Da-ne Doamne darul amintirii - 16 DECEMBRIE 1989 TIMISOARA
Am fost si eu acolo, in Timisoara, acum 17 ani.
Am petrecut si eu, alaturi de ceilalti entuziasti, cel mai straniu si frumos Craciun trait vreodata: Craciunul Timisoarei. Am trait acele zile, nu ascuns si baricadat in casa, ci afara, pe strazi.
Am fost sambata, 16 decembrie, acolo, in Piata Maria, cu fetita mea de mana, ea avea atunci doar 9 ani. Era seara si priveam, muti de uimire, cum un grup de vreo 30 de tineri striga "Jos Ceausescu!"
Am fost din nou pe strazi, duminica, de la 7 diminineata, si deja strazile erau pline de oameni. Lumea umbla intr-o procesiune ireala, cu vadita nedumerire si mirare in ochi, cautand cu infrigurare semne care sa le dovedeasca incredibilul, sa le dea asigurarea ca nu viseaza, ca dupa 45 de ani de mizerie comunista, Timisoara zice NU. si am fost in Piata Operei duminica seara, cand se ardeau volumele omagiale din librarii si soldatii, la fel de nedumeriti si infrigurati ca si noi ceilalti, ne-au infipt baionetele intre ochi.
Da, am fost acolo la Catedrala, luni, 18 decembrie, cand au tras in noi. Nu frica a domnit atunci, ci pura perplexitate; era imposibil sa crezi ca trag cu adevarat. Si in ciuda a ceea ce s-a spus de catre vesnicii filosofi si critici dupa ce totul s-a terminat, gloantele acelea au fost mai mult decat reale, iar mortii ce au cazut atunci mai mult decat adevarati. Si daca nu m-as fi adapostit, trezit din nedumerirea mea natanga de strigatele sotiei, probabil ca acest articol nu ar mai fi fost scris.
Am fost si marti, si miercuri, si joi, de dimineata pana seara, in Piata Operei, alaturi de altii mii. Am asistat miercuri, 20 decembrie, la memorabila scena a fuzionarii armatei cu demonstrantii; am chiuit de bucurie, alaturi de altii zeci de mii, joi, 21 decembrie, cand am aflat vestea ca "a inceput si in Bucuresti". Iar vineri, 22 decembrie, inghesuit in multimea uriasa ce ocupa tot spatiul dintre Opera si Catedrala, am auzit ca o veste din cer, veste venita de la un geam de sus, dintr-o cladire din dreapta noastra, cum ca Tiranul a fugit. Asa a strigat atunci o voce de femeie, de sus de la geam, spre multime: A fugit Tiranul!
Era 22 decembrie. Trecuse exact o saptamana. Doamne! Au fost necesare doar 7 zile sa se darame ceea ce dainu-ise jumatate de veac si parea ca va dainui vesnic.
Se spune ca toate au un rost si ca nimic nu e intamplator. Faptul ca exact de solstitiul de iarna Timisoara si Romania au devenit libere poate fi doar o coincidenta? Pentru noi, crestinii, in nici un caz. Solstitiul de iarna a fost din cele mai vechi timpuri cumpana, momentul cosmic cel mai important in viata omului.
La toate popoarele solstitiul de iarna se celebra ca cea mai mare sarbatoare. Atunci, de solstitiul de iarna, se spune, se deschid portile raiului si coboara in lume un mantuitor. De aceea, nasterea Domnului nostru Isus Christos a trebuit sa se intample de solstitiul de iarna. De aceea, solstitiul de iarna coincide cu Craciunul. Atunci Soarele lumineaza noaptea si nu intamplator Christos este numit Sol Invictus si Sol Justitiae. El este Soarele Justitiar ce transforma "noaptea in zi" si "tristetea in bucurie". Atunci are loc trecerea de la "vechi" la "nou", de la un ciclu la altul. Si tot de aceea, leul - simbol christic - era in Evul Mediu o emblema a justitiei. Este interesant ca blazonul vechi al Timisoarei continea un leu, ceea ce su-gereaza ca aceasta cetate a fost sub semnul soarelui justitiar si, parafraz`n-du-l pe Campanella, o putem numi "Cetatea Soarelui".
De altfel, in 1316, cand Timisoara a devenit resedinta, capitala regelui Charles Robert d'Anjou, ea avea cele patru porti orientate spre punctele cardinale, adica spre statiile soarelui, la fel ca si cetatea lui Campa-nella.
Este de mirare atunci ca cele 7 zile justitiare, de foc si lupta, s-au desfasurat la Timisoara? Este de mirare ca au fost exact 7, si ca s-au petrecut exact de solstitiul de iarna, cind are loc schimbarea dintre vechi si nou? Ca totul a inceput in Piata Maria, a Sf. Fecioare, mama Soarelul Justitiar?
Cei care au fost atunci in Piata Operei au vazut cu uimire miracolul Naturii, cum iarna s-a transformat intr-o edenica primavara, iar Soarele, extraordinarul Soare, era suspendat parca de turla Catedralei. Caci acel de neuitat Craciun al Timisoarei a avut soarele ca semn. Desi iarna, era cald ca primavara si soarele stralucea pe cerul albastru pe care se proiecta conturul Catedralei.
Da, fara indoiala, Timisoara apartine istoriei sacre, ea a stat la cumpana ciclica si soarele Timisoarei este, pe merit, Sol Justitiae Temesiensis.
Sub acest soare a fost sarbatorit Craciunul Timisoarei si acum, dupa 17 ani, nu avem dreptul sa uitam. Omul, pentru ca e om, are tendinta sa uite ce e important, dus de vartejul amanuntelor de zi cu zi. Acuma, de Craciunul anului 2006, sa ne rugam : da - ne Doamne darul amintirii!
Mircea Tamas / Toronto
|
Mircea Tamas 12/15/2006 |
Contact: |
|
|
