul mesei ce mi-a fost pregătită apare scara luminoasă din mintea mea pe care eu trebuie să urc. Chiar dacă lipsa mâncării mă slăbeste si nu am forta să urc, să mă îndrept către scară, chiar dacă trupul meu nu mă ajută de loc, mintea mea e mult mai puternică si eu chiar pot să urc, pentru că eu stiu că El, El, cel nevăzut este cu mine. Si eu chiar urc! Parcă urc într-o altă lume, în care mâncarea aceea atât de bună si de frumoasă si dorită de mine si de acel om, pentru mine si pentru constiinta mea nu mai era atât de importantă, nu-mi mai era necesară. Stam si mă minunam, pentru că mâncarea aceea trebuia dăruită si asta am si făcut, dar cât de greu îmi venea să dăriuesc tocmai ceea ce mie îmi era atât de necesar!
Omul priveste înmărmurit pentru că nu mai poate lovi. El priveste la scara pe care eu am urcat si eu privesc mirată la el pentru că el nu-mi mai poate devasta constiinta. Iar eu agătată de această scară continui să dispar de la fata lui, ca si când nu as fi fost niciodată. Eu dintr-o dată nu mai exist pentru el, de fapt el nu mai există pentru mine, pentru că eu sunt eliberată, el nu mai este în mine la nivelul memoriei, ca până acum, ci doar eu exist pentru el la nivelul mirării, si el nu poate să mă uite.
Scara aceea mă duce departe, foarte departe, dacă eu urc pe treptele ei, urc într-o realitate în care amintirea răutătii altora nu mai are nici o consistentă. El pentru mine nu mai există. În schimb, el pe mine nu poate să mă uite, pentru că el poartă cu el , toate răutătile lui la timpul prezent. Asta e până la urmă pedeapsa care se acutizează în timp.

IMAGINEA A CINCEA

Eu nu mai privesc înapoi si numai el găseste paralelipipedul de ură, gri, urât , de piatră, de pământ, si se cuibăreste acolo ca într-o colibă. Îsi face casă în ura pe care eu am părăsit-o, în ura la care eu am renuntat. Ura a fost un trup pentru mine la care eu am renuntat si în care am reusit să nu mai trăiesc. Dar el si-a făcut din acel trup al meu, al urii mele, o colibă în care stă la pândă ca să ucidă din nou pentru mâncarea pe care nu si-o poate procura singur si o doreste mereu de la altii.

MORALA
Pănă la urmă ca să poti fugi de rău trebuie mai întâi să te confrunti cu el, să-l suporti un timp cu tine după care el pur si simplu dispare. Pentru omul care ti-a făcut rău tu ai să existi mereu la nivelul constiintei sale, de la un timp nu ai să mai pleci de la el , si asta se va întâmpla tocmai atunci când tu l-ai uitat definitiv. El pentru tine nu mai există, dar de la un timp tu existi pentru el vesnic, asta este până la urmă pedeapsa.








Victoria Dutu    1/18/2007


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian